marți, 30 august 2011

Integritate copilareasca-Seth

Copiii isi exprima in mod onest trairile si sunt nevinovati deoarece inca nu au acceptat, in termenii vostri, vina falsa si artificiala; prin urmare ei se infatiseaza intr-o maniera splendida si transparenta. Daca te urasc, o fac cu o inocenta maretie si splendoare. Sunt ei insisi, asa cum ati fi si voi, daca i-ati intelege. Ei inteleg integritatea emotiilor. Le exprima si prin urmare scapa de ele, una preschimbandu-se in alta. Ei nu pastreaza ura. Atunci cand mediul lor interior este intunecat si trist ei il exprima cu voce tare.
Ei nu sunt destul de prosti pentru a spune 'Ha-ha, soarele straluceste. Fii binecuvantat'. Ei spun, 'Te urasc'. Copiii exprima clipa de ura asadar ea trece asa cum o furtuna trece. Copii au incredere in ei. Pana si in integritatea naturala a furiei lor au incredere. Nu le este atat de frica de emotii pe cat va este voua, deoarece inca nu cred in existenta raului. Atunci cand sunt furiosi ei simt forta puternica a maniei lor, iar ea trece.”
Seth (Cursurile ESP, 1-30-1973)
Traducere: Oprea Alexandru

sâmbătă, 20 august 2011

Vindecarea karmei paternitatii




In seara asta, la un restaurant, langa mine era o tanara familie cu doi copii mici, un baiat si o fata . Copiii erau bine crescuti si energia intregii familii era foarte iubitoare. Ceea ce mi-a atras atentia a fost atitudinea iubitoare, atenta, blanda si rabdatoare a tatalui, fata de copiii sai. El ii asculta, isi facea timp pentru ei, acorda atentie nevoilor lor si interactiona cu ei, cu fiecare ocazie. Am observat modul in care tatii interactioneaza, in ultima vreme, cu copii lor si mi-am dat seama ca multi tati isi rezolva vieti intregi de karma, prin intermediul modului in care interactioneaza cu copiii lor, astazi.
Nu tin minte prea multe interactiuni cu tatal meu in copilarie, intrucat mama era cea care se ocupa de noi, ea se ocupa si de gospodarie, in timp ce tata se ducea la serviciu si spala masina (intotdeauna a avut o masina foarte curata). Aceasta noua generatie de tati – multi dintre ei, Indigo – rezolva vieti intregi de karma, impreuna cu copiii lor, pentru ca timp de multe vieti, energia masculina a fost implicata in distrugerea familiilor si copiilor, dand nastere la drame si haos, fara sa isi creasca vreodata proprii copii. Astazi vedem o generatie de tati care sunt parinti activi, care isi iubesc familiile si copiii si care, multi pentru prima data, isi exprima energia paterna in moduri pozitive.
Deoarece ne aflam intr-o perioada in care karma se rezolva si se curata, multi dintre acesti tati au o karma foarte puternica cu sotiile si copiii lor. Atunci cand devin parinti foarte implicati, ei evolueaza catre o versiune mai iubitoare a lor, desfacand astfel vieti in care nu au fost disponibili si nu si-au sustinut copiii. Copiii pe care ii au astazi sunt aceia pe care nu au fost in stare sa ii creasca in alte vieti – si ei ispasesc acest lucru acum, prin prezenta lor puternica in viata copiilor si printr-un mod iubitor de a-i sprijini. Multi dintre copiii noilor generatii au nevoie sa traiasca experienta prezentei unui tata puternic si iubitor. Din aceasta cauza, multi dintre ei au ales sa se afle in familii in care tatal doreste sa isi vindece familia si karma paterna, acesti copii acceptand cu usurinta si intorcand iubirea pe care tatal le-o ofera.
Multi tineri pe care ii cunosc sunt – sau vor sa devina – tati si au opinii foarte puternice cu privire la gradul de implicare in cresterea copiilor lor, vazandu-si rolul ca fiind la fel de important ca si cel al mamei, dorind sa fie parte integranta din viata copiilor lor, fie hranindu-i, schimbandu-le scutecele, plimbandu-i cu caruciorul (ceea ce tatal meu nu ar fi facut niciodata), fie ascultandu-le povestile. Ceea ce vedem este o schimbare a paradigmei energiei masculine, o evolutie catre o prezenta mai constienta, mai iubitoare si mai activa in vietile copiilor, astfel incat acestia sa poata trai experienta energiilor masculine si feminine, aflate in echilibru. Sunt foarte fericita sa vad asta si va spun voua, tuturor celor implicati – tati iubitori si vindecatori de karma de pretutindeni – voi creati o schimbare a paradigmei de mare importanta si asigurati un mediu sigur pentru noile generatii, facand astfel o treaba minunata.

