miercuri, 6 noiembrie 2013

Muzica şi viaţa intrauterină


Un rezultat surprinzător este prezentat de o echipă de cercetători de la Universitatea
din Helsinki. Conform studiului lor, bebeluşii îşi amintesc timp de patru luni de la naştere melodiile pe care le-au auzit pe când se aflau în uter.
Constatarea oamenilor de ştiinţă sugerează că mamele care dezvoltă o simpatie pentru Mozart, Vivaldi sau Bach în speranţa de a stimula dezvoltarea copiiilor nenăscuţi încă, nu o fac degeaba.
Cercetătorii finlandezi au dat unor femei gravide un CD pe care le-au rugat să-l asculte la un nivel ridicat, de cinci ori pe săptămână, în ultimele trei luni de sarcină. Ele au fost deasemena rugate să distrugă CD-ul după naştere.

La scurt timp după naştere, copiii au fost puşi să asculte melodia de pe CD, iar undele lor cerebrale au fost măsurate. Foarte important este că aproximativ una din opt note ale melodiei au fost modificate.
Un al doilea grup de copii, care nu au fost expuşi la ascultarea melodiei înainte de naştere, au fost şi ei supuşi măsurării undelor cerebrale în timp ce melodia era difuzată.
Creierele celor care auziseră melodia înainte de naştere au reacţionat mai puternic la asculatarea cântecului, dar numai la notele cunoscute.
Este cunoscut faptul că bebeluşii pot auzi zgomote din afara uterului, cu toate că acestea sunt destul de înăbuşite. Studii anterioare au arătat că nou-născuţii îşi amintesc cuvinte pe care le-au auzit înainte de naştere şi se pare că pot recunoaşte chiar şi melodia telenovelei preferată de mamele lor.
Acest ultim studiu dovedeşte însă pentru prima dată că amintirile sunt stocate timp de cel puţin patru luni. Cercetarea a fost publicată în revista PLoS One şi încearcă să exploreze influenţa pe care muzica o poate avea asupra dezvoltării creierului copiiilor aflaţi înainte de naştere. 

vineri, 1 noiembrie 2013

Curs de sanatate hormonala pentru mamici, viitoarele mamici si femei...la Sighisoara

Beneficii program hormonal

 

Pentru facilitarea sarcinii

Îmbunătățește circulația abdominală (sanguină și limfatică);
Pregătește endometrul pentru fecundare și pentru a duce sarcina la bun sfârșit;
Ajută la desfundarea trompelor uterine;
Susține activitatea ovarelor și întregul proces de ovulație;
Ajută la optimizarea proporției hormonilor implicați în sarcină;
Promovează echilibrul neuro-hormonal;
Optimizează procesele de control hormonal la nivelul sistemului nervos central;
Favorizează integrarea stărilor de bine fizic, psihic, emoțional;
Întărește - prin noțiunile de alimentație corectă - "trezirea" sistemului endocrin.

Atenție!! O sarcină întârziată sau lipsa acesteia înseamnă un risc crescut pentru alte tulburări și afecțiuni din sfera feminină/reproductivă. Vezi coloana alăturată.

Pentru ameliorarea problemelor feminine

Restabilește o bună circulație abdominală (sanguină și limfatică);
Tonifică zona feminină pentru a preveni atrofia și involuția uterului;
Menține o activitate normală a ovarelor un timp mai îndelungat;
Reglează ciclul menstrual; reduce disconfortul și dereglările;
Reversează menopauza în situații de instalare timpurie a acesteia;
Ajută la menținerea balanței hormonale estrogen-progesteron;
Promovează echilibrul neuro-hormonal;
Optimizează procesele de control hormonal la nivelul sistemului nervos central;
Favorizează integrarea stărilor de bine fizic, psihic, emoțional;
Induce regresia fibroamelor, endometriozei, chisturilor, adenoamelor;
Promovează - prin noțiunile de alimentație - normalizarea sistemului endocrin.
  • stimulare ovulație, facilitare sarcină;
  • echilibrare balanță estrogen-progesteron;
  • reglare hormonală, menstruală; 
  • pregătire menopauză, perimenopauză;
  • prevenire menopauză timpurie;
  • reinstalare ciclu menstrual;
  • atenuare sindrom ovare polichistice;
  • ameliorare endometrioză;
  • diminuare adenoame, fibroame uterine.

Regăsește-ți echilbrul hormonal în fiecare perioadă a feminității tale !
 

joi, 17 octombrie 2013

Greseala - o forma de evolutie


ȋṭi voi expune pǎrerea mea despre greșealǎ ca formǎ de evoluṭie.

Ȋncǎ din vremea copilǎriei mi s-a indus cǎ a greși are consecinṭe tragice, precum: pedepse, reacṭii adverse ale celor din jur ( mǎ refer la certurile pe care mi le proporṭionau pǎrinṭii, profesorii, etc.), ore ȋntregi de moralǎ ( teoria chibritului bǎnuiesc cǎ era la modǎ :) , ȋn fine toṭi cei care aveau sau ȋși ȋnsușeau o anumitǎ autoritate asupra-mi, ȋmi transmiteau prin al lor comportament cǎ a greși este un lucru negativ.
Dar experienṭa pe care mi-a oferit-o viaṭa, mi-a demonstrat cǎ a greși este un lucru firesc; face parte din fluxul natural al omenirii, oricât m-aș chinui eu sǎ nu fac greșeli, tot ,,aș cǎlca pe bec”, deci prima lectie de viaṭǎ: greșeala este inevitabilǎ, dar trebuie asumatǎ, deoarece toatǎ viaṭa vom greși. Și tot strǎbǎtând așa eu drumul acesta numit viaṭǎ, am descoperit cǎ greșeala poate fi transformatǎ ȋntr-un avantaj și privitǎ ca pe o formǎ de evoluṭie. Sǎ nu uitǎm cǎ toate deciziile sunt compuse din avantaje și dezavantaje ( din erori și nimereli :) ).
Ȋn urma investigaṭiilor realizate de Lisa Blackwell și Kali H. Trzesniewski (fiind ambii psihologi) care s-au desfǎșurat ȋn Statele Unite la ȋnceputurile anului 2007; au fǎcut public un studiu despre cum reacṭioneazǎ persoanele ȋn contact cu erorile.
Și uite așa s-a ajuns la concluzia cǎ ai douǎ tipuri de persoane :
* cele care ȋși pierd ȋncrederea ȋn sine, dacǎ fac erori, deoarece acestea atribuie erorii o lipsǎ de abilitate și evitǎ noi provocǎri, fiindcǎ nu sunt dispuse sǎ ȋși asume riscurile de a greși.
* și acele persoane care cred cǎ erorile le oferǎ oportunitǎṭi noi, dorindu-și sǎ ȋnveṭe cât mai multe și asumându-și riscul greșelilor, iar ca și trǎsǎtura comunǎ acestea din urmǎ au convingerea cǎ, dacǎ muncesc mai mult, obṭin mai mult.
Draga mea din care grup vrei sǎ faci parte ?
Ai sǎ te ȋntrebi bǎnuiesc eu : Cum poṭi transforma o greșeala ȋntr-un avantaj ?
Iar eu ȋṭi voi rǎspunde :
1. Cel mai important este sǎ ȋṭi dai seama cǎ ai greșit ;) . Dupǎ sǎ știi sǎ rǎspunzi la ȋntrebǎrile : Ce, Unde și Cum ai greșit?
2. Un mare avantaj este cǎ, odatǎ ce ai trecut de prima etapǎ, ai sǎ știi ce nu trebuie sǎ faci ȋn viitor. Ȋn acest mod (adicǎ greșind :) ) minimizezi procentajul de erori posibile.
3. Ȋn momentul ȋn care ȋṭi dai seama cǎ greșești, pur și simplu te oprești din activitatea cu pricina și realizezi cǎ trebuie sǎ faci schimbǎri.
4. Ȋṭi rǎspunzi frumușel la ȋntrebǎrile din etapa 1. ȋṭi refaci strategia ;) .
5. Și uite așa urmând acești pași, refǎcând strategia de fiecare datǎ când greșești te vei șlefui, gǎsind drumul corect.
Umila mea pǎrere este, cǎ trebuie sǎ te observi pe tine ȋnsǎṭi și sǎ ȋncerci sǎ te cunoști cât mai bine, conștientizând cauza reacṭiilor tale.

Carlos Travis, profesoara de psihologie a Universitǎṭii din California și Elliot Aronson, profesor de psihologie ȋn diverse Universitǎṭi ale Statelor Unite au dedicat ani din viaṭa lor pentru a studia mecanismul de autojustificare umanǎ :) .
Dupǎ observaṭiile de rigoare aceștia au ajuns la concluzia cǎ : acest mecanism permite persoanelor sǎ se autoconvingǎ pe ele ȋnsele, de faptul cǎ au fǎcut tot ce au putut, și cǎ la momentul respectiv era cea mai bunǎ alegere, și au mai dedus ei: cǎ acest mecanism este ca o frânǎ ȋn a-ṭi recunoaște erorile, ȋn a le asuma, și evident, ȋn a cǎuta soluṭii pentru remedierea acestora. Mai pe limba mea, autojustificarea potenṭeazǎ creativitatea ȋn a gǎsi scuza perfectǎ ! ;)
Sper cǎ acest articol sǎ ȋṭi cǎlǎuzeascǎ drumul spre succes!
- See more at: http://femeieactuala.ro/wp/afla-aici-cum-po%E1%B9%ADi-transforma-greseala-%C8%8Bntr-o-forma-de-evolu%E1%B9%ADie/#sthash.kT6WPyca.dpuf

luni, 14 octombrie 2013

INVITATIE LA MEDITATIE PENTRU A DEVENI PARINTI MAI CONSTIENTI - 20 octombrie 2013

Vrem să lăsăm copiilor noştri o lume mai bună. Acesta să nu fie doar un vis confuz, ci să devină un ideal limpede şi activ urmat prin tot ceea ce gândim, simţim şi făptuim în lume. Atât la nivelul micro al familiei, cât şi la nivelul macro al societăţii.

