vineri, 21 octombrie 2011

Copilul este facut dintr-o materie care se numeste dragoste

‎"Fiecare copil se naste cu toata dragostea care poate sa incapa in el, cu o dragoste care se revarsa din el. Copilul se naste ca dragoste; copilul este facut dintr-o materie care se numeste dragoste. Insa parintii nu pot sa le dea dragoste. Au propriile antecedente ar fi trebuit ca si parintii lor sa-i fi iubit la randul lor.

Parintii nu pot decat sa se prefaca. Pot sa vorbeasca despre dragoste. Pot sa spuna Te iubim foarte mult , dar ceea ce fac, de fapt, este lipsit de iubire. Felul in care se poarta, felul in care isi trateaza copilul este insultator; nu exista nici un pic de respect.
Copilul nici macar nu este considerat ca fiind o persoana. Cui ii trece prin minte sa respecte un copil? Copilul nici macar nu este considerat a fi o persoana.

Copilul este considerat a fi o problema. Daca tace, este bun; daca nu tipa si nu face nici o prostie, e bine; daca pur si simplu nu le sta in cale parintilor, e bun. Asa trebuie sa fie un copil. Insa nu exista nici un fel de respect si nici un fel de dragoste.
Parintii nu stiu ce este dragostea. Sotia nu si-a iubit sotul, sotul nu si-a iubit sotia. Intre ei nu exista dragoste in schimb exista dominatie, posesiune, gelozie si tot felul de otravuri care distrug dragostea. La fel cum o anumita otrava iti poate distruge vederea, asa si otrava posesiunii si geloziei distruge dragostea.

Dragostea este o floare fragila. Trebuie sa fie protejata, trebuie sa fie calita, trebuie sa fie udata; numai atunci devine puternica. Iar dragostea copilului este foarte fragila fapt natural, deoarece copilul este fragil,corpul sau este fragil.
Crezi ca un copil lasat singur este capabil sa supravietuiasca? Gandeste-te numai cat de neajutorat este copilul daca este lasat singur, este aproape imposibil sa supravietuiasca. Va muri si asta se intampla si cu dragostea. Dragostea este data de-o parte, este neingrijita.
Parintii nu pot iubi, nu stiu ce este dragostea, nu au plutit niciodata in dragoste. Gandeste-te numai la parintii tai si aminteste-ti, nu spun ca ar fi raspunzatori de ceva. Sunt victime, cum si tu esti o victima; si parintii lor au fost la fel. Si asa mai departe si poti sa ajungi pana la Adam si Eva si pana la Dumnezeu Tatal!

S-ar parea ca pana si Dumnezeu Tatal nu prea a dat dovada de respect fata de Adam si Eva. De aceea, din capul locului a inceput sa le porunceasca: Sa faceti asta si sa nu faceti asta a inceput sa faca toate mofturile pe care le fac toti parintii. Sa nu mancati fructele din pomul acesta. Si, cand Adam a mancat fructul, Tatal Dumnezeu a fost atat de furios incat i-a alungat pe Adam si pe Eva din Rai.
Aceasta alungare este permanent prezenta si fiecare parinte ameninta cu alungarea copilului, ameninta sa-l dea afara. Daca nu asculti, daca nu te porti frumos, vei fi alungat. In mod natural, copilul se teme. Sa fie alungat? In salbaticia acestei vieti? Incepe sa faca unele compromisuri.
Incetul cu incetul, devine diform si incepe sa manipuleze. Nu vrea sa zambeasca, dar, daca mama este prin preajma, iar el vrea lapte, zambeste. De-acum avem de-a face cu politica inceputul, ABC-ul politicii.

