SHOULD PARENTS PROTECT THEIR CHILDREN FROM DEVICES? - Gabor Maté explai...

FIUL fragment dintr-o conferinta de OSHO

HOW NOT TO SCREW UP YOUR KIDS - Gabor Maté | London Real

«Ziua în care am încetat să mă grăbesc» – Povestea unei mame ocupate

Rachel Macy Stafford este femeie și mamă. Aceasta a
scris un mesaj foarte dur, emoționant și real despre cât de important
este să nu te grăbești, mai ales atunci când ai copii.

*****

Atunci
când trăiești o viață nebună, fiecare minut este contabilizat. În mod
constant simți că trebuie să consulți lista ce ceea ce ai de făcut, să
stai cu ochii la ecranul telefonului și să alergi undeva. Și cum ai
încerca să împarți timpul și atenția, și cât de multe sarcini diferite
ai încerca să rezolvi – oricum nu ți-ar ajunge timpul să le reușești pe
toate.

Aceasta a fost viața mea timp de doi ani
nebuni. Gândurile și acțiunile mele controlau notificările electronice,
apelurile și mesageria vocală umplută până la refuz. Și, deși fiecare
fibră a sufletului meu dorea să găsească timp pentru toate treburile în
programul meu supraîncărcat, nu îmi reușea nicidecum.

Și asta până cu șase ani în urmă, când am fost binecuvântată prin chipul calm, fără griji și cu miros de flori al unui copil.
Când aveam nevoie să plec, ea începea să caute o coroană strălucitoare în geanta mea.
Când trebuia să fiu undeva deja cu cinci minute în urmă, ea mă ruga să-i fixez jucăria de scaunul automobilului.
Când trebuia să iau o gustare rapidă, ea se oprea brusc ca să vorbească cu o femeie mai în vârstă, care semăna cu bunica ei.
Când
aveam doar treizeci de minute pentru a ajunge undeva, ea îmi cerea să
opresc căruciorul ca să mângâie fiecare câine care trecea pe alături.
Când
aveam o agendă completă, care începea la 6 dimineața, ea îmi cerea să
sparg ouă și foarte încet și cu grijă începea să le amestece cu mixerul.

Acest
copil lipsit de griji a fost mereu pentru grăbita de mine un adevărat
cadou. Dar atunci n-am înțeles. Când trăiești o viață nebună, viziunea
ta asupra lumii devine foarte îngustă – tu vezi doar ceea ce urmează pe
ordinea de zi. Și tot ceea ce era imposibil de bifat în program era o
pierdere de timp .

Ori de câte ori copilul meu îmi cerea să mă abat de la program, am avut o scuză: „Nu avem timp pentru asta”. Prin urmare, cuvintele pe care i le-am spus de cele mai multe ori copilului meu iubit au fost: „Hai, mai repede”.
Începeam discuția astfel: „Vino repede, ne grăbim”. Și se termina cu expresia: „Vom pierde totul, dacă nu ne grăbim”.
Și începeam ziua următoare la fel: „Grăbește-te și mănâncă micul dejun. Grăbește-te și îmbracă-te”. Și încheiam ziua cu același cuvânt: „Perie-ți dinții, cât mai curând posibil. Urcă rapid în pat”.

Și,
deși cuvintele „rapid” și „grăbește-te” nu afectau viteza copilului meu
decât puțin sau în niciun fel, le spuneam oricum. Chiar mai mult decât
cuvintele „te iubesc”.

Adevărul doare,
dar adevărul vindecă… și mă ajută să devin o mamă cum aș vrea să fiu.
Dar într-o zi totul s-a schimbat. Am luat-o pe fiica mea cea mare de la
grădiniță, am venit acasă și am coborât din mașină. Acest lucru nu s-a
petrecut atât de repede pe cât și-ar fi dorit fiica cea mai mare, și i-a
spus surorii mai mici: „Cât ești de lentă!”. Și când copila
și-a trecut brațele după gâtul meu și a oftat exasperată, m-am văzut pe
mine în chipul ei – aceasta a fost o priveliște sfâșietoare.

Am
pus presiune pe ea în mod constant, am împins și grăbit micul copil,
care dorea doar să se bucure de viață. Mi s-au deschis în sfârșit ochii.
Și dintr-o dată am văzut clar ce rău aduce existența mea grăbită
copiilor mei. Deși vocea îmi tremura, m-am uitat în ochii copilului meu
și i-am spus: „Îmi pare rău că te-am făcut tot timpul să te grăbești. Îmi place că nu te grăbești niciunde, și vreau să fiu ca tine”.