marți, 9 august 2011

Daca parintii isi iubesc cu adevarat copiii, ii vor ajuta sa fie curajosi, chiar daca acest curaj e impotriva lor.

‎"Fiecare copil intelege faptul ca modul in care priveste el lumea este diferit de acela al parintilor sai. Acest lucru este sigur, cel putin din punctul lui de vedere. El are cu totul alte valori. Poate ca el strange scoici de pe plaja, iar parintii ii spun: "Arunca-le! De ce iti pierzi timpul degeaba?" Iar pentru el sunt atat de frumoase... Copilul observa diferentele, el vede ca valorile lor sunt diferite. Parintii sunt ahtiati dupa bani; el doreste sa colectioneze fluturi. Si nu poate intelege motivul pentru care ei se arata atit de interesati de bani. "Ce o sa faceti cu ei?" Iar parintii sai nu pot intelege ce va face copilul cu acei fluturi sau cu acele flori. Fiecare copil ajunge sa isi dea seama de acest lucru, de faptul ca exista diferente. Singura problema este ca ii este teama sa afirme ca dreptatea este de partea lui. Cea mai buna solutie, in privinta copilului, ar fi aceea de a-l lasa in pace. Trebuie doar sa ai putin curaj; acesta nu ii lipseste, numai ca intreaga societate este astfel facuta incat pina si frumoasa calitate a curajului copilului este condamnata. Daca parintii isi iubesc cu adevarat copiii, ii vor ajuta sa fie curajosi, chiar daca acest curaj e impotriva lor. Ei ii vor ajuta sa se arate plini de curaj fata de profesori, fata de societate, fata de oricine incearca sa le distruga individualitatea."