In sinea lui, copilul incepe sa isi urasca parintii, pentru ca nu este respectat; in sinea lui, incepe sa se simta frustrat deoarece nu este iubit asa cum este. Se asteapta din partea lui sa faca anumite lucruri si abia pe urma va fi iubit. Dragostea are conditii; nu este bun asa cum este. Mai intai trebuie sa fie bun si abia pe urma va primi dragostea parintilor.
Asa ca, pentru a merita copilul incepe sa devina fals; isi pierde orice urma de contact cu propria valoare intrinseca. Isi pierde respectul de sine si incetul cu incetul incepe sa se simta vinovat.
De multe ori, copilului ii trece prin mintea ideea urmatoare: Astia chiar sunt parintii mei adevarati? Ar fi posibil sa ma fi adoptat? Poate ca ma pacalesc pentru ca s-ar parea sa nu existe nici un fel de dragoste. De o mie de ori vede furia in ochii lor, furia urata de pe chipurile parintilor sai si inca pentru asemenea nimicuri, incat nu intelege proportiile furiei provocate de aceste nimicuri.
La orice nimic vede furia parintilor si nu-i vine sa creada, este atat de injust si de nedrept! Insa trebuie sa se supuna, trebuie sa plece capul, trebuie sa accepte ca necesitate. Incetul cu incetul, capacitatea lui de a iubi este ucisa.
Dragostea creste numai din dragoste. Dragostea are nevoie de un mediu plin de dragoste acesta este aspectul fundamental care trebuie sa fie retinut. Numai intr-un mediu plin de dragoste creste dragostea; are nevoie de acelasi fel de palpitatie imprejurul ei.
Daca mama este iubitoare, daca tatal este iubitor nu numai fata de copil, ci daca sunt iubitori si unul fata de celalalt, daca in casa exista o atmosfera de dragoste copilul va incepe sa functioneze ca o fiinta a dragostei si nu va pune niciodata intrebarea Ce este dragostea? Va sti acest lucru de la bun inceput, acesta va deveni fundamentul sau.

Insa acest lucru nu se intampla. Este pacat, dar acest lucru nu s-a intamplat pana acum. Iar copiii invata felul de a se purta al parintilor lor, reprosurile lor, conflictul dintre ei. Uita-te la tine insusi. Daca esti femeie uita-te, este posibil sa repeti, aproape identic, comportamentul mamei tale. Uita-te la tine cand esti impreuna cu iubitul sau cu sotul tau: ce faci? Nu cumva repeti un model? Daca esti barbat, uita-te ce faci. Nu cumva te porti exact ca tatal tau? Nu cumva faci aceleasi prostii pe care le facea el? Odata, candva, erai surprins “Cum poate tata sa faca asa ceva?” iar acum faci aceleasi lucruri.
Oamenii nu fac decat sa repete; oamenii sunt imitatori. Fiinta umana este o maimuta. Repeti comportamentul mamei si al tatalui tau si trebuie sa renunti sa faci asta. Abia atunci vei sti ce inseamna dragostea, altfel vei ramane deformat.

Nu pot sa definesc ce este dragostea, pentru ca nu exista nici o definitie a dragostei. Este unul dintre lucrurile care nu pot sa fie definite, asemenea nasterii, mortii, asemenea lui Dumnezeu, asemenea meditatiei. Este unul dintre lucrurile care nu pot sa fie definite nu pot sa-l definesc.
Nu pot sa spun asta inseamna dragoste , nu pot sa ti-o arat. Nu este un fenomen vizibil. Nu poate sa fie disecat, nu poate sa fie analizat; poate numai sa fie traita si numai prin traire vei sti ce este. Insa pot sa-ti arat calea pentru a o trai.

Primul pas este sa scapi de vocile parintilor dinlauntrul tau, de programul dinlauntrul tau, de inregistrarile dinlauntrul tau. Sterge-le pur si simplu si vei fi surprins ca, daca vei scapa de parintii din launtrul fiintei tale, te vei elibera. Pentru prima oara vei putea sa ai compasiune fata de parintii tai, altfel acest lucru nu se va intampla: vei ramane plin de resentimente.
Oricine are resentimente fata de propriii parinti. Cum sa nu nutresti resentimente fata de ei, cand ti-au facut atat de mult rau? Si nu te-au ranit cu stiinta, ti-au dorit numai binele, au vrut sa faca tot ce puteau pentru binele tau. Insa ce ar fi putut sa faca? Simplul fapt ca-ti doresti ceva nu inseamna ca se va si intampla. Doar cu dorinta de bine nu se intampla nimic.

