SHOULD PARENTS PROTECT THEIR CHILDREN FROM DEVICES? - Gabor Maté explai...

FIUL fragment dintr-o conferinta de OSHO

HOW NOT TO SCREW UP YOUR KIDS - Gabor Maté | London Real

«Ziua în care am încetat să mă grăbesc» – Povestea unei mame ocupate

Rachel Macy Stafford este femeie și mamă. Aceasta a
scris un mesaj foarte dur, emoționant și real despre cât de important
este să nu te grăbești, mai ales atunci când ai copii.

*****

Atunci
când trăiești o viață nebună, fiecare minut este contabilizat. În mod
constant simți că trebuie să consulți lista ce ceea ce ai de făcut, să
stai cu ochii la ecranul telefonului și să alergi undeva. Și cum ai
încerca să împarți timpul și atenția, și cât de multe sarcini diferite
ai încerca să rezolvi – oricum nu ți-ar ajunge timpul să le reușești pe
toate.

Aceasta a fost viața mea timp de doi ani
nebuni. Gândurile și acțiunile mele controlau notificările electronice,
apelurile și mesageria vocală umplută până la refuz. Și, deși fiecare
fibră a sufletului meu dorea să găsească timp pentru toate treburile în
programul meu supraîncărcat, nu îmi reușea nicidecum.

Și asta până cu șase ani în urmă, când am fost binecuvântată prin chipul calm, fără griji și cu miros de flori al unui copil.
Când aveam nevoie să plec, ea începea să caute o coroană strălucitoare în geanta mea.
Când trebuia să fiu undeva deja cu cinci minute în urmă, ea mă ruga să-i fixez jucăria de scaunul automobilului.
Când trebuia să iau o gustare rapidă, ea se oprea brusc ca să vorbească cu o femeie mai în vârstă, care semăna cu bunica ei.
Când
aveam doar treizeci de minute pentru a ajunge undeva, ea îmi cerea să
opresc căruciorul ca să mângâie fiecare câine care trecea pe alături.
Când
aveam o agendă completă, care începea la 6 dimineața, ea îmi cerea să
sparg ouă și foarte încet și cu grijă începea să le amestece cu mixerul.

Acest
copil lipsit de griji a fost mereu pentru grăbita de mine un adevărat
cadou. Dar atunci n-am înțeles. Când trăiești o viață nebună, viziunea
ta asupra lumii devine foarte îngustă – tu vezi doar ceea ce urmează pe
ordinea de zi. Și tot ceea ce era imposibil de bifat în program era o
pierdere de timp .

Ori de câte ori copilul meu îmi cerea să mă abat de la program, am avut o scuză: „Nu avem timp pentru asta”. Prin urmare, cuvintele pe care i le-am spus de cele mai multe ori copilului meu iubit au fost: „Hai, mai repede”.
Începeam discuția astfel: „Vino repede, ne grăbim”. Și se termina cu expresia: „Vom pierde totul, dacă nu ne grăbim”.
Și începeam ziua următoare la fel: „Grăbește-te și mănâncă micul dejun. Grăbește-te și îmbracă-te”. Și încheiam ziua cu același cuvânt: „Perie-ți dinții, cât mai curând posibil. Urcă rapid în pat”.

Și,
deși cuvintele „rapid” și „grăbește-te” nu afectau viteza copilului meu
decât puțin sau în niciun fel, le spuneam oricum. Chiar mai mult decât
cuvintele „te iubesc”.

Adevărul doare,
dar adevărul vindecă… și mă ajută să devin o mamă cum aș vrea să fiu.
Dar într-o zi totul s-a schimbat. Am luat-o pe fiica mea cea mare de la
grădiniță, am venit acasă și am coborât din mașină. Acest lucru nu s-a
petrecut atât de repede pe cât și-ar fi dorit fiica cea mai mare, și i-a
spus surorii mai mici: „Cât ești de lentă!”. Și când copila
și-a trecut brațele după gâtul meu și a oftat exasperată, m-am văzut pe
mine în chipul ei – aceasta a fost o priveliște sfâșietoare.

Am
pus presiune pe ea în mod constant, am împins și grăbit micul copil,
care dorea doar să se bucure de viață. Mi s-au deschis în sfârșit ochii.
Și dintr-o dată am văzut clar ce rău aduce existența mea grăbită
copiilor mei. Deși vocea îmi tremura, m-am uitat în ochii copilului meu
și i-am spus: „Îmi pare rău că te-am făcut tot timpul să te grăbești. Îmi place că nu te grăbești niciunde, și vreau să fiu ca tine”.

Ambele fiice s-au uitat la fel de surprinse la mine, și fața celei mici s-a luminat de bunătate și înțelegere. „Promit să fiu mai răbdătoare de acum înainte”, i-am spus și am îmbrățișat copilul meu creț, care strălucea de promisiunea neașteptată a mamei ei.

A fost destul de ușor să alung „grăbește-te”
din vocabularul meu. Mult mai greu a fost să acumulez răbdare, să-l
aștept pe copilul meu care nu se grăbea nicăieri. Pentru a ne ajuta
reciproc, am început să-i ofer un pic mai mult timp pentru a se pregăti,
atunci când trebuia să mergem undeva. Dar uneori, din cauza aceasta,
întârziam. Atunci mi-am promis că voi întârzia doar acești câțiva ani,
cât ea este încă mică.

Când
ne plimbam sau mergeam la magazin, îi permiteam ei să dea ritmul. Și
atunci când ea se oprea pentru a admira ceva, eu îmi alungam planurile
din cap și pur și simplu o urmăream. Am fost martoră la expresiile de pe
fața ei, pe care nu le-am mai văzut înainte. Am studiat adânciturile de
pe mâinile ei și micile riduri în jurul ochilor atunci când zâmbea. Am
văzut cum alți oameni răspundeau, atunci când ea se oprea ca să
vorbească cu ei. Mă uitam cum ea studiază insecte interesante și florile
frumoase. Ea era un cercetător, și eu am realizat că cei care
contemplează în lumea noastră nebună sunt daruri rare și uimitoare.
Fiica mea a fost un cadou pentru sufletul meu agitat.

Promisiunea
să încetinesc a fost făcută în urmă cu aproape trei ani. Și de atunci a
trebuit să depun mult efort pentru a trăi într-un ritm mai lent, să nu
fiu distrasă de agitația de zi cu zi și să acord o atenție la ceea ce
este cu adevărat important. Din fericire, cea mai mică dintre fiicele
mele îmi amintește mereu despre asta. De fapt, într-o zi ea mi-a
amintit-o încă o dată.

Într-o zi de vacanță am
mers împreună, după o plimbare cu bicicleta, să cumpărăm înghețată. După
ce am cumpărat-o, fiica mea s-a așezat la o masă în apropierea
cortului, admirând cornul rece din mână. Dintr-o dată a rostit: „trebuie să mă grăbesc, mamă?”

Aproape am plâns. Probabil cicatricile din viața grăbită din trecut niciodată nu vor dispărea complet, m-am gândit cu tristețe.

Și,
în timp ce copilul meu se uita la mine încercând să își dea seama dacă
este nevoie să se grăbească, am realizat că acum pot să aleg. Aș fi
putut sta și să mă gândesc cu tristețe cum de multe ori în viața mea am
grăbit-o… sau aș putea sărbători faptul că astăzi urmăresc să fac
lucrurile diferit. Am decis să trăiesc acea clipă.

„Nu este nevoie să te grăbești. Doar nu te grăbi”
– i-am spus încet. Fața ei s-a luminat imediat iar umerii s-au relaxat.
Și așa ne-am așezat una lângă alta, discutând despre ceea ce vorbesc
când cântă la o chitară hawaiiană copiii de 6 ani. Au fost chiar și
momente când am stat în tăcere, zâmbind una alteia și admirând
împrejurimile și sunetele din jurul nostru.