Osho

vineri, 5 august 2011

Vindecarea parintilor.Copilul tamaduitor




Fiecare zi a vietii noastre cuprinde situatii in care alegem sa urmam binele sau contrariul acestuia. In fiecare secunda suvoiul vietii cere un raspuns prompt: ranesti sau vindeci? Apoi viata ne imprastie raspunsul in campul colectiv subtil, iar ecoul lui ajunge inapoi, aducandu-ne evenimente si oameni cu care a rezonat.In fiecare clipa alegem daca vindecam sau ranim, daca ne lasam vindecati sau raniti de oameni si evenimente. Si astfel, fiecare clipa profeteste daca in viata noastra vor intra tamaduitorii sau cei care ne vor rani. Copila si adolescenta fiind, de obicei imi exprimam revolta cand mi se impunea sa fac un lucru cu care nu eram de acord. Sau il faceam atat de prost incat parintii renuntau. Ciclul rugamintilor sau indemnurilor refuzate a continuat in familia mea ani de zile creand tensiuni si conflicte. Pana cand mi-am dat seama ca exact aceasta ciclicitate a situatiilor in care parintii imi impuneau anumite lucruri, vorbea despre o mare nevoie de vindecare. Am reusit sa vad ca in spatele impunerilor parintilor mei se aflau teama, nesiguranta, rusinea, patima, incapatanarea, controlul etc. Si toate trebuiau vindecate! Impunerile de regula, cand parintii impun, obliga, forteaza, insista, critica, bruscheaza, condamna - inseamna ca se tem sa nu dea gres ca parinti si totodata se tem de esecul copilului lor. (evident, e vorba de viziunea lor asupra ce inseamna succes sau esec). Cand parintii insista ca fiul sau fiica sa vina la o anumita ora acasa, sa nu iasa cu anumiti prieteni, sa frecventeze scoala, teama lor are nevoie de vindecare. Cei mai multi insista, riscand prin asta sa impinga copilul departe de ei, uneori exact in situatiile si mediile de care se tem. In orice insistenta se ascunde o teama si de aici o tendinta de control. Insistenta atesta legatura puternica cu acel aspect de care ne-am legat existenta prin frica sau pasiune. Iar ecoul spaimelor ori dorintelor noastre este purtat de viata inapoi spre noi, impreuna cu evenimentele si oamenii ce ne confirma temerile sau iubirile. Asa se face ca parintii care nu isi vindeca la timp frica ajung sa profeteasca si sa creeze exact situatiile de care se tem pentru copiii lor. Vindecarea este simpla. Daca reusim sa vedem frica ori rana din spatele oricarei insistente, oricarei respingeri sau critici, atunci vom putea adopta o atitudine vindecatoare. Dar daca vedem doar gestul de suprafata, doar nemultumirea, furia, respingerea sau judecarea, atunci ne va fi imposibil sa ne adunam de sub lovituri.Daca vom crede ca fiinta noastra este compusa doar din partea ce primeste lovituri atunci vom reactiona mereu din aparare si ne vom simti vulnerabili, la cheremul atacurilor. Dar daca vom simti ca fiinta noastra este mai vasta, ca suntem mai mult decat vad altii in noi, decat ce lovesc altii la noi, atunci vom putea face apel la fortele noastre superioare, la scanteia noastra divina si la puterea noastra de a iubi nemarginit.

Teama fata de copii

Cand parintii sunt prea autoritari, este semn ca prezenta copiilor este coplesitoare (si uneori nedorita). Si nu o pot gestiona decat prin reguli stricte menite sa ofere copiilor un spatiu bine delimitat, un soi de carantina. Pentru ca cei mici sa nu invadeze existenta parintilor.Astfel de parinti cred ca aparitia copiilor inseamna o lunga lista de privatiuni si osteneli si prea putine castiguri. Ei sunt tentati sa creada ca ar fi putut face ceva mai mult cu viata lor daca nu apareau copii in viata lor.Cel mai adesea, copiii apar in viata parintilor inainte ca adultii sa isi fi trait impulsurile ce le dau ocazia sa se cunoasca, sa isi testeze fortele si sa aleaga un drum al devenirii. Si nici nu vad ca, de fapt, cresterea copiilor poate fi cel mai bun mijloc de a deveni OM.Din pacate, unii decid sa separe viata personala si realizarea proprie de cresterea copiilor. Cand, de fapt, ele sunt una. Ceea ce nu inseamna ca realizarea devine cresterea copilului, ci crescand un copil ai cele mai bune ocazii sa te cunosti si sa devii cu adevarat ADULT. Copilul nu este un scop. Este o cale. Avand grija de el, te cresti pe tine.Parintii se tem adesea ca pierd controlul asupra vietii copiilor si ca altcineva il va prelua in locul lor; se tem ca odraslele nu stiu sa faca alegerile potrivite, asa ca parintii se simt datori sa decida in locul copiilor; apoi, parintii se tem ca sunt uitati, ca sunt respinsi, ca sunt alungati din viata copiilor (si multi copii chiar asta fac, doar pentru a scapa de presiunea controlului ori a plangerilor permanente ale parintilor, ce atrag in final neputinta si abuzuri.)