Iti doreau tot binele, acesta este adevarul; nu exista nici o indoiala in aceasta privinta; oricare parinte vrea ca viata sa aduca toate bucuriile copiilor lor. Insa ce pot face? Ei insisi nu au cunoscut nici o bucurie in viata. Sunt roboti si cu buna-stiinta, ori fara sa-si dea seama, deliberat sau intentionat, vor crea o atmosfera in care copiii lor se vor transforma, mai devreme sau mai tarziu, in niste roboti.
Daca vrei sa fii o fiinta omeneasca si nu o masina, descotoroseste-te de parintii tai. Si va trebui sa fii cu foarte mare bagare de seama. Este o munca grea, solicitanta; nu poti sa faci lucru acesta instantaneu. Va trebui sa fii foarte atent la comportamentul tau. Uita-te si vezi cand este prezenta mama ta, cand actioneaza ea prin intermediul tau opreste asta, departeaza-te de asta.
Fa ceva absolut nou, un lucru pe care mama ta nici macar n-ar fi putut sa si-l imagineze. De exemplu, iubitul tau se uita la o alta femeie cu o privire foarte apreciativa. Acum uita-te la ceea ce faci tu. Faci acelasi lucru pe care l-ar fi facut mama ta cand tatal tau se uita la o alta femeie cu o privire plina de apreciere?

Daca faci acest lucru, nu vei sti niciodata ce inseamna dragostea, pur si simplu vei repeta o poveste. Exact aceleasi roluri vor fi interpretate de alti actori, asta-i tot; aceeasi piesa mizerabila repetata din nou si din nou.
Nu fi un imitator, iesi din asta. Fa ceva nou. Fa un lucru pe care mama ta nici macar n-ar fi conceput sa-l faca. Fa un lucru nou, pe care tatal tau nici macar n-ar fi conceput sa-l faca. Aceasta noutate va trebui sa fie adusa in fiinta ta si dupa aceea va incepe sa se reverse dragostea."
~Osho