Pentru aceasta avem nevoie de curaj, putere interioară şi fidelitate faţă de idealurile noastre şi faţă de lumea spirituală.

Vă invit la o meditaţie comună,de 10-20 minute, duminică 20 octombrie, ora 10 dimineaţa.

Fiecare, acasă la el, în acelaşi timp, indiferent de forma meditaţiei sau rugăciunii:
Vom ruga toate Ierarhiile Spirituale de Lumină şi Iubire şi pe Bunul Dumnezeu să ne ajute să trezim în sufletele noastre conştienţa de Fiinţe Spirituale. Din această conştienţă sa găsim în noi voinţa şi forţa de a ne schimba, de a face paşi în evoluţia noastră, conform cu Voia Divină.
Strădania conştientă a părinţilor pentru progres este cel mai bun mediu pentru sănătatea fizică, sufletească şi spirituală a copiilor, precum şi pentru evoluţia, educarea lor în sensul cel mai larg.
Să devenim părinţi mai conştienţi, mai responsabili, să găsim forta interioară, curajul şi fidelitatea de a acţiona constant, la nivel micro şi macro, pentru a construi cel mai bun viitor pe care ni-l putem permite. Pentru copiii nostri si in acord cu Voia Divină.

PS:
Meditatia se face in fiecare duminica la ora 10.

vineri, 27 septembrie 2013

Carte-O singură școală pentru toată lumea Să regândim educația Salman Khan

O singură școală pentru toată lumea este un proiect el editurii Publica susținut de UPC Romănia. În O singură școală pentru toată lumea, Khan își descrie viziunea revoluționară asupra viitorului educației și, pentru prima oară, ne invită să citim uimitoarea istorie a Khan Academy. În paginile cărții, veți afla, printre altele: De ce elevii și profesorii sunt victimele unui sistem viciat, inventat în Prusia cu două secole în urmă; De ce tehnologia va umaniza sala de clasă și va accentua rolul profesorilor; Cum și de ce ne vom permite să plătim profesorii la fel de bine ca pe alți profesioniști; Cum putem readuce creativitatea și interacțiunea umană în procesul învățării; De ce ar trebui să fim optimiști în legătură cu viitorul educației. Aducând o perspectivă obiectivă asupra istoriei educației, Khan explică originile crizei și ne arată de ce o întoarcere la învățarea prin asimilare succesivă, abandonată în secolul trecut și recuperată cu ingeniozitate prin instrumente de tipul Khan Academy, poate fi cea mai bună șansă de a oferi, acum, fiecărui copil, o educație de clasă mondială. O singură școală pentru toată lumea este mai mult decât o soluție, ea reprezintă un îndemn pentru o educație gratuită, universală, globală și o explicație a modului în care o idee simplă, dar revoluționară, ne poate ajuta să atingem acest țel. Am luat contact pentru prima oară cu Sal Khan și Khan Academy la fel ca mulți alți oameni – folosind aceste instrumente extraordinare alături de copiii mei. Viziunea și energia lui Sal Khan față de modul în care tehnologia poate transforma radical viitorul educației sunt contagioase. Khan este un adevărat pionier al integrării tehnologiei în procesul învățării. Mă bucură faptul că, prin această carte, mult mai mulți oameni îl vor cunoaște pe acest inovator revoluționar. Bill Gates, cofondator și președinte Microsoft O singură școală pentru toată lumea dezvăluie potențialul uriaș al educației virtuale de a susține reușita oricărui copil – nu doar în școală, ci și în modelarea viitorului lumii. Eric Schmidt, președinte executiv Google Pasiunea și spiritul inovator al lui Sal Khan remodelează tehnicile de învățare ale milioanelor de elevi din lumea întreagă... o carte esențială pentru orice persoană care se dedică progresului educației cu scopul de a ajuta elevii de pretutindeni să dobândească abilitățile și cunoștințele necesare succesului în școală, carieră și viață. George Lucas, regizor și fondator The George Lucas Educational Foundation Trăim într-o lume profund tehnologizată, iar educația poate fi adusă mult mai aproape de copii, tineri și adulți deopotrivă cu ajutorul tehnologiei – Internetul ne conectează instantaneu cu o lume întreagă. Cu ajutorul tehnologiei, educația poate fi reinventată și, foarte important, poate deveni accesibilă mult mai multor oameni. Echipa UPC România Publica

luni, 23 septembrie 2013

Stiluri de invatare la copii si metode prin care ii poti ajuta


Stiluri de invatare la copii si metode prin care ii poti ajuta Ai observat cum atunci cand invata copilul tau sta in pat sau asculta muzica, se plimba prin camera sau are televizorul deschis? Desi simbolul studiului este reprezentat de imaginea scolarului asezat la birou, cu un creion in mana si foaia in fata, inconjurat de carti si de o liniste profunda, acest lucru nu este valabil pentru toata lumea.

Specialistii in educatie au cazut de acord asupra faptului ca stilul de invatare difera de la o persoana la alta. Intr-o clasa de elevi, unii copii inteleg mai bine ideile predate ascultand explicatiile profesorului, unii prin vizualizarea lor scrise pe tabla, iar altii prin exercitii practice. Astfel, exista trei stiluri fundamentale de invatare: vizual, auditiv si kinestezic, fiecare dintre ele avand caracteristici si metode specifice.

Scolarii care se incadreaza in stilul vizual retin cel mai bine informatiile prin vizualizarea lor. Insemne precum grafice, diagrame, ilustratii sau filmulete ori prezentari interactive reprezinta instrumentele specifice acestui stil de invatare. Copiii “vizuali” inteleg mai bine o problema atunci cand o vad scrisa pe hartie, decat atunci cand cineva le povesteste despre ea.

Metodele potrivite stilului vizual de invatare sunt:

●    Folosirea planselor, a graficelor, si a hartilor;
●    Desenarea schemelor;
●    Punerea pe hartie a informatiilor si revizuirea notitelor;
●    Sublinierea si folosirea markerelor colorate;
●    Impartirea informatiilor pe culori;

Stilul auditiv implica o preferinta pentru ascultarea explicatiilor in detrimentul citirii lor.
Cei care se incadreaza in acest stil retin mai usor informatiile prin recitarea lor cu voce tare si sunt foarte buni la a-si aminti lucrurile pe care le aud in jurul lor.

Metodele de invatare pentru stilul auditiv sunt:

●    Discutii despre lucrurile care trebuie invatate cu altii sau cu ei insisi;
●    Citirea informatiilor cu voce tare sau inregistrarea lor si ascultarea ulterioara;
●    Citirea unei carti in acelasi timp cu ascultarea variantei audio;
●    Metoda asocierii cuvintelor;
●    Asocierea informatiilor cu o melodie si ascultarea acesteia pentru rememorarea lor;
●    Limitarea surselor de zgomot;

Stilul kinestezic presupune retinerea informatiilor prin punerea lor in practica. Copiii care se incadreaza in acest stil ar putea avea dificultati in a sta la un loc atunci cand invata si isi pot insusi mai repede informatiile prin scrierea si prin transpunerea lor in exercitii practice.

Metode specifice stilului kinestezic de invatare:

●    Citirea cu voce tare si urmarirea cuvintelor pe pagina cu degetul;
●    Scrierea repetata a informatiilor pentru memorarea lor;
●    Sublinierea si folosirea markerelor colorate;
●    Plimbatul prin camera si pauzele frecvente si scurte;
●    Activitati practice, precum construirea de machete sau intelegerea informatiilor prin jocuri;

De obicei, nimeni nu se incadreaza perfect intr-un singur stil, de cele mai multe ori recurgandu-se la o combinatie de metode in functie de informatiile care trebuie retinute. Insa fiecare are o inclinatie puternica spre un stil anume.

Ca sa descoperi care este stilul principal de invatare al copilului tau, cel mai bine este sa testezi impreuna cu el mai multe metode, asa incat sa le identifici pe cele potrivite. De exemplu, pentru intelegerea unor informatii matematice poti recurge la planse desenate, o metoda vizuala si auditiva. Cand micutul se plictiseste, recurge la o metoda kinestezica: jucati-va un joc de societate care foloseste zaruri, cum ar fi Monoply, si pune-l sa numere cate spatii trebuie sa avanseze fiecare jucator.

