Lasa-ma in fundul gol, mami!

Lasa-ma in fundul gol, mami!

Le place atat de mult copiilor sa stea "in pielea goala"... fara haine, goi dar atat de plini de energie si atat de plini de iubire!

Imediat dup nastere, ii infofolim, le dam caciulite, manusi, sosete, salopete, cosmonauti si cate si mai cate.

Parca ne e teama sa ii tinem dezbracati, sa nu raceasca, sa nu le fie frig, sa nu ii vada cineva, ca e "rusinos".

Baita decurge rapid, apoi repede incotosmanim copilasul.

Trec anii, copilul incepe sa se dezbrace singur, urlam la el sa se imbrace, ca e frig, ca nu stiu ce.

Apoi mergem la bazin si ne miram ca copilul ba e rusinos, ba prea umbla la organele genitale, si tipam iar la el...

Si totusi ne nastem in pielea goala, "in fundul gol", dezbracati. Venim asa de simplu pe lume, fara haine.

Imi aduc aminte, cand erau bebei copiii, cea mai simpla, dar cea mai simpla si rapida metoda de calmare cand erau necajiti si plangeau, era sa ii dezbrac complet de haine, inclusiv de scutec. Parca ii trimiteam in alta dimensiune, totul se schimba brusc si bebe zambea, se linistea.

Le place mult de tot copiilor sa stea dezbracati, si aveti incredere ca nu vor umbla asa pe strada, se vor integra firesc in societate, vor purta haine de se vor satura si ei si voi de straturile de materiale peste materiale!

http://mama-in-era-varsatorului.blogspot.com/

Tu ce părere ai?

Pe o bancă, într-un parc, un dialog între mamă şi copilul ei, de 9-10 ani: cel mic îi povestea un conflict pe care-l avusese cu un coleg, iar mama îi tot cerea detalii despre motivele care au dus la ceartă. „Tu ce crezi, cum ar fi trebuit să fac?“ Întrebarea a răsărit pe buzele copilului, fără arţag, fără parapon, candid şi sincer. Aştepta răspunsul curios şi fără rezerve. 

Auzim rar în spaţiul public românesc, în viaţa noastră de zi cu zi, această întrebare: o invitaţie sinceră, onestă la dialog. În general, comunicarea cu celălalt, la televizor, în ziare, la serviciu, se produce de pe poziţii de forţă: intrăm în conversaţie cu baioneta în poziţii de tragere, fiindcă avem de apărat certitudini, principii. Acuzăm, înainte de a căuta răspunsuri, înlocuim reflecţia cu ţîfna şi curiozitatea cu ocările. N-avem parteneri de dialog, ci adversari. Nu mai există plăcerea de a dezbate un subiect, ci dorinţa de a domina auditoriul, oricare ar fi el, politic, cultural, amical. O carte, o conferinţă, un articol, o emisiune sînt toate, sau ar trebui să fie, o invitaţie de a răspunde la întrebarea: „Tu ce părere ai?“. Rămînem însă indiferenţi în faţa ei, dacă răspunsul nu îndeamnă la gîlceavă, dacă nu naşte sămînţă de scandal. Vrem rar să aflăm părerea celuilalt. Vrem doar să se ştie părerea noastră. Iar pentru asta, nu precupeţim nici un efort şi nici o regulă de civilitate, de dialog nu ni se pare de netrecut. 

Un bun prilej de a exersa arta conversaţiei, bucuria dialogului fără înfrînţi şi învingători, fără baricade şi arme, este acela în care te afli lîngă copilul tău. Ştiu că, în faţa întrebărilor lui, a poveştilor din lumea lui, despre colegi, profesori sau prieteni, sîntem tentaţi, deseori, să-i oferim experienţa noastră, răspunsurile noastre ferme, adevărurile verificate pe pielea noastră, certitudinile obţinute din „viaţă“, cărţi şi ani de şcoală. Dar dacă regula rămîne mereu aceeaşi – el întreabă, eu răspund –, nu voi afla niciodată experienţa lui, adevărurile verificate pe pielea lui, certitudinile lui obţinute din „viaţă“, cărţi (atîtea cîte sînt) şi ani de şcoală. La întrebările lui despre lună şi stele, despre lume, filme sau prietenie, nu e rău să-i răspundem, din cînd în cînd, cu o întrebare: „Dar tu ce crezi despre asta?“. Să lăsăm deoparte formule infailibile de descurcat în viaţă sau răspunsuri şablon despre ce e bine şi ce e rău şi să descoperim alături de el noi căi de parcurs, noi legi de verificat, noi poveşti de trăit. 