luni, 17 octombrie 2011

Momentul prezent – singurul timp care există

M-am gândit adeseori cât de multe lucruri avem noi de învăţat de la copiii mici. Aceştia nu s-au adaptat încă la conceptul de timp liniar, în care trecutul este urmat de prezent, apoi de viitor. Ei nu percep decât momentul prezent, aici şi acum.Mai mult, copiii mici nu percep lumea ca fiind fragmentată, ci consideră că sunt uniţi cu tot restul lumii, ca parte integrantă dintr-un ansamblu.
Pe măsură ce avansează în vârstă, copiii încep să accepte valorile adulţilor din jurul lor, care pun accentul pe proiectarea trecutului asupra prezentului, iar apoi a viitorului pe care îl anticipează.
Cei mai mulţi dintre adulţi nu pun nici o clipă la îndoială validitatea concepţiei lor despre trecut, prezent şi viitor. Ei cred că trecutul va continua să se repete în prezent, iar apoi în viitor, şi că nimeni nu poate schimba vreodată acest lucru. În consecinţă, ei ajung la concluzia că trăiesc într-o lume în care teama este justificată şi în care, mai devreme sau mai târziu, este inevitabil să se confrunte cu suferinţa, frustrările, conflictele, depresia şi boala.
Atunci când ne cramponăm şi investim energie în experienţele noastre dureroase din trecut, devenind ataşaţi de ele, noi suntem tentaţi să anticipăm un viitor similar. Viitorul şi trecutul nostru devin astfel identice. Noi devenim vulnerabili, considerând că trecutul plin de teamă este real, şi uităm astfel că unica noastră realitate este Iubirea, care nu poate exista decât în momentul prezent. Datorită acestei vulnerabilităţi, ne aşteptăm ca trecutul nostru să se repete identic. Pe scurt, nu vedem în faţa ochilor decât ceea ce ne aşteptăm să vedem, invitând şi căutând astfel nenorocirea şi durerea. În acest fel, reciclăm în permanenţă vinovăţia şi temerile noastre din trecut.
O modalitate prin care ne putem elibera de tot acest „gunoi arheologic” constă în recunoaşterea faptului că ataşamentul faţă de el nu ne aduce în nici un caz ceea ce ne dorim de la viaţă. Dacă înţelegem că reciclarea acestor deşeuri psihice nu ne foloseşte la nimic, putem înlătura vechile blocaje, putem ierta şi ne putem elibera în totalitate Iubirea din momentul prezent. Aceasta este singura cale prin care putem fi fericiţi. Principiul potrivit căruia: „Momentul prezent este singurul timp care există” poate deveni practic o eternitate. În aceste condiţii, viitorul devine o simplă extensie a unui prezent senin, care nu încetează niciodată.
Ori de câte ori ni se pare că am fost răniţi de altcineva în trecut, ne construim în jurul nostru un zid de autoapărare în speranţa că ne vom proteja astfel de alte răni similare în viitor. Prin acest mecanism, trecutul plin de teamă generează un viitor comparabil, creându-se astfel o punte de legătură între cele două timpuri. Atunci când simţim o stare de teamă sau de vinovăţie, noi nu putem iubi. În schimb, dacă ne eliberăm de trecutul plin de teamă şi îi iertăm pe toţi cei care au greşit vreodată faţă de noi, ajungem să experimentăm Iubirea absolută şi o stare de comuniune cu toate fiinţele.
Adeseori, considerăm „natural” să ne folosim de experienţele noastre din trecut ca de nişte puncte de referinţă din perspectiva cărora ne evaluăm momentul prezent. În acest fel, noi ajungem să percepem prezentul prin filtrul unor ochelari foarte întunecaţi.
Chiar dacă nu conduce întotdeauna la dispreţ, familiaritatea are într-adevăr tendinţa de a ne amorţi percepţiile referitoare la cei pe care îi cunoaştem foarte bine. Dacă dorim să ne percepem consoarta, şeful sau colegii de muncă exact aşa cum sunt, trebuie să îi privim în momentul prezent, pornind de la premisa că relaţiile noastre din trecut nu exercită nici o influenţă asupra acestui moment.
Pentru ca fiecare clipă pe care o trăim să devină o nouă renaştere, trebuie să privim prezentul fără a-l condamna. Altfel spus, trebuie să ne eliberăm în totalitate de toate erorile trecutului. Numai în acest fel ne putem simţi liberi şi numai în acest fel putem experimenta miracolul Iubirii, prin împărtăşirea acestei eliberări reciproce. Dacă ajungem să trăim această stare, în care Iubirea este în totalitate prezentă, aici şi acum, noi putem experimenta într-o singură clipă miracolul vindecării depline.
Energia pe care o investim continuu în dorinţa noastră de a controla şi de a anticipa viitorul ne menţine de fapt ataşaţi de experienţele dureroase şi de vinovăţia pe care am trăit-o în trecut. Vinovăţia şi teama, aceşti aliaţi atât de puternici inventaţi de mintea noastră, sunt singurele condiţii care ne fac să credem în această continuitate a timpului.
