Odinioara, cand o mama nu-si facea griji pentru copiii ei, nu era considerata mama buna.
Acum stim ca temerile materne sunt responsabile de multe din bolile si accidentele pe care le suporta copiii.
Teama este antradevar, cea care imagineaza puternic boala sau situatia temuta si, daca nu sunt neutralizate, aceste imagini se materializeaza.
Este fericita acea mama care poate spune cu sinceritate ca-si incredinteaza copilul in mainile lui Dumnezeu, stiind, prin urmare ca este astfel Divin protejat. Ea proiecteaza in acest fel, in jurul lui, o aura puternica de protectie…Implor pe toti parintii si mai cu seama mamele sa renunte la egoul acesta atat de perdant,CONFORM CARUIA DOAR ELE pot avea grija de copilul lor. Va veti iubi copilul ABIA ATUNCI CAND RENUNTATI sa-l mai separati mereu de restul oamenilor, drama acestei civilizatii, pe care voi mamele o induceti primele in propriile voastre progenituri. Cand aud “copilul meu”, pur si simplu stiu ce rau se petrece acolo, cel mai mare care ar putea fi imaginat. Copilul nu este ce pare, este un dumnezeu inca mai putin conditionat/programat decat voi si pe voi va nemultumeste asta, il vreti CONFORM. Apoi acest copil al tau e “mai...nu stiu cum” dacat al alteia, si asa separarea se adanceste, concurenta la fel...este si motivul pentru care am tot repetat ca un parinte iubitor poate ar fi de dorit sa dispara definitiv din viata micutului, cand acesta are doar trei ani. Pentru ca de acolo ceea ce va urma va fi doar o nimicire supercalificata a maretiei lui. O “micire” continua, care nu ia sfarsit practic niciodata. Si cand “copilul” are 50 de ani, mama tot stie ea mai bine ce are el nevoie, e mai atenta si mai calificata-zice mintea ei. Daca a obtinut si o dependenta din partea lui, atunci e foarte incantata, zice ea ca l-a educat bine, iubitor. Doar ca de multe ori acela nici partener nu-si mai cauta, o are pe “mama”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu