sâmbătă, 30 iulie 2011

"Părinţi străluciţi, profesori fascinanţi" - de Augusto Cury



Generaţia actuală de părinţi a vrut cumva să compenseze lipsurile copilăriei lor şi a încercat să dea copiilor ce aveau mai bun: cele mai frumoase jucării, haine, plimbări, şcoli, televizor şi calculator. Alţii le-au umplut timpul copiilor cu multe activităţi educative ca învăţarea limbilor străine, informatică, muzică. Intenţia este excelentă, însă părinţii nu au înţeles că televizorul, jucăriile cumpărate, internetul şi excesul de activităţi blochează copilăria, în care copilul are nevoie să inventeze, să înfrunte riscuri, să sufere decepţii, să aibă timp de joacă şi să se bucure de viaţă.
Acest lucru se întâmplă pentru că inteligenţa lor a fost blocată, noi ne-am transformat în maşini de muncit iar pe ei îi transformăm în maşini de învăţat.

1. Blocarea inteligenţei
Sistemul educaţional actual aduce foarte multă informaţie, de cele mai multe ori inutilă. Copiii şi tinerii învaţă cum să opereze cu fapte logice, dar nu ştiu cum să abordeze eşecurile. Învaţă să rezolve probleme de matematică, dar nu ştiu să-şi rezolve conflictele existenţiale. Sunt antrenaţi să facă calcule fără să greşească, dar viaţa este plină de contradicţii şi probleme care nu pot fi calculate. Acest lucru se întâmplă pentru că inteligenţa lor a fost blocată, noi ne-am transformat în maşini de muncit iar pe ei îi transformăm în maşini de învăţat.

2. Utilizarea greşită a funcţiilor memoriei
Prin sistemul educaţional actual memoria copiilor este transformată într-un depozit de informaţie inutilă, iar excesul acesteia blochează inteligenţa copiilor şi bucuria lor de a trăi. Cea mai mare parte a informaţiilor pe care le acumulăm nu vor fi folosite niciodată. Numărul actual de şcoli este mai mare decât în orice altă epocă, însă acestea nu produc persoane care gândesc, şi nu e de mirare că elevii au pierdut plăcerea de a învăţa.
Pe de altă parte, mediile de informare îi seduc cu stimuli rapizi, gata preparaţi, care îi transportă pe tineri, fără ca ei să facă vreun efort, în mijlocul diverselor aventuri – sportive, de război, politice sau sentimentale. Bombardamentul acesta de stimuli care vin prin televiziune şi internet acţionează asupra subconştientului, mărindu-le nevoia de plăceri în viaţa reală. Astfel în timp ei nu mai găsesc plăcere în micii stimuli ai rutinei zilnice şi vor căuta stimuli tot mai puternici, trebuind să facă foarte multe lucruri pentru a avea puţină plăcere. Toate acestea generează personalităţi fluctuante, instabile şi nemulţumite.

3. Informăm şi nu formăm
Noi nu îi formăm pe tineri, ci doar îi informăm. Ei cunosc tot mai mult despre lumea în care se află, dar nu ştiu mai nimic despre lumea lor interioară. Educaţia este tot mai lipsită de ingredientul emoţional şi produce tineri care rareori ştiu să îşi ceară iertare, să îşi recunoască limitele sau să se pună în locul celorlalţi.De cite ori v-au zis copiii vostri "multumesc"?

Care este rezultatul?
O generaţie de copii şi tineri mai bolnavă psihic decât oricare alta din istoria umanităţii: copii depresivi, preadolescenţi şi adolescenţi care dezvoltă obsesii, sindroame de panică, timiditate, fobii sau agresivitate. În plus, tot mai mulţi dintre ei caută plăcerea de moment în consumul de tutun, alcool şi droguri.
CE ESTE DE FĂCUT?
Dr. Augusto Cury ne spune că în ziua de azi nu ajunge să fim părinţi buni, ci trebuie să devenim părinţi inteligenţi. Pentru aceasta ne vorbeşte despre şapte deprinderi ale „părinţilor buni” şi cum trebuie transformate ele de către „părinţii inteligenţi”. Iată prima dintre ele:

Părinţii buni dau cadouri, părinţii inteligenţi dăruiesc propria lor fiinţă
Părinţii buni au grijă să satisfacă, în măsura posibilităţilor lor economice, dorinţele copiilor lor. Fac petreceri pentru aniversări, le cumpără pantofi, haine, produse electronice, organizează excursii.
Părinţii inteligenţi dau copiilor ceva incomparabil mai valoros. Ceva ce nu se poate cumpăra cu toţi banii din lume: fiinţa lor, povestea vieţii lor, experienţele lor, lacrimile lor, timpul lor.
Părinţii care le fac în permanenţă daruri copiilor lor sunt păstraţi în amintire doar pentru un moment. Părinţii care se preocupă să le dăruiască copiilor exemple şi povestiri din viaţa lor rămân de neuitat.