De pildă, dacă ni se pare că cineva ne-a respins, ne-a criticat sau a fost nedrept cu noi în trecut, vom considera de fiecare dată că persoana respectivă ne atacă. Prin acest mecanism, noi ne vom amplifica teama şi vom încerca în permanenţă să ripostăm. Eliberarea de trecut înseamnă să nu mai acuzăm niciodată pe nimeni, inclusiv pe noi înşine. Ea înseamnă să nu ne mai cramponăm de supărările din trecut şi să acceptăm în totalitate pe toată lumea, fără nici o excepţie. Înseamnă să ne propunem să vedem în ceilalţi numai lumina, nu şi umbra pe care o lasă lampa lor.
Cei mai mulţi dintre oameni trec prin viaţă având convingerea că fericirea sau nefericirea lor depind în mare măsură de evenimentele din mediul înconjurător şi de reacţiile celorlalţi oameni. Adeseori, ei cred că fericirea lor depinde de norocul sau de ghinionul pe care le au în viaţă şi pentru care nu poartă nici cea mai mică responsabilitate. De aceea, ei uită să îşi instruiască mintea să îşi schimbe percepţiile faţă de lumea exterioară. Ei nu realizează că starea de pace este o stare interioară şi că ea stă la baza unei percepţii senine asupra lumii înconjurătoare. Tentaţia de a reacţiona cu mânie, cu exaltare sau într-o stare de depresie se datorează interpretărilor pe care le dăm noi stimulilor din mediul exterior. Aceste interpretări au la bază o percepţie incompletă.
Ori de câte ori ne cramponăm de evenimentele din trecutul nostru sau anticipăm diferite întâmplări viitoare, noi trăim într-o lume a imaginaţiei. Adevărata realitate a vieţii noastre nu poate fi experimentată decât în momentul prezent. Atunci când retrăim în prezent diferite episoade din trecut, fie ele plăcute sau dureroase, noi ne blocăm singuri posibilitatea de a trăi experienţe noi. De aceea, ne aflăm într-o perpetuă stare de conflict, fiind incapabili să experimentăm direct şansele fericirii care ne ies în faţă.
Ori de câte ori ne îmbolnăvim, noi simţim tentaţia de a ne plânge de milă, de a ne lamenta, de a ne focaliza exclusiv asupra corpului nostru şi de a fi deranjaţi de senzaţiile de disconfort şi de durere pe care le simţim. Atunci când ne aflăm în această stare, mânia, iritabilitatea şi depresia pe care le simţim nu fac decât să amplifice şi mai mult sentimentul generalizat de neajutorare şi de neputinţă pe care îl simţim. Ori de câte ori ne focalizăm atenţia asupra ajutorării unei alte persoane, uităm de propria noastră durere şi înţelegem astfel mai bine care este semnificaţia profundă a expresiei: „A dărui înseamnă a primi”.
Foarte mulţi oameni uită că liberul arbitru şi capacitatea de a face alegeri reprezintă atribute inerente ale minţii lor. Toţi oamenii au trăit măcar o dată experienţa de a se simţi blocaţi într-o situaţie fără scăpare.
Iată o sugestie care te poate ajuta dacă te afli într-o astfel de situaţie. Foloseşte-ţi activimaginaţia pentru a găsi o cale de ieşire din respectiva situaţie. Imaginează-ţi un zid şi gândeşte-te că el reprezintă problema cu care te confrunţi. Vizualizează apoi o uşă în mijlocul acestui zid. Treci prin ea şi închide-o cu hotărâre în urma ta. În acest fel, problema ta nu mai există, întrucât ai lăsat-o pentru totdeauna în spate. Bucură-te de noua ta libertate imaginându-ţi că te afli într-un loc în care nu există griji şi în care nu poţi fi altfel decât fericit. Când te simţi pregătit să părăseşti acest loc de retragere în care te simţi protejat, întoarce-te în această lume, dar adu cu tine şi sentimentul că te-ai eliberat de toate problemele din trecut. Dacă vei cultiva această stare de spirit, vei găsi cu uşurinţă soluţii noi la problemele tale de dinainte.
Ori de câte ori percepem problemele noastre ca oportunităţi de a învăţa ceva nou, experimentăm o stare de bucurie şi de bunăstare după învăţarea acestor lecţii. De altfel, Dumnezeu nu ne pune niciodată la încercare decât atunci când suntem pregătiţi să învăţăm noile lecţii.
Îţi propun ca de acum înainte să nu mai alegi decât scopul unic al păcii interioare, renunţând la toate celelalte obiective care conduc la conflict.
Îţi propun să continui să practici iertarea, să te consideri inocent şi lipsit de păcat, deopotrivă pe tine însuţi pe cei din jur.
Îţi propun să priveşti cu iubire momentul prezent, căci singura cunoaştere autentică îi aparţine.
Îţi propun să îţi continui procesul transformării personale, la baza căruia stă exclusiv procesul dăruirii, nu şi cel al primirii.
Îţi propun să recunoşti că suntem cu toţii uniţi la nivelul Sinelui nostru real şi să răspândeşti în această lume lumina care străluceşte în interiorul tău.
Îţi propun să îţi trezeşti conştiinţa şi să realizezi că esenţa fiinţei tale este Iubirea şi că tu eşti lumina acestei lumi, la fel ca şi ceilalţi oameni.
 