Întrebarea aceasta, adresată fără ironie, fără superioritate şi cu încredere în capacitatea lui de a fi un bun interlocutor, îl poate face să creadă în propriile alegeri, opinii, reflecţii, experienţe; îl poate ajuta să desluşească mai repede problemele cu care se confruntă şi să găsească mai uşor soluţii pentru a le rezolva; dar mai ales, îl poate face să aibă mai multă încredere în tine, adultul care îl educă: va şti că întrebările lui nu-i vor aduce răspunsuri care să-l copleşească, străine de preocupările lui şi indiferente la emoţiile şi căutările lui. Şi, nu în ultimul rînd, va învăţa să întrebe, la rîndul lui, „Tu ce crezi despre asta?“. Cu aceeaşi disponibilitate de a învăţa, de a afla, de a înţelege gîndurile celorlalţi, pe care i-ai oferit-o tu.

Maria Iordănescu, psiholog.

Minunea de a fi mama

Minunea de a fi mama

A fi mama este o experienta care pentru un timp mi se parea ca este accesibila doar femeilor ca doar noi suntem capabile la nivel fizic sa purtam sarcina, sa alaptam si avem acele instincte materne. Am constientizat insa ca a fi mama este o chestiune de reprezentare interna in mintea fiecaruia. Exista cupluri in care datorita unei foarte bune autocunoastere tatal poate empatiza cu mama din momentul conceptiei si pana la naster si alaptarea si fiecare clipa pentru ca el este mai mult decat un barbat, decat tatal biologic sau nu, este o fiinta libera sa experimenteze realitatea in profunzime si sa acceseze nivele pe care multe dintre femeiele care aduc pe lume copii si se numesc mame nu le vor trai probabil in aceasta viata pentru ca dresajul prealabil le limiteaza accesul la ele. Ignoranta, frica si celelalte agregate psihice ca mania, orgoliul, vanitatea, lenea, rusinea, gelozia, invidia, aroganta, minciuna le impiedica accesul la autocunoastere si astfel la o experienta umana completa. Atributele unei mame depasesc cu mult in acceptiunea mea pe cele de deschizatoare de poarta pentru o fiinta spre viata pe pamant in forma umana, ea poate fi si cea care sa le deschida si sa le arate copiilor adusi pe lume drumul spre ei insisi, aceasta presupune insa ca ea sa stie CINE ESTE... E ULUITOR SA FII MAMA, E ATAT DE FIRESC DOAR SA FIINTEZI

Pentru unii mama este cea care i-a adus pe lume si de acolo in colo relatia cu acea fiinta putea sa inceteze odata ce copilul este viabil si adus pe lume. In sens strict biologic copilul va supravietui in aceasta lume daca nevoile cu care se confrunta aici ii sunt indeplinite de hrana, adapost si stimulare. In lipsa stimularii afective pozitive sau negative nici o fiinta nu supravietuieste ceea ce energetic se exprima prin invalidarea identitatii, la varstnici se traduce prin depersonalizare (si astfel tot pierderea identitatii si invalidarea ei ii ucide adesea fiindca acest fapt este internalizat de batrani ca si - ce valoare mai am ca nu ma cauta nimeni? -conflict resimtit acut in solitudine si pe nepregatite) si li se osteolizeaza scheletul osos si li se atrofiaza muschii si li se reduce tesutul adipos, o interpreteaza ca si conflict de separare ca ceilalti ii evita ca batranii put si nu se pot spala ca lumea si au miros specific, sunt uituci, lenti, cicalitori, sfatosi - pentru ca vor ca experienta lor de viata sa conteze si sa fie utila insa tinerii vor sa experimenteze singuri viata iar batranilor le apar rani consecutive pe picioare, mai ales pe pielea de pe tibii, fac zona zoster sau varicela, fac diverse dermopatii care ii fac si mai dificil de acceptat de cei din jur, mai ales de tinerii neexperimentati si ignoranti si care au fost dresati sa vada doar ambalajul si nu si ceea ce a generat un ambalaj si o carcasa cu probleme si nici nu au empatia si dezvoltarea emotionala suficiente ca sa se intrebe daca nu cumva ar putea facilita vindecarea batranilor din familie si din jur si prefera sa zica despre ei ca atunci cand vor ajunge asa se vor sinucide ca sa nu chinuie pe nimeni, insa sinuciderea nu este o rezolvare ca se stie ca ultima mite cu care cineva moare este care decide daca omul va mai avea o viata si ce fel de viata, guvernata de ce fel de experiente...). Revenind la mama noi am ajuns sa asociem idea de mama si cu atributele de ingrijitoare, bucatareasa, educatoare.