Teama copiilor de parinti

A face un copil este natural. A creste un copil este transformator. A educa un copil este iluminator.
Ca parinte ai autoritate si putere deplina asupra proaspatului nascut:O mica neatentie si viata a disparut din trupul plapand.O atitudine nepotrivita si increderea in viata este definitiv zdruncinata. O critica demoralizatoare si stima de sine dispare. O acuzatie si bucuria a disparut. O brutalitate si spaima insotita de umilinta s-au instalat. O ironie spusa de sus si rusinea a invadat mintea. In lipsa iubirii si a intelepciunii, un parinte se poate transforma intr-o secunda in calau, ucigand in copil increderea, bucuria, puterea, dragostea de viata.Cand faci un copil te trezesti deodata dispunanad de o putere uriasa asupra unei alte vieti: de ingrijirea si iubirea ta depinde viata unei alte fiinte. Ce face ca un parinte sa isi diminueze egoismul, teama de a pierde puterea, regretul de a nu se fi realizat pe sine asa cum ar fi vrut? IUBIREA. Ce fel de iubire? NECONDITIONATA.
Orice putere trebuie insotita de capacitatea de a te raporta la cei pe careii conduci, dincolo de propriile tale interese. Altfel risti sa pui toate resursele lor doar in slujba propriei tale dezvoltari. Si cu cat puterea este mai mare, cu atat viziunea transpersonala trebuie sa fie mai profunda.Un parinte, stapan pe viata copilului, se vede pus sa iubeasca transpersonal inca de la prima imbratisare a copilului - relatia cu copilul trece pe primul loc. Nu el, parintele. Nici doar el, copilul. Ci relatia lor este pe primul loc. De relatia lor depinde si evolutia lor ca persoane separate. Pentru ca evolutia lor se va face prin aceasta relatie. Aceasta putere uriasa a parintelui este coplesitoare pentru copil - el simte ca depinde de parinte din toate punctele de vedere: fizic, emotional, mental. Parintele este veriga ce il leaga la lume. Iar relatia lui cu viata va depinde de aceasta prima veriga. El poate construi alte relatii cu viata. Dar daca aceasta prima veriga este slaba, toata constructia sa se va prabusi.
Asa cum s-a intamplat cu atatia oameni de succes care au purtat toata viata povara unor relatii dificile cu parintii lor. Pe unii, aceasta rana i-a coplesit.Teama de parinte a copilului se naste cu prima neconcordanta si conditionare.
Cand dragostea si protectia sunt retrase si oferite conditionat, in functie de ce face copilul si de starile emotional-mentale ale parintelui.Copilul invata ce gest sau comportament atrage mania parintelui.Asa invata ca iubirea are toane, ca poate fi respins, ca parintele poate fi absent, preocupat, obosit si indispus. Pedepsele, rastirile, criticile, indepartarile, plangerile - toate trezesc teama, pentru ca toate fac ca relatia duioasa parinte-copil sa fie amenintata. Din acel moment, copilul nu se mai dezvolta natural, pe traiectoria fireasca, ci in functie de toanele parintelui. Copilul fie lupta sa castige mereu atentia parintelui, fie respinge si el parintele, provocandu-l in permanenta pe acesta sa aleaga intre a fi parinte sau nu, intre a se implica sau nu.Teama de parinte se vindeca greu. De multe ori niciodata. In viata adultului ea este transferata in alte relatii si alte roluri: relatia cu superiorii, cu partenerii de viata, cu prietenii sau colegii.Pe de-o parte, copilul timorat poate fi adultul nesigur in cautare de aprobare si mereu temator sa nu provoace respingere si dezaprobare. O persoana ce mereu cauta sa previna, sa preintampine un conflict, care se adapteaza la firea celuilalt.Pe de alta parte, copilul care a avut curajul sa isi infrunte parintele si sa isi afirme liber personalitatea poate deveni un adult ce va face abuz de putere, ce va avea comportamente ostentative, obisnuit sa atraga atentia prin deschiderea unui conflict si crearea unei relatii de competitie. Asa isi va afirma puterea si isi va dovedi maiestria si dreptul la a fi apreciat.In ambele cazuri, succesul si armonia sunt platite prea scump, ele se sprijina pe o rana nevindecata. Adevarat, uneori aceasta rana face ca alte trasaturi ale firii sa se intareasca. Dar cu ce pret? In final, tot va trebui sa oprim sangerarea chiar daca am facut in asa fel incat sa avem sange din belsug. Nu aceasta e solutia. Relatia cu parintii trebuie vindecata.