 
Sursa: Iubirea înseamnă renunţarea la frică, Gerald G. Jampolsky

vineri, 14 octombrie 2011

Ce spun copiii despre dragoste

Ce Spun Copiii Despre Dragoste

LIBERTATEA DE A FI COPIL

Motto: „Atunci cand am incetat de a mai fi copii, suntem deja morti.“ C. Brancuși

Unul dintre cele mai responsabile lucruri pe care le putem face ca adulti, desi poate parea paradoxal, este de a INVATA sa redevenim din ce in ce mai mult copii. O atitudine de curiozitate si fascinatie valoreaza mult mai mult decat o atitudine inclinata mereu catre a face presupuneri si deductii logice.

Aceasta este o idee foarte simpla, avand insa consecinte profunde. Copiii mici invata extrem de rapid, deoarece sunt extrem de curiosi fata de orice lucru. Ei nu stiu si stiu ca nu stiu, astfel ca nu se ingrijoreaza daca vor parea stupizi daca vor pune intrebari. La urma urmei, fiecare credea odinioara ca Soarele se invartea in jurul Pamantului, ca ceva mai greu decat aerul nu poate zbura si ca este imposibil sa alergi 100 m in mai putin de 10 secunde. Transformarea este singura constanta.

In momentul in care veti avea curajul sa fiti si adult si copil in acelasi timp, depasind sabloanele artificiale ale gandirii care au incercat intotdeauna sa distruga sau cel putin sa separe copilul din fiecare dintre noi de personalitatea noastra adulta, veti putea sa actionati in toate indatoririle zilnice cu bucuria specifica unui copil care se joaca si puteti fi sigur ca in tot ceea ce veti intreprinde veti fi un invingator. Veti putea aborda orice problema mult mai direct, cu dezinvoltura specifica unui copil. Va veti putea desfasura activitatile cu mult mai multa voie buna si libertate, fara ca in acelasi timp sa manifestati seriozitatea rigida sau atitudinea sumbra a adultului mereu apasat de griji, care a uitat de mult sa mai fie copil.

A descoperi copilul ascuns in fiecare dintre noi si a-i permite sa se manifeste inseamna, de fapt, a descoperi insasi acea legendara fantana a vietii si a tineretii, si totodata caile de acces catre ea. Dar ce trebuie facut pentru aceasta? Nu avem decat sa urmam aceste cai:

 

Radeti cat mai mult

Copilul din dumneavoastra, ca orice copil, iubeste rasul si compania oamenilor plini de umor. Cautam cu totii sa fim in preajma oamenilor care rad, debordand de veselie, fie ca suntem sau nu constienti de efectul curativ al rasului. El este deosebit de eficient in eradicarea depresiei, inertiei sau chiar a panicii. Pur si simplu nu putem fi deprimati, nelinistiti sau nervosi atunci cand radem.

Faceti-i pe cei din jur sa rada cu pofta in fiecare zi

Urmariti sa realizati acest lucru si veti vedea ca aceasta nu implica neaparat sa va straduiti sa fiti amuzant, ci doar sa va relaxati pentru o secunda, iesind cu detasare din sfera preocuparilor stresante, si sa vedeti sau sa va amintiti ceva amuzant, pe care sa il impartasiti apoi celorlalti. Astfel, va veti obisnui sa vedeti partea buna a lucrurilor, cu alte cuvinte, jumatatea cea plina a paharului.

Bucurati-va de libertate

Petreceti un anumit timp cu un grup de copii, fara nici un alt motiv decat acela de a va bucura de compania lor. Cand va aflati in prezenta lor, nu incercati sa le incadrati viata in acele sabloane rigide in a caror capcana dumneavoastra ati cazut deja, sa ii corectati sau sa ii educati, ghidandu-i mereu din perspectiva adultului. Pur si simplu fiti alaturi de ei in bucuria libertatii lor si veti observa ca rasul si voia buna vor deveni curand o „regula de aur“ in viata dumneavoastra si nu o exceptie.