Pentru mine mama este o fiinta matura, atenta la nevoile emotionale reale ale copilului si nu la cele fizice.

De curand am fost pusa in situatia in care sa aleg intre bunastarea fizica si cea emotionala a unor fiinte foarte dragi mie. Cei care ar fi asigurat bunastarea fizica - haine, mancare impusa, adapost mai mare, timp mai mult, jucarii si televizoare si jocuri de calculator si filme mai multe, carti mai scumpe - sunt fiinte foarte bine dezvoltate rational, intelectuali poate superprofesionisti in domeniul lor insa sunt fiinte imature emotional, care isi pun mintea cu copii care se lasa manipulatii de copii, care le satisfac toate damblelele, ii santajeaza emotional plangand si creaindu-le conflicte prin care sa ii faca pe copii sa se simta responsabili de faptul ca lor le va fi dor si vor fi singuri fara copii, nu le impun reguli, dar le limiteaza accesul la adevar pe care nici ei nu il pot vedea si le ingradesc astfel libertatea. Dupa o experienta de un an acolo am vazut rezultatele - copii au crescut cu sute de ore de televizor si calculator, limbajul lor este de roboti care imita ceea ce o societate fata valori morale predica pentru ca forma subliminala a comportamentelor si limbajul asociat le structureaza realitatea, mai ales la varsta la care copilul nu face diferenta intre realitati virtuale si realitatea fizica. In 2 saptamani un copil ia acolo 4 kilograme fiind indopati cu dulciuri si mancare superrafinata si preparata termic. La 6 ani este nefiresc sa creasca de la 31 la 35 de kilograme, iar la cele 35-36 kg a mai ajuns si inainte tot in acelasi mediu, le avea la finalul gradinitei le scade sub grija mamei in 2 luni si inainte de a merge pentru 2 saptamani la bunici ajunge la 30-31 de kilograme. De cate ori sunt intrebati daca vor sa mearga acolo nu vor fiindca sunt linistiti. Acolo au carute de jucarii insa viata nu este facuta doar din jucarii, si-au delimitat un teritoriu ceea ce este bine pentru un copil ca ii confera stabilitate, insa nu conteaza marimea teritoriului ci ideea de stabilitate care poate fi implementata si altfele decat ca pe un teritoriu fizic care este perisabil si da rigiditate.

Odata ce aici le-am stabilit teritoriul si regulile copii nu mai urla, nu mai vorbesc urat, iar cand o fac li se spune ca acele daruri de jigniri nu le primim, sa ramana la cel care le spune, violenta este privita ca unealta unei fiinte care sufera si atunci cautam solutii sa vindecam suferinta altele decat violenta care nu duce decat la mai multa violenta, invatam sa ne punem in locul celuilalt  ca sa vedem de ce sufera si daca am contribuit in mod real la suferinta lui sau ne-o imputa in mod gratuit. Oare de ce este cineva atat de suparat incat sa strige, sa planga sa vrea sa loveasca, sa fuga? si odata ce am gasit raspunsuri supararea incepe sa apara tot mai rar si sub forme tot mai si tot mai benigne, mai blande, si vor inceta atunci cand ne vom cunoaste pe noi si pe ceilalti in egala masura si vom intelege ca noi ALEGEM ce sa EXPERIMENTAM. ASA INCETUT SI TOTUSI ULUITOR DE RAPID copii invata sa se descopere, sa descopere lumea asa cum este ea si nu asa cum ar vrea ei sa fie, invatam cum sa nu generam conflicte biologice, sa vorbim despre ce ne-a luat pe nepregatite ca un om intelept cere ajutor, inata ca nu este rusine sa inveti din greseli ci e o mare prostie sa repeti o experienta neplacuta pentru ca nu ai vrut de frica sau rusine sa inveti ceva din ea. Respectam total libertatea celorlalti pentru ca ne respectam noua libertatea de a alege ce sa fim, iar din ce suntem alegem cu ce ne jucam, cerem ajutor si orice dorim, nu ne suparam daca celialti aleg sa nu ne dea ce vrem noi de la timp, atentie, obiecte si ne intrebam oare de ce nu s-a intamplat cum am vrut eu, ce aveam de invatat de acolo, redirectionam atentia spre altceva cu care rezonam in acel moment, putem insista dar pana la momentul in care celelalt spune nu mai insista ca desi ar parea ca ai dreptate eu vreau acum sa experimentez altceva si altfel.