Ambele fiice s-au uitat la fel de surprinse la mine, și fața celei mici s-a luminat de bunătate și înțelegere. „Promit să fiu mai răbdătoare de acum înainte”, i-am spus și am îmbrățișat copilul meu creț, care strălucea de promisiunea neașteptată a mamei ei.

A fost destul de ușor să alung „grăbește-te”
din vocabularul meu. Mult mai greu a fost să acumulez răbdare, să-l
aștept pe copilul meu care nu se grăbea nicăieri. Pentru a ne ajuta
reciproc, am început să-i ofer un pic mai mult timp pentru a se pregăti,
atunci când trebuia să mergem undeva. Dar uneori, din cauza aceasta,
întârziam. Atunci mi-am promis că voi întârzia doar acești câțiva ani,
cât ea este încă mică.

Când
ne plimbam sau mergeam la magazin, îi permiteam ei să dea ritmul. Și
atunci când ea se oprea pentru a admira ceva, eu îmi alungam planurile
din cap și pur și simplu o urmăream. Am fost martoră la expresiile de pe
fața ei, pe care nu le-am mai văzut înainte. Am studiat adânciturile de
pe mâinile ei și micile riduri în jurul ochilor atunci când zâmbea. Am
văzut cum alți oameni răspundeau, atunci când ea se oprea ca să
vorbească cu ei. Mă uitam cum ea studiază insecte interesante și florile
frumoase. Ea era un cercetător, și eu am realizat că cei care
contemplează în lumea noastră nebună sunt daruri rare și uimitoare.
Fiica mea a fost un cadou pentru sufletul meu agitat.

Promisiunea
să încetinesc a fost făcută în urmă cu aproape trei ani. Și de atunci a
trebuit să depun mult efort pentru a trăi într-un ritm mai lent, să nu
fiu distrasă de agitația de zi cu zi și să acord o atenție la ceea ce
este cu adevărat important. Din fericire, cea mai mică dintre fiicele
mele îmi amintește mereu despre asta. De fapt, într-o zi ea mi-a
amintit-o încă o dată.

Într-o zi de vacanță am
mers împreună, după o plimbare cu bicicleta, să cumpărăm înghețată. După
ce am cumpărat-o, fiica mea s-a așezat la o masă în apropierea
cortului, admirând cornul rece din mână. Dintr-o dată a rostit: „trebuie să mă grăbesc, mamă?”

Aproape am plâns. Probabil cicatricile din viața grăbită din trecut niciodată nu vor dispărea complet, m-am gândit cu tristețe.

Și,
în timp ce copilul meu se uita la mine încercând să își dea seama dacă
este nevoie să se grăbească, am realizat că acum pot să aleg. Aș fi
putut sta și să mă gândesc cu tristețe cum de multe ori în viața mea am
grăbit-o… sau aș putea sărbători faptul că astăzi urmăresc să fac
lucrurile diferit. Am decis să trăiesc acea clipă.

„Nu este nevoie să te grăbești. Doar nu te grăbi”
– i-am spus încet. Fața ei s-a luminat imediat iar umerii s-au relaxat.
Și așa ne-am așezat una lângă alta, discutând despre ceea ce vorbesc
când cântă la o chitară hawaiiană copiii de 6 ani. Au fost chiar și
momente când am stat în tăcere, zâmbind una alteia și admirând
împrejurimile și sunetele din jurul nostru.

Brusc, fiica mea mi-a întins o linguriță cu înghețată și mi-a spus cu mândrie: „Am păstrat ultima linguriță pentru tine, mamă”. Când am savurat înghețata răcoroasă, am realizat că numai ce am semnat un contract pe viață.
I-am
dat copilului meu un pic de timp… și în schimb, mi-a dat ultima lingură
din înghețata ei și mi-a reamintit că aroma devine mai dulce și
dragostea devine mai profundă atunci când te oprești, fără să te
grăbești prin viață.

Și acum, orice aș face…
… consumul fructelor cu gheață;
… alegerea florilor;
… punerea centurii de siguranță;
… ciocnirea ouălor;
… căutarea scoicilor pe plajă;
… admirarea buburuzelor;
… sau pur și simplu mersul pe jos…
… nu voi spune: „Nu avem timp pentru asta!”. Pentru că, în esență, aceasta înseamnă: „Noi nu avem timp să trăim”.