Alternand metodele de invatare, vei aduce un plus de noutate in rutina rezolvarii temelor si in timp vei putea sa identifici abordarea potrivita pentru copilul tau. Astfel, cel mic va putea sa asimilize si sa inteleaga mai usor informatiile predate la scoala. De asemenea, vei reusi sa comunici mai bine cu el si sa-i oferi conditiile de studiu potrivite.

Articol oferit de KIBOKO

duminică, 22 septembrie 2013

duminică, 15 septembrie 2013

Masajul bebelusului


Hai sa ne jucam impreuna cu copiii!
De multe ori parintii sau cei ce ingrijesc copiii, au o retinere in a face masaj copilului si au nevoie de confirmari din partea specialistilor privind rolul benefic al masajului.

Masajul este un joc placut pe care parintele il poate alege cat de des doreste. Cand sunt mici si inca nu vorbesc, copiii comunica foarte frumos cu ochisorii, cu mainile si picioarele, cu toata fiinta lor, de aceea putem spune ca masajul este o cale de comunicare cu rolul de a creste apropierea dintre cel care maseaza si cel masat.
Pentru bebelusi, masajul aduce  momente de mare bucurie. Variaza de la bebelus la bebelus timpul de masaj, unora le place 5 minute, altii se bucura si de 30 de minute de masaj. Atingerea este cel mai important mod de comunicare al bebelusului pana la dezvoltarea completa a tuturor simturilor.

Rolul masajului copilului:
  • linisteste, calmeaza
  • relaxeaza sistemul muscular
  • creste mobilitatea articulatiilor
  • stimuleaza sistemul circulator
  • stimuleaza digestia
  • imbunatateste functia pulmonara
  • creste flexibilitatea si elasticitatea pielii
  • are efect analgezic puternic
  • regleaza pofta de mancare
  • ofera copilului sentimentul de siguranta, de comfort interior si de incredere in fortele propri
 Cu ce produse masam copilul?
  1. masajul se poate realiza pe corpul imbracat comod;
  2. masajul se poate realiza pe corpul dezbracat, intins comod pe pat, si manevrele se pot face cu ulei bio gras (de masline, de struguri, de susan); in uleiul gras de masaj se poate adauga ulei esential de lamaie sau lavanda, in functie de ce alege copilul (ii dam sa miroase sticluta si care o alege el, aceea o vom folosi);
Locul de masaj
Putem alege in cazul bebelusului chiar masa pe care il imbracam, iar la copii mari masajul se poate face pe pat sau pe o saltea pe jos. Folosim o suprafata curata, pe care intindem un cearceaf curat.
Pregatim, in caz de nevoie, un prosop moale sau o patura usoara, cu care sa invelim copilul in caz de nevoie. Sunt momente in timpul masajului cand poate apare o senzatie de racoare cand acoperirea cu prosop sau patura face minuni.
Incaperea in care are loc masajul sa fie aerisita in prealabil si sa aiba o temperatura de 20-22°С.

Cand facem masajul?
Masajul se efectueaza la minim o ora de la masa.
Masajul nu se efectueaza inainte de culcare.

Contraindicatii pentru masajul copilului
  • Masajul este contraindicat:
  • in toate bolile acute febrile, purulente
  • in leziuni inflamatorii acute ale pielii,tesutului subcutanat, ganglionilor limfatici, tesutului muscular (eczeme, pemfigus, impetigo, limfadenita, celulită, osteomielita s.a.)
  • in boli care implica fragilitate osoasă şi sensibilitate, cu rahitism 
  • in tuberculoza oaselor şi articulațiilor, 
  • in defecte congenitale cardiace 
  • in hernii ombilicale mari, femurale, inghinale

Varsta copilului  

Masajul se poate efectua la orice vîrstă, din momentul nasterii.

Intre 0 - 6 luni masajul se face foarte usor, bland.

După 6 luni se poate lucra prin masaj grupuri de mușchi (de exemplu ai gatului, ai spatelui etc.).

Intre 9 - 12 luni masajul poate fi orientat pe intarirea muschilor picioarelor si ai abdomenului, pentru a ajuta mersul.

  

Comunicarea in timpul masajului
Masajul este o metoda de comunicare non verbala, dar folosirea cuvintelor sporeste inzecit valoarea lui. Este recomandat ca sa anuntam fiecare miscare copilului inainte de a o face. De exemplu: "mama va masa abdomenul, te rog sa stai intins pe spate", "acum te rog sa te intorci pe burta si mama te va masa pe spate" etc. Tonul vocii sa fie calm, linistit pentru a constribui constructiv la relaxarea copilului.

joi, 8 august 2013

Pericolele utilizării gelurilor antibacteriene de mana !! Atentie mamici!


Gelurile de curăţare antibacteriene de mână par a fi o idee bună atunci când te afli într-o situaţie când nu ai la îndemână apă şi săpun să-ţi clăteşti mâinile. Cu toate că aceste produse şi-au dovedit capacitatea de a ucide bacteriile, ele au, în acelaşi timp, o latură periculoasă. Descoperiţi mai jos, ce se ascunde în aceste presupuse produse „de curăţare”.
Triclosanul
Triclosanul este un ingredient adăugat în multe produse pentru a preveni dezvoltarea bacteriilor. Se regăseşte în toate, începând de la săpunuri şi până la jucării şi chiar la îmbrăcăminte. De asemenea, triclosanul se adaugă în gelurile de curăţare a mâinilor împotriva bacteriilor.
Dacă aruncăm o privire asupra triclosanului, este un produs chimic destul de inutil.Administraţia Medicamentelor şi Alimentelor nu a găsit nici măcar un beneficiu pentru sănătate al triclosanului. Chiar dacă ucide bacteriile, acesta poate contribui la transformarea bacteriilor rezistente la antibiotice. Cu alte cuvinte, ajută la crearea de super-bacterii.
Aşadar, făceţi-vă un bine propriu şi fiţi foarte atenţi când cumpăraţi un gel antibacterian, alegeţi unul care nu conţine pe etichetă triclosan.
Parabenii
Multe geluri antibacteriene convenţionale sunt încărcate cu parabeni, substanţe chimice utilizate pentru a preveni dezvoltarea microbilor în produse. Se găsesc adesea în produsele de îngrijire personală care conţin apă, cum ar fi şamponul, balsamul, gelurile de corp, săpunuri şi, binînţeles, gelurile antibacteriene de mână.
Următoarea dată când veţi merge să cumpăraţi un gel antibacterian, fiţi atenţi la următorii patru parabeni:
- Etilparaben
- Butilparaben
– Metilparaben
– Propilparaben
Parfumul
Dacă dezinfectantul de mâini pe care îl cumpăraţi are parfum, cu certitudine el este încărcat cu substanţe chimice toxice. Deoarece reţeta unui parfum este considerată o informaţie confidenţială, companiile producătoate nu sunt obligate să dezvăluie ingredientele care alcătuiesc mirosurile produselor lor. Amestecurile de parfum au fost asociate cu alergii, dermatite, detresă respiratorie şi efecte potenţiale asupra sistemului de reproducere.

Rezistenţa bacteriană
Până acum am tot auzit despre existenţa super-bacteriilor. Produsele cum sunt dezinfectanţii de mână şi săpunurile antibacteriene duc la un risc crescut de a dezvolta bacterii rezistente la tratament. Anumite tulpini de bacterii devin rezistente la antibiotice, chiar şi la cele mai puternice. Cu toate acestea, mulţi oameni continuă să folosească dezinfectanţii de mână etichetaţi ca fiind „antibacterieni”.

Opţiuni mai bune
Amintiţi-vă că apa şi săpunul sunt cele mai bune opţiuni pentru a avea într-adevăr mâinile curate. Dar în momentul în care chiar nu există opţiunea de a folosi apa şi săpunul, alegeţi să folosiţi un gel antibacterian natural

miercuri, 7 august 2013

Educatia acasa, Sorina Oprean


Un arcticol minunat, preluat de pe site-ul: http://tzukutzaworld.wordpress.com/educatia-acasa/

“Natura ne aseamana. Educatia ne deosebeste.” (Confucius)