Exercitiul functiunii de mama presupune o proprie autocunoastere pentru a ghida frumos pasii unor vlastare in crestere. Chiar daca bunicii ar fi insemnat evitarea furtunilor vietii pentru un timp, cresterea lui Buddha in palat departe de realitatea vietii care inseamna suferinta prin frica si atasamente, prin jocul senzatiilor dintre dorinta si aversiune. A ii invata pe copii sa fie atenti la ce se petrece in corpusorul lor cu respiratia lor, cu bataile inimii, cu orice alta senzatie apare presupune un prealabil antrenament in a ii ajuta sa constientizeze realitatae care se petrece ii ei atunci cand sunt linistiti, mai ales dupa baia de seara inainte de culcare - cum bate inima , cum intra si cum iese aerul, si sa se priveasca si sa se simta pe ei din cap pana la degetele de la picioare, sa observe unde nu simt senzatii de loc in seara asta si unde simt la coborare ceva ce vor simti tot acolo atunci cand urca cu explorarea de la picioare la cap, ca un fel de scaner, daca simt senzatii in interiorul corpului, unde si ce. Ce rost are acest exercitiu? este cel mai simplu mod de a il ajuta pe copil sa inteleaga caracterul schimbator, impermanent al tot ceea ce se petrece cu el si cu realitatea inconjuratoare - schimbarea vremii, anotimpurile, ziua si noaptea. TOATE TREC este ceea ce vor invata pentru viata si cand vor intelege ca nici binele dar nici durerea si suferinta nu dureaza, ca dureaza mai putin daca ramai observator decat daca reactioneaza si ii da putere. Exemplu-copilul cade si se loveste acum stam si ne uitam la rana si o tot butoneaza cu apa si tratament si o alta rana la care ii dam mai putina atentie ca oricum va trece chiar daca acum acolo doare in restul corpului nu doare iar noi alegem sa facem ATENTIA SA CIRCULE DIN ZONA CU DURERE IN ALTE PARTI ALE CORPULUI SI IN REALITATAE EXTERIOARA PENTRU A NU MAI ALIMENTA NOI CU ENERGIA ATENTIEI RANA. Coipului nu ii trebuie teorie ca sa vada diferenta dintre cele doua experimente, el pricepe ca privirea lui functioneaza la fel cum functioneaza butoanele de la masina de spalat pe care o foloseste si buncica daesi bunica nu intelege nici cum e facuta masina nici cum functioneaza, ea stie doar ca vrea sa isis spele hainele cu ea si ca masina asta stie sa faca. LA FEL COPILUL INVATA CA PRIVIREA LUI FACE DIFERENTA INTRE EXPERIENTE, CA EL ALEGE CUM SA SE JOACE CU PRIVIREA LUI, CUM CUNOASTEREA TE FACE LIBER DE SUFERINTA, TE AJUTA SA II INTELEGI SI PE CEILALTI SI cum lipsa lor de autocunoastere si de cunoastere a legii impermanentei ii face sclavi ai suferintei, ca prin exemplul lor si experienta lor ii pot ajuta pe altii.