Să te oprești și să te bucuri de plăcerile simple ale vieții de zi cu zi – aceasta înseamnă să trăiești cu adevărat.

Universul Sacru al Iubirii: «Ziua în care am încetat să mă grăbesc» – Povestea...:

O şcoală din SUA a înlocuit cu succes pedepsele cu meditaţia yoghină. Rezultatele sunt uluitoare

O școală din SUA a luat decizia de a înlocui orele de pedeapsă pentru elevi – în care cei care încălcau regulamentul aveau de executat diverse activități în folosul unității de învățământ – cu ore de meditație. La aceste cursuri au ajuns să participe și copiii fără probleme disciplinare.

Imaginează-ţi că lucrezi ca profesor într-o şcoală şi un copil începe să fie gălăgios în timpul orelor. Ce faci atunci? Răspunsul tradiţional ar fi pedepsirea copilului sau eliminarea lui din clasă.
Însă în SUA pedeapsa presupune ca elevul respectiv să fie trimis într-o sală unde are de petrecut câteva ore, ceea ce tinde să-l facă pe copil să privească pe pereții, plictisindu-se cumplit, încercând să vorbească, fără să fie observat de supraveghetor, cu copiii din apropiere, sau să citească pe furiş o carte. Această pedeapsă a fost concepută pentru a determina copilul să se gândească la acţiunile lui greşite, însă este evident că nu funcţionează deloc. Doar îl face să se simtă umilit şi nedreptățit.

La Școala elementară Robert W. Coleman s-a găsit o altă metodă de educare a copiilor gălăgioşi: meditaţia yoghină

În loc de a pedepsi copiii obraznici sau de a-i trimite la biroul directorului, școala din Baltimore a conceput în schimb Camera Momentului Conştient.

Acesta cameră nu are nimic în comun cu sala standard pentru pedepse, care nu are ferestre. Dimpotrivă, este plină de lămpi, decoraţiuni şi perne de pluș colorate violet. Copiii obraznici sunt încurajați să rămână în cameră și să facă anumite exerciţii de respirație sau meditație yoghină, ajutându-i să se calmeze și să se centreze. Apoi sunt invitați să discute despre ce s-a petrecut cu ei.

Meditaţia şi starea plenară de conștiență sunt foarte interesante chiar și din punct de vedere ştiinţific

Meditaţia este cunoscută într-o formă sau alta de mii de ani. Recent, ştiinţa a început să caute să descopere care sunt efectele sale asupra minţilor şi trupurilor noastre, iar rezultatele sunt deosebit de interesante.

Unul dintre studii, de exemplu, a arătat că meditaţia de tip mindfulness – care presupune să ne observăm cu atenție gândurile, emoțiile și sentimentele, devenind mult mai conștienți de ele și, în consecință, mult mai în măsură să le controlăm – ar putea da soldaților care o practică un fel de armură psihică împotriva emoțiilor perturbatoare și, de asemenea, poate îmbunătăţi memoria. Un alt studiu a evidențiat că meditaţia ne poate îmbunătăţi atenţia şi focalizarea.

Rezultatele diferitelor studii (care pot fi destul de variate) ar trebui considerate ca mici piese ale unui puzzle, prin intermediul cărora ştiinţa începe să contureze o imagine din ce în ce mai complexă despre cât de minunată poate fi meditaţia yoghină. Practica mindfulness, în special, a devenit chiar o parte a unor psihoterapii pline de succes.

Camera Momentului Conştient nu este singura metodă aplicată la Școala elementară Robert W. Coleman pentru a încuraja copiii

Sala de meditație a fost creată printr-un parteneriat cu Fundația Holistic Life, o organizaţie locală non-profit, care desfășoară şi alte programe. De mai bine de 10 ani, această fundaţie oferă programul Holistic Me (Eu Holistic) după orele de curs, în care copii din clasele primare practică exerciţii de meditaţie mindful şi yoga.

„Este uimitor”, a declarat Kirk Philips, coordonatorul programului Eu Holistic de la Școala Robert W. Coleman. „Nu te-ai gândi că acești copii mici ar putea medita în tăcere. Și totuşi ei o fac.”
 