In Europa exista mii de familii care practica homeschooling sau isi educa si invata copiii acasa. Este o optiune educativa recunoscuta in mod legal in aproape toate tarile occidentale.
Inainte sa imi pun problema sa am copii, niciodata nu m-am intrebat daca ii voi duce la scoala. Era ceva deja asimilat, astfel incat, cand am devenit mama pentru prima oara, m-am mirat singura de dorinta tot mai clara de a nu ma separa de fetita mea nici macar ca sa o duc la gradinita, la o varsta la care 99% din copiii pe care ii cunosteam erau deja integrati intr-o institutie de acest gen.
Unul dintre motivele mele a rezultat din faptul ca sunt emigranta. Locuiesc in Spania de 20 de ani, m-am casatorit cu un spaniol si, dinainte de a se naste cei doi copii ai mei, stiam ca vreau sa ii invat limba romana. Or, acest lucru e foarte greu, daca nu aproape imposibil, atunci cand merg la gradinita sau la scoala. Este stiut ca o limba se invata cu atat mai repede si mai bine cu cat esti mai mult timp in contact cu ea. Intr-un context in care numai eu vorbeam limba romana acasa, si in anturajul familiei noastre, faptul ca puteam sta cu copiii cea mai mare parte a timpului era primordial pentru ca ei sa invete cat de cat bine limba mea materna. Acesta a fost motivul principal pentru care copiii mei nu au fost niciodata la gradinita. In ceea ce priveste scoala – si avand in vedere ca in Spania toata lumea stie ca “scolarizarea obligatorie” incepe la 6 ani –, asteptam cu teama momentul in care copiii vor implini aceasta varsta, intrucat eram si eu convinsa ca va “trebui” sa ii duc la scoala, desi ideea nu imi suradea deloc.
Intamplarea a facut insa sa dau peste un articol despre o organizatie care se numea “Crecer Sin Escuela” (“Sa cresti fara scoala” – echivalenta spaniola a cunoscutei “Growing Without Schooling”, fondata de John Holt in SUA) si sa aflu ca exista educatia sau invatatul acasa. Asta s-a intamplat cand fata mea cea mare avea 4 ani si baiatul 2 ani. M-am interesat de aceasta optiune educationala, am cerut informatii chiar de la organizatia respectiva si nu am mai avut nici o indoiala. Sotul meu a fost mai sceptic la inceput si trebuie sa ii fiu recunoscatoare pana in ziua de azi pentru votul de incredere acordat si pentru ca a acceptat sa incerce un mod de a educa complet diferit fata de ceea ce cunostea el si fata de ceea ce admite societatea in care traim, in general.
Marturisesc ca, in afara de motivul initial, cel al bilingvismului familiei noastre, s-au adaugat imediat si altele de ordin pedagogic si etic. Nu puteam sa nu ma gandesc la anii pierduti in scoala si in liceu, ani in care nu invatasem aproape nimic care sa imi poate folosi mai tarziu in viata. Mi-am dat seama, aproape de varsta de 30 de ani, ca am inceput sa invat cu adevarat ce e viata si cum trebuie sa ma descurc in vartejul ei abia dupa varsta de 18 ani, cand am scapat de “obligatia” invatamantului obligatoriu. Mi-am adus aminte de anii din copilarie (intre 6 si 10 ani) in care mama sedea cu noi se ne explice tot ce nu intelegeam la scoala (pentru ca era ori prost, ori prea putin, ori prea repede explicat), toate dupa-amiezele in care, dupa ce deja statusem 4 sau 5 ore dimineata la scoala, trebuia sa mai sedem inca 2 sau 3 ore ca sa ne “facem temele”, cand noua ne tanjea sufletul si trupul dupa cateva ore de jucat afara cu copiii din vecini.

Mi-am adus aminte ca am invatat sa socializez cu adevarat cu familia mea si cu acesti copii, pentru ca doar atunci aveam timp sa stau de vorba cu cei din jur si sa fac cu ei schimb de idei si de notiuni. Mi-am adus aminte cum ma plictiseam la ore pentru ca materia era plicticoasa si prost explicata sau pentru ca profesorii nu aveau chef sau timp sa ne explice totul intr-o maniera mai creativa si mai aproape de realitate si de viata de zi cu zi pe care o traiam acasa. Mi-am adus aminte de momentele in care m-am simtit umilita inclasa de colegi sau profesori, desi trebuie sa recunosc ca am petrecut si momente placute in toti cei 12 ani de educatie de stat. Mi-am adus aminte cum scoala si liceul nici macar nu au reusit sa imi dea un nivel suficient si adecvat pentru a ma putea prezenta onorabil la examenul de admitere la Facultatea de Arhitectura, lucru pentru care a trebuit sa merg la meditatii cu profesori particulari timp de trei ani.
In sfarsit, mi-am adus aminte ca am iesit din scoala si din liceu fara sa fiu prea sigura pe mine, pe ceea ce stiam, pe ceea ce valoram cu adevarat ca om, si putina baza psihologica serioasa pe care o aveam si cu care am pornit la drum cu adevarat dupa 18 ani era ceaa primita de acasa sau de la prieteni – din mediile extrascolare pe care le frecventam.Toate reflectiile mele ma duceau catre aceeasi concluzie: scoala nu mi-a folosit la mare lucru, nu sunt acum persoana care sunt datorita ei, ci datorita familiei mele, prietenilor mei, culturii inconjuratoare din acea etapa a vietii mele (pana la 24 de ani, cand am parasit Romania, in 1990), colegilor de serviciu si informatiilor adunate fara sa imi dau seama din cartile pe care le citeam cu aviditate in perioada respectiva.
Toate astea m-au facut sa pun sub semnul intrebarii rolul scolii din ziua de azi cand am devenit mama, caci ma intrebam ce vreau eu pentru copiii mei, ce e mai bun pentru ei pentru a ajunge adulti autonomi si oameni dintr-o bucata. Asa m-am hotarat sa incerc sa ii invat acasa. Daca mama mea ma ajuta sa invat cum sa socotesc, cum sa scriu corect, daca ai mei m-au invatat sa vorbesc si m-au acompaniat cu drag sau cu nerabdare in procesul cresterii si al asimilarii de noi si noi cunostinte despre viata, si asta doar in orele lasate “libere” de scoala, de ce sa nu fac si eu asta direct cu copiii mei, fara sa mai piarda vremea inchisi si asezati intr-o clasa, alturi de alti 30 de copii, ascultand ceva care nu ii intereseaza la momentul respectiv, explicat de o persoana pe care nu o cunosc si care nu le e aproape sufleteste?
Din toate aceste cauze am urmat drumul educatiei acasa fara sa incercam nici macar o zi sistemul scolar oferit de stat. Scoala e aceeasi peste tot. In Romania aud aceleasi plangeri si critici la adresa sistemului scolar pe care le aud si in Spania sau in Franta, in Anglia, in Canada, in SUA, in Germania…Peste tot, parintii se plang ca nu se invata mai nimic in scoli, ca, desi nivelul academic se vrea mai ridicat, nivelul real al cunostintelor asimilate de copii e tot mai coborat. In Spania, rata de esec scolar (repetarea cursurilor de catre anumiti copii sau abandonul scolii inainte de vreme) este de aproape 40%. Orice institutie despre care ti s-ar spune ca are 40% rata de esec ar trebui inchisa imediat si cautate solutii pentru inlocuirea sau imbunatatirea ei. Intre timp, oamenii ar trebui sa aleaga liber alternativa cea mai buna si cu rata cea mai mica de esec.
Acum, copiii mei au 15, respectiv 13 ani, sunt copii normali, perfect integrati in societate, extrem de responsabili si centrati pe ceea ce doresc sa faca si sa invete, cu o autodisciplina pe care o invidiez si cu criterii proprii de logica. Sunt inca in formare, dar fac comparatia cu alti copii de varsta lor sau cu mine in aceeasi perioada din viata. Rezultatul ii favorizeaza pe copiii mei.

AVANTAJE SI DEZAVANTAJE
Am fost intrebata deseori care sunt avantajele si dezavantajele invatatului acasa. Sa fiu sincera, nu gasesc decat avantaje – singurul inconvenient fiind poate neintelegerea si lipsa de acceptare ale celor din jur, in cazul anumitor familii pe care le cunosc. Eu, personal, nu pot spune ca nu am fost respectata sau acceptata din cauza felului in care imi educ copiii.
Cel mai important avantaj este faptul ca avem un spatiu in care se poate dezvolta si o forma de inteligenta neacademica, pe langa instructia pur academica, centrata pe activitati familiale, discutii si spontaneitate. Sa ii asculti pe copiii tai, sa impartasesti cu ei experientele zilnice si sa ii incluzi in responsabilitatile cotidiene contribuie la educatia si dezvoltarea lor intr-un mod pe care scoala nu-l poate asigura. Dupa mai multi ani de cercetare, Alan Thomas, profesor si psiholog, a ajuns la concluzia ca foarte multe lucruri, de fapt, le invatam intr-un mod non-formal, prin ceea ce el numeste “invatare non-formala” (elemente non-cognitive) si “invatare conversationala” (elemente cognitive intentionate sau neintentionate). Noi ne bucuram de aceste conversatii zilnice, de fapt, acasa la noi. De multe ori, se creaza adevarate dezbateri pe marginea majoritatii aspectelor vietii – fie ele academice sau pur ludice –, discutii care ne ajuta sa tragem anumite concluzii sau, pur si simplu, sa intelegem mai bine aspectele dezbatute. De altfel, toata familia este in castig in urma acestor discutii, caci nu numai cei mici invata din ele, ci si cei mari!
Alte avantaje: educatia personalizata si individualizata pe care o primesc copiii; flexibilitatea si libertatea orarului, a programei de invatatura, a metodelor pedagogice; formarea copiilor in cadrul unui context democratic in care ei insisi pot alege ceea ce invata, in ritmul care li se potriveste; si, mai ales, legatura afectiva, care este motorul principal in procesul invataturii in cazul oricarei fiinte umane.
Apoi, mai e bucuria de a fi impreuna cu copiii tai, de a-i acompania in aventura cunoasterii, de a-i vedea atunci cand descopera ceva nou pentru ei, reactia lor, felul in care asimileaza aceste descoperiri. Toate acestea sunt comori pentru sufletul unui parinte, caci pentru ce alt motiv ne-am decis sa aducem fiinte noi pe lumea aceasta, decat sa ne bucuram de ele?
Alt avantaj este integrarea totala, de la inceput, in societate. E evident ca familia traieste in societate si e integrata in ea. Copiii traiesc viata de zi cu zi in familie, sunt prezenti la bucuriile, dar si la necazurile zilnice; trebuie sa coopereze cu ceilalti membri ai familiei, sa colaboreze la treburile casnice, sa vina in contact cu alte persoane cu care familia relationeaza. Casa devine in felul acesta un mic centru educativ care integreaza tot: biblioteca, centru ludic, clasa de instruire academica, sala de cinema, centru gastronomic etc. Copiii traiesc de cand se nasc in contextul vietii reale, viata pe care o vor trai cand vor fi adulti, relatiile interumane, felul in care trebuie sa te descurci zilnic, nu sunt separati de familie sau de societate, nu stau inchisi timp de cateva ore pe zi intr-o camera, complet desprinsi de realitatea inconjuratoare, ci dimpotriva.
Un alt avantaj pe care il apreciez tot mai mult pe masura ce trec anii: procesul invataturii, gresit crezut doar al copiilor, este de fapt un act colectiv, familial – invatam impreuna zi de zi, caci odata intrat pe fagasul educatiei acasa, iti dai seama ca parinte ca dinamica invatatului e complet diferita fata de cea din scoli. E evident ca nimeni pe lumea aceasta nu stie tot despre toate, intotdeauna vor avea lacune chiar si oamenii cei mai invatati de pe planeta. Nimeni nu poate fi expert in toate. Desigur ca parintii nu le stiu pe toate, unii chiar stiu foarte putin, si cu toate astea dorinta de a-i ajuta pe copiii lor ii impinge sa caute impreuna cu ei raspunsuri la intrebarile lor.