Copiii sunt sensibili la filme gen Pay It Forward si inteleg rapid principiul piramidal, ca atunci cand ei ii ajuta pe inca cativa si acei cativa dau lectia mai departe ea se imprastie cu repeziciune, fiinda odata inteses principiul si functionarea in mod eficient se intrupeaza in ei si astfel o pot da mai departe ca o plata pentru darul deliniste si ecuanimitate, de echilibru pe care l-au dobandit si ei la randul lor.

Copiii au posibilitatea sa invete de la orice si oricine ca au infinit mai putine orgolii si sunt mai obiectivi, fata de adultul care prefera sa sufere dacat sa invete o lectie de viata de la cel pe care il considera inferior sau dusman, cad de multe ori dusmanul iti e cel mai bun prieten daca nu te accepta in anumite situatii. Cand au mintea deschisa reveltii peste reveletii despre cum pot face lumea cu adevarat mai sanatoasa, mai traibila, mai a lor - La belle Verte (un film despre o planeta in care domneste constienta si puterea lui IMPREAUNA SUNTEM O MARE FAMILIE DESI IN CADRUL EI SUNTEM UNICI SI IREPETABILI, DAR DOAR IMPREUNA, LA FEL CA CELULELE DIN CORPUL NOSTRU FACEM O TREABA MINUNATA)

Imi simt copii dormind linistiti in camera alaturata si constientizez ce au trait azi, ce au invatat, cum au crescut in empatie si constientizare, fiecare picatura care contribuie la umplerea paharului si fiecare pahar la umplerea oceanului bunastarii sufletesti.

metta (impartasesc linistea si armonia si pacea si fericirea mea cu toate fiintele simtitoare apropiate sau indepartate, cu forma umana sau fara forma, vizibile sau invizibile, mari sau mici, din trecut prezent si viitor) METTA

http://autovindecarea.blogspot.com/

Copiii lumina dovada divinitatii manifeste interconexiuni fizica cuantica explicata de copii

Stim cu toții spectacolele de genul ”copiii spun lucruri trăznite”. Copiii, datorită dezinvolturii si firescului pot oferi momente deosebite.
Dar nu acesta este cel mai uimitor fenomen.
Poate ati auzit de ”copiii de lumina„, „copiii indigo” sau copiii speciali dintre care o parte au ADN cu trei sau chiar 4 spirale in loc de doua si care sunt tot mai multi pe planeta.
Este vorba despre o dezvoltare uimitoare a nivelului spiritual uman si ei sunt printre noi – fie ca au ADN modificat, fie ca nu il au astfel.

Un semn ca ne aflăm la sfarsitul epocii maximei decăderi spirituale si inceputul epocii adevarului spiritual, care, se pare ca a inceput deja, din punct de vedere temporal,

este faptul ca se nasc tot mai multi copii foarte frumosi si cu multe calitati speciale, uimitoare.

Intotdeauna copiii au fost perceputi ca fiind frumosi si ca sursa a multe lucruri minunate, dar acum acest fenomen este, in mod obiectiv, foarte intens prezent in jurul nostru.

Atunci cand intâlnim un copil cu calități spirituale avem sansa de a invata enorm si de a ne transforma interior, chiar si numai datorită faptului ca suntem in apropierea sa.

Doamna psiholog Doina Cojocariu, care este in mod clar o ființa cu otrezire spirituală deosebită, are intuitia de a remarca prezenta plina de savoare a calitatilor speciale prezente la copii si deseori ajuta parintii sa isi inteleaga copiii care îi depasesc cu ușurinta în claritatea percepției adevaratei realitati.

prof. Leonard Radutz – Societatea Academică AdAnima

COPII-LUMINA – DOVADA A DIVINITĂȚII MANIFESTE. INTERCONEXIUNI: FIZICA CUANTICĂ EXPLICATĂ CUMVA…DE COPII. ”MEDITAȚIA BOLBOROSELII”.
un articol de psiholog Doina Cojocariu

Da, da…ati inteles bine : fizica cuantica (un concept stiintific) este explicata in zilele noastre de catre copiii nostrii, daca suntem atenti la limbajul lor simbolic si la comportamentul lor.

Ce inseamna aceasta?
Inseamna ca aceasta generatie de copii este mult mai integrata, venind cu informatia din astral si incercand sa ne ajute pentru a evolua.