La o petrecere de Crăciun, de exemplu, deşi copiii ştiau că urmează să primească diverse cadouri, totuşi nu au uitat că mai întâi au de făcut meditaţia.
„Copil fiind, trebuie să fie destul de dificil să rămâi așezat şi să meditezi, când ştii că urmează să primeşti o mulțime de cadouri, dar ei au reuşit. A fost frumos, noi toţi ne zâmbeam unii altora privindu-i”, spune Philips.

Mai mult, copiii chiar au adus cu ei acasă experiența mindfulness. În numărul din august 2016 al revistei Oprah Magazine, co-fondatorul Fundației Holistic Life, Andres Gonzalez, a afirmat: „Avem părinţi care ne spun: «M-am întors acasă stresată într-o zi, iar fiica mea mi-a spus: ‘Hei, mamă, trebuie să te aşezi, te voi învăţa cum să respiri’»”.

Programul îi învaţă de asemenea pe copii să respecte mediul înconjurător

Elevii ajută la curăţarea parcurilor locale, îngrijesc grădini de legume, vizitează fermele din apropiere. Philips spune că ei chiar îi învaţă pe copii cum să fie la rândul lor dascăli, lăsându-i să coordoneze şedinţe de yoga.

Această practică nu este întâlnită doar la o singură școală din SUA. O mulțime de alte școli au adoptat deja acest tip de gândire holistică, iar rezultatele sunt uimitoare.

În Marea Britanie, de exemplu, proiectul Mindfulness in Schools (Conștiență în Școli) învaţă adulţii cum să creeze ei înșiși astfel de programe.

Mindful Schools, o altă organizaţie nonprofit, ajută la implementarea unor programe similare în SUA.

În școli se pot observa beneficiile concrete ale programului de meditație

Philips a declarat că la Școala elementară Robert W. Coleman nu a fost înregistrată nicio suspendare sau exmatriculare a vreunui elev în anii 2015 și 2016. De asemenea, la Liceul Patterson Park din apropiere, care utilizează acelaşi gen de programe, rata suspendărilor a diminuat, iar prezenţa la cursuri a crescut.
Să fie oare aceasta efectul direct al programelor de meditaţie? Nu se poate spune cu precizie, dar aceste rezultate sunt totuși remarcabile.

sursa

Piper (animatie)- Scurt metraj

COPII-LUMINA – DOVADA A DIVINITĂȚII MANIFESTE. INTERCONEXIUNI: FIZICA CUANTICĂ EXPLICATĂ CUMVA…DE COPII

Stim cu toții spectacolele de genul ”copiii spun lucruri trăznite”. Copiii, datorită dezinvolturii si firescului pot oferi momente deosebite.
Dar nu acesta este cel mai uimitor fenomen.
Poate ati auzit de ”copiii de lumina„, „copiii indigo” sau copiii speciali dintre care o parte au ADN cu trei sau chiar 4 spirale in loc de doua si care sunt tot mai multi pe planeta.
Este vorba despre o dezvoltare uimitoare a nivelului spiritual uman si ei sunt printre noi – fie ca au ADN modificat, fie ca nu il au astfel.

Un semn ca ne aflăm la sfarsitul epocii maximei decăderi spirituale si inceputul epocii adevarului spiritual, care, se pare ca a inceput deja, din punct de vedere temporal,

este faptul ca se nasc tot mai multi copii foarte frumosi si cu multe calitati speciale, uimitoare.

Intotdeauna copiii au fost perceputi ca fiind frumosi si ca sursa a multe lucruri minunate, dar acum acest fenomen este, in mod obiectiv, foarte intens prezent in jurul nostru.

Atunci cand intâlnim un copil cu calități spirituale avem sansa de a invata enorm si de a ne transforma interior, chiar si numai datorită faptului ca suntem in apropierea sa.

Doamna psiholog Doina Cojocariu, care este in mod clar o ființa cu otrezire spirituală deosebită, are intuitia de a remarca prezenta plina de savoare a calitatilor speciale prezente la copii si deseori ajuta parintii sa isi inteleaga copiii care îi depasesc cu ușurinta în claritatea percepției adevaratei realitati.

prof. Leonard Radutz – Societatea Academică AdAnima

COPII-LUMINA – DOVADA A DIVINITĂȚII MANIFESTE. INTERCONEXIUNI: FIZICA CUANTICĂ EXPLICATĂ CUMVA…DE COPII. ”MEDITAȚIA BOLBOROSELII”.
un articol de psiholog Doina Cojocariu

Da, da…ati inteles bine : fizica cuantica (un concept stiintific) este explicata in zilele noastre de catre copiii nostrii, daca suntem atenti la limbajul lor simbolic si la comportamentul lor.

Ce inseamna aceasta?
Inseamna ca aceasta generatie de copii este mult mai integrata, venind cu informatia din astral si incercand sa ne ajute pentru a evolua.

Ca psiholog clinician si psihoterapeut, cu multi ani de experienta in lucrul cu copiii, am realizat ca, odata declansati vectorii de integrare, se va ajunge curand ca, termeni ca : holistic, unificare, rezonanta, sinergie, etc se vom inmulti si vom asista, constient, la o transformare profunda.

De exemplu : sincronicitatile!!

Asist aproape zi de zi la dovezi ca acesti copii inteleg si ajuta la manifestarea unor sincronicitati menite sa ne trezeasca.

Coincidente? da, ele sunt de cand lumea, intrand in limbajul notru ca “sincronicitati” odata cu carl Gustav Jung, in 1952.
Conform dictionarului, coincidenta este potrivirea intamplatoare (!) a doua evenimente sau fapte.

Si ce mai spune psihologia?
Ca puterea intensa a unui gand si starea emotionala pot determina producerea unui eveniment.
Acest fapt, pe vremea lui Jung, parea de neconceput, mistic, sau, cel putin iesit din comun.

Azi, se pare, fizica cuantica demonstreaza ca noi creem realitatea din jur.

Observatia mea este ca acesti copii, pe care eu ii numesc copii de luminaau aceasta capacitate mult mai dezvoltata decat adultii, deoarece inconstientul se sustrage analizei rationale si lasa loc bogatiei nelimitate de sensuri si libertatii de a se folosi de toate resursele din noi.

Sincronicitatile ne conecteaza la dinamicile noastre secrete, ne pun in contact cu aspect nebanuite sau neglijate ale propriului suflet sau ne orienteaza catre adevaratele noastre obiective.
Se pare ca Universul se implica in mod conștient in viata noastra si…copiii au un rol savuros si desori, ca si miraculos.

“Ma cheama Mugur si vreau sa fiu salvator”( 5 ani).

T: cum adica salvator?

“Vreau sa salvez pamantul acesta care plange….eu simt cum pamantul plange si are nevoie de noi, fiindca e mizerie pe jos si oamenii nu mai au grija de el” ( vreau sa va marturisesc ca Mugur, la cei 5 ani ai sai i-a spus mamei sa nu mai arunce uleiul ramas in tigaie in chiuveta, deoarece, apa din pamant se amesteca cu uleiul si vor muri pestii!!!!!)

“Eu sunt Viorel si iubesc lumina..ma joc doar cu cabluri si becuri , fiindca oamenii au nevoie de lumina”( 9 ani). Viorel , acest copil minunat,clasat de medicina obisnuita ca fiind copil cu handicap sever, este un copil special cu perceptii extrasenzoriale …

De foarte multe ori, el ii spune mamei sale ce se va intampla maine.

Sa va dau un exemplu: cu cateva zile inainte de a-mi schimba culoarea parului, i-a spus mamei sale :” doamna psiholog o sa se faca altfel la par si..mie imi place asa cum este “..si intr-adevar , ma vopsisem si atunci, cand el a venit la terapie, peste 3 zile…eram schimbata!!!

“Ma cheama Silvia si eu sunt acum aici, ca sa-i spun lui mami cum sa-l iubeasca pe tati”( 3ani)

Ca psiholog , aud frecvent fraze de genul celor de mai sus , si uneori incercand sa patrund in universul acesta misterior al copiilor, am sentimentul conectarii la o sursa divina autentica.

Gandesc, analizez, insa ceea ce va pot impartasi este bucuria deplina pe care o am in preajma anumitor copii. Din ce in ce mai multi parinti apeleaza la psihologi pentru a intelege sau doar pentru a corecta un anumit tip de comportament, pe care il clasifica extrem de facil a fii un comportament deviant ( “ copilul meu are ADHD”…” copilul meu este foarte independent, nu vrea sa vorbeasca, este incapatanat si ne scoate din sarite”….” copilul meu nu se conformeaza scolii si ne face de ras pe acolo pe unde merge”).