Uitam ca in ziua de azi avem acces la informatii de toate genurile. Avem la indemana biblioteci, suporturi media de toate tipurile, Internet, televiziune, radio, prieteni, rude. Nu mai traim in Evul Mediu. Dimpotriva, suntem conectati, vrem nu vrem, la retele mai mult sau mai putin de incredere, pline cu informatii de tot felul. Trebuie sa ne dezvoltam un criteriu pentru a le putea selecta, mai degraba!
E imposibil sa nu inveti intr-un asemenea context, decat daca esti complet rupt de societate. Anul trecut, baiatul meu m-a intrebat cum functioneaza televizorul. Eu habar nu aveam. Am un prieten inginer care locuieste in Canada si l-am intrebat eu pe el acelasi lucru. Mi-a explicat cu rabdare, prin e-mail, folosind scheme gasite pe Internet; dupa ce am inteles principiile, i le-am explicat si fiului meu.
Un alt avantaj este costul scazut al educatiei acasa. Contrar credintei generale, sa-ti inveti copiii acasa e mult mai ieftin decat sa ii duci la o scoala scumpa sau la un meditator! De altfel, evidenta e graitoare: fac parte dintr-o asociatie de familii homeschooler din Spania si absolut toti asociatii traiesc cu un singur salariu sau cu doua salarii mai mici, in cazul in care ambii parinti lucreaza cu orar partial. Avem si familii monoparentale – formate din mame singure si copii – in care parintele respectiv lucreaza acasa si deci se poate ocupa de ambele activitati: slujba si invatatul copiilor, dar e vorba tot de un singur salariu. De cele mai multe ori, salariile de-abia ajung la plafonul unui salariu mediu, ca sa nu spun ca multe dintre ele sunt chiar sub aceasta limita. Cu toate acestea, familiile respective au ales cu deplina responsabilitate traiul cu un venit mai mic, caci necesitatile educationale si bunastarea si sanatatea copiilor au atarnat mai greu in balanta lor.
Celor care imi spun ca invatatul acasa e o optiune scumpa, rezervata doar unei mici elite economice, le pun intrebarea-cheie: cati bogatasi sau milionari cunosc ei care sa isi invete copiii acasa? Pentru ca eu, in afara de cazuri singulare cum ar fi Julio Iglesias sau John Travolta, nu cunosc NICI UNUL! Majoritatea familiilor cu posibilitati economice ridicate isi duc copiii la scoli scumpe, private sau la internate in strainatate.
Asta e realitatea. Daca se tine cont ca acasa nu se cheltuie decat pe materialele educative (care pot varia de la manuale pana la cartile imprumutate de la Biblioteca Municipala sau la CD-uri si DVD-uri cu filme si documentare bine alese, imprumutate sau inchiriate de la video-cluburi sau de la prieteni, de la Internet pana la cartile din biblioteca personala sau la materiale cumparate sau confectionate acasa – multe din materiale se pot fabrica acasa! Exista o imensa varietate de posibilitati. Si, mult mai tarziu, pentru eventuali meditatori care sa il pregateasca intr-adevar pentru domeniul de activitate pe care copilul a decis sa-l exploreze, costul este extrem de scazut.
In orice caz, pentru cei care se refera la meditatorii privati, trebuie sa spunem ca si familiile copiilor scolarizati trebuie sa ii foloseasca in marea majoritate a cazurilor, deci cheltuiala lor e practic dubla – se aduna si ceea ce se cumpara pentru scoala, si ceea ce se plateste meditatorului. Pana la urma, poate rezulta ca scoala – chiar si publica – e mai scumpa decat educatia acasa!
Drepturi si libertate ideologica
Educatia acasa este o forma de a conserva spiritul critic si libertatea ideologica a copiilor in fata indoctrinarii impuse de sistem in scoli (fie publice, cu indoctrinare impusa de stat, fie de alt tip – religioase, de exemplu – cu indoctrinare combinata, stat/biserica).
Societatea din ziua de azi e de o diversitate si o complexitate pe care nici nu ne-o putem imagina in intregime, necesitatile educationale variaza de la familie la familie, de la copil la copil, este absolut imposibil ca un singur sistem educational sa le poata satisface pe toate.
In multe ocazii se pune problema ca, fiind educati acasa, copiii vor fi lipsiti de alte puncte de vedere care ar putea imbogati imaginea pe care o au despre univers in afara de cele aduse de parinti, dar realitatea este ca cei educati in familie cresc si se formeaza in si pentru comunitate, si vin in contact zilnic cu persoane de diferite varste si paturi sociale si invata sa-si formeze un criteriu propriu din tot ceea ce vad in jurul lor.
Doar dezvoltand ceva diferit se poate produce o schimbare, orice altceva va perpetua doar ceea ce deja exista, ceea ce deja cunoastem. In acest context, educatia acasa este o optiune pentru o schimbare aleasa de o minoritate, dar legitima din punctul de vedere al unei autentice libertati.
De altfel, din acest punct de vedere, copiii au si ei dreptul de a fi ascultati, si sa nu uitam ca lumea scolara este dominata in intregime de ierarhia adultilor si cei mici nu sunt consultati, cel putin nu in lucruri de relevanta reala pentru ei, ramanand astfel la cheremul acestor adulti necunoscuti lor, fara posibilitatea de a refuza sau negocia anumite linii directoare marcate de ei.
Am avut ocazia sa ascult de multe ori opiniile multor copii despre scoala, copii care nu mai asista la cursuri, si parerile lor nu sunt conditionate de nimeni, nici de scoala, nici de alti adulti, sunt liberi sa spuna ceea ce gandesc cu adevarat fara teama de represalii din partea nimanui. Majoritatea celor care au fost scolarizati chiar se simteau chinuiti si lipsiti de educatie in scoala, nu aveau nici un fel de randament, si nici placere, iar posibilitatea de a invata acasa a insemnat o eliberare. Copiii merita respect si atentie, tot atata cat i s-ar acorda si oricarui adult.
Inteligenta emotionala – un aspect important
Cum am spus, unul dintre marile avantaje ale educatiei acasa este sansa extraordinara a unui copil de a-si dezvolta inteligenta emotionala in mod optim.
Din pacate, sistemul educational oficial pune accentul pe cele trei activitati fundamentale – lectura, scrisul, socotitul – toate caracteristice emisferei stangi (dominata de rationalitate, analiza, logica, gandire liniara, in alb-negru, rigiditate), excluzand aproape complet educarea facultatilor emisferei drepte, care este sediul imaginatiei, orientarii spatiale, decodarii muzicii, culorii, ritmului, creativitatii, dominantele sale fiind intuitia si flexibilitatea.
Folosirea ambelor emisfere face sa creasca creativitatea si productivitatea noastra si mareste capacitatea noastra de gandire. De altfel, cercetarile din ultimul deceniu dau aceeasi importanta si coeficientului de inteligenta si coeficientului emotional. Acesti coeficienti se afla intr-o relatie de interdependenta, fiind incompleti si ineficienti unul fara celalalt. Coeficientul emotional ridicat face sa traim intens ceea ce ni se intampla si sa ne cunoastem mai bine, pe noi si pe cei din jur. In mod interesant, daca tinem cont ca totusi coeficientul de inteligenta este oarecum limitat de premisele genetice, coeficientul emotional este infinit ca posibilitati de dezvoltare si de crestere si maturizare.
Concluzie
Educatia acasa e un drept recunoscut de autoritatile internationale si pentru parinti, si pentru copii, e o optiune alternativa educatiei conventionale, o optiune care a demonstrat ca functioneaza in mare parte din tarile europene
In Romania, in ciuda democratiei si a noilor curente pedagogice, educatia acasa e inca necunoscuta si nerecunoscuta ca sistem educational viabil; ne mai ramane un drum lung de parcurs pentru ca aceasta optiune sa fie recunoscuta si normalizata.
Intre timp, parintii care am optat sa o punem in practica in familiile noastre continuam sa ne educam copiii cu respect, afectiune si incredere in capacitatile lor si vom continua sa dam informatii despre homeschooling, caci in acest proces ne aparam dreptul de alegere a celei mai bune educatii pentru copiii nostri, exercitandu-ne responsabilitatea ca parinti si constiinta si libertatea ca oameni.
(Text scris de Sorina Oprean, Spania – Membru al Directivei Asociatiei pentru Libera Educatie)
Sorina Oprean: Membru al Directivei Asociatiei pentru Libera Educatie (Asociación para la Libre Educación – asociatie fondata in 2003 de mai multe familii homeschooler in Spania) si mama a doi copii pe care ii educa acasa de 15 ani. Are studii de arhitectura si canto si actualmente dedica o parte importanta din timpul sau asociatiei tinand conferinte, elaborand documente oficiale, scriind articole in care face cunoscuta publicului aceasta optiune educationala, participand la diferite evenimente nationale si internationale relationate cu educatia, organizand ateliere si intalniri cu diverse personalitati din lumea educatiei.