Ca psiholog clinician si psihoterapeut, cu multi ani de experienta in lucrul cu copiii, am realizat ca, odata declansati vectorii de integrare, se va ajunge curand ca, termeni ca : holistic, unificare, rezonanta, sinergie, etc se vom inmulti si vom asista, constient, la o transformare profunda.

De exemplu : sincronicitatile!!

Asist aproape zi de zi la dovezi ca acesti copii inteleg si ajuta la manifestarea unor sincronicitati menite sa ne trezeasca.

Coincidente? da, ele sunt de cand lumea, intrand in limbajul notru ca “sincronicitati” odata cu carl Gustav Jung, in 1952.
Conform dictionarului, coincidenta este potrivirea intamplatoare (!) a doua evenimente sau fapte.

Si ce mai spune psihologia?
Ca puterea intensa a unui gand si starea emotionala pot determina producerea unui eveniment.
Acest fapt, pe vremea lui Jung, parea de neconceput, mistic, sau, cel putin iesit din comun.

Azi, se pare, fizica cuantica demonstreaza ca noi creem realitatea din jur.

Observatia mea este ca acesti copii, pe care eu ii numesc copii de luminaau aceasta capacitate mult mai dezvoltata decat adultii, deoarece inconstientul se sustrage analizei rationale si lasa loc bogatiei nelimitate de sensuri si libertatii de a se folosi de toate resursele din noi.

Sincronicitatile ne conecteaza la dinamicile noastre secrete, ne pun in contact cu aspect nebanuite sau neglijate ale propriului suflet sau ne orienteaza catre adevaratele noastre obiective.
Se pare ca Universul se implica in mod conștient in viata noastra si…copiii au un rol savuros si desori, ca si miraculos.

“Ma cheama Mugur si vreau sa fiu salvator”( 5 ani).

T: cum adica salvator?

“Vreau sa salvez pamantul acesta care plange….eu simt cum pamantul plange si are nevoie de noi, fiindca e mizerie pe jos si oamenii nu mai au grija de el” ( vreau sa va marturisesc ca Mugur, la cei 5 ani ai sai i-a spus mamei sa nu mai arunce uleiul ramas in tigaie in chiuveta, deoarece, apa din pamant se amesteca cu uleiul si vor muri pestii!!!!!)

“Eu sunt Viorel si iubesc lumina..ma joc doar cu cabluri si becuri , fiindca oamenii au nevoie de lumina”( 9 ani). Viorel , acest copil minunat,clasat de medicina obisnuita ca fiind copil cu handicap sever, este un copil special cu perceptii extrasenzoriale …

De foarte multe ori, el ii spune mamei sale ce se va intampla maine.

Sa va dau un exemplu: cu cateva zile inainte de a-mi schimba culoarea parului, i-a spus mamei sale :” doamna psiholog o sa se faca altfel la par si..mie imi place asa cum este “..si intr-adevar , ma vopsisem si atunci, cand el a venit la terapie, peste 3 zile…eram schimbata!!!

“Ma cheama Silvia si eu sunt acum aici, ca sa-i spun lui mami cum sa-l iubeasca pe tati”( 3ani)

Ca psiholog , aud frecvent fraze de genul celor de mai sus , si uneori incercand sa patrund in universul acesta misterior al copiilor, am sentimentul conectarii la o sursa divina autentica.

Gandesc, analizez, insa ceea ce va pot impartasi este bucuria deplina pe care o am in preajma anumitor copii. Din ce in ce mai multi parinti apeleaza la psihologi pentru a intelege sau doar pentru a corecta un anumit tip de comportament, pe care il clasifica extrem de facil a fii un comportament deviant ( “ copilul meu are ADHD”…” copilul meu este foarte independent, nu vrea sa vorbeasca, este incapatanat si ne scoate din sarite”….” copilul meu nu se conformeaza scolii si ne face de ras pe acolo pe unde merge”).

Sigur, prin prisma psihologului, se poate vedea cum anumiti copii nu se pliaza dupa normele statistice ale unui comportament cuminte si care sa nu solicite parintele spre o analiza mai minutioasa… insa , daca avem rabdarea si deschiderea spre a accepta , putem vedea contrariul!!