Brusc, fiica mea mi-a întins o linguriță cu înghețată și mi-a spus cu mândrie: „Am păstrat ultima linguriță pentru tine, mamă”. Când am savurat înghețata răcoroasă, am realizat că numai ce am semnat un contract pe viață.
I-am
dat copilului meu un pic de timp… și în schimb, mi-a dat ultima lingură
din înghețata ei și mi-a reamintit că aroma devine mai dulce și
dragostea devine mai profundă atunci când te oprești, fără să te
grăbești prin viață.

Și acum, orice aș face…
… consumul fructelor cu gheață;
… alegerea florilor;
… punerea centurii de siguranță;
… ciocnirea ouălor;
… căutarea scoicilor pe plajă;
… admirarea buburuzelor;
… sau pur și simplu mersul pe jos…
… nu voi spune: „Nu avem timp pentru asta!”. Pentru că, în esență, aceasta înseamnă: „Noi nu avem timp să trăim”.

Să te oprești și să te bucuri de plăcerile simple ale vieții de zi cu zi – aceasta înseamnă să trăiești cu adevărat.

Universul Sacru al Iubirii: «Ziua în care am încetat să mă grăbesc» – Povestea...:

O şcoală din SUA a înlocuit cu succes pedepsele cu meditaţia yoghină. Rezultatele sunt uluitoare

O școală din SUA a luat decizia de a înlocui orele de pedeapsă pentru elevi – în care cei care încălcau regulamentul aveau de executat diverse activități în folosul unității de învățământ – cu ore de meditație. La aceste cursuri au ajuns să participe și copiii fără probleme disciplinare.

Imaginează-ţi că lucrezi ca profesor într-o şcoală şi un copil începe să fie gălăgios în timpul orelor. Ce faci atunci? Răspunsul tradiţional ar fi pedepsirea copilului sau eliminarea lui din clasă.
Însă în SUA pedeapsa presupune ca elevul respectiv să fie trimis într-o sală unde are de petrecut câteva ore, ceea ce tinde să-l facă pe copil să privească pe pereții, plictisindu-se cumplit, încercând să vorbească, fără să fie observat de supraveghetor, cu copiii din apropiere, sau să citească pe furiş o carte. Această pedeapsă a fost concepută pentru a determina copilul să se gândească la acţiunile lui greşite, însă este evident că nu funcţionează deloc. Doar îl face să se simtă umilit şi nedreptățit.

La Școala elementară Robert W. Coleman s-a găsit o altă metodă de educare a copiilor gălăgioşi: meditaţia yoghină

În loc de a pedepsi copiii obraznici sau de a-i trimite la biroul directorului, școala din Baltimore a conceput în schimb Camera Momentului Conştient.

Acesta cameră nu are nimic în comun cu sala standard pentru pedepse, care nu are ferestre. Dimpotrivă, este plină de lămpi, decoraţiuni şi perne de pluș colorate violet. Copiii obraznici sunt încurajați să rămână în cameră și să facă anumite exerciţii de respirație sau meditație yoghină, ajutându-i să se calmeze și să se centreze. Apoi sunt invitați să discute despre ce s-a petrecut cu ei.

Meditaţia şi starea plenară de conștiență sunt foarte interesante chiar și din punct de vedere ştiinţific

Meditaţia este cunoscută într-o formă sau alta de mii de ani. Recent, ştiinţa a început să caute să descopere care sunt efectele sale asupra minţilor şi trupurilor noastre, iar rezultatele sunt deosebit de interesante.

Unul dintre studii, de exemplu, a arătat că meditaţia de tip mindfulness – care presupune să ne observăm cu atenție gândurile, emoțiile și sentimentele, devenind mult mai conștienți de ele și, în consecință, mult mai în măsură să le controlăm – ar putea da soldaților care o practică un fel de armură psihică împotriva emoțiilor perturbatoare și, de asemenea, poate îmbunătăţi memoria. Un alt studiu a evidențiat că meditaţia ne poate îmbunătăţi atenţia şi focalizarea.

Rezultatele diferitelor studii (care pot fi destul de variate) ar trebui considerate ca mici piese ale unui puzzle, prin intermediul cărora ştiinţa începe să contureze o imagine din ce în ce mai complexă despre cât de minunată poate fi meditaţia yoghină. Practica mindfulness, în special, a devenit chiar o parte a unor psihoterapii pline de succes.

Camera Momentului Conştient nu este singura metodă aplicată la Școala elementară Robert W. Coleman pentru a încuraja copiii

Sala de meditație a fost creată printr-un parteneriat cu Fundația Holistic Life, o organizaţie locală non-profit, care desfășoară şi alte programe. De mai bine de 10 ani, această fundaţie oferă programul Holistic Me (Eu Holistic) după orele de curs, în care copii din clasele primare practică exerciţii de meditaţie mindful şi yoga.

„Este uimitor”, a declarat Kirk Philips, coordonatorul programului Eu Holistic de la Școala Robert W. Coleman. „Nu te-ai gândi că acești copii mici ar putea medita în tăcere. Și totuşi ei o fac.”
 

La o petrecere de Crăciun, de exemplu, deşi copiii ştiau că urmează să primească diverse cadouri, totuşi nu au uitat că mai întâi au de făcut meditaţia.
„Copil fiind, trebuie să fie destul de dificil să rămâi așezat şi să meditezi, când ştii că urmează să primeşti o mulțime de cadouri, dar ei au reuşit. A fost frumos, noi toţi ne zâmbeam unii altora privindu-i”, spune Philips.

Mai mult, copiii chiar au adus cu ei acasă experiența mindfulness. În numărul din august 2016 al revistei Oprah Magazine, co-fondatorul Fundației Holistic Life, Andres Gonzalez, a afirmat: „Avem părinţi care ne spun: «M-am întors acasă stresată într-o zi, iar fiica mea mi-a spus: ‘Hei, mamă, trebuie să te aşezi, te voi învăţa cum să respiri’»”.

Programul îi învaţă de asemenea pe copii să respecte mediul înconjurător

Elevii ajută la curăţarea parcurilor locale, îngrijesc grădini de legume, vizitează fermele din apropiere. Philips spune că ei chiar îi învaţă pe copii cum să fie la rândul lor dascăli, lăsându-i să coordoneze şedinţe de yoga.

Această practică nu este întâlnită doar la o singură școală din SUA. O mulțime de alte școli au adoptat deja acest tip de gândire holistică, iar rezultatele sunt uimitoare.

În Marea Britanie, de exemplu, proiectul Mindfulness in Schools (Conștiență în Școli) învaţă adulţii cum să creeze ei înșiși astfel de programe.

Mindful Schools, o altă organizaţie nonprofit, ajută la implementarea unor programe similare în SUA.

În școli se pot observa beneficiile concrete ale programului de meditație

Philips a declarat că la Școala elementară Robert W. Coleman nu a fost înregistrată nicio suspendare sau exmatriculare a vreunui elev în anii 2015 și 2016. De asemenea, la Liceul Patterson Park din apropiere, care utilizează acelaşi gen de programe, rata suspendărilor a diminuat, iar prezenţa la cursuri a crescut.
Să fie oare aceasta efectul direct al programelor de meditaţie? Nu se poate spune cu precizie, dar aceste rezultate sunt totuși remarcabile.

sursa

Piper (animatie)- Scurt metraj

COPII-LUMINA – DOVADA A DIVINITĂȚII MANIFESTE. INTERCONEXIUNI: FIZICA CUANTICĂ EXPLICATĂ CUMVA…DE COPII

Stim cu toții spectacolele de genul ”copiii spun lucruri trăznite”. Copiii, datorită dezinvolturii si firescului pot oferi momente deosebite.
Dar nu acesta este cel mai uimitor fenomen.
Poate ati auzit de ”copiii de lumina„, „copiii indigo” sau copiii speciali dintre care o parte au ADN cu trei sau chiar 4 spirale in loc de doua si care sunt tot mai multi pe planeta.
Este vorba despre o dezvoltare uimitoare a nivelului spiritual uman si ei sunt printre noi – fie ca au ADN modificat, fie ca nu il au astfel.