Părinţii buni alimentează corpul, părinţii inteligenţi alimentează personalitatea
Astăzi, părinţii buni cresc copii zbuciumaţi, înstrăinaţi, autoritari şi angoasaţi, pentru că societatea s-a transformat într-o fabrică de stres. Părinţii care nu-şi învaţă copiii să aibă o viziune critică asupra publicităţii, a emisiunilor de televiziune şi a discriminării sociale îi transformă într-o pradă uşoară pentru sistemul acaparator. Pentru acest sistem, copilul vostru nu este o fiinţă umană, ci un consumator. Pregătiţi copilul pentru „ a fi”, căci lumea îl va pregăti pentru „ a avea”.
Ajutaţi-vă copiii să nu fie sclavii problemelor lor. Alimentaţi amfiteatrul gândurilor şi teritoriul emoţiilor cu curaj şi îndrăzneală. Nu le acceptaţi timiditatea şi nesiguranţa. Dacă problemele se pot rezolva, vor fi rezolvate, iar dacă nu, trebuie să ne acceptăm limitele.
· Părinţii buni corectează greşelile, părinţii inteligenţi îşi învaţă copiii cum să gândească
Vechile corecţii şi binecunoscutele predici nu mai funcţionează. Când deschideţi gura să repetaţi acelaşi lucru, declanşaţi un resort din subconştient care deschide anumite arhive ale memoriei, ce conţin critici mai vechi. 99% din criticile şi corecţiile părinţilor sunt inutile în influenţarea personalităţii tinerilor.
A-ţi surprinde copilul înseamnă a spune lucruri la care ei nu se aşteaptă. De exemplu: copilul a ridicat glasul la voi. Se aşteaptă să ţipaţi şi să-l pedepsiţi. Dar puteţi începe prin a tăcea şi a vă relaxa, apoi puteţi spune:”Nu mă aşteptam să mă superi în felul acesta. În ciuda durerii pe care mi-ai provocat-o, eu te iubesc şi te respect mult”. Apoi copilul trebuie lăsat să se gândească.
Părinţii buni spun: „ Greşeşti”; părinţii inteligenţi spun: „Ce părere ai despre comportamentul tău?” „Gândeşte înainte să reacţionezi”
· Părinţii buni îşi pregătesc copiii pentru aplauze, părinţii inteligenţi îşi pregătesc copiii pentru eşecuri
Părinţii buni educă inteligenţa copiilor lor, părinţii inteligenţi le educă sensibilitatea. Stimulaţi-i pe copii să aibă obiective, să caute succesul în studiu, în muncă, în relaţiile sociale, dar nu vă opriţi aici. Ajutaţi-i să nu le fie teamă de insuccese. Nu există podium fără înfrângeri. Mulţi nu strălucesc în munca lor pentru că au renunţat în faţa primelor obstacole, pentru că nu au avut răbdare să suporte un „nu”, pentru că nu au avut îndrăzneala de a înfrunta unele critici, nici umilinţa de a-şi recunoaşte greşeala.
Perseverenţa este la fel de importantă ca şi capacităţile intelectuale. Pentru părinţii inteligenţi, a avea succes nu înseamnă a avea o viaţă fără greşeli. De aceea sunt în stare să spună copiilor lor: „Am greşit”, „Scuză-mă”, „Am nevoie de tine”. Părinţii care nu-şi cer scuze nu-şi vor învăţa copiii cum să abordeze aroganţa.

· Părinţii buni vorbesc, părinţii inteligenţi dialoghează ca nişte prieteni
A sta de vorbă înseamnă a vorbi despre lumea care ne înconjoară, a dialoga înseamnă a vorbi despre lumea în care suntem: a relata experienţe, a împărtăşi ceea ce se află ascuns în inima fiecăruia, a pătrunde dincolo de cortina comportamentelor. Peste 50% din părinţi n-au avut curajul de a dialoga cu copiii lor despre temerile, pierderile şi frustrările personale.
Nu trebuie să deveniţi o jucărie în mâna copilului, ci un prieten foarte bun. Adevărata autoritate şi respectul solid se nasc din dialog. Dialogul este o perlă ascunsă în inimă. Ea este scumpă, pentru că aurul şi argintul n-o pot cumpăra.
· Părinţii buni dau informaţii, părinţii inteligenţi povestesc istorioare
Captaţi-vă copiii prin inteligenţa voastră, nu prin autoritate, bani sau putere. Ştiţi care este termometrul care indică dacă sunteţi agreabil? Imaginea pe care o au despre voi copiii şi prietenii acestora. Dacă le face plăcere să fie în preajma voastră, aţi trecut testul.
Odată, una dintre fiicele mele a fost criticată pentru că era o persoană simplă. Se simţea tristă şi respinsă.După ce am auzit povestea ei, mi-am pus imaginaţia la treabă şi i-am spus următoarea pildă: unii preferă un soare frumos pictat într-un tablou, alţii preferă un soare real, chiar dacă este acoperit cu nori. Am întrebat-o: ce soare preferi? A ales soarele real Atunci, am adăugat, chiar dacă unii oameni nu cred în soarele tău, el străluceşte. Tu ai lumina proprie. Într-o zi norii se vor risipi şi oamenii te vor vedea. Să nu-ţi fie teamă că îţi pierzi lumina.
PĂRINŢII INTELIGENŢI ÎŞI STIMULEAZĂ COPIII SĂ-ŞI ÎNVINGĂ TEMERILE ŞI SĂ AIBĂ ATITUDINI BLÂNDE.
· Părinţii buni oferă oportunităţi, părinţii inteligenţi nu renunţă niciodată
Părinţii inteligenţi sunt semănători de idei şi nu controlează viaţa copiilor lor. Ei seamănă şi aşteaptă ca seminţele să germineze. Pe timpul aşteptării poate să apară mâhnire, dar, dacă seminţele sunt bune, vor încolţi.
Nimeni nu-şi ia diplomă în misiunea de a educa. Înainte, părinţii erau autoritari; astăzi sunt copiii. Învăţaţi să spuneţi „nu” fără teamă. Dacă ei nu aud „nu” de la d-voastră, nu vor fi pregătiţi să audă „nu” de la viaţă. Părinţii nu trebuie să cedeze în faţa şantajelor şi presiunii copiilor. În caz contrar, emoţia copiilor va deveni un balansoar:: astăzi sunt docili, mâine explozivi. Trebuie stabilite clar ce aspecte pot fi negociabile. De exemplu, a merge la culcare noaptea târziu în cursul săptămânii şi a se trezi devreme pentru a învăţa este inacceptabil şi prin urmare ne-negociabil.
Trăim vremuri grele. Părinţii din toată lumea se simt pierduţi. Cucerirea planetei sufletului copilului este mai compexă decât cucerirea planetei.

CELE 7 PĂCATE CAPITALE ALE EDUCAŢIEI 

1 A distruge speranţa şi visele

2 A pedepsi la furie şi a pune limite, fără a da explicaţii 
3. A exprima autoritatea cu agresivitate
4. A fi excesiv de critic: a obstrucţiona copilăria celui educat 
5. A fi nerăbdător şi a renunţa să mai faci educaţie
6. A nu te ţine de cuvânt
7. A corecta în public

Dr. Augusto Cury, psihiatru şi psihoterapeut, şi-a dedicat 17 ani din viaţă cercetării modului în care construieşte şi se dezvoltă inteligenţa. Analiza pe care o face societăţii contemporane ajunge la următoarea concluzie: singurătatea nu a fost niciodată atât de intensă: părinţii îşi ascund sentimentele de copii, copiii îşi ascund lacrimile de părinţi şi profesorii se refugiază în autoritarism. Cantitatea de informaţie şi cunoştinţe disponibile este mai mare; cu toate acestea, noile generaţii nu sunt formate pentru a gândi, ci pentru a repeta informaţii. În cartea sa, „Părinţi străluciţi, profesori fascinanţi“, tradusă şi în română, Dr. Augusto Cury atrage atenţia asupra necesităţii schimbării felului în care se face educaţia contemporană.

sâmbătă, 16 iulie 2011

Frica Noastra Cea Mai Profunda ( cunoasterea antica spirituala )



Povestioara: ""Frica Noastra Cea Mai Profunda"

Frica noastra cea mai profunda nu este ca am fi neadecvati. Frica noastra cea mai profunda este ca suntem puternici peste masura. Lumina din noi ne inspaiminta mai mult decat intunericul. Ne punem intrebarea: cine sunt eu ca sa fiu stralucitor, minunat, talentat, fabulos? De fapt, cine esti tu sa nu fii toate acestea? Esti copilul lui Dumnezeu. Faptul ca te simti nesemnificativ nu va schimba lumea. Nu este nimic inaltator in a te micsora pentru ca ceilalti sa nu se simta siguri in preajma ta. Cu totii avem menirea de a straluci, asa cum fac copiii. Ne-am nascut pentru a manifesta gloria lui Dumnezeu care se afla in noi. Nu se afla numai in unii dintre noi; se afla in fiecare dintre noi. Si pe masura ce lasam lumina din noi sa straluceasca, inconstient daruim celorlalti permisiunea de a face acelasi lucru. Pe masura ce ne eliberam de propria noastra frica, prezenta noastra ii elibereaza automat pe ceilalti."

miercuri, 13 iulie 2011

Adevarul despre nasterea naturala fara dureri


Un salon alb, puternicul miros de spital, cativa medici, agitatia asistentelor. In mijloc un pat din care se aud gemetele de durere tot mai intense ale viitoarei mame... Am fost invatati ca toate femeile trebuie sa treaca prin aceasta experienta, ca pentru a trai fericirea de a tine in brate mult doritul copil trebuie sa parcurga testul terifiant al suferintei si fricii. Aceasta idee ne impregneaza uneori atat de mult mintea incat ajungem sa ignoram ca suntem printre putinele fiinte de pe aceasta planeta care au ajuns sa traiasca acest moment sacru si plin de simplitate intr-un mod denaturat, dominat de teama si suferinta. Este insa aceasta singura cale de a deschide drumul catre viata al unui nou suflet? Cercetarile moderne, ca si traditiile medicale stravechi, ofera o perspectiva pe cat de ignorata pe atat de surprinzatoare: momentul nasterii poate fi nu numai lipsit de suferinta si durere, ci chiar plin de o fericire coplesitoare, ca un adevarat miracol al existentei umane.
Fiecare dintre noi a venit in aceasta lume intr-un moment incarcat de sperante, iubire, fericire, sacru, dar si uneori de teama si durere. Fiecare dintre noi a trecut de la imbratisarea ocrotitoare a pantecului matern la imbratisarea Lumii, prinzand astfel capatul unui nou fir al existentei in aceasta lume. La fel ca si momentul mortii, momentul nasterii este incarcat de o semnificatie profunda pentru toti cei care participa la el direct sau indirect. El ne deschide ochii, daca suntem suficient de atenti, catre acel mister de dincolo de existenta banala, catre perceperea adevaratului miracol de care aceasta lume este permanent impregnata, catre legatura inefabila dintre aceasta lume a materiei si cea a spiritului fara de care viata nu poate exista.
Multi dintre cei care au ajutat in mod direct nasterile sau au asistat la ele au putut sa remarca de altfel faptul ca momentul venirii pe lume a unui copil are fara indoiala ceva fascinant, magic si miraculos in acelasi timp.
Putini sunt cei care stiu insa ca exista femei (nu putine) care nu numai ca nu se confrunta cu durerile acute ale nasterii, ci sunt capabile sa prinda singure trupul firav al bebelusului si sa il ajute in mod direct sa ia primul contact cu lumea.
Pentru cei care au fost crescuti in ideea ca nasterea este un proces dureros si periculos, acest lucru poate sa para o nebunie. Cu toate acestea, sunt tot mai multe femeile care prefera sa apeleze la metode speciale de antrenament natural care sa permita o nastere nedureroasa, fie ca e vorba de binecunoscutele exercitii ale metodei Lamaze, de nasterea sub apa, de metodele yoghine sau de alte numeroase modalitati reunite generic sub denumirea de “nastere naturala”.

Nasterea naturala

Medicul si scriitorul englez Grantly Dick-Read a fost printre primii dintre cei ce au deschis o noua perspectiva asupra nasterii ca un proces plin de frumusete si lipsit de pericole.
Dick-Read a scris si a practicat medicina in prima jumatate a secolului 20, fiind cunoscut ca parintele nasterii naturale. El si-a bazat intregul sistem pe credinta in existenta unei constiinte superioare, divine, plina de armonie si intelepciune, prezenta atat in, cat si dincolo de toate formele de viata. Aceasta constiinta profunda din noi stie perfect modul in care poate sa formeze un copil in pantecele mamei, fara a avea nevoie de asistenta noastra constienta. Nu e nevoie sa participam constient la complexele procese de dezvoltare ale fiecarei parti ale embrionului; nu e nevoie sa constientizam dezvoltarea degetelor, urechilor sau ochilor micului bebelus, pentru ca ele sa apara... Este suficient ca pur si simplu sa avem incredere in faptul ca atat timp cat respiram aer curat, facem exercitii fizice adecvate, atata timp cat gandurile si sentimentele noastre sunt adecvate, avem un camin potrivit si consumam o hrana curata, in fiinta noastra va creste si se va dezvolta o fiinta umana complet inzestrata.
Si pentru ca Natura si Dumnezeu duc intotdeauna la indeplinire cu o maxima eficienta ceea ce incep, putem avea deplina incredere ca acelasi mecanism impecabil va functiona si in momentul nasterii. Cu alte cuvinte, este necesar sa avem incredere deplina ca atata timp cat Natura a actionat coerent in fiinta noastra pe parcursul celor 9 luni, nu vom fi abandonate brusc tocmai in momentul nasterii. Exista un mecanism natural, cu care sunt inzestrate toate fiintele vii si cu atat mai mult noi, femeile, mecanism care poate face ca bebelusul sa fie adus pe lume cu un foarte mic efort din partea noastra.
Acest mecanism face ca in lumea animala, orice mama sa cunoasca instinctiv felul in care trebuie sa actioneze pentru a da nastere puiului, acest proces realizandu-se in singuratate, fara ajutor exterior si neinsotit de dureri foarte mari. Cum este posibil atunci ca tocmai in cazul fiintei umane, inzestrate cu facultati superioare de intelegere si simtire, sa apara un proces mult mai dificil decat in cazul fiintelor situate mai jos pe aceasta scara evolutiva? Raspunsul tine tocmai de existenta mintii care poate fi pentru noi cel mai bun prieten sau...cel mai mare dusman.

Impulsul de tip “lupta sau fugi”

Problema care apare in cursul unei nasteri obisnuite este existenta a „ceva” mult mai puternic decat mecanismul instinctiv natural, „ceva” care il inhiba aproape complet. Acest „ceva” este cunoscut in psihologie ca reactia de tip „lupta sau fugi” si este o urmare a interventiei mintii.
Dr. Dick-Read explica acest fenomen astfel: cand unei femei i se face teama o data cu apropierea momentului nasterii, corpul ei primeste mesaje de pericol si reactioneaza conform impulsului de lupta sau fuga, odata cu secretia abundenta a hormonului adrenalina in sange. Acesta face ca mai ales membrele sa fie irigate instantaneu cu sange si oxigen din abundenta, pentru a da posibilitatea organismului sa faca fata potentialului pericol prin lupta sau prin fuga. Pentru aceasta, sangele si oxigenul sunt extrase din alte organe pe care corpul le considera neesentiale pentru acest tip de reactie. Tocmai de aceea multi dintre oameni se albesc la fata atunci cand le este teama – corpul presupune ca muschii picioarelor si bratelor noastre au mai mare nevoie de oxigen si de irigare sanguina decat fata.
Din nefericire, atunci cand apare o astfel de reactie declansata de teama, uterul este considerat de catre corp un organ neesential. Potrivit lui Dick-Read, uterul unei femei care traieste o stare intensa de teama in timpul nasterii, este aproape complet neirigat.
Din cauza acestei lipse de „combustibil” – sange si oxigen – el nu poate functiona in mod corect, ceea ce face ca intregul proces al nasterii sa devina mult mai dificil si dureros decat ar fi necesar in mod normal.
Multe dintre femeile care au dat nastere mai multor copii au putut constata ca dupa o prima experienta marcata de teama si uneori de dificultati, urmatoarele nasteri au decurs intr-un mod mult mai natural, ca urmare a diminuarii temerilor si a unei mult mai mari relaxari. Dr. Jan Fletcher, intr-un articol publicat in revista “Mothering” afirma, citand din experienta proprie: “am fost invatate ca nasterea trebuie sa fie foarte dureroasa si atunci corpul nu face decat sa raspunda cu promptitudine acestor asteptari ale noastre. Dupa o prima experienta traumatizanta, dominata de spaime si petrecuta in mijlocul halatelor albe si a figurilor necunoscute care strigau cu putere “Impinge!”, experienta care s-a soldat si cu o fractura a osului bazinului, mi-am dat seama ca procesul nasterii trebuie sa se poata derula si altfel. La urmatoarea nastere, mi-am spus ca nu o sa mai ascult decat de propriul corp, incredintandu-ma in totalitate puterii Naturii si lui Dumnezeu. Atunci cand frica a fost inlocuita de calm si incredere, nu a ramas decat o usoara senzatie de durere sporadica, contractiile au devenit usoare, ca un flux al valurilor unui ocean, iar momentele de relaxare erau marcate de intense stari de fericire si de cele mai puternice stari de orgasm pe care le-am trait vreodata.
In viziunea dr. Dick-Read si altor practicanti ai nasterii naturale, principalii factori declansatori ai durerilor intense ale nasterii sunt frica si incapacitatea de a ne relaxa.
O cauza “moderna”
Asa cum am aratat, nasterea ar trebui sa constituie in mod normal in majoritatea cazurilor un proces natural si neinsotit de dureri prea mari. Dar aparitia durerii intense la nastere nu a fost un fenomen constant de-a lungul timpului. O analiza retrospectiva arata ca in anumite perioade si zone ale globului acest proces se derula intr-un mod cu mult mai natural si firesc. Mai multe scrieri din anii 1800 mentioneaza femei din zona marii Britanii si Italiei care nasteau cu foarte mare usurinta si fara nici un fel de dificultati; de asemenea se cunoaste faptul ca mai ales in Orient (in special in India) erau folosite metode simple care faceau ca nasterea sa fie naturala si lipsita de complicatii inca de acum 3 secole! O data cu “evolutia” in Occident a mentalitatii potrivita careia sexualitatea este ceva rusinos, o data cu indepartarea de propriul corp si ignorarea necesitatilor lui, femeia a inceput sa resimta tot mai mult nasterea ca pe o adevarata incercare ce necesita un efort considerabil si astfel a aparut frica. Mentalitatea gregara care nu integra sexualitatea si fenomenul maternitatii intr-o maniera fireasca si profund umana a proliferat si a creat un puternic curent subconstient, o obisnuinta pe care bunicii si apoi mamele noastre au perpetuat-o transmitandu-ne-o noua ca fiind singurul mod de a da nastere copiilor.
In plus, tehnologizarea interventiilor medicale, apelarea in exces la medicamente pentru reducerea durerilor, ca si ambianta nu tocmai linistita din majoritatea spitalelor si maternitatilor, sunt factori care au ajuns la randul lor sa obstructioneze intrucatva derularea normala a unui proces atat de delicat si intim, care are loc in intreaga lume vie fara interventia specialistilor. Aceasta afirmatie nu cauta in nici un caz sa diminueze importanta asistentei medicale, dar sugereaza ca aceasta sa nu se faca in detrimentul contactului profund uman si natural cu mama in devenire.
Depasirea temerilor
Solutia pe care a oferit-o Dick-Read in cartea sa de referinta, “Sa nasti fara frica”, este dubla: pe de-o parte este necesar ca femeile sa invete din timp sa isi controleze starea emotionala si sa elimine teama, iar pe de alta parte medicii nu trebuie sa intervina excesiv, intr-un mod care poate fi uneori traumatizant.
;
In timpul nasterii naturale, femeile nu au nevoie in general sa fie supuse la presiuni suplimentare din exterior si nici sa li se administreze medicamente in exces (cu exceptia cazurilor complicate unde este necesar acest tip de interventie).
In schimb, ele au nevoie sa fie incurajate cu mult calm sau pur si simplu sa fie lasate in pace, astfel incat Natura sa poata sa lucreze nestingherita. Animalele inteleg in mod intuitiv acest lucru si tocmai de aceea ele cauta singuratatea si se izoleaza atunci cand nasc. Interventiile exterioare neinspirate pot mai mult sa incurce decat sa usureze starea celei care naste.
Intrebarea fireasca este insa cum putem sa amplificam in noi aceasta stare de incredere si siguranta, in asa fel incat teama sa nu mai apara? Raspunsul nu este unic, exista mai multe metode eficiente in acest sens, care trebuie insa sa fie practicate din timp, asa cum va fi descris in continuare.

Metode practice ce pot ajuta nasterea naturala

1. Fara teama si plina de fericire
Amplificarea unei stari interioare care sa fie eficienta in momentul nasterii este bine sa fie aidoma cultivarii atente a unei plante de apartament. Asa cum o planta trebuie ingrijita si udata zilnic pentru a creste mai puternica, in mod similar este necesar ca pentru dobandirea unei stari benefice stabile ea sa fie chemata si amplificata zilnic, constant. Iata cateva dintre atitudinile ce pot si trebuie sa fie cultivate cu usurinta de catre viitoarele mame:
a. “Ascultarea” corpului – inca de la inceputul sarcinii, corpul transmite necesitatile sale sub forma diferitelor impulsuri legate de hrana, relaxare, somn, intr-un mod diferit fata de cel obisnuit. Nevoia brusca pentru anumite alimente, schimbarea programului de viata reprezinta impulsuri care traduc necesitati ale copilului in formare. Acest proces de “ascultare interioara” nu trebuie insa sa se opreasca doar aici! Momentul nasterii este punctul culminant in care aceasta capacitate de ascultare a Naturii care actioneaza in fiinta mamei isi arata cu adevarat roadele. Acest moment presupune o atitudine plina de atentie si constienta a mamei in sensul ascultarii atente a semnalelor ce provin din organism si nicidecum o stare de abandon pasiv sau de semiconstienta, asa cum adesea se poate produce. Astfel, o mama va putea sti chiar in momentul nasterii daca are nevoie de liniste si singuratate, cand este cazul sa ajute iesirea copilului (printr-o usoara impingere) si cand sa se relaxeze, cand si cum sa respire. Conditia esentiala este insa aceasta capacitate de interiorizare, de liniste interioara, de punere intr-un acord firesc si plin de afectivitate cu ritmul natural care ii strabate atunci corpul. Pe cat de simpla este aceasta metoda pe atat de eficienta se poate dovedi in practica.
b. Abandonul – este una dintre starile fundamentale ce permite o nastere usoara. Ea se refera in primul rand la capacitatea de a lasa natura sa se manifeste liber in corpul nostru, mai ales o data cu aparitia primelor contractii, la trairea deplin constienta a senzatiilor care apar, lasand corpul sa raspunda in mod liber acestor impulsuri. Abandonul nu presupune nici pe departe o stare pasiva, ci reprezinta o stare de depasire a oricaror retineri sau inhibitii, a prejudecatilor sau ideilor preconcepute legate de “cum va fi”. Stergeti din minte orice idee predefinita si fiti gata sa raspundeti felului in care natura interioara va dicteaza. Femeile care au trait o astfel de stare de abandon relateaza faptul ca atunci poate sa apara nevoia de a se misca intr-un anumit fel, de a rade sau de a plange, de a scoate anumite sunete sau de a pastra o liniste profunda, uneori chiar nevoia de a adormi pentru cateva secunde. Dand frau liber acestor impulsuri naturale benefice, neobstructionandu-le prin zeci de metode citite sau sugerate, dar care nu intotdeauna sunt in acord cu starea de moment a mamei, procesul nasterii poate deveni o sursa a unei experiente libere si pline de fericire.
c. Iubirea si comunicarea – amplificate spontan in perioada maternitatii, aceste trairi trebuie sa fie mai mult orientate asupra fatului. Aceste trairi trebuie sa fie concretizate prin mijloace simple, vorbind cu copilasul in formare, fara temeri sau inhibitii, ascultand impreuna cu el muzica simfonica sau cu caracter linistitor, mangaindu-l chiar si numai in imaginatie si cautand sa il simtim cu cat mai multa dragoste. Aceste atitudini nu trebuie sa va para nefiresti sau inutile pentru ca nu trebuie sa uitam nici un moment ca fiinta din pantecele nostru nu este nici pe departe doar un corp care vegeteaza, ci ea reactioneaza si raspunde aproape instantaneu la stimulii din exterior. Fatul se impregneaza puternic cu toate aceste stari si trairi pe care le orientam asupra lui si care ii pot marca ulterior viata intr-un mod profund benefic. Tot ceea ce mama traieste sau simte influenteaza intr-o anumita maniera copilul. Starile ei de fericire, de bucurie si de dragoste intensa fata de fiinta iubita au in aceasta directie o importanta covarsitoare pentru o crestere armonioasa si lipsita de agitatie a acestuia.
d. Credinta – este metoda forte de eliminare a fricii si temerilor, cu conditia sa nu fie dogmatica sau imaginara. Este vorba de credinta vie, autentica, simtita in inima, care se orienteaza spre Dumnezeu, cel care in ultima instanta face posibil miracolul nasterii. Rugaciunea sincera realizata de mai multe ori pe parcursul zilei, orientarea mintii si a sufletului catre aspectele spirituale ale existentei sunt cele mai puternice resorturi care pot sa confere, ca urmare a raspunsului divin care va fi resimtit treptat, un sentiment de siguranta si certitudine, de ajutor, care nu este comparabil cu nici o alta stare interioara sau metoda exterioara. Traditiile spirituale considera ca atat perioada sarcinii, cat si momentul nasterii sunt atent supravegheate de entitatile de lumina (ingeri) care isi pot manifesta insa ajutorul in masura in care acesta este invocat.
e. Linistea profunda – modalitatile de relaxare si meditatie, plimbarile in natura, de dorit chiar pe malul apelor linistite, precum si tot ceea ce amplifica relaxarea si linistea sunt conditii favorabile in mod egal pentru mama si copil. Se recomanda chiar cu mai multe luni inainte de nastere practicarea inotului si a miscarilor fizice usoare in aer liber.
2. Relaxarea profunda
Relaxarea corporala profunda este una dintre practicile de foarte mare importanta ce trebuie sa fie aplicata inca din primele luni ale sarcinii. Efectele acestui procedeu sunt remarcabile atat in ceea ce priveste starea fiziologica a mamei si a copilului cat si pentru inducerea cu o mare eficienta a unui sentiment de linistire si siguranta emotionala. In aceasta directie, Edmund Jacobson, renumit in intreaga lume drept creatorul tehnicii de relaxare progresiva (pe care traditia yoga o cunostea de mii de ani) afirma: “atunci cand corpul este perfect relaxat, mintea devine linistita; starea de anxietate este incompatibila cu relaxarea musculara profunda”. Orice stare de tensiune emotionala sau mentala, grijile, preocuparile, stresurile, tind sa se reflecte la nivelul corpului sub forma diferitelor incordari sau stari de tensiune musculara. Cu exceptia cazurilor foarte accentuate, aceste stari de incordare sunt greu de sesizat in fluxul vietii obisnuite, cu exceptia situatiei in care ne propunem ferm sa ne constientizam starea corporala. Practica zilnica a relaxarii profunde este de natura, chiar si numai ea singura, sa ne creeze un fundal de calm profund interior si incredere in sine, de absenta a temerilor si grijilor inutile care ne macina in mod ascuns resursele interioare.
Valoarea practicii consecvente a acestei metode in ceea ce priveste usurarea nasterii consta in crearea unei usurinte remarcabile de a constientiza si relaxa diferitele grupe musculare, chiar si in momente marcate de o tensiune mai mare, precum si posibilitatea decontractarii rapide in sfera organica si emotionala.
Modul de realizare a relaxarii profunde
Ne vom aseza pe un fotoliu comod, sau cel mai bine intinse la sol pe o patura groasa. Vom alege de preferinta o camera cat mai linistita in care sa nu fim deranjate. Ne relaxam foarte bine intregul corp pana cand il simtim greu si moale, intocmai ca o haina abandonata la sol. Simultan cautam sa eliminam din minte orice preocupari sau griji, abandonandu-ne starii placute de liniste care se instaleaza. In acest moment suntem pregatite sa incepem realizarea relaxarii constiente a diferitelor grupe musculare. Procesul atentiei este aici foarte important. Ne vom orienta atentia in ordinea descrisa in continuare asupra diferitelor grupe musculare, persistand asupra fiecarei zone in parte pana simtim accentuat senzatia de greutate, de incalzire si chiar de usoare vibratii. Vom relaxa astfel mai intai piciorul stang de jos in sus (degetele de la picioare, laba piciorului, muschii gambei, muschii coapsei) apoi piciorul drept, in aceeasi maniera. Urcam gradat si relaxam bratul stang (degetele, palma, antebratul, bratul, umarul), bratul drept, muschii feselor, ai bazinului, musculatura perineului si muschii sexuali (se va insista asupra acestor zone), muschii abdominali, ai spatelui (de jos in sus), ai cefei si gatului, muschii pieptului, ai fetei. In final percepem relaxarea deplina si profunda a intregului corp, starea placuta de liniste si calm care se instaleaza, sentimentul euforic de dilatare si cuprindere. Vom cauta sa simtim cat mai clar cum aceasta stare de destindere si euforie este transferata si fatului, imbogatindu-l cu aceste calitati si ajutandu-l pentru o dezvoltare cat mai armonioasa.
3. Posturile corporale din Hatha-yoga
Sunt printre cele mai eficiente metode care antreneaza simultan corpul psihicul si mintea creand o stare unica in intreaga fiinta. Acest tip de metode au marele avantaj ca mentin in forma trupul chiar si in conditia in care se realizeaza anumite pozitii statice, fiind recomandat sa fie realizate pana in apropierea momentului nasterii.

Nasterea ca extaz

Ne aflam intr-o perioada in care omenirea este tot mai acerb cuprinsa de viteza, tehnologie si afaceri. Simultan insa rabufneste tot mai adesea nevoia imperioasa de traire sufleteasca autentica, de experimentare directa si profunda a iubirii si a realitatilor spirituale. Si in ceea ce priveste nasterea naturala tot mai multe dintre lucrarile recente aparute in Occident recunosc prin numeroasele relatari si descrieri ale momentului nasterii existenta unor fenomene cu totul exceptionale pentru viata femeii. Aceasta nu numai din prisma aducerii pe lume a copilului dorit, ci dintr-una mai putin cunoscuta – cea a trairii si a curajului de a recunoaste existenta starilor de constiinta exceptionale in timpul nasterii. Pentru multe dintre femei, durerea poate inlocuita de extaz in acele momente, experientele traite avand un caracter nu doar extrem de placut si rafinat, uneori depasind chiar limitele umane obisnuite, fiind tangente cu trairea mistica. Pentru o existenta care nu este profund legata de spiritualitate, o asemenea experienta poate fi coplesitoare si marcanta pentru tot restul vietii. A fi la unison cu influxurile naturale care apar in corp in momentul nasterii este de natura sa ne deschida gradat mintea si sufletul catre o perceptie mult mai vasta a realitatii, pe care unii cercetatori ai fenomenului au asociat-o cu cele mai intense stari orgasmatice sau cu starile mistice relatate de catre sfinti sau yoghini. Perceperea luminii interioare, a starilor de fericire fara limite sau a fiintelor de lumina, sentimentul sacrului, al aproprierii de Dumnezeu, al participarii la un act cosmic – sunt fenomene care au fost si pot fi traite in aceste momente de mare intensitate in care un nou suflet paseste in viata. Aceasta energie noua a vietii, datatoare de fericire, care inunda atunci atat mama cat si copilul care se naste nu va putea fi niciodata reprodusa prin experimente de laborator, ea fiind complet imateriala si avand drept sursa pe Cel care este sursa intregii vieti. Ea nu reprezinta doar o finalitate a procesului indelungat al aparitiei si dezvoltarii unei noi fiinte, ci marcheaza un nou inceput atat pentru mama cat si pentru copilul ei, sau mai bine zis o continuare si o nuantare a experientei iubirii de la care a pornit totul.
sursa: editura.kamala.ro

sâmbătă, 9 iulie 2011

Dr. Emoto Masaru: Indiferenta ucide!

Dr. Emoto Masaru a realizat un experiment cu orez.
El a luat 3 borcane cu orez peste care a pus apa.
In fiecare zi, timp de 1 luna a spus:


Multumesc” primului borcan cu orez, 
Esti un idiot!” celui de al doilea borcan,
pe cand pe cel de al treilea l-a igonat complet.


Dupa o luna, orezul din borcanul caruia i s-a spus "Multumesc" a inceput sa fermenteze, avand un aspect sanatos. 
Orezul din al doilea borcan s-a inegrit. 
Iar orezul din borcanul care a fost ignorat, a mucegait. 



Dr.Emoto Masaru  spune ca acest experiment ne arata o lectie importanta, mai ales cum sa ne comportam cu copii ar trebui sa avem grija de ei, sa le dam atentie si sa comunicam cu ei.


Indiferenta face cel mai mare rau.

Ofera atentie celor din jur. Intreba-i cum sunt, ce mai e nou cu ei, spune-le o vorba buna, felicita-i pentru reusite, imbarbateaza-i pentru nereusite.

Oamenii din jurul nostru prind viata atata timp cat simt caldura noastra fata de ei, atata timp cat ii iubim si le-o aratam intr-un fel. Ingnorandu-i ei devin gri, ca umbrele pe asfalt in amurg…

In cautarile noastre nebune de zi cu zi uitam deseori ca lucrurile simple sunt cele care fac viata mai frumoasa. Si tot ele fac o diferenta in viata oamenilor de langa noi.

Adu viata in lumea din jurul tau. Si culoare!

marți, 5 iulie 2011

IUBIREA

Copilul-diamant – Alexandru Pargaru

 

 Sursa: Aici

 

 Am urmarit Codul lui Oreste in seara asta, pentru ca nu ma atragea nimic altceva  la tv, era o emisiune in reluare la B1.
 Am simtit ca acel copil de 15 ani, cu o gandire atat de limpede este ca un diamant, caruia nimic nu ii distruge claritatea, transparenta, puterea de a reflecta orice. Nu e un copil genial de genul olimpic la mate, ci are o intelepciune a sufletului atat de profunda, incat te lasa masca.
 Mi-au ramas intiparite cateva din vorbele lui:
- culoarea rosu turbat e culoarea diavolului
- oamenii nu mai au puterea sa creada in ei si asta este cel mai rau lucru pe care si-l fac
- animalul lui preferat e sarpele si toate reptilele de la care vrea sa primeasca intelepciune;
- ii place modestia si compatimeste suferinta infinita la care e supus calul;
- crede ca cei care fac raul primesc din subconstient o gandire negativa; e uimit de cat de pesimisti sunt oamenii si se intreaba de unde atata pesimism, cand omul ar trebui sa construiasca numai in pozitiv;
- crede ca moartea e un somn profund si viata e o fericire infinita;
- se mira cum de oamenii arunca si azi cu pietre in Iisus care ne-a luat muntele de pacate;
- nu ii place la el faptul ca judeca prea mult oamenii;
- vrea sa se faca preotul lui Dumnezeu, dar si botanist si crede ca nu religia te salveaza, ci credinta.
- culoarea lui preferata e verde si ii place si negrul, care e prea blamat, cand el e culoarea profunda a intelepciunii;
- are ce are cu cuvintele care pentru el au mare insemnatate – de exemplu FAGETES, daca nu ma insel, e cuvantul sufletului sau si inseamna aripa de inger; a visat ca a venit de pe o planeta Wertex, daca nu ma insel, care a fost descoperita intre Luna si Soare.
- crede ca Dumnezeu i-a dat un talant pe care el, cu puterea gandirii lui pozitive il modeleaza cum simte.
 Asadar e o imbinare de inocenta si profunzime, este extrem de expresiv, vorbeste din suflet si zambeste cu o bunatate infinita in priviri. E un copil care ne invata care sunt lucrurile adevarate care ne fac fericiti, lucrurile adevarate ale spiritului. Nu e neaparat ceva iesit din comun, e de fapt normalul, iar Oreste crede ca e vocea intelepciunii care vorbeste de mii de veacuri prin cai din cele mai surprinzatoare.
- canta si muzica populara patruns de credinta si cu mare seriozitate.
- are o mare religiozitate si il viseaza mereu pe Dumnezeu.
- scrie poezii foarte ciudat de profunde;
 Ceea ce ne diferentiaza pe noi, restul oamenilor, de Alexandru este INDOIALA – acest copil pare ca nu o cunoaste, pentru el totul e atat de clar, crede atat de mult in tot ce spune si face.
 Sursa : Jurnalul National:
“Il visez aproape in fiecare noapte pe Dumnezeu, in tot felul. Odata l-am visat in forma de cascada care curgea si facea spume, iar in jurul ei erau pasari, lei care stateau blanzi si erau palmieri, portocali si tot felul de alte vietati si plante. Cred in Dumnezeu pentru ca El mi-a vorbit si a zis ca El ne iubeste, ca El va fi tot timpul cu noi, cu toti oamenii (vorbeste grav, atent si raspicat si in tot timpul acesta ma intreaba daca am apucat sa scriu – n.a.). Si ca eu trebuie sa vestesc lumii poruncile Lui, ca El sa poata intra in inimile oamenilor care stau in fata televizorului si ma urmaresc. Unii oameni mi-au spus ca pupau televizorul cand ma vedeau…“
“Vreau ca biserica mea sa nu aiba nici o religie, pentru ca Iisus (imi atrage atentia sa scriu cu doi “i“, ca “asa e corect“ – n.a.) le-a spus ucenicilor sai sa-si pastreze credinta si nu religiile lumesti. Si acel lacas care va sa fie am sa-l construiesc eu si am sa-i dau culoare portocalie, pentru ca e culoarea raiului, si o cruce verde pe ea, insemnand viata“. Copilul de 11 ani are o teorie personala, distincta si complexa despre religie. “Parerea mea este ca aceste religii lumesti sunt create de oameni ispititi de cel rau, ca sa le creeze si sa le dea in biserici. Aceste religii am spus ca sunt de la cel rau, pentru ca, daca un om care are o religie anume se intalneste cu un altul care are alta religie, unul spune obiceiurile din religia respectiva, iar celalalt spune obiceiurile din religia lui, si atunci se isca o cearta. Si Satan, cand vede ca oamenii se cearta, ii prinde in plasa lui si nu mai lasa ca sa intre Domnul nostru Iisus Hristos in inima lor sa-i mantuiasca.
“Daca un om vrea sa mearga la biserica, biserica este in sufletul lui si el trebuie sa-si gaseasca un coltisor al lui unde sa se roage lui Iisus.
Asa cum mi-am gasit eu o livaduta pe care am numit-o “gradina raiului”, din cauza ca atata blandete si atata lumina dadea Dumnezeu, incat livada aceea a devenit pentru mine un adevarat rai. Dar, din pacate, aceasta livada cat de mica, dar mare in sufletul meu, nu o mai am. Sper ca odata o sa o recapat prin binecuvantata putere a lui Dumnezeu“
ALEXANDRU A INVINS BOALA
Viata acestui copil a fost plina de incercari si suferinta. Pe umerii lui micuti a apasat o cruce greu de dus: un craniofaringiom (tumoare pe creier) ce il impiedica sa creasca.
Tumoarea i-a fost extirpata de doua ori de catre neurochirurgii clujeni. O data, pe cand avea 7 ani, si inca o data, 3 ani mai tarziu. Alexandru a urmat apoi un tratament la o clinica din Germania. Oamenii cu suflet bun au fost alaturi de el de fiecare data si l-au ajutat cu bani pentru plata tratamentului, cu o rugaciune. Dar cel mai mare ajutor a venit de la Dumnezeu. Caci luna trecuta, medicii germani l-au examinat din nou pe baiat si i-au dat vestea cea mare: boala a fost invinsa, iar el e pe drumul cel bun. Din ianuarie, Alexandru va putea incepe un tratament hormonal, pentru a se dezvolta normal.
DUREREA
“Mergea Iisus prin ploaia franta/si-o Maica Sfanta il saruta/ Tiranul in balta de sange cand a calcat/ Inima Maicii s-a faramat; O, Iisuse Doamne Sfant/ Stapanul meu pe-acest pamant/ Tu m-ajuta, ma ocroteste/ De pacate ma fereste!“
SOARE SFANT
“O data sa te mai vad as vrea,/ Ajuta-ma cu puterea ta,/ Sa fiu un copil precum raza ta; Tu esti Sfant,/ Eu pe pamant nu pot straluci/ N-am galbenul tau pur al vietii/ Nici vesnicia tineretii“
BINECUVANTARE
“Ce m-as face mama eu/ De n-as fi copilul tau/ Sa-ti fiu mama mangaiere/ Bucurie si durere/ Ca Dumnezeu m-o dat tie/ Cea mai mare bogatie/ Inima de mama stie“ – Alexandru Pargaru



luni, 4 iulie 2011

Studiu surprinzător: Dulciurile sunt bune pentru copii


Un studiu recent al oameniilor de ştiinţă de la Universitatea Louisiana din Statele Unite ale Americii demontează tot ce se ştia până în prezent despre dulciuri. Cercetătorii americani au constatat, după cinci ani de cercetare, că aceste alimente nu ar trebuie excluse din alimentaţia copiilor. Potrivit specialiştilor, produsele care au un conţinut ridicat de zahăr ajută la menţinerea greutăţii corporale, scrie gandul.info, care citează Daily Mail.
Pe parcursul monitorizării, experţii au observat că micuţii care includ în dieta zilnică dulciuri prezintă un risc scăzut de a deveni obezi la vârsta adolescenţei, spre deosebire de copiii care nu mănâncă aceste alimente.

Sursa:cotidianul.ro