Vindecarea parintilor

Chiar daca suntem persoane de succes, adulti cu propriile lor familii si vieti realizate si credem ca am lasat trecutul in urma, daca inca mai tresarim la telefonul parintilor, daca inca ne mai apare in minte o replica a lor, inseamna ca, pe fond, nimic nu s-a schimbat. Rana e tot acolo. Teama de parinti (sub forma anxietatii, dezgustului, a sacaielii,
rusinii etc.) ne indeamna sa reactionam ofensiv, mentinand astfel ostilitatea. A vindeca inseamna sa avem o atitudine sigura si puternica, increzatoare in noi - asta ne face sa ne simtim cumva invulnerabili (nu aroganti sau indiferenti) - sa dam raspunsuri prevenitoare, calme, pline de grija. Sa ne alegem cuvintele si gesturile care ii ajuta sa se relaxeze. Este uluitor cat de usor dispare agresivitatea cand i se opune seninatatea, intelegerea si libertatea.Lasati-va parintii sa reactioneze! !Lasa-ti-i sa va investigheze, sa isi exprime parerea critica, sa va spuna ce sa faceti, sa va ingrijeasca etc. - asta stiu ei, asa inteleg sa se manifeste. Nu-i desfideti, nu-i violentati, nu-i ignorati. Reactia voastra la viata va apartine. Dar reactia voastra la ei ar fi de dorit sa fie blanda si ferma. Sunteti liberi sa va alegeti propriile formule de existenta. Si ei sunt liberi sa carcoteasca daca asa inteleg sa vi se adreseze. Nu e nici o drama in asta. Daca va abuzeaza puteti pune distanta fara sa pastrati ura. Uneori distanta e sanatos de mentinut si ani de zile - unii se vindeca greu. Daca distanta nu contine din partea voastra regret, nemultumire, dezamagire, furie, ura, atunci reapropierea poate fi rapida si curativa. Vindecarea se mai produce si prin oferirea unui model diferit. Propria voastra atitudine fata de viata aduce o energie noua pentru ei - increderea voastra, lipsa de ingrijorare, destinderea, cunoasterea,intelepciunea, experimentarea, ii ajuta sa inceapa sa simta altfel viata. Copiii pot iesi primii din tiparul de teama. Ei simt mai bine fluviul vietii si sunt mai putin prinsi in trecut. In constiinta lor inca nu se aud toate vocile inaintasilor. Ei au de partea lor prezentul si viitorul. Parintii pot sa vada in gesturile rebele ale copiilor lor o dorinta uriasa de salvare, de iesire din tiparele constrangatoare, limitative, ale familiei si ascendentilor. Pe ei viata ii provoaca sa dea un raspuns mai bun la situatiile similare cu ale parintilor, sa sparga modelul transmis pana atunci: modelul de relatie cu viata, modelul de succes social, modelul dereactie la insucces, modelul de alegere a partenerului, modelul de alegere a prietenilor, modelul de stima de sine, de apreciere a propriilor valori etc. Orice revolta, orice nemultumire, furie, respingere, ura, violenta, ascunde o rana, o durere, o trauma. Strigatul de libertate al copilului ascunde o durere uriasa, tipatul de mult timp si neauzit de nici un parinte.Copii incearca de foarte devreme sa isi vindece parintii. Fiinta lor pamanteasca este fragila, dar fiinta lor astrala este puternica si ancorata in lumile subtile din care incet coboara in viata adultilor. Ei simt orice schimbare de stare, de vibratie, orice emotie grava care ii tulbura pe parinti.A ne vindeca parintii inseamna- sa nu ne temem de opiniile sau bosumflarile lor- sa nu dramatizam gesturile lor- sa facem distinctie intre persoana noastra reala si cea pe care ei o percep ca fiind persoana noastra; aceasta