Sigur, prin prisma psihologului, se poate vedea cum anumiti copii nu se pliaza dupa normele statistice ale unui comportament cuminte si care sa nu solicite parintele spre o analiza mai minutioasa… insa , daca avem rabdarea si deschiderea spre a accepta , putem vedea contrariul!!

Dragi parinti!!!!!!

Aveti niste copii minunati!.

Aveti niste copii speciali, care au venit pe acest pamant cu un scop divin.

Ei sunt aici sa ne arate calea , astfel incata fiecare sa putem accede la informatia superioara, care sa ne schimbe si sa ne aduca mai aproape de divin.

Ei sunt o forta puternica pentru dragoste si pace.

Au senzitivitate si o dorinta nemarginita de liniste , iubesc armonia si incearca sa lupte pentru a o intretine. Sunt copii care nu vorbesc pana la varste mai mari, de 3, 4 sau chiar 5 ani (copii, care, desi nu au nimic medical, refuza sa vorbeasca , dupa metodele clasice de invatare, tocmai fiindca, ori se revolta si doresc sa atraga atentia, ori , prin tacerea lor , folosind modele de vorbire simbolice, creeaza o punte spre lumea subtila)

Sunt copii care au un comportament nonconformist si fac valva in jurul lor tocmai pentru a deschide niste canale spre schimbare, sunt copii care nu pot accepta minciuna si sentimentele de ura si atunci se razvratesc intr-un mod aparte ( catalogat, din nefericire, ca fiind deviant sau cu modele de vorbire anormale )

Sunt copii comunicativi si extrem de iubitori, care imbratiseaza permanent si doresc atingerea fizica- tinutul de mana, imbratisarea, apropierea capului de inima interlocutorului.

Da!!!…am avut multi copii in Cabinetul meu, care imbratisau cu o iubire de nedescris….simteam cum ma inunda bucuria.

Pot sa va impartasesc dintr-o experienta de ani de zile cu copiii, ca asist in sedintele mele de evaluare si consiliere psihologica la comportamente DIVINE…

Copii care imi solicita mana cand vorbesc, sau se ridica de pe scaun si ma imbratiseaza spontan, copii care zambesc si vorbesc de “energie pozitiva, energie “plus” cum a numit-o un alt baietel David ( 7 ani).

Nu este deloc o coincidenta si stau dovada dosare intregi in care am notat elemente din limbajul acestor copiii minunati, le-am studiat comportamentul afectiv, cognitiv, le-am urmarit evolutia in timp si am observat ca nu ii pot cuprinde in “copertile” tratatelor de psihologie si nici intr-o schema a ceea ce psihologia behaviorista ne-a invatat.

Copii care resping constrangerea. Detesta amestecul altora in planurile lor. S-au nascut cu autonomie personala, nu-si cauta alta identitate. Si frumusetea lor fizica este speciala: capul alungit, ochii mari, inteligenti, iscoditori, veseli, adesea malitiosi.

Pe Cosmin il cunosc de 2 ani si am invatat de la el lucruri minunate : El nu crede ca oamenii mor, ci ca se urca la cer, unde Dumnezeu le da alte lucruri de facut.

Despre copaci nu spune ca fosnesc, ci ca vorbesc, canta, jelesc etc. La inundatiile din anii trecuti, a remarcat: “Atata ploaie meritam!” Observati asumarea si coparticiparea, din pluralul persoanei I!.

Stii cum ii spune bunicii sa se controleze si sa nu mai fie nervoasa? Cu umor!!!Cosmin mi-a spus intr-o zi ca oamenii tipa unii la altii fiindca inima lor nu mai este” de carne” ci “ de piatra” si nu se mai aud unii pe altii ( oamenii aud cu sufletul si cu inima nu cu urechile!!!)

“Lasa-ma-n pace, pot si singur! Am din ce in ce mai multi copii in terapie, care refuza ajutorul parintilor, nu sunt maleabili si nici adaptabili, dar , daca stim sa-i ascultam, vom gasi in comportamentul lor lucruri incredibile.

Copiii trebuie tratati cu respect, ajutati sa-si creeze propriile solutii de disciplinare…

Oferiti-le posibilitati de alegere in toate situatiile.

Faceti-i partenerii vostri in procesul de educare.

De cand sunt bebelusi, vorbiti cu ei, explicati-le totul. Nu vor intelege conceptual, dar simt atitudinea si respectul vostru, care vor fi o buna baza cand vor incepe sa vorbeasca. Multi dintre parinti nu le permit copiilor lor sa danseze, sa se joace liber, sa alerge si sa strige.

Motivele invocate sunt dintre cele mai penibile, sa nu se murdareasca, sa nu sparga ceva, sa nu deranjeze vecinii, etc.Insa ce poate fii mai minunat decat JOCUL!

Libertatea de exprimare…starea primordiala este aceea de bucurie si copiii o manifesta natural, spontan.Parintii trebuie sa se descatuseze, sa danseze cu copiii lor, sa rada, sa zburde, sa fie inocenti.Inocenta inseamna, paradoxal, luciditate si curaj.Inocenta nu este o calitate care poate fi dobandita, ea nu poate fi invatata.

Ea este in noi, inca de cand ne nastem, insa o pierdem pe parcursul vietii, datorita conditionarii mentale.

Viorel, baietelul” cu becurile” cum ii spun eu, ma invata intr-o zi ca starea mea naturala este zambetul.

El mi-a spus ca “ atunci cand zambim, avem fata de lumina si lumina lumineaza”.

Ina ( 12 ani) iubeste foarte mult animalele si comunica cu ele prin ochi” cand le privesc in ochii simt bunatate, iubire si ma simt buna si imi place”

Ce am urmărit eu aici sa impartasesc?

Faptul ca avem printre noi ingeri, copii care sunt Aici sa ne ajute , sa ne invete, sa ne ghideze.

Nimic nu este pierdut. Haideti sa invatam sa-i ascultam pe copii, sa reconstruim modelul primordial, sa dezvoltam un model educativ in care sa primeze iubirea, compasiunea, increderea, respectul, sa ajutam copiii sa fie EI INSISI… si sa renuntam in a-i invata sa “devina Cineva”…

EI SUNT DEJA CINEVA, ei sunt perfecti, sunt minunati, inca de la nastere.

PARINTI!!!!! dati atentie copiilor vostri!!! Ei au nevoie de atentie si iubire….si, nu va fie frica!!! Acordati-le incredere, fara FRICA!!

Copiii trebuie ajutati mergand cu ei in profunzime. Ei trebuie sa descopere care este sensul lor existential. Trebuie sa se redescopere pe ei insisi. Nu trebuie sa li se dea copiilor surogate.

Copilul este prin excelenta un cautator.

Iar copilul din zilele noastre este cel care cauta cai noi de existenta… cai profunde, autentice… chiar daca ni se pare de neinteles, ei TRANSMIT acest lucru .

Facand apel la starea primordiala de copil, va recomand o meditatie curata, simpla, Meditatia Bolboroselii.

Aceasta este o metoda cathartica, ce incurajeaza miscarile corporale expresive.

Singur sau in grup, inchideti ochii si incepeti sa bolborositi sunete fara noima….da, da..ca si cum ati ganguri ceva; rostiti orice sunet va trece prin minte, fara a va preocupa de semnificatia lui rationala sau conceptuala. La fel cum fac copiii…

Simtiti-va liberi in a va schimonosi si bolborosi, simtiti ce inseamna libertatea deplina a sunetului.exprimati in acest fel tot ce simte trupul vostru.aruncati afara tot ceea ce este negativ : ganduri, idei, stari de boala, tot… Mintea gandeste intotdeauna in termeni conceptuali. Meditatia va ajuta sa spargeti acest tipar al verbalizarii( 10 minute ).

Cuvantul bolboroseala vine de la un cuvant sufit “ jabbar” care inseamnasunet fara noima. Mintea noastra nu inseamna altceva decat o bolboroseala continua… Renuntand la ea, vom gasi linistea deplina a spiritului.

Dansati, zambiti, miscati-va liber corpul, lasa-ti copilul sa zburde (copilul din fiecare ). Prin aceasta meditatie activa, vom reusi sa ne deschidem inima spre a intelege mai bine mesajul pe care copiii nostri incearca sa ni-l transmita:

“ Dragii nostrii parinti, oameni dragi: Pamantul acesta are nevoie de voi, de iubirea si lumina voastra”

un articol de psiholog Doina Cojocariu
www.adanima.org
31 august 2011

Sursa:Adanima.org