luni, 29 iulie 2013

SPERIETOAREA DE A MÂNCA TOT DIN FARFURIE -

La un articol din Dilema Veche:
http://dilemaveche.ro/sectiune/tilc-show/articol/corentu-lume
am gasit un raspuns deosebit, il redau aici si multumesc autorului, Cezar Parlog
                                
                                 
SPERIETOAREA DE A MÂNCA TOT DIN FARFURIE

Ecranele TV-urilor, ba chiar şi difuzoarele aparatelor de radio, au început de ceva vreme să ne bombardeze, tot reamintindu-ne cum că “pentru o viaţă sănătoasă, evitaţi excesul de sare, zahăr şi grăsimi”.
Da, nici un neadevăr în cele zise, sînt perfect îndreptăţite îndrumările. Însă poate ar trebui să ne întoarcem puţin, ba chiar să zăbovim şi asupra unei ancestrale neaoşe poveţe:
“MĂNÎNCĂ TOT DIN FARFURIE!”
În alte vremi, prin cămine studenţeşti, internate, şi cu atît mai mult prin fosta (de un an şi patru luni, ori pentru T.R.-işti, doar de nouă) armie, nu mai era nevoie ca cineva să facă acest îndemn. Era o minune cum de se goleşte farfuria, înainte chiar de a începe să simţi “gustul” mîncării… Ba nici mirosul nu mai întîrzia cu mult mai mult.
“DACĂ NU MĂNÎNCI TOT DIN FARFURIE, NU TE UIŢI LA TELEVIZOR !”
Oare nu devine un prim pas spre obezitate acest îndemn, repetat uneori şi pentru felul unu, şi pentru al doilea?... Că în cazul deseretului, rar cred că trebuie să fie cazul…
“DACĂ MĂNÎNCI TOT DIN FARFURIE, ÎŢI DAU O BOMBOANĂ!”
De ce n-ar deveni mîncatul, în felul ăsta, o acţiune pe fond emoţional care devine o obişnuinţă implementată încă din copilărie, şi care în timp va avea un efect de bumerang?
“DACĂ NU MĂNÎNCI TOT DIN FARFURIE, RĂMÎI MIC ŞI PRICĂJIT!”
Şi nu doar bunica cu ale ei trucuri insista şi vrea ca tu să mănînci tot din farfurie…
Nu cumva în acest fel ne pierdem propriile limite culinare şi ajungem să luăm drept etalon pentru cît avem nevoie să mîncăm, farfuria? Nevoile organismului devenind astfel “călcate” în picioare” de limite artificiale impuse de un simplu obiect? Ş-atunci să umblăm la dimensiunea lor?
“MĂNÎNCĂ TOT DIN FARFURIE DACĂ VREI SĂ PRIMEŞTI DESERTUL!”
Apoi, nici nu este frumos… se înfundă chiuveta. După caz scurgerea de la maşina de spălat vase.
“DACĂ NU MĂNÎNCI TOT DIN FARFURIE NU MERGEM AFARĂ!”
În fond, la restaurant fiind, e normal să mănînci tot ce ai comandat. Apoi şi - evident, plătit. + 10% tips. Ba chiar, în caz contrar creezi oportunitatea, unui următor client, să se bucure de părţi “nevalorificate” din meniul tău. Din cele care au mai putut fi recuperate (spălate?). Există şi varianta credibilă a anulării acestei ”operaţiuni,, adăugînd un pumn de sare. Peste resturi. Alţii, plimbaţi mai des pe afară, au deja încetăţenită obişnuinţa de a solicita ca resturile să le fie puse în „traistă”. Pentru „cîine”, în fapt, pentru o următoare masă.
MĂNÎNCĂ TOT DIN FARFURIE!
O frază pe care o tot repetă la infinit părinţii, aşa cum şi ei au auzit-o cînd erau mici, şi aşa cum poate va ajunge şi mai departe. În vecii vecilor…

Dar oare în folclorul familial al altor naţii, cum este?

Cezar PÂRLOG
 

sâmbătă, 13 iulie 2013

Ajutati-va copiii sa fie liberi - OSHO

 
 
Am primit urmatoarele randuri pe mail, si a trebuit sa le impartasesc aici, pentru ca explica foarte frumos relatia dintre parinte si copil, din mai multe puncte de vedere. Osho are intotdeauna o privire ampla asupra multor lucruri, si iata si acum parerea sa despre relatia parinte-copii. Daca aveti indoieli sau vinovatii in privinta indepartarii de parinti, Osho vine acum in ajutor, intarind ideea ca este menirea copiilor sa se distanteze de parinti. Cumva aici el descrie cam ceea ce se intampla in lumea animalelor. Parintii isi cresc puii apoi ii alunga in salbaticie pentru a putea sa se descurce singuri pe baza celor invatate de la parinti. Intr-o zi am vazut pe balconul meu un porumbel mare care isi invata puiul sa zboare. Se tot plimba pe pervazul balconului cu el, iar puiul se vedea ca era tare speriat, la un moment dat, porumbelul mare l-a impins pe cel mic de pe pervaz iar acesta a zburat, chiar bine, pot spune, pana pe urmatorul pervaz. Cam asta e si menirea noastra, sa ne luam zborul, si Osho chiar o spune bine:

“Toți părinții își fac speranțe și prin aceste speranțe își distrug copiii. Trebuie să te eliberezi de părinți. Așa cum într-o zi ieși din pântecul mamei… După 9 luni, copilul își părăsește mama. Oricât de golită s-ar simți ea, copilul trebuie să părăsească trupul ei. Vine și o altă zi în viață, când copilul va părăsi așteptările părinților. De-abia atunci, pentru prima oară, va deveni o ființă cu propriile drepturi, pe propriile picioare. Atunci va deveni cu adevărat liber. Dacă părinții sunt atenți și înțelegători, își vor ajuta copilul să devină liber cât mai repede. Nu-l vor condiționa pentru a-l folosi, ci îl vor ajuta să trăiască în iubire. Așa se va naște o lume nouă, în care oamenii vor munci din iubire. Tâmplarul va munci pentru că iubește lemnul. Profesorul va preda pentru că iubește învățătura. Cizmarul va face pantofi pentru că-și iubește meseria. Dar acum se întâmplă ceva foarte neclar. Cizmarul a devenit chirurg, iar chirurgul a devenit cizmar. Amândoi sunt furioși. Tâmplarul este politician, politicianul este tâmplar. Și ei sunt furioși. Toată existența pare să fie furioasă. Uitați-vă în jur, la fețele oamenilor: unul e mai furios decât altul. Fiecare pare să nu fie acolo unde trebuie. Niciunul nu se simte împlinit, nu-și simte utilitatea, și acest lucru îl obsedează.