distinctie ne va face mai putin vulnerabili la criticile, plangerile sau autoritarismul lor- sa incetam sa ne mai consideram victimele lor, chiar daca ne-au ranit in cel mai dureros mod cu putinta; rana e o realitate, victimizarea inseamna eliberarea garoului si mentinerea sangerarii in permanenta- sa nu ii demonizam, sa nu-i transformam in monstri; sunt doar fiinte coplesite de rolul de parinte- sa luam NOI decizii in viata noastra si nu persoana pe care ei au modelat-o si o vad ca fiind noi- sa renuntam sa le mai demonstram ceva- sa acceptam faptul ca au facut greseli, sa luam nota intr-o maniera neutra de acest lucru- sa-i frecventam atat cat ne face bine- sa renuntam sa le reprosam comportamentul (dar asta nu inseamna sa il ascundem cand ei continua sa ne raneasca)Termenii in care ne gandim la parinti creeaza campul nostru de influenta. Daca avem pentru ei sentimente de rusine, teama, nesiguranta, nemultumire sau ura, campul nostru va purta aceasta amprenta. La nivel subconstient vom transmite aceste emotii parintilor nostri intrand in rezonanta cu emotiile lor asemanatoare. Si in loc sa ne conectam la sentimentele lor bune, ne conectam la cele neconstructive, de control, competitie si nesiguranta. Campul nostru energetic devine astfel un camp de lupta.Daca ne gandim la parinti prin prisma ranii noastre, nu vom putea sa ne schimbam emotiile si nici sa le mascam. Pentru ca rana stie doar sa sangereze si sa doara. Ar fi de dorit sa ne conectam la parinti cu alte elemente din noi in afara celor ce sunt ranite. Cu alte trasaturi de caracter, calitati, comportamente, atitudini decat cele mereu agresate - cu altceva in afara de teama, nesiguranta, timorare, sfidare, revolta etc. Asta ne provoaca sa descoperim cine suntem noi dincolo de partea noastra lovita. Ce calitati avem, ce aspiratii, care ne sunt slabiciunile si inzestrarile, virtutile si defectele.Luandu-ne fiinta integral in posesie, ne va durea mai putin cand suntem loviti, pentru ca simtim lovitura prin intermediul intregii noastre fiinte si nu doar prin partea cea mai sensibila. Apoi, recuperandu-ne toata fiinta si luand in considerare toate calitatile noastre, devenim mai puternici si nu ne mai valorizam in functie de parinti, ci in functie de noi insine. In timp, nu mai simtim deloc durere, pentru ca nu ne mai expunem rana si nici nu mai exista abuzat si abuzator.Ar mai fi un aspect al vindecarii vazut din perspectiva corpurilor energiilor subtile: parintii au nevoie ca noi sa ne vindecam de suferinta din trecut. Asa ii eliberam si pe ei de povara neajunsurilor ce ni le-au provocat. Reactionand fata de ei altfel decat prin suferinta, asa cum ne-am obisnuit, schimbam karma lor, karma noastra, karma copiilor nostri si karma familiei. Vindecandu-ne, ne eliberam copiii de responsabilitatea de a trece un test pe care noi nu l-am trecut si de a da raspunsuri mai bune decat am dat noi problemelor relationale. Asa se face ca vindecarea noastra se propaga in toata fiinta noastra, interconectata la niveluri subtile cu toate fiintele ce au legatura cu trecutul nostru, dar si cu viitorul nostru.Vindecandu-ne inima si relatiile cu parintii, ne vindecam si ne mantuim neamul! Pentru ca fiecare copil este o expresie a crucii pe care sufletele acelui neam s-au urcat fara sa se mantuie - au suferit fara sa transceandatrauma si sa vindece rana.

de Camelia Patrascanu