Dragi parinti!!!!!!

Aveti niste copii minunati!.

Aveti niste copii speciali, care au venit pe acest pamant cu un scop divin.

Ei sunt aici sa ne arate calea , astfel incata fiecare sa putem accede la informatia superioara, care sa ne schimbe si sa ne aduca mai aproape de divin.

Ei sunt o forta puternica pentru dragoste si pace.

Au senzitivitate si o dorinta nemarginita de liniste , iubesc armonia si incearca sa lupte pentru a o intretine. Sunt copii care nu vorbesc pana la varste mai mari, de 3, 4 sau chiar 5 ani (copii, care, desi nu au nimic medical, refuza sa vorbeasca , dupa metodele clasice de invatare, tocmai fiindca, ori se revolta si doresc sa atraga atentia, ori , prin tacerea lor , folosind modele de vorbire simbolice, creeaza o punte spre lumea subtila)

Sunt copii care au un comportament nonconformist si fac valva in jurul lor tocmai pentru a deschide niste canale spre schimbare, sunt copii care nu pot accepta minciuna si sentimentele de ura si atunci se razvratesc intr-un mod aparte ( catalogat, din nefericire, ca fiind deviant sau cu modele de vorbire anormale )

Sunt copii comunicativi si extrem de iubitori, care imbratiseaza permanent si doresc atingerea fizica- tinutul de mana, imbratisarea, apropierea capului de inima interlocutorului.

Da!!!…am avut multi copii in Cabinetul meu, care imbratisau cu o iubire de nedescris….simteam cum ma inunda bucuria.

Pot sa va impartasesc dintr-o experienta de ani de zile cu copiii, ca asist in sedintele mele de evaluare si consiliere psihologica la comportamente DIVINE…

Copii care imi solicita mana cand vorbesc, sau se ridica de pe scaun si ma imbratiseaza spontan, copii care zambesc si vorbesc de “energie pozitiva, energie “plus” cum a numit-o un alt baietel David ( 7 ani).

Nu este deloc o coincidenta si stau dovada dosare intregi in care am notat elemente din limbajul acestor copiii minunati, le-am studiat comportamentul afectiv, cognitiv, le-am urmarit evolutia in timp si am observat ca nu ii pot cuprinde in “copertile” tratatelor de psihologie si nici intr-o schema a ceea ce psihologia behaviorista ne-a invatat.

Copii care resping constrangerea. Detesta amestecul altora in planurile lor. S-au nascut cu autonomie personala, nu-si cauta alta identitate. Si frumusetea lor fizica este speciala: capul alungit, ochii mari, inteligenti, iscoditori, veseli, adesea malitiosi.

Pe Cosmin il cunosc de 2 ani si am invatat de la el lucruri minunate : El nu crede ca oamenii mor, ci ca se urca la cer, unde Dumnezeu le da alte lucruri de facut.

Despre copaci nu spune ca fosnesc, ci ca vorbesc, canta, jelesc etc. La inundatiile din anii trecuti, a remarcat: “Atata ploaie meritam!” Observati asumarea si coparticiparea, din pluralul persoanei I!.

Stii cum ii spune bunicii sa se controleze si sa nu mai fie nervoasa? Cu umor!!!Cosmin mi-a spus intr-o zi ca oamenii tipa unii la altii fiindca inima lor nu mai este” de carne” ci “ de piatra” si nu se mai aud unii pe altii ( oamenii aud cu sufletul si cu inima nu cu urechile!!!)

“Lasa-ma-n pace, pot si singur! Am din ce in ce mai multi copii in terapie, care refuza ajutorul parintilor, nu sunt maleabili si nici adaptabili, dar , daca stim sa-i ascultam, vom gasi in comportamentul lor lucruri incredibile.

Copiii trebuie tratati cu respect, ajutati sa-si creeze propriile solutii de disciplinare…

Oferiti-le posibilitati de alegere in toate situatiile.

Faceti-i partenerii vostri in procesul de educare.

De cand sunt bebelusi, vorbiti cu ei, explicati-le totul. Nu vor intelege conceptual, dar simt atitudinea si respectul vostru, care vor fi o buna baza cand vor incepe sa vorbeasca. Multi dintre parinti nu le permit copiilor lor sa danseze, sa se joace liber, sa alerge si sa strige.