Un semn ca ne aflăm la sfarsitul epocii maximei decăderi spirituale si inceputul epocii adevarului spiritual, care, se pare ca a inceput deja, din punct de vedere temporal,

este faptul ca se nasc tot mai multi copii foarte frumosi si cu multe calitati speciale, uimitoare.

Intotdeauna copiii au fost perceputi ca fiind frumosi si ca sursa a multe lucruri minunate, dar acum acest fenomen este, in mod obiectiv, foarte intens prezent in jurul nostru.

Atunci cand intâlnim un copil cu calități spirituale avem sansa de a invata enorm si de a ne transforma interior, chiar si numai datorită faptului ca suntem in apropierea sa.

Doamna psiholog Doina Cojocariu, care este in mod clar o ființa cu otrezire spirituală deosebită, are intuitia de a remarca prezenta plina de savoare a calitatilor speciale prezente la copii si deseori ajuta parintii sa isi inteleaga copiii care îi depasesc cu ușurinta în claritatea percepției adevaratei realitati.

prof. Leonard Radutz – Societatea Academică AdAnima

COPII-LUMINA – DOVADA A DIVINITĂȚII MANIFESTE. INTERCONEXIUNI: FIZICA CUANTICĂ EXPLICATĂ CUMVA…DE COPII. ”MEDITAȚIA BOLBOROSELII”.
un articol de psiholog Doina Cojocariu

Da, da…ati inteles bine : fizica cuantica (un concept stiintific) este explicata in zilele noastre de catre copiii nostrii, daca suntem atenti la limbajul lor simbolic si la comportamentul lor.

Ce inseamna aceasta?
Inseamna ca aceasta generatie de copii este mult mai integrata, venind cu informatia din astral si incercand sa ne ajute pentru a evolua.

Ca psiholog clinician si psihoterapeut, cu multi ani de experienta in lucrul cu copiii, am realizat ca, odata declansati vectorii de integrare, se va ajunge curand ca, termeni ca : holistic, unificare, rezonanta, sinergie, etc se vom inmulti si vom asista, constient, la o transformare profunda.

De exemplu : sincronicitatile!!

Asist aproape zi de zi la dovezi ca acesti copii inteleg si ajuta la manifestarea unor sincronicitati menite sa ne trezeasca.

Coincidente? da, ele sunt de cand lumea, intrand in limbajul notru ca “sincronicitati” odata cu carl Gustav Jung, in 1952.
Conform dictionarului, coincidenta este potrivirea intamplatoare (!) a doua evenimente sau fapte.

Si ce mai spune psihologia?
Ca puterea intensa a unui gand si starea emotionala pot determina producerea unui eveniment.
Acest fapt, pe vremea lui Jung, parea de neconceput, mistic, sau, cel putin iesit din comun.

Azi, se pare, fizica cuantica demonstreaza ca noi creem realitatea din jur.

Observatia mea este ca acesti copii, pe care eu ii numesc copii de luminaau aceasta capacitate mult mai dezvoltata decat adultii, deoarece inconstientul se sustrage analizei rationale si lasa loc bogatiei nelimitate de sensuri si libertatii de a se folosi de toate resursele din noi.

Sincronicitatile ne conecteaza la dinamicile noastre secrete, ne pun in contact cu aspect nebanuite sau neglijate ale propriului suflet sau ne orienteaza catre adevaratele noastre obiective.
Se pare ca Universul se implica in mod conștient in viata noastra si…copiii au un rol savuros si desori, ca si miraculos.

“Ma cheama Mugur si vreau sa fiu salvator”( 5 ani).

T: cum adica salvator?

“Vreau sa salvez pamantul acesta care plange….eu simt cum pamantul plange si are nevoie de noi, fiindca e mizerie pe jos si oamenii nu mai au grija de el” ( vreau sa va marturisesc ca Mugur, la cei 5 ani ai sai i-a spus mamei sa nu mai arunce uleiul ramas in tigaie in chiuveta, deoarece, apa din pamant se amesteca cu uleiul si vor muri pestii!!!!!)

“Eu sunt Viorel si iubesc lumina..ma joc doar cu cabluri si becuri , fiindca oamenii au nevoie de lumina”( 9 ani). Viorel , acest copil minunat,clasat de medicina obisnuita ca fiind copil cu handicap sever, este un copil special cu perceptii extrasenzoriale …

De foarte multe ori, el ii spune mamei sale ce se va intampla maine.

Sa va dau un exemplu: cu cateva zile inainte de a-mi schimba culoarea parului, i-a spus mamei sale :” doamna psiholog o sa se faca altfel la par si..mie imi place asa cum este “..si intr-adevar , ma vopsisem si atunci, cand el a venit la terapie, peste 3 zile…eram schimbata!!!

“Ma cheama Silvia si eu sunt acum aici, ca sa-i spun lui mami cum sa-l iubeasca pe tati”( 3ani)

Ca psiholog , aud frecvent fraze de genul celor de mai sus , si uneori incercand sa patrund in universul acesta misterior al copiilor, am sentimentul conectarii la o sursa divina autentica.

Gandesc, analizez, insa ceea ce va pot impartasi este bucuria deplina pe care o am in preajma anumitor copii. Din ce in ce mai multi parinti apeleaza la psihologi pentru a intelege sau doar pentru a corecta un anumit tip de comportament, pe care il clasifica extrem de facil a fii un comportament deviant ( “ copilul meu are ADHD”…” copilul meu este foarte independent, nu vrea sa vorbeasca, este incapatanat si ne scoate din sarite”….” copilul meu nu se conformeaza scolii si ne face de ras pe acolo pe unde merge”).

Sigur, prin prisma psihologului, se poate vedea cum anumiti copii nu se pliaza dupa normele statistice ale unui comportament cuminte si care sa nu solicite parintele spre o analiza mai minutioasa… insa , daca avem rabdarea si deschiderea spre a accepta , putem vedea contrariul!!

Dragi parinti!!!!!!

Aveti niste copii minunati!.

Aveti niste copii speciali, care au venit pe acest pamant cu un scop divin.

Ei sunt aici sa ne arate calea , astfel incata fiecare sa putem accede la informatia superioara, care sa ne schimbe si sa ne aduca mai aproape de divin.

Ei sunt o forta puternica pentru dragoste si pace.

Au senzitivitate si o dorinta nemarginita de liniste , iubesc armonia si incearca sa lupte pentru a o intretine. Sunt copii care nu vorbesc pana la varste mai mari, de 3, 4 sau chiar 5 ani (copii, care, desi nu au nimic medical, refuza sa vorbeasca , dupa metodele clasice de invatare, tocmai fiindca, ori se revolta si doresc sa atraga atentia, ori , prin tacerea lor , folosind modele de vorbire simbolice, creeaza o punte spre lumea subtila)

Sunt copii care au un comportament nonconformist si fac valva in jurul lor tocmai pentru a deschide niste canale spre schimbare, sunt copii care nu pot accepta minciuna si sentimentele de ura si atunci se razvratesc intr-un mod aparte ( catalogat, din nefericire, ca fiind deviant sau cu modele de vorbire anormale )

Sunt copii comunicativi si extrem de iubitori, care imbratiseaza permanent si doresc atingerea fizica- tinutul de mana, imbratisarea, apropierea capului de inima interlocutorului.

Da!!!…am avut multi copii in Cabinetul meu, care imbratisau cu o iubire de nedescris….simteam cum ma inunda bucuria.

Pot sa va impartasesc dintr-o experienta de ani de zile cu copiii, ca asist in sedintele mele de evaluare si consiliere psihologica la comportamente DIVINE…

Copii care imi solicita mana cand vorbesc, sau se ridica de pe scaun si ma imbratiseaza spontan, copii care zambesc si vorbesc de “energie pozitiva, energie “plus” cum a numit-o un alt baietel David ( 7 ani).

Nu este deloc o coincidenta si stau dovada dosare intregi in care am notat elemente din limbajul acestor copiii minunati, le-am studiat comportamentul afectiv, cognitiv, le-am urmarit evolutia in timp si am observat ca nu ii pot cuprinde in “copertile” tratatelor de psihologie si nici intr-o schema a ceea ce psihologia behaviorista ne-a invatat.

Copii care resping constrangerea. Detesta amestecul altora in planurile lor. S-au nascut cu autonomie personala, nu-si cauta alta identitate. Si frumusetea lor fizica este speciala: capul alungit, ochii mari, inteligenti, iscoditori, veseli, adesea malitiosi.

Pe Cosmin il cunosc de 2 ani si am invatat de la el lucruri minunate : El nu crede ca oamenii mor, ci ca se urca la cer, unde Dumnezeu le da alte lucruri de facut.

Despre copaci nu spune ca fosnesc, ci ca vorbesc, canta, jelesc etc. La inundatiile din anii trecuti, a remarcat: “Atata ploaie meritam!” Observati asumarea si coparticiparea, din pluralul persoanei I!.

Stii cum ii spune bunicii sa se controleze si sa nu mai fie nervoasa? Cu umor!!!Cosmin mi-a spus intr-o zi ca oamenii tipa unii la altii fiindca inima lor nu mai este” de carne” ci “ de piatra” si nu se mai aud unii pe altii ( oamenii aud cu sufletul si cu inima nu cu urechile!!!)

“Lasa-ma-n pace, pot si singur! Am din ce in ce mai multi copii in terapie, care refuza ajutorul parintilor, nu sunt maleabili si nici adaptabili, dar , daca stim sa-i ascultam, vom gasi in comportamentul lor lucruri incredibile.

Copiii trebuie tratati cu respect, ajutati sa-si creeze propriile solutii de disciplinare…

Oferiti-le posibilitati de alegere in toate situatiile.

Faceti-i partenerii vostri in procesul de educare.

De cand sunt bebelusi, vorbiti cu ei, explicati-le totul. Nu vor intelege conceptual, dar simt atitudinea si respectul vostru, care vor fi o buna baza cand vor incepe sa vorbeasca. Multi dintre parinti nu le permit copiilor lor sa danseze, sa se joace liber, sa alerge si sa strige.

Motivele invocate sunt dintre cele mai penibile, sa nu se murdareasca, sa nu sparga ceva, sa nu deranjeze vecinii, etc.Insa ce poate fii mai minunat decat JOCUL!

Libertatea de exprimare…starea primordiala este aceea de bucurie si copiii o manifesta natural, spontan.Parintii trebuie sa se descatuseze, sa danseze cu copiii lor, sa rada, sa zburde, sa fie inocenti.Inocenta inseamna, paradoxal, luciditate si curaj.Inocenta nu este o calitate care poate fi dobandita, ea nu poate fi invatata.

Ea este in noi, inca de cand ne nastem, insa o pierdem pe parcursul vietii, datorita conditionarii mentale.

Viorel, baietelul” cu becurile” cum ii spun eu, ma invata intr-o zi ca starea mea naturala este zambetul.

El mi-a spus ca “ atunci cand zambim, avem fata de lumina si lumina lumineaza”.

Ina ( 12 ani) iubeste foarte mult animalele si comunica cu ele prin ochi” cand le privesc in ochii simt bunatate, iubire si ma simt buna si imi place”

Ce am urmărit eu aici sa impartasesc?

Faptul ca avem printre noi ingeri, copii care sunt Aici sa ne ajute , sa ne invete, sa ne ghideze.

Nimic nu este pierdut. Haideti sa invatam sa-i ascultam pe copii, sa reconstruim modelul primordial, sa dezvoltam un model educativ in care sa primeze iubirea, compasiunea, increderea, respectul, sa ajutam copiii sa fie EI INSISI… si sa renuntam in a-i invata sa “devina Cineva”…

EI SUNT DEJA CINEVA, ei sunt perfecti, sunt minunati, inca de la nastere.

PARINTI!!!!! dati atentie copiilor vostri!!! Ei au nevoie de atentie si iubire….si, nu va fie frica!!! Acordati-le incredere, fara FRICA!!

Copiii trebuie ajutati mergand cu ei in profunzime. Ei trebuie sa descopere care este sensul lor existential. Trebuie sa se redescopere pe ei insisi. Nu trebuie sa li se dea copiilor surogate.

Copilul este prin excelenta un cautator.

Iar copilul din zilele noastre este cel care cauta cai noi de existenta… cai profunde, autentice… chiar daca ni se pare de neinteles, ei TRANSMIT acest lucru .

Facand apel la starea primordiala de copil, va recomand o meditatie curata, simpla, Meditatia Bolboroselii.

Aceasta este o metoda cathartica, ce incurajeaza miscarile corporale expresive.

Singur sau in grup, inchideti ochii si incepeti sa bolborositi sunete fara noima….da, da..ca si cum ati ganguri ceva; rostiti orice sunet va trece prin minte, fara a va preocupa de semnificatia lui rationala sau conceptuala. La fel cum fac copiii…

Simtiti-va liberi in a va schimonosi si bolborosi, simtiti ce inseamna libertatea deplina a sunetului.exprimati in acest fel tot ce simte trupul vostru.aruncati afara tot ceea ce este negativ : ganduri, idei, stari de boala, tot… Mintea gandeste intotdeauna in termeni conceptuali. Meditatia va ajuta sa spargeti acest tipar al verbalizarii( 10 minute ).

Cuvantul bolboroseala vine de la un cuvant sufit “ jabbar” care inseamnasunet fara noima. Mintea noastra nu inseamna altceva decat o bolboroseala continua… Renuntand la ea, vom gasi linistea deplina a spiritului.

Dansati, zambiti, miscati-va liber corpul, lasa-ti copilul sa zburde (copilul din fiecare ). Prin aceasta meditatie activa, vom reusi sa ne deschidem inima spre a intelege mai bine mesajul pe care copiii nostri incearca sa ni-l transmita:

“ Dragii nostrii parinti, oameni dragi: Pamantul acesta are nevoie de voi, de iubirea si lumina voastra”

un articol de psiholog Doina Cojocariu
www.adanima.org
31 august 2011

Sursa:Adanima.org

Beneficiile contactului piele pe piele intre mama si nou nascut

Mame care spun NU vaccinarilor!

Ghiozdanul pentru părinţi

Ţine pasul cu copilul tău! Nu te lăsa depăşit de „vremuri”

Aş vrea să te fac atent la un lucru:

Creierul uman nu este un instrument de stocare a informaţiilor, şi atât.

Dacă te-ai gândit că rolul creierului este doar acesta, te-ai înşelat. 

Rolul creierului este de a fi creativ şi de a înţelege modul în care funcţionează lumea, în timp real. 

Te invit să vedem acum, ce face sistemul educaţional din zilele noastre? 

Sistemul educaţional vine şi îţi spune: „Dacă reuşeşti să memorezi mult, vei fi un elev bun şi inteligent.” 

Părerea mea este că, astfel, sistemul educaţional poate să-ţi antreneze cel mult capacitatea de a memora. Însă nu reuşeşte să-ţi antreneze nici măcar inteligenţa mentală în ansamblul său, care înseamnă mult mai multă creativitate decât capacitatea de a stoca informaţii. 

De asemenea, în şcoală ţi se mai spune: „Cu cât stai mai nemişcat, cu atât eşti cu (mai multă) minte.” 

Eu vin şi îţi spun: „Cu cât eşti mai agitat, cu atât eşti cu (mai multă) minte.” 

Află că atunci când corpul tău se mişcă, mintea ta nu mai este preocupată cu gânduri multe şi diverse. 

Când faci mişcare, mintea nu-ţi mai pleacă într-o călătorie sau într-o excursie, aşa cum vezi că se întâmplă des prin sălile de clasă, din şcoli. 

Reţine un lucru foarte important: 

Dacă îţi dai voie să te mişti, dacă înveţi prin joc şi exerciţiu fizic (cum se întâmplă prin conferinţele mele), dacă râzi în timp ce înveţi, abia atunci poţi spune că participi cu toată fiinţa ta la procesul de învăţare. 

Despre aceasta şi despre multe alte lucruri îţi vorbesc în cadrul setului „Ghiozdanul pentru părinţi”, un set de produse educaţionale care este esenţial pentru tine şi pentru copilul tău, cu ocazia începerii noului an şcolar!

Manifestul Educatiei

Manifestul Educatiei incepe ca un pamflet si se transforma intr-o propunere echilibrata si optimista pentru transformarea sistemului educational dintr-o „martoaga plictisita“ intr-o pepiniera pentru genii.


Aceasta carte in realitate este un set de solutii pentru cresterea unei generatii de lideri,
ofer raspunsuri la 11 intrebari:

1. Cum putem deveni adevarati mentori pentru copiii nostri
2. Ce efect are carnetul de note asupra dezvoltarii copiilor
3. Care sunt principalele abilitati pe care scoala ar trebui sa le incurajeze la copii
4. Ce idei nocive promoveaza sistemul educational fara sa stii
5. Cum poate fi schimbat sistemul educational din afara lui
6. Care sunt cele 3 modalitati de invatare si cum pot fi ele aplicate in scoli
7. Ce rol are conceptul de inteligente multiple in educatia viitorului
8. Cum se poate demonstra ca 98% dintre copii sunt genii si cum poate fi pastrat acest potential
9. Ce greseli fac copiii cand invata si cum li se dubleaza frustrarea si li se reduce timpul de joaca
(si cum sa indreptam asta)
10. Cum poate fi inteles triunghiul echilateral „parinte - copil - dascal” ca parteneriat de baza in educatie
11. Cum poate un parinte sa il ajute pe copil sa invete cum sa invete

CE POTI INVATA CONCRET DIN CARTE:
Ce idei nocive promoveaza sistemul educational si ce idei ar trebui de fapt sa promoveze in lumea moderna
Care sunt cele 4 inteligente care merita dezvoltate la copii si cum se dezvolta ele
Care sunt cele 3 modalitati de invatare si cum pot fi ele aplicate in scoli si in activitatile extrascolare
Ce greseli fac copiii atunci cand invata (cand „tocesc") si cum le pot evita
Cum poate un parinte sa faca, impreuna cu copilul sau, un program de 30 de zile in care sa il ajute sa invete cum sa invete.

Stima de sine

Vei invata:

→ Legatura dintre stima de sine si contextul cultural
→ Cum ne crestem respectul de sine
→ Diferenta dintre stima de sine si orgoliu
→ Primul pas spre constientizarea stimei de sine
→ Cum poate fi masurata stima de sine

Dezvoltare personala si succes profesional

CD 1 + CD 2 + booklet (40 pag)

Vei invata:

→ Cum sa inlocuiesti dialogul interior negativ cu dialog interior pozitiv
→ Te voi ajuta sa-ti descoperi lista de valori
→ Cum sa obtii echilibru intre munca si viata

Comanda online pe bannerul de mai jos:

GOPO - 7 ARTE

Noul mod de a creste copii din perspectiva inimii

Vechiul mod de a creste un copil pur si simplu nu va functiona in cazul copiilor care s-au nascut in ultimii ani pe Planeta,copii Indigo si de Cristal. Asadar, calea cu care ati fost voi obisnuiti nu va functiona pentru ei, pentru ca nu veti putea repeta, constient sau inconstient, tiparele conceptului de parinte care v-au fost aplicate voua.
Vechiul mod de a creste un copil s-a bazat, cu precadere, pe Putere si Frica. Parintele isi vedea copilul ca pe o responsabilitate, sarcinile parintesti erau de a asigura acestuia partea materiala, educatia si formarea pentru a deveni un adult la fel ca si ceilalti. Copilul era crescut cu frica de pedeapsa si format in asa fel, incat, sa-si vada parintii, profesorii, sau pe alti adulti, ca figuri ale autoritatii. El era invatat sa accepte normele societatii chiar daca aceste norme nu erau conform inclinatiilor si talentelor sale naturale.
Era importanta „integrarea” sau „conformarea” copilului cu societatea.
Parintii de stil vechi spun, adesea, lucruri precum – „trebuie sa faci asta pentru ca eu am spus asa si pentru ca sunt mama ta/tatal tau”, sau „trebuie sa faci asa pentru ca asa fac toti ceilalti”.
Parintele de stil vechi este un parinte autoritar ce solicita ascultare si respect, pe baza acestei autoritati legitime, in relatia copil/parinte. Parintii cred despre ei insisi ca stiu mai multe decat copiii, ca sunt mai intelepti si, de aceea, considera ca au dreptul de a cere si de a impune copilului lor un anumit comportament si anumite alegeri pentru viata lor.
Noul mod de crestere a unui copil
Se bazeaza doar pe Iubire. Fiecare copil este vazut precum un dar si un privilegiu. A fi parinte inseamna a avea „o experienta a inimii”, prin care adultul se ofera sa aiba grija si sa asiste Sufletul nou sosit pe Planeta. Amandoi, parintele si copilul evolueaza impreuna,creeaza impreuna o experienta minunata de viata. Copilul este vazut asa cum este de fapt – un suflet inalt si dezvoltat care are propria lui intelepciune pe care o poate comunica sau oferi lumii adultilor, iar rolul parintilor este de a-i asigura mediul armonios in care sa se dezvolte pentru ca ei sa-si poata aduce mesajul intregii lumi.
Este necesar ca parintele sa-si iubeasca si sa-si respecte copilul, sa-l incurajeze in a exprima in totalitate cine este cu adevarat.
Iubirea, toleranta, respectul si acceptarea neconditionata, fac parte integranta din acest nou concept de parinte.
De asemenea, noul tip de parinte trebuie sa invete si sa inteleaga arta negocierii, a comunicarii si a disciplinei
Pentru noul concept de parinte, iubirea este insusirea cea mai importanta dintre toate.
Nu iti poti iubi si respecta copilul daca nu te iubesti si respecti pe tine insuti. Atat de multi dintre noi am fost „adusi la realitate” cu mesajul – „nu esti destul de bun” – care ne-a cultivat o stima de sine scazuta si dificultati in ceea ce priveste iubirea si acceptarea de sine.
Oricine lucreaza cu copiii, va avea nevoie sa priveasca cu atentie in ce mod propriile probleme privind acceptarea de sine se pot proiecta catre copii. Din acest motiv, copilul poate fi vazut ca „neascultator”, „obraznic”, de „neimaginat” sau „imposibil de controlat”, iar oricare din aceste etichete nu inseamna altceva decat „a nu fi suficient de bun”.
Mania nerezolvata a unui parinte sau ostilitatea sa sunt adesea reflectate inapoi acelui parinte, prin comportamentul copilului. De cele mai multe ori, un copil manios si temperamental va scoate la iveala aceste trasaturi, oglindind, de fapt, aceleasi emotii, reprimate de parinte.
Este nevoie sa lucrezi mai intai asupra problemelor tale, reusind sa te iubesti pe tine insuti, sa iti iei puterea inapoi si sa te manifesti la intregul tau potential,ca fiind cea mai buna varianta a ta de pana acum.
Copilul tau va fi primul tau invatator, in cazul in care nu ai reusit sa lucrezi cu aceste probleme proprii.
Comportamentul copilului tau intotdeauna iti va arata unde ai tu de lucrat cu tine.
ACCEPTAREA NECONDITIONATA
Acesta este, adesea, cel mai dificil lucru pentru un parinte. De regula, din mandrie le cerem copiilor nostri sa traiasca conform anumitor asteptari, sau sa indeplineasca anumite roluri. Este nevoie sa devii un parinte foarte special, care sa poata spune: „te accept asa cum esti” si „nu este nevoie sa fi ca mine”. Noul gen de parinte permite copilului sau sa se dezvolte si sa fie ceea ce este, chiar daca in acest fel incurajeaza aspecte ale acestuia ce pot fi diferite de modul parental uzual de gandire sau de a fi, dar stie ca ele sunt darurile cu care a venit copilul.
Noul tip de parinte accepta, de asemenea, ca pe masura ce copilul sau creste si ajunge la adolescenta sau maturitate, poate alege altceva decat a urma cariera „sigura” si „responsabila” pe care si-ar dori-o parintii. Copiii pot alege sa fie creativi sau sa calatoreasca prin lume, pentru a vedea si simti viata, in loc de a merge la o universitate si a urma o cale deja setata. Parintii vor intelege ca acesti copii vad viata ca pe o creatie continua, in care se simt liberi „de a se remarca” urmandu-si pasiunile.Asta nu inseamna ca acesti copii nu vor crea abundenta. Atunci cand faci ceva cu pasiune,cu iubire si esti de folos si celor din jur abundenta se revarsa in viata fiecaruia.
RESPECTUL
Multi dintre parintii de stil vechi isi vad copiii ca fiind neexperimentati si destul de prostuti, inainte de a fi invatati de catre adultii intelepti si mult mai experimentati.
Parintii de tip nou inteleg insa, ca acesti copii sunt de fapt fiinte evoluate aflate in corpuri mici si, deci, in cadrul relatiei are loc un schimb reciproc de idei si experiente. Parintele il invata pe copil care sunt insusirile de care acesta are nevoie pentru a trai pe planeta in aceste timpuri. La randul sau, copilul il invata pe parinte despre noua perspectiva asupra vietii, ce izvoraste din conexiunea sa stransa cu lumea spirituala.
Acest respect mutual inseamna ca permiteti celorlalti sa fie ceea ce sunt fara a fi nevoie sa criticati acest lucru, sau sa fiti ostili pentru ca exista anumite diferentieri.
TOLERANTA
Daca exista acceptare neconditionata, iubire si respect reciproc in casa, atunci, cu siguranta va exista si toleranta pentru diferentieri si nevoile diferite ale fiecarei persoane din familie. Apoi, aceasta toleranta poate fi extinsa in societate, in afara casei. Daca iti inveti copilul ca tu te accepti pe tine si ii accepti si pe ei asa cum sunt, este aproape sigur ca vor face la fel cu alti copii sau adulti .Toleranta si acceptarea fata de ceilalti este parte a misiunii acestor copii si ajuta la crearea unei lumi in care exista toleranta si acceptare pentru tot.
Parintii de tip nou vor demonstra copiilor lor ca se pot conecta intr-un mod respectuos, cu oameni care sunt ”diferiti” de ei, astfel, fiind capabili sa onoreze si sa celebreze aceste diferente, sau diversitatea in general, in loc de a se simti amenintati si infricosati din aceasta cauza, asa cum se simt multi dintre parintii de stil vechi.
COMUNICAREA
Comunicarea cu copilul vostru este una din caile „cheie”, prin care ii puteti arata acestuia dragoste si respect. Actul comunicarii este cel al daruirii si al primirii. Persoana care comunica ofera sau impartaseste idei, iar persoana care asculta primeste aceste idei. Ambele procese sunt „active”, actul de a asculta, fiind, de asemenea, o calitate.
Ca parinte este nevoie sa va plasati mai presus de a emite doar ordine si instructiuni si nu ar trebui sa va pierdeti cumpatul niciodata si sa inchideti astfel procesul de comunicare dintre voi si copilul vostru.
Utilizarea maniei si violentei in comunicare nu face decat sa invete copilul ca, daca doreste sa obtina ceva sau sa faca ce vrea, trebuie sa faca mult zgomot si sa fie cat mai agresiv. In plus, pedepsirea fizica invata copilul ca pentru a-si impune vointa trebuie sa fie agresiv si violent. Aceste tipare de comunicare vor fi integrate de copil si apoi externalizate (folosite) atunci cand acesta interactioneaza cu ceilalti copii.
Copiii Indigo sau de Cristal, in mod deosebit, se afla aici pentru a experimenta puterea, iar daca invata de la voi ca violenta inseamna putere,vor folosi apoi aceste lucruri in comportamentul lor si de multe ori chiar impotriva voastra.
Prin urmare, este mult mai bine de a-l invata pe copilul vostru sa comunice efectiv, dar cu respect, cheia fiind reprezentata aici de faptul ca ambele parti trebuie sa asculte ceea ce vrea sa spuna celalalt si prin actul ascultarii sa poata primi cu adevarat, intelegerea a ceea ce simte sau are nevoie celalalt.
Comunicand cu copilul vostru si in ceea ce priveste familia creati un tipar pozitiv. Nu este nevoie sa presupuneti ca daca este mic, trebuie doar sa se conformeze cu ceea ce hotarati voi pentru el.
Copiii au nevoi emotionale ce trebuie luate in considerare atunci cand se iau decizii ce pot afecta intreaga familie.
NEGOCIEREA
Este parte a procesului de comunicare. Daca doriti ca o anumita cale sa fie urmata, sau anumite lucruri sa fie indeplinite de copilul vostru, va fi nevoie sa-i explicati de ce doriti aceste lucruri pentru el. Copiii Indigo si de Cristal nu sunt interesati (nu asculta) de comenzile autoritare, dar va vor asculta daca le veti vorbi calm si daca veti negocia cu ei ceea ce doriti.
Daca ceea ce doriti voi nu ii atrage in mod deosebit este posibil sa fie nevoie de negocierea oferirii unei recompense, pentru ca ei sa respecte ceea ce cereti voi. In acest caz ne confruntam cu o situatie in care ambele parti castiga si obtin ceea ce doresc.
Situatia de mai sus nu se refera la manipulare, ci la un confort reciproc in care ambele parti sunt in armonie si fericite de rezultat. De exemplu, daca strangerea jucariilor in fiecare seara reprezinta o problema pentru copil, puteti negocia cu el acest lucru in schimbul primirii in weekend a unei recompense care sa-l bucure. In caz contrar, nu va mai fi oferita nici o recompensa. Multi copii vor fi receptivi fata de o propunere ca aceasta, decat sa primeasca observatii in mod continuu de la mama lor, pentru nepunerea la loc a jucariilor inainte de culcare.
DISCIPLINA
Fara violenta, intotdeauna. Prin folosirea sa, copilul ar deduce ca violenta este o unealta pentru a obtine ceea ce vrea.
Disciplina este evaluata ca fiind egala cu regulile, instructiunie si pedeapsa. De fapt, cuvantul disciplina are aceeasi radacina cu cuvantul „discipol” si se refera la a educa sau a invata pe cineva..
In viata obisnuita, educarea si invatarea sunt cele mai eficiente atunci cand vin din inima si sunt impartasite intr-o maniera blanda si respectuasa .
Copiii au nevoie sa stie care sunt limitele pe care sa nu le depaseasca si care sunt asteptarile fata de ei, in contextul familiei. Acest lucru ajuta la asigurarea unui sentiment al sigurantei, care cultiva un comportament calm. Insa, stabilirea acestor limite si indatoriri in cadrul familiei, poate fi transmisa intr-un mod iubitor si linistit, folosind arta comunicarii si a negocierii. Trasaturile de comunicare si negociere sunt, in mare parte, insusiri ale disciplinei.
Rolul vostru de parinte este de a va educa copilul prin exemplul propriu si prin intermediul cuvintelor, ceea ce le insufla, de fapt, dorinta de a deveni adulti puternici si iubitori.
Voi sunteti invatatorii, ei sunt elevii. Uneori ei sunt invatatorii iar voi, ca parinti, sunteti elevii.
Permiteti ca relatiile dintre voi sa fie atat de iubitoare precum au fost intre Iisus si discipolii sai.
Sa ne fie de folos tuturor,Doamne ajuta!
(articol preluat si tradus de pe site-ul http://www.starchildglobal.com/)
https://vindecaviata.wordpress.com/2014/09/30/noul-mod-de-a-creste-copii-din-perspectiva-inimii/

Ileana Cosanzeana, Zana Apelor

Sarea in bucate filme romanesti

THE POLAR EXPRESS

Mai exista oare copii care sa nu creada in Mos Craciun? Iata ca eroul nostru nu crede. In timp ce sora lui asteapta cu nerabdare cadourile, baiatul sta linistit in pat, asteptand si el sosirea mosului, pentru a se convinge odata pentru totdeauna ca acesta exista. La doisprezece fara cinci minute, un tren, Polar Expres, opreste in fata casei sale, tren care il va duce pana la Polul Nord, acolo unde traieste mosul. In tren, baiatul intalneste alti copii dornici de aventura si pe parcursul acestei calatorii invata niste lucruri esentiale despre viata: a se baza intotdeauna pe familie, a avea incredere in prieteni, a avea curaj si a-si impune parerile. The Polar Express este o poveste formidabila despre Craciun si despre spiritul lui.

RANA DE ABANDON din copilarie si efectele ei. Cum sa vindeci o rana a sufletului care inca doare

Abandonul emotional se construieste in copilarie in momentul in care cei care au grija de copil nu ofera suport si indeplinirea nevoilor copilului pentru a creste si a se imbogati emotional. Afla de la un psiholog ce presupune de fapt rana emotionala a abandonului si ce poti face pentru a te vindeca de ea!

de MIHAELA IORDACHE, psiholog si expert Garbo

Multe persoane se lupta cu sentimente despre nevoi emotionale neindeplinite, experimenteaza acest abandon emotional, care de fapt isi are radacina in copilarie. Desi termenul de ‘abandon’ ne duce in mod obisnuit cu gandul la separare in plan fizic, concret, in cazul abandonului emotional este un context mai abstract, ce se incadreaza in senzatii emotionale cum ca ceva nu este tocmai potrivit.

Este foarte important de mentionat ca abandonul emotional nu are nimic de a face cu proximitatea in plan fizic. Te poti simti abandonat chiar de o persoana care sta foarte aproape de tine, insa cu care conexiunea, legatura umana nu este construita, lasand astfel nevoi emotionale neindeplinite.

Persoanele care se lupta cu abandonul prezinta des teama de a ramane singure sau chiar ajung dupa mult timp sa creada ca de fapt sunt menite sa fie singure. Relatiile neindeplinite, pline de frustrare sunt construite de fapt din nesigurante si temeri. Mai mult, teama de abandon duce la abandonul in cazul fizic in care persoana pleaca din relatia interumana, ducand astfel la profetia ce se autoindeplineste.

Teama de abandon isi are, de multe ori, radacinile in copilarie

Acest abandon emotional se construieste in copilarie in momentul in care cei care au grija de copil nu ofera suport si indeplinirea nevoilor copilului pentru a creste si a se imbogati emotional. Copilul creste intr-un mediu in care, cumva o parte din el nu este acceptata. In felul acesta, copilul ‘invata’ ca nu este ok sa afiseze acea parte. De exemplu invata ca:

- Nu este ok sa faci greseli;

- Nu este ok sa iti arati emotiile;

- I se spune ca emotiile afisate nu sunt adevarate;

- Nevoile nu sunt premise tuturor;

- Nevoile altora sunt mai importante;

- Implinirile si succesul sunt minimizate.

Alte moduri in care acest abandon emotional se intampla, cand copilul:

- Nu se ridica la asteptarile parintilor; care sunt de multe ori nerealiste si nepotrivite pentru varsta copilului;

- Este tras la raspundere pentru comportamentul altora; in special pentru actiunie si sentimentele parintilor – clasicul ‘din cauza ta’

- Dezarcordul despre o anumita actiune este exprimat ca dezacord despre intreaga pesoana si identitate a copilului in loc sa fie exprimat ca dezacord despre comportamentul specific.

Teama de abandon are radacini in copilarie, fie in urma unei pierderi semnificative cum este moartea unui parinte sau divortul, fie ca rezultat al atentiei emotionale nepotrivite. In postura de adult, aceste experiente timpurii se traduc in teama de a fi abandonat de persoanele care sunt importante. Desi un anumit grad de teama de abandon este normal ca parte din experienta umana, in momentul in care devine severa si afecteaza calitatea vietii, si de multe ori foarte dificil de gestionat, poate fi cauza principala in dificultatea de a creea relatii sanatoase.

In situatia in care copiii au crescut cu o pierdere cronica, in lipsa protectiei fizice si psihice de au nevoie si merita, ajung sa internalizeze frica. Lipsa atentiei si protectiei atat din punct de vedere fizic, cat si emotional se traduce in abandon. A trai cu experiente repetate de abandon da nastere unui sentiment ridicat de rusine. Aceasta se contureaza din mesajul implicit, inconstient din experientele de abandon: “Nu esti important. Nu esti de valoare”. Din acest loc, incepand cu aceste mesaje este necesar sa incepem vindecarea.

Pentru unii copiii, abandonul este predominant fizic, cand conditiile necesare pentru o dezvoltare potrivita nu au fost indeplinite (lipsa supraveghierii, lipsa nutritiei potrivite, lipsa unui acoperis, absenta de imbracaminte potrivita si caldura, abuz fizic si/sau psihic.

Copiii sunt in totalitate dependenti de protectia ingrijitorilor lor sa le ofere un mediu sigur pentru a se dezvolta. Cand nu se intampla asta, se formeaza crezul ca lumea este un loc nesigur, in care oamenii nu sunt de incredere, si nu merita atentie si ingrijire potrivita.

Sa nu ascunzi niciodata 'acea' parte din tine...

Abandonul emotional apare cand parintii nu ofera conditiile si mediul emotional pentru o dezvoltare sanatoasa. Abandonul emotional mai este descris si ca fenomenul care apare in momentul in care copilul ‘invata’ din experienta ca trebuie sa isi ascunda o parte din cine este pentru a fi acceptat, sau sa nu fie respins.

A ascunde o parte din tine inseamna:

- nu este bine sa faci o greseala

- nu este bine sa afisezi emotii, sa ti se spuna ca modul in care simti nu este adevarat. De exemplu “ Nu ai nici un motiv sa plangi si daca nu te opresti din plans o sa-ti dau eu un motiv de plans”. Suna familiar?

- nu este bine sa ai nevoi. Nevoile celorlalti par mult mai importante decat ale tale.

- nu este bine sa ai succes. Realizarile nu sunt vazute, si de multe ori sunt minimizate.

De multe ori problemele de abandon sunt amestecate cu perceptii si limite neclare din partea partintilor cum ar fi parinti care nu vad copilul ca o fiinta separata cu limite distincte si se asteapta la nivel inconstient sa fie o extensie a propriei lor persoane; cand parintii nu sunt dispusi sa isi asume responsabilitatea pentru sentimentele, gandurile si comportamentele lor insa se asteapta ca si copilul sa isi asume responsabilitate; cand imaginea de sine a parintelui este hranita de comportamentul copilului.

Abandonul impreuna cu limite neclare, in momentul in care copilul dezvolta imaginea si valoarea de sine, reprezinta fundatia credintelor despre propria insuficienta ca fiind principala cauza a rusinii pe care o simt. Acestea nu sunt sub nici o forma indicatori ai valorii copilului ci mai bine exprimat, sunt indicatori ale unei gandiri eronate despre sine si credinte false.

Aceste rani emotionale sunt adanci si reale si ajung sa fie reproduse in cazul relatiilor adulte. Cauzele ranilor emotionale trebuie sa fie intelese si acceptate pentru a incepe procesul de vindecare.

Abandon si Trauma. Cand incepe VINDECAREA

Uneori aceste experiente de abandon pot constitui adevarate evenimente traumatizante din viata unei persoane. Moartea unui parinte poate sa fie o astfel de trauma pentru un copil, ca si incapacitatea de a ajunge sa se simta in siguranta datorita unui abuz fizic sau sexual sau lipsa adapostului. Un tipar de neglijenta emotionala se poate traduce ca fiind traumatizant.

In procesul de abordare a problemelor psihologice rezultate din sentimentul de abandon in cadrul terapiei, poate scoate la suprafata sursa, fie o trauma sau temeri profunde asociate cu experientele din copilarie. In lucrul cu un terapeut integrativ, o persoana invata cum sa separe temerile din trecut de realitatea prezenta, construind un mediu in care sa dezvolte perceptii, reactii si asteptari realiste de la viata si de la propria persoana.

Procesul de recuperare incepe cand persoana incepe sa recunoasca ca aceste temeri au radacini in trecut si s-au dezvoltat ca modalitate creativa de supravietuire pentru a controla exteriorul si a atinge sentimentul de siguranta.

ARHETIPURI SI MITOLOGIE: Abandonul se regaseste si in povestile despre IUBIRI IMPOSIBILE

Mitologia este plina de povesti despre abandon sau iubiri imposibile, in special femei care si-au dedicat intreaga viata partenerilor pentru a se gasi intr-o zi parasite pentru o cauza nobila. Unii psihologi, cum este Carl Jung care sustine ca aceste mituri si legende au devenit parte din inconstientul colectiv. La un nivel primar, toti am intenalizat anumite povesti si le-am facut parte din modul comun de a vedea lumea.

Fizicul ne spune multe despre trairile interne

Persoanele care sunt sensibile in privinta abandonului sunt foarte sensibili si la respingeri. Aceste rani ies la suprafata atunci cand pesoana se simte respinsa, de obicei in relatiile cu parteneri de sex opus. Reactia care se formeaza este una de dependenta. Dependenta de validare in relatii de exemplu. Sentimentul trait este ca nu primeste niciodata destula iubire pentru a se sustine singur. Este posibil sa construiasca mediul in asa fel incat sa ii fie usor sa interpreteze rolul de victima pentru a primi atentie si suport, va creea multe dificultati pentru a declansa aceste reactii celor din jur.

In literatura de specialitate se vorbeste mult despre efectele generale ale abandonului perceput in copilarie. Ma voi opri scurt la efectele asupra fizicului.

Asculta mesajele pe care ti le transmite corpul: Efectele abandonului emotional asupra fizicului

Lise Bourbeau ne explica cum experienta la nivel corporal, somatic, constienta personala, este cea mai autentica experienta in viata. La acest nivel se poate observa foarte clar mesajele interioare si se poate experimenta consistenta si stabilitatea persoanala. Fara constiinta somatica, a modului in care ne influnteaza emotiile fizicul ( atat la nivel de postura, muscular, respiratie, atitudine fizica generala,etc), avem o experienta scazuta a propriei persoane si a trairilor prezente, care lasa senzatia de gol si instabilitate.

Pentru fiecare tipar psihologic exista un echivalent in corp, un tipar somatic care se manifesta. Abandonul este manifestat in corp sub forma de lipsa de tonus si postura saracacioasa, greu de sustinut ca si cum persoanei i-ar fi greu sa se sustina pe sine. La nivel psihologic este manifestat prin comportamente dependente si /sau codependente, in relatiile personale cat si fata de alte substante.

INTELIGENTA SOMATICA: Increderea in 'vocea interioara' (instinct) vindeca...

Este important sa invatam cum sa ‘ascultam’ aceste mesaje corporale in lucrul cu un terapeut si sa avem incredere in inteligenta somatica, care a mai fost numita si ‘instinct’ sau ‘vocea interna’.

Atingerea este importanta si poate avea un impact puternic in recuperarea de teama de abandon de exemplu. Din pacate in cazul multor persoane, aceasta inteligenta este cumva adormita. Pentru a compensa trairea interna, persoana ajunge sa concentreze foarte multa atentie in mediul exterior pentru a cauta atentie si validarea propriilor emotii, chiar si identitatea. Cand ne uitam constant in exterior fara a realiza starile noastre interne, ratam oportunitatea de a construi incredere in sine si ramanem cu senzatia de fragilitate interna.

Experienta somatica ne ajuta sa diferentiem mesajele subtile internalizate din trecut, sa recunoastem diferentele dintre momentele in care nu exista o alternative si momentul prezent in care exista alternativa alegerii personale. Vindecarea ranii de abandon implica mai mult decat interventii la nivel relational suportiv si hranitor, este important si interventii la nivel corporal. Se poate invata empatia si acceptarea, afirmarea si respectful fata de propria persoana, afirmarea propriilor dorinte si nevoi, cat si se lucreaza pe experientele de disociere timpurii care au format aceasta scindare minte-corp, pentru a oferi ocazia expresiei personale autentice in intregime in orice context nu doar in cabinetul terapeutului.

Teama de abandon afecteaza si stima de stine

Pentru cei care se lupta cu teama de abandon, se poate remarca cum aceasta afecteaza in mod negativ stima de sine, provocand sentimente de lipsa de valoare fata de propria persoana. Acesta este un subiect mult mai larg despre cum teama de abandon afecteaza imaginea de sine si o voi aborda pe larg in umatorul episod.

Terorizati ca intr-o zi aceasta teama de abandon va deveni reala si anxietatile sunt si ele la fel de reale si afecteaza stima de sine. Teama si anxietatea sunt cei doi piloni de sustinere ai unei stime de sine scazute. Bazate pe experientele timpurii, se dezvolta perceptii si credinte despre sine. Anxietatea este exagerata si patrunde in orice domeniu din viata persoanei si afecteaza: abilitatea de a lua decizii, de a se relaxa, de a mentine o hotarare sau pur si simplu motivatia, abiliatea de a-si reveni dupa o dezamagire, stabilitatea emotionala, energia personala, abilitatea de a invata, deschiderea de a invata noi abilitati, abilitatea de a introspecta.

Sunt cateva temeri de baza care stau la baza unei stime de sine scazute si le vom aborda pe larg:

1. Teama de a face ceva ce va confirma insuficienta
2. Teama ca altii vor vedea ce au facut si in acelasi timp vor vedea insuficienta
3. Teama de a pierde ceea ce are, teama ca succesul nu poate sa fie sustinut, teama de abandon
4. Teama de a experimenta din nou umilirea, depresia, disperarea.

***

Mihaela Iordache este un ambasador pentru sanatate mentala, emotionala si fizica. Specialist psihologie, clinica, organizationala si psihoterapie, a terminat studiile in Bucuresti si este pasionata de natura umana. Scopul activitatii sale este sa ajute la atingerea potentialului maxim, sa asiste grupuri si echipe sa construiasca relatii puternice. Scrie, danseaza, meditezeaza si calatoreste. Cateva lucruri in care crede:

- Nu merita sa ramai blocat, mai bine muncesti pentru dezvoltarea unei bune stari cu orice implica

- Descopera bucuria si placerea In fecare moment din zi, chiar si in mijlocul haosului si stresului

- Crede in sinteza perspectivei integrative, suntem un intreg, mintea, creierul, corpul si sufletul;

- Crede in practicalitatea psihoterapiei cat si latura ei complementara si ca investitia in propria persoana este cel mai bun lucru pe care cineva il poate face

- Nu exista reteta magica sau pilula care sa te schimbe, e necesar sa te implici

De mai mult de 10 ani, Mihaela studiaza si practica psihologia. A studiat mai multe forme, practicant atat in zona organizationala cat si cea clinica, si s-a oprit la cea care o defineste si se potriveste in practica sa, si anume Psihologia Integrativa. Mihaela face parte din Asociatia Romana de Psihologie Integrativa de 2 ani. Este o abordare complexa de a creste resursele personale pentru a atinge potentialul. Scopul este sa ajute la construirea unei aliante sanatoase intre minte si corp, integrarea strategiilor psihologice, pentru a va sprijini sa gestionati provocarile de zi cu zi si un stil de viata implinit, atat profesional cat si personal.

www.garbo.ro