Am auzit odată o poveste frumoasă:
Doamna Ginsberg, ajunsă în Rai, îl întreabă pe îngerul de la registratură:
– Spune-mi, aș putea să mă întâlnesc cu cineva care este aici, în Rai?
– Desigur, răspunde îngerul, dacă persoana pe care o căutați se află aici…
– Cum să nu, sunt sigură că e aici. Este vorba de Fecioara Maria.
Îngerul își drese vocea:
– Mda, dumneaei se află în alt sector, dar dacă insistați, pot înainta cererea. Este o doamnă plină de bunătate și poate că va dori să revadă aceste locuri.
Cererea fu înaintă cu încetineala funcționărească obișnuită, iar Fecioara se dovedi, într-adevăr, plină de bunătate. Nu peste multă vreme, doamnei Ginsberg i se făcu onoarea și bucuria de a se afla în prezența Fecioarei. Doamna Ginsberg privi îndelung chipul radiind de lumină care-i stătea înainte, apoi spuse:
– Iertați-mi curiozitatea, dar mi-am dorit mereu să pot pune această întrebare. Cum ați făcut să aveți un fiu atât de minunat, pe care milioane de oameni îl venerează ca pe un dumnezeu?
Fecioara răspunse:
– Doamnă Ginsberg, noi am sperat că va fi doctor…

Părinții întotdeauna speră, iar speranțele lor devin otrăvitoare. Eu vă spun: iubiți-vă copiii și dați-le sentimentul că au fost doriți așa cum sunt. Ei n-au venit pe lume ca să vă îndeplinească vouă dorințele. Dacă vor face un lucru sau altul, nu trebuie să vă zdruncine dragostea pe care le-o purtați. Aceasta este necondiționată. Atunci va apărea o lume complet nouă. Oamenii se vor îndrepta automat spre lucrurile care le plac, își vor găsi calea spre a se împlini.
Doar dacă ești împlinit, dacă ceea ce faci nu este numai o profesie, ci vocația ta, chemarea ta, doar atunci vei putea avea față de părinți sentimente pozitive. În caz contrar, ei sunt cauza existenței tale mizerabile. Nu le poți fi recunoscător și nici nu ai pentru ce. Numai împlinit vei fi recunoscător. Iar împlinirea e posibilă numai dacă nu vei deveni un obiect. Trebuie să devii o persoană. Trebuie să devii o valoare în sine. Destinul tău este să devii un om împlinit.

Tatăl insistă: „Trebuie să mă iubești, sunt tatăl tău”, iar copilul trebuie să se prefacă. De fapt, nu-i obligatoriu să-și iubească nici mama. Este un lucru natural ca mama să aibă un sentiment instinctiv de iubire pentru copilul ei, dar invers nu este neapărat la fel de valabil. Copilul nu-și iubește mama din instinct. Că are nevoie de mamă este altceva, că se folosește de mamă este, iarăși, cu totul altceva. Dar nicio lege a naturii nu spune că trebuie să o iubească. O place pentru că îl ajută, pentru că fără ea nu se poate descurca. Așa că îi este recunoscător și-i poartă respect, ceea ce e normal. Dar iubirea este cu totul altceva.

Iubirea curge în jos, de la mamă la copil, și nu invers. Lucrurile sunt simple: iubirea copilului este pentru el însuși, iar atunci când va crește, va fi pentru copilul lui, nu invers. Gangele curge spre ocean, nu invers, spre izvoare. Mama este izvorul, iar iubirea curge către generația nouă. A o întoarce înapoi este un act forțat, nenatural, nebiologic.
Dar copilul trebuie să se prefacă, pentru că mama spune: „Sunt mama ta, trebuie să mă iubești”. Și atunci ce face copilul? Se preface, și astfel devine politician. Fiecare copil devine un politician încă din leagăn. Când intră mama în cameră, zâmbește ca un veritabil președinte american. Trebuie să zâmbească chiar dacă nu simte bucurie. Deschide gura, își mișcă buzele. Acest lucru îl ajută, e o metodă de supraviețuire. Iubirea e falsă. Și când ai găsit cea mai ieftină și mai mecanică formă de iubire, e greu s-o mai descoperi pe cea ideală, originală, autentică.
Apoi trebuie să-ți iubești surorile, frații, neamurile… fără un motiv anume. De fapt, câți își iubesc sora și pentru ce? Acestea sunt doar idei făcute să țină familia unită.

Tot acest proces de falsificare te aduce la un moment dat în punctul de a te îndrăgosti tot printr-o falsă iubire. Ai uitat ce e iubirea. Te îndrăgostești de culoarea părului cuiva. Ce are asta cu iubirea? După două zile, nici n-o mai vezi. Te îndrăgostești de o formă a ochilor sau a nasului. Dar după luna de miere, toate astea te vor plictisi. Și atunci va trebui să te descurci cumva. Cum? Mințind, înșelând. Spontaneitatea ta e otrăvită, altfel n-ai putea să te îndrăgostești pe bucăți. Iar tu nu vezi decât părțile. Dacă te întreabă cineva de ce iubești o anumită femeie sau un anumit bărbat, vei răspunde: „ Pentru că e atât de frumoasă!” ori „Îmi plac ochii lui, părul, proporțiile corpului” sau mai știu eu ce… Toate astea sunt prostii. Această iubire nu este profundă și nu are valoare. Nu va deveni intimitate deplină. Nu va dura o viață, se va usca foarte repede, pentru că este superficială. Această iubire nu este izvorâtă din inimă, ci doar un fenomen al minții. Poate că arată ca o actriță și de aceea îți place de ea, dar a plăcea nu e totuna cu a iubi. Iubirea este un fenomen diferit, nedefinit, misterios.
Am fost întrebat dacă n-ar trebui să iubim cât de mult putem. Credeți că iubirea e totuna cu a munci până cazi lat? Aici nu este vorba de ceva ce „trebuie” să faci, ci de un fenomen al inimii. Este transcenderea minții și a corpului. Nu este proză, ci poezie. Nu este matematică, ci muzică. Nu o faci, ești ea. Iubirea nu se face, ea este. Toți acești „trebuie” apasă greu asupra spontaneității tale. Iubirea nu „trebuie”, ea nu poate fi comandată. Nu te poți forța să iubești cât de mult poți. Exact asta încearcă oamenii să facă și de aceea lipsește iubirea din lume…

O mamă trebuie iubită într-un cu totul alt mod. Ea nu este și nu poate fi iubita ta. Dacă te atașezi prea mult de mama ta, nu vei putea să-ți găsești o iubită. Și în sufletul tău vei fi furios pe mama ta, pentru că din cauza ei nu poți trăi cu o altă femeie. Despărțirea absolută de părinți este o etapă a procesului de creștere și de împlinire. Ca și nașterea. Și atunci ți-ai părăsit mama. Într-un fel, și atunci ai trădat-o… Dar dacă în pântecele mamei copilul s-ar gândi la trădare, („Cum să-mi părăsesc mama care mă poartă în ea?”) ar ucide-o și ar muri și el. Deci trebuie să iasă de acolo.

Mai întâi este unit în totalitate cu mama, apoi acea legătură este tăiată. Începe să respire singur: acesta este începutul creșterii. Devine un individ și începe să funcționeze separat. Însă timp de mai mulți ani va rămâne dependent de ea. Laptele, mâncarea, adăpostul, iubirea îl vor face dependent de mama lui. Fără ea, e un neajutorat. Pe măsură ce devine puternic, se va îndepărta tot mai mult. Alăptatul va înceta în momentul în care el va putea consuma o altă hrană. Se va îndepărta mereu mai mult.

Într-o zi va merge la școală și-și va face prieteni. Când va deveni adult, se va îndrăgosti de o femeie și, într-un fel, își va uita mama, pentru că femeia îl va copleși, va fi mai puternică decât el. Dacă acest lucru nu se întâmplă, ceva nu e în regulă. Dacă mama ta se agață de tine, nu-și îndeplinește corect datoria de mamă. Și aceasta este o problemă foarte delicată. Mama trebuie să te ajute să mergi pe calea ta – în asta constă misiunea ei. Mama trebuie să te facă puternic, pentru a putea pleca de lângă ea. Aceasta este iubirea ei. Aceasta este datoria ei. Dacă te agăți de ea, greșești. Totul se întoarce atunci împotriva naturii. Ca și cum râurile ar curge în sus. Totul se dă peste cap. Mama este izvorul tău. Dacă vei curge spre ea, vei merge împotriva curentului, împotriva firescului. Râul se îndepărtează de izvor, îndreptându-se spre ocean. Acest lucru nu înseamnă că nu-ți iubești mama, din care ai izvorât.

Nu uitați: iubirea pentru mamă este respect, nu dragoste. Iubirea față de mamă trebuie să aibă calități de recunoștință, de respect profund. Ea ți-a dat naștere, ea te-a adus pe lume. Iubirea ta trebuie să fie ca o rugăciune adresată ei. Fă orice poți pentru a o ajuta, dar nu o iubi ca pe o iubită, pentru că atunci vei confunda imaginea de mamă cu cea de iubită și vei deveni tu însuți foarte confuz. Destinul tău este să-ți găsești o iubită care să fie altă femeie, nu propria mamă. Numai atunci, pentru prima oară, vei deveni matur, pentru că viața alături de altă femeie înseamnă desprinderea completă și finală de mamă.

De aceea a existat mereu, peste tot în lume, un antagonism subtil între mamă și iubita sau soția fiului ei. Se întâmplă așa pentru că mama simte că o altă femeie i-a luat fiul de lângă ea. Un sentiment natural, dar de o ignoranță crasă. Mama ar trebui să se bucure că fiul ei a găsit o altă femeie. Acum, copilul ei nu mai e copil, a devenit un bărbat matur. Ar trebui să fie fericită, nu?
Tu, ca bărbat, te maturizezi într-un singur fel: îndepărtându-te de mama ta. Acest lucru se întâmplă la mai multe nivele. Într-o bună zi, fiul se va revolta împotriva tatălui, dar nu fără respect, ci cu cel mai profund respect. Această revoltă trebuie să se producă. Aici, fiul trebuie să fie delicat: rebeliune, revoluție, dar cu respect. Fără respect, totul devine urât și ai mult de pierdut. Liber și rebel, dar nu fără respect, pentru că tatăl și mama ta sunt izvorul din care ai venit pe lume.