Permiteti fanteziei sa se manifeste

Copiilor le place sa viseze, sa inventeze povesti, utilizandu-si din plin imaginatia si traind apoi cu toata frenezia bucuria creatiei lor. Atunci cand sunteti impreuna cu un copil cu care puteti sa radeti si sa va jucati, incurajati fantezia atat la el, cat si la dumneavoastra insiva, oricat de mult doriti.

Fiti spontani

Spontaneitatea este adeseori cheia intregului comportament de copil. Observati modul in care copiii doresc instinctiv sa experimenteze orice lucru sau idee noua, chiar in momentul aparitiei acestora. Copilul din interiorul dumneavoastra doreste sa fie impulsiv si aventuros, fara a trebui sa fie obligat sa se incurce in rationamente complicate care urmaresc sa planuiasca intotdeauna pas cu pas lucrurile in avans.

Acceptati lumea asa cum este

Imaginati-va ca tocmai v-ati nascut si in ochii dumneavoastra se poate citi inca mirarea si fascinatia cu care priviti lumea care va inconjoara. Cu siguranta ca, aflandu-va in aceasta ipostaza, nu veti incerca sa va luptati cu lumea din jur, ci dimpotriva, o veti privi cu compasiune. Acest sentiment de compasiune nu numai ca nu va lasa nici o posibilitate de manifestare a unei stari interioare conflictuale, dar chiar va va permite sa intampinati cu bucurie orice experienta, integrandu-va fericit in spectacolul fascinant al propriei existente.

Fiti jucaus

Ca adulti, acest sfat poate fi respins de multi, pentru ca imaginea de sine construita in jurul conceptelor de ”om adult, serios, respectabil, responsabil, etc.,etc.) revine mereu si mereu incarcata de semnificatia statutului de fiinta adulta integrata social care nu se poate pune la ”mintea copiilor”. Sabloanele mentale, dogma sociala, prejudecatile suprapuse peste obiceiurile si tabieturile zilnice ale ”adultului” au sufocat de-a lungul timpului copilul din noi. A-l renaste presupune reintegrarea si reinvatarea pas cu pas a ceea ce inseamna sa traiesti ca un copil, integrand si toate celelalte atitudini mentionate mai sus. A invata sa redevenim copii poate presupune exact genul acela de atitudine caracterizata de fascinatie, curiozitate, bucurie, spontaneitate, expansivitate asemanatoare acelei conjuncturi prin care fiecare dintre noi am trecut atunci, candva, in trecut cand ne-am ridicat singuri, intr-o buna zi pe picioarele noastre si am facut primi pasi.  Mersul nostru  in picioare, atunci a avut semnificatia libertatii de miscare si actiune, de autonomie si asumare de care parintii si cei de langa noi s-au bucurat poate mai mult decat am facut-o noi. De ce nu am considera ca intregul Univers se va bucura de noi atunci cand, adulti fiind vom reinvata sa pasim din noi in lume cu aceeasi candoare si inocenta, cu aceeasi puritate si dezinvoltura ca atunci, demult,  ... in prezentul primilor pasi.


AMINTESTE-TI SA FI COPIL DACA DORESTI SA PERCEPI DIN NOU UNIVERSUL ASA CUM EL ESTE: O GRADINA MIRIFICA, SUPERB COLORATA, PLINA DE DARURI SI DE MINUNATE SURPIZE CARE TE ASTEAPTA SA LE IMPARTI CU BUCURIE IMPREUNA CU CEILALTI COPII.

Liviu Gheorghe 

joi, 13 octombrie 2011

Scrisoare de la copilul tau


- Nu mă răsfăţa. Ştiu bine că nu mi se cuvine tot ceea ce cer. Dar te încerc totuşi!
 
- Nu-ţi fie teamă să fii ferm cu mine. Eu prefer aşa. Acest lucru mă aşază la locul meu.
 