Motivele invocate sunt dintre cele mai penibile, sa nu se murdareasca, sa nu sparga ceva, sa nu deranjeze vecinii, etc.Insa ce poate fii mai minunat decat JOCUL!

Libertatea de exprimare…starea primordiala este aceea de bucurie si copiii o manifesta natural, spontan.Parintii trebuie sa se descatuseze, sa danseze cu copiii lor, sa rada, sa zburde, sa fie inocenti.Inocenta inseamna, paradoxal, luciditate si curaj.Inocenta nu este o calitate care poate fi dobandita, ea nu poate fi invatata.

Ea este in noi, inca de cand ne nastem, insa o pierdem pe parcursul vietii, datorita conditionarii mentale.

Viorel, baietelul” cu becurile” cum ii spun eu, ma invata intr-o zi ca starea mea naturala este zambetul.

El mi-a spus ca “ atunci cand zambim, avem fata de lumina si lumina lumineaza”.

Ina ( 12 ani) iubeste foarte mult animalele si comunica cu ele prin ochi” cand le privesc in ochii simt bunatate, iubire si ma simt buna si imi place”

Ce am urmărit eu aici sa impartasesc?

Faptul ca avem printre noi ingeri, copii care sunt Aici sa ne ajute , sa ne invete, sa ne ghideze.

Nimic nu este pierdut. Haideti sa invatam sa-i ascultam pe copii, sa reconstruim modelul primordial, sa dezvoltam un model educativ in care sa primeze iubirea, compasiunea, increderea, respectul, sa ajutam copiii sa fie EI INSISI… si sa renuntam in a-i invata sa “devina Cineva”…

EI SUNT DEJA CINEVA, ei sunt perfecti, sunt minunati, inca de la nastere.

PARINTI!!!!! dati atentie copiilor vostri!!! Ei au nevoie de atentie si iubire….si, nu va fie frica!!! Acordati-le incredere, fara FRICA!!

Copiii trebuie ajutati mergand cu ei in profunzime. Ei trebuie sa descopere care este sensul lor existential. Trebuie sa se redescopere pe ei insisi. Nu trebuie sa li se dea copiilor surogate.

Copilul este prin excelenta un cautator.

Iar copilul din zilele noastre este cel care cauta cai noi de existenta… cai profunde, autentice… chiar daca ni se pare de neinteles, ei TRANSMIT acest lucru .

Facand apel la starea primordiala de copil, va recomand o meditatie curata, simpla, Meditatia Bolboroselii.

Aceasta este o metoda cathartica, ce incurajeaza miscarile corporale expresive.

Singur sau in grup, inchideti ochii si incepeti sa bolborositi sunete fara noima….da, da..ca si cum ati ganguri ceva; rostiti orice sunet va trece prin minte, fara a va preocupa de semnificatia lui rationala sau conceptuala. La fel cum fac copiii…

Simtiti-va liberi in a va schimonosi si bolborosi, simtiti ce inseamna libertatea deplina a sunetului.exprimati in acest fel tot ce simte trupul vostru.aruncati afara tot ceea ce este negativ : ganduri, idei, stari de boala, tot… Mintea gandeste intotdeauna in termeni conceptuali. Meditatia va ajuta sa spargeti acest tipar al verbalizarii( 10 minute ).

Cuvantul bolboroseala vine de la un cuvant sufit “ jabbar” care inseamnasunet fara noima. Mintea noastra nu inseamna altceva decat o bolboroseala continua… Renuntand la ea, vom gasi linistea deplina a spiritului.

Dansati, zambiti, miscati-va liber corpul, lasa-ti copilul sa zburde (copilul din fiecare ). Prin aceasta meditatie activa, vom reusi sa ne deschidem inima spre a intelege mai bine mesajul pe care copiii nostri incearca sa ni-l transmita:

“ Dragii nostrii parinti, oameni dragi: Pamantul acesta are nevoie de voi, de iubirea si lumina voastra”

un articol de psiholog Doina Cojocariu
www.adanima.org
31 august 2011

Sursa:Adanima.org

Iubirea copiilor

Cartea despre barbati-Osho