Așadar, trebuie să te îndepărtezi de părinți. Și nu vei fi numai departe, ci deseori chiar împotriva lor. Acest lucru nu trebuie să se transforme în mânie. Nu trebuie să ajungi să fii detestat, ci totul să se petreacă firesc, frumos, într-o notă de respect. Pleacă, dar înclină-ți capul în fața tatălui și a mamei tale. Spune-le că trebuie să pleci, plângi, simte-te neputincios, dar pleacă. Pentru că trebuie să pleci. Viața te cheamă. Fiecare plânge când își părăsește casa părintească. Privește înapoi cu ochii în lacrimi, cu nostalgie. Zilele petrecute acolo au fost minunate. Dar ce altceva e de făcut?

Dacă te agăți de casă, devii olog. Rămâi mereu imatur. Nu vei fi niciodată un bărbat în toată puterea cuvântului. Îți spun: pleacă plin de respect. Când părinții tăi vor avea nevoie de tine, ajută-i, fii disponibil. Dar nu-ți confunda mama cu iubita. Mama îți este doar mamă.”
 
www.autoeducare.ro

marți, 16 aprilie 2013

Paul (2011) – Un extraterestru fugit de acasa

Simon Pegg şi Nick Frost (Hot Fuzz, Shaun of the Dead) fac din nou echipă în Paul, în rolurile a doi tocilari pasionaţi de SF al căror pelerinaj prin America îi aduce în zona faimoasă pentru apariţii de OZN-uri. Odată ajunşi acolo, le iese în cale un extraterestru care îi va arunca într-o călătorie atât de zănatică, încât percepţia celor doi asupra universului se va schimba pentru totdeauna. Un extraterestru pe nume Paul şi-a petrecut ultimii 60 de ani captiv într-o bază militară ultrasecretă. Din motive necunoscute, extraterestrul, care între timp căpătase năravuri pământene, decide să evadeze. Aşa că sare în prima maşină care îi iese în cale – cea cu care călătoreau Graeme Willy (Pegg) and Clive Gollings (Frost). Vânaţi de agenţi federali, dar şi de tatăl fanatic al unei tinere pe care o răpesc din greşeală, Graeme şi Clive născocesc un plan aiuristic pentru a-l duce pe Paul la nava-mamă. Sunt doar doi nătăfleţi care se chinuie să fie de ajutor, însă Paul îi vede ca pe doi eroi intergalactici.


https://sites.google.com/site/filmepentruspirit/pentru-sufletul-de-copil-din/paul-2011-un-extraterestru-fugit-de-acasa

marți, 9 aprilie 2013

Hugo

Hugo, un orfan în vârstă de 12 ani, trăieşte în zidurile gării din Paris şi are grijă de ceasurile mecanice ale acesteia. Una dintre cele mai valoroase posesiuni ale lui Hugo este un om mecanic stricat, un dispozitiv cu înfăţişarea unui bărbat cu un creion în mână, parcă pregătit să livreze un mesaj de o colosală importanţă. Hugo este convins că, dacă va repara omul mecanic, acesta îşi va putea scrie mesajul.
Pentru a reuşi reparaţia, băiatul fură bucăţi de jucării dintr-un magazin, iar aventurile sale ieşite din comun, petrecute la începutul secolului trecut, se vor mai învârti în jurul unui carnet dispărut, al unui desen extrem de familiar şi-al magiei filmelor mute.

joi, 4 aprilie 2013

Nastere in padure

Alice, romanca de 26 de ani care a născut în pădure...
- Cine eşti?
- Un om liber.
- Alice, de ce altfel? De ce Norvegia? De ce acest stil de viaţă?
- Altfel pentru că se poate mai bine decât am fost educaţi să credem, pentru că nu sunt de acord cu standardele societăţii moderne, pentru că am alte valori care să îmi ghideze viaţa. Norvegia, din întâmplare. Personal nu cred în graniţe şi state, pentru noi e vorba de o zona geografică care e încă verde, neaglomerată şi unde oamenii sunt mai putin deranjaţi de existenţa noastră în pădure. Traim astfel pentru că ne place să fie simplă şi pasnică viaţa de zi cu zi, fiindca e mai comod să iau morcovul din grădină decât a munci să ai bani să cumperi leguma de la cei ce muncesc să o aducă la tine de la cei care muncesc să o crească (şi la randul lor suferă de foame- vezi Africa, cel mai mare producator de legume şi fructe).
- Ce părere are familia ta din România despre alegerea ta?
- Familia din România se bucură pentru bucuria noastră şi înţeleg că confortul nostru constă în a trăi sănătos şi cât mai natural, liberi şi conectaţi cu noi înşine şi Divinul Univers.
- Cum ai putut renunţa la confortul unei locuinţe ca să trăieşti în sălbăticie?
- Pentru mine este mai comodă o locuinţă pe care am ridicat-o cu mâinile mele, unde tot ce mă înconjoară provine din natură şi deci însuşi praful este mai sănătos decât praful metropolei, unde nu sufăr de stres în legătură cu menţinerea parchetului lucios şi exersez mai multă flexibilitate mişcându-mă pe podeaua cu blănuri de elan decât pe canapeaua modernă dar ne-ergonomică. În plus, mai tot într-o locuinţă tipică secolului 21 are la baza plasticul şi o mulţime de alte produse dăunătoare mediului şi, din principiu, nu pot susţine astfel de industrie. Ca şi alternative se construiesc din ce în ce mai multe case pasive în toate colţurile lumii, ceea ce implică folosirea materialelor organice şi reciclarea şi independizarea de la furnizorii de energie termică.
- Cum te poţi descurca în lume fără bani?
- Lumea funcţioneză fără bani, ireală credinţa că sunt o necesitate pentru a exista!
- Ce mănânci, cu ce te îmbraci, cum reuşeşti să călătoreşti prin lume fără bani?
- Mănânc multitudinea de oferte ale naturii vegetale, fără produse animale şi fără să cumpăr şi susţin ambalaje de plastic, aluminiu sau aditivi gen E-uri. Pădurea de acolo ne-a oferit o grămadă de plante pe care le-am uscat şi am făcut făine pentru iarnă, am găsit aruncate în spatele magazinelor grămezi de legume pe motiv că castravetele e strâmb sau saci de cartofi aruncaţi fiindcă un cartof din 2 kg s-a stricat, şi plante în ghiveci pe care le-am plantat în grădină pe munte şi ne-am condimentat mâncărurile, fructe am uscat şi păstrat pentru iarnă. Am fost culegători şi cultivatori prin întreaga lume, coaja de banană şi sâmburii le arunc pe pământ, nu la gunoi să fie arse, şi astfel contribui la fertilizarea solului şi ofer oportunitate de viaţă unui pom fructifer. Mă îmbrac cu haine din fibre naturale, primite sau găsite, căci industria monocultură a bumbacului mă preocupă de asemnea. În plus, nu doresc să inspir fibrele de plastic din modă polyacrylică şi îmbuibate cu bisfenol A. Călătoresc cu forţa proprie: avem o bicicletă daneză cu 3 roţi. Când este prea plin de poluare şi metale grele pe drumurile aglomerate de maşini diesel, călătorim cu ocazia măcar că astfel ar merita mai mult folosirea maşinii pentru mai mult decât un pasager. Cu toate că s-ar putea folosi cu succes transportul rapid cu maşina motorizată electric sau cu apă sau cu aer sau magnetic. Trenul este o opţiune interesantă, dar cu pretenţii monetare absurde.
- Ai născut în sălbăticie un copil perfect sănătos. Pentru secolul în care trăim e şocant. Cine a fost alături de tine?
- Aio a venit pe lume în mâinile tatălui său. Încă consider că naşterea este un act perfect natural şi normal pentru corpul unei femei, deci cum nu mă credeam bolnavă să am nevoie de asistentă medicală, ci doar însărcinată, am considerat ca evenimentul să implice doar pe cei responsabili de venirea sa pe lume, anume părinţii. Am născut pe fratele său în spital şi am suferit tratament dezamăgitor din partea sistemului medical cu practici obstetrice standard.
- O femeie lăuză are nevoie de medicaţie, de creme şi pastile, de un mediu steril. Nu îţi e teamă de infecţii?
- Din moment ce corpul a fost deja obişnuit cu bacteriile din mediul de viaţă, pentru copil este practic mai sigur să sosească pe lume în casa unde a trăit mama, decât într-un spital plin de viruşi. Am avut ca şi alternative pentru posibile complicaţii postpartum ceaiuri (coada şoricelului şi traista ciobanului).
- Care sunt principiile de viaţă după care te ghidezi?
- Cred în traiul liber şi fericitor. Iubire în loc de frică, conştienţă în loc de ignoranţă, acceptare şi pace interioară în loc de spirit competitiv şi automutilare de dragul rigorilor absurde ale societăţii.
- Care este mesajul tău către lume?
- Deschide ochii ! Deschide sufletul ! Diferenţiază nevoile reale de constrângerile modei şi orgolii absurde. Trăieşte conştient de ce faci, de ce mănânci şi de cum influenţezi întreaga lume, căci toţi contăm şi Toţi suntem Unul!

http://modelandviitorul.blogspot.ro/2013/03/interviu-cu-alis.html