- Nu folosi forţa cu mine. Aceasta mă obişnuieşte cu ideea că numai puterea contează. Voi răspunde mult mai bine dacă sunt condus.
 
- Nu fi inconsecvent. Aceasta mă pune în încurcătură şi mă face să scap nepedepsit, indiferent ce fac.
 
- Nu-mi face promisiuni. S-ar putea să nu le poţi ţine iar eu să-mi pierd încrederea în tine. 
- Nu răspunde provocărilor mele atunci când spun sau fac lucruri care te supără. Voi încerca atunci să ies victorios de fiecare dată.
 
- Nu te supăra prea tare când îţi spun „te urăsc”. Nu cred ce spun, dar vreau să te fac să-ţi pară rău pentru ceea ce mi-ai făcut.
 
- Nu mă face să mă simt mai mic decât sunt. Voi încerca să-ţi demonstrez contrariul purtându-mă ca o persoană „importantă”.
 
- Nu face nimic în locul meu, din ceea ce aş putea să fac singur. Acest lucru mă face să mă simt „mic” şi voi continua să te folosesc în serviciul meu.
 
- Nu-mi menaja „relele obiceiuri” , acordă-mi cât mai multă atenţie. Altfel nu faci decât să mă încurajezi să le continui.
 
- Nu mă corecta în public. Voi fi mult mai sensibil dacă-mi vei vorbi blând între patru ochi.
 
- Nu încerca să discuţi comportamentul meu în febra conflictului. Din anumite motive, auzul meu nu este foarte bun în acel moment, iar comportarea mea şi mai slabă.
 
- Nu-mi ţine predici. Vei fi surprins să constaţi cât de bine ştiu ce e bine şi ce e rău.
 
- Nu mă cicăli. Dacă o faci, va trebui să mă protejez prin a părea surd.
 
- Nu mă pedepsi prea tare. Mă sperii uşor şi atunci spun minciuni.
 
- Nu uita că mie îmi place să experimentez. Învăţ din aceasta, deci te rog să te obişnuieşti. Nu mă feri de consecinţe, trebuie să învăţ din experienţă. 
- Nu încerca să arăţi că eşti perfect sau infailibil. Mă faci să simt că nu voi putea să te ajung niciodată.
 
- Nu te teme că petrecem prea puţin timp împreună. Ceea ce contează este cum îl petrecem.
 
- Poartă-te cu mine cum te porţi cu prietenii tăi, atunci voi deveni şi eu prietenul tău…..te iubesc foarte mult, să nu uiţi asta niciodată….

duminică, 9 octombrie 2011

Finding Nemo


                                                 




"Finding Nemo" este o animatie ce prezinta aventurile a doi pesti arlechin, tata si fiu. Nemo este un mic pestisor ce doreste sa exploreze intinderile oceanului. Marlin, tatal sau, incearca sa-l invete pe Nemo pericolele oceanului insa nu cu foarte mult succes. In prima zi de scoala Nemo este fascinat de toate locurile noi pe care le intalneste si se desparte de colegii sai. Din pacate pentru el ajunge intr-un navod si apoi este trimis unui stomatolog din Sydney. Norocul lui Nemo este ca tatal sau grijuliu l-a urmarit la scoala si a vazut cum a fost rapit. Merlin pleaca imediat in cautarea fiului sau. Pe drum se intalneste cu Dory, un pestisor albastru, dar care are grave probleme de memorie. In timp ce cei doi noi prieteni pleaca in cautarea lui Nemo, si acesta pune la cale un plan, ajutat si de celelalte animale ni acvariu, de a scapa si de a fi liber iarasi.Planul lor se dovedeste a fi o adevarata incercare pentru Nemo. Merlin nu va ceda usor cautarilor sale, chiar daca in fata sa se afla o calatorie lunga plina de neasteptat. Vor reusi oare cei doi pestisori sa se revada si sa-si continue viata de dinainte de rapire?
  

Finding Nemo Trailer: 



Animatia poate fi descarcata aici:


Subtitrarea poate fi descarcata de aici: