duminică, 19 iunie 2011

Copii au nevoie de liniste

 


Se pare că uneori ignorăm această nevoie a copiilor noştri: televizorul funcţionează non-stop, telefoanele sună, diverse aparate electrocasnice contribuie şi ele la "orchestră", muzica din autobuz/maşina personală/CD player etc. acaparează atenţia ascultătorului, agitaţia din grădiniţă/ şcoală e deloc de neglijat; creierul copilului procesează zgomote şi stimuli auditivi în fiecare minut (aş adăuga şi celebra idee conform căreia bebeluşii trebuie să doarmă în zgomot, ca să se obişnuiască să doarmă oriunde, de parcă adulţii sunt capabili să fac acest lucru în mod normal...).
Voi menţiona doar în treacăt ceea ce mulţi părinţi cunosc deja : mass-media transmite o imagine complet falsă a fericirii conform căreia satisfacerea dorinţelor materiale (cât mai multe!) şi aspectul fizic "fotomodelic" şi cât mai "strălucitor" reprezintă sensul existenţei noastre. Un copil care priveşte mult la TV va investi şi mai mult timp şi energie în obţinerea ultimei jucării de pe piaţă, ciocolăţele sau joc pe calculator. Când le primeşte va fi foarte încântat, dar această emoţie piere repede şi curând va trece la următoarea "nevoie". Copiii puţin expuşi mass-mediei preferă în schimb să se joace cu câteva cuburi de lemn şi pluşuri; jocurile de rol, cărţile, poveştile, sportul sau ieşirile în natură şi activităţile cu întreaga familie sunt preferatele lor, astfel de copii dând dovada unei capacităţi de concentrare şi a unei răbdări pe care puţini din copiii suprasaturaţi de mass-media o au. Poate credeţi că unui copil nu-i place liniştea şi se plictiseşte, însă liniştea încurajează foarte mult creativitatea şi cunoaşterea de sine. [Într-un cuvânt de învăţătură, Înaltul Bartolomeu ne îndemna pe toţi la acest act de "curăţenie spirituală", fie chiar şi de numai câteva clipe în tumultul cotidianului.]

Câţiva paşi practici pentru a-l ajuta pe copil să descopere bucuria tăcerii şi a singurătăţii :
  • uşuraţi tranziţia de la prea mult zgomot (TV, radio, calculator etc) la linişte, folosindu-vă de muzica relaxantă
  • limitaţi timpul petrecut în faţa "cutiei negre" sau scăpaţi de ea (!)
  • renunţarea la dulciurile rafinate, băuturi cofeinizate, aditivi alimentari este nu numai utilă ci şi absolut necesară
  • oferiţi-i MULTĂ mişcare în aer liber
  • lăsaţi copilul să vadă că dvs. înşivă aveţi nevoie de singurătate şi linişte pentru rugăciune, lectură, introspecţie (exemplul convinge!!!)
  • petreceţi timp împreună relaxându-vă în natură
  • reduceţi din activităţile opţionale (cursuri de dand, gimnastică, limbi străine, pictură etc); încercând câte o activitate odată aveţi ocazia să descoperiţi adevărata înclinaţie a copilului spre un anume domeniu
  • încercaţi jocul tăcerii - programaţi un timer şi vedeţi dacă puteţi păstra liniştea timp de 5-10 minute ( potrivit în special la începutul unui joc de puzzle a unei activităţi art & craft etc.); veţi constata cu plăcere că toţi participanţii se bucură şi se concentrează mult mai bine
    Traducerea, adaptarea şi completarea informaţiilor din cartea Calm and Compassionate Children îmi aparţin.

    http://lapieptulmamei.blogspot.com/

Educatie pentru parinti si educatori



 A ne margini sa varam in mintea copilului valori stabilite inseamna a-l conforma unui ideal, a-l conditiona,fara a trezi inteligenta lui. Educatia este strans legata de actuala criza mondiala, iar educatorul care percepe cauzele acestui haos universal ar trebui sa se intrebe cum sa trezeasca inteligenta celor tineri, si ajutand astfel noile generatii sa limiteze conflictele si dezastrele. El trebuie sa acorde intreaga sa gandire, toata grija si afectiunea sa pentru crearea unui mediu potrivit si pentru dezvoltarea intelegerii, astfel incat indivizii, atingand maturitatea, sa poata aborda cu inteligenta problemele care se vor ivi in fata lor. Dar in perspectiva acestei actiuni educatorul trebuie sa se inteleaga pe sine insusi, in loc sa se bazeze pe ideologii, pe sisteme, pe credinte.
   Sa incetam a mai gandi in termeni de principii si idealuri. Sa ne ocupam de lucrurile asa cum sunt ele. Caci aceasta considerare a ceea ce este trezeste inteligenta , si inteligenta educatorului este cu mult mai importanta decat cunoasterea sa despre o noua metoda de educatie. Pentru cel ce aplica o metoda, chiar daca aceasta a fost pusa la punct de o persoana inteligenta si chibzuita, metoda devine importanta , iar copilul nu mai are importanta decat in raport cu ea. Copiii sunt masurati si clasificati si in cele din urma instruiti dupa un cod. Procesul acesta poate fi comod pentru educator, insa nici aplicarea unui sistem, nici tirania opiniei si a eruditiei nu poate crea fiinte umane depline.
    Educatia in adevaratul sens al cuvantului consta in a intelege copilul asa cum este el, fara a-i impune idealul a ceea ce noi credem ca el ar trebui sa fie. A-l inchide in cadrul unui ideal, inseamna a-l incuraja sa se conformeze, ceea ce naste frica si produce in el un vesnic conflict intre ceea ce este si ce ar trebui sa fie. Iar toate conflictele interioare se manifesta in exterior, in societate. Orice ideal este o veritabila bariera pentru intelegerea pe care am putea-o avea despre copil si aceea pe care ar putea-o avea el insusi despre sine.
    Parintii care doresc cu adevarat sa-si inteleaga copilul nu-l privesc prin ecranul unui ideal. Ei il iubesc, il observa, studiaza inclinatiile lui, caracterul lui, particularitatile lui. Numai parintii care nu-si iubesc copilul ii impun un ideal, caci atunci ambitia lor se forteaza sa se implineasca in el, vrand ca el sa devina una sau alta. Dar daca iubesti, nu idealul, ci copilul , atunci exista posibilitatea de a-l ajuta sa se inteleaga pe sine asa cum este.
 Daca ,de pilda , copilul este mincinos, la ce bun sa-i pui in fata idealul adevarului? Insa trebuie descoperite motivele pentru care minte . Pentru a ajuta copilul, trebuie sa-i consacri timpul necesar pentru a-l studia si observa.
     Si aceasta cere rabdare, iubire statornica. Dar cand n-ai iubire, nici intelegere, constrangi copilul sa se fixeze intr-un anumit fel de a fi, pe care-l numim idealul.
    Un ideal este deci o evadare comoda, educatorul care are un ideal este incapabil sa-si inteleaga elevii si sa-i calauzeasca inteligent, caci pentru el, idealul viitor, ceea ce ar trebui sa fie, este cu mult mai important decat copilul prezent. Urmarirea unui ideal exclude iubirea, iar fara iubire nici o problema omeneasca nu poate fi rezolvata.
    Educatorul bun este acela care nu se ataseaza de o metoda, ci care studiaza fiecare elev in parte. In raporturile noastre cu copii si adolescentii nu avem de-a face cu mecanisme care pot fi reparate rapid , ci cu fiinte vii, impresionabile, schimbatoare, simtitoare, tematoare, afectuoase. Si pentru a ne ocupa de ele, trebuie sa avem o mare intelegere, puterea rabdarii si a dragostei. Cand acestea ne lipsesc, noi recurgem la remedii usoare si rapide, nadajduim sa obtinem rezultate miraculoase si automate. Daca suntem distrati,macanizati in comportamentul si actiunile noastre, noi ne retragem de la orice chemare care ne deranjeaza si careia nu-i putem raspunde prin automatisme. Si in aceasta se afla una din cele mai mari dificultati in educatie.
    Copilul este deopotriva rezultatul trecutului si al prezentului. Deci el este deja conditionat. Daca ii transmitem fundamentul conditionarii noastre, noi perpetuam in acelasi timp conditionarea sa si a noastra. Nu poate exista transformarea radicala decat atunci cand intelegem conditionarea noastra si ne eliberam de ea. A purta discutii asupra educatiei in timp ce noi insine suntem conditionati, este ceva cu totul zadarnic.
      Cand copiii sunt mici, fireste ca noi trebuie sa-i ocrotim de pericolele materiale si sa evitam ca ei sa se simta fizic intr-o stare de nesiguranta. Dar din nenorocire nu ne oprim aici. Noi vrem sa modelam felul lor de a simti si a gandi, vrem sa-i modelam dupa nazuintele si intentiile noastre. Cautam sa ne implinim pe noi in copiii nostri, sa ne perpetuam prin intermediul lor.
Construim ziduri in jurul lor, ii conditionam prin credintele noastre, prin ideologiile noastre, prin fricile noastre si sperantele noastre . Iar pe urma plangem si ne rugam cand sunt ucisi sau mutilati in razboaie sau cand experientele vietii ii fac sa sufere.
Aceste experiente ale vietii, care ii fac sa sufere pe copiii nostri prost pregatiti ca sa le primeasca, nu-i vor invata libertatea, ci dimpotriva vor intari vointa lor egocentrica. Eul e facut dintr-o serie de reactii de aparare si de expansiune, iar dezvoltarea lui se afla totdeauna continuta in propriile lui proiectii si in identificarile care ii sunt agreabile. Cata vreme traducem experienta in termeni egocentrici , in ,,eu,, si ,,al meu,, cata vreme eul, ego-ul se mentine cu ajutorul reactiilor sale, experianta nu poate fi libera de conflicte, de confuzie si durere.
    Libertatea se iveste doar cand este inteles procesul eu-lui, al subiectului care indura experienta. Doar cand eul, cu reactiile sale acumulate, nu mai este subiectul care indura experienta, experienta capata o semnificatie cu totul diferita si devine creatie.
     Daca vrem sa ajutam copilul sa se elibereze de modurile de manifestare ale eului, care produc atata suferinta, fiecare dintre noi trebuie sa inceapa a-si modifica profund atitudinea si relatiile sale cu copilul. Prin gandirea si comportarea lor, parintii si educatorii pot ajuta copilul sa se elibereze si sa se dezvolte in iubire si omenie.
   Educatia, asa cum este practicata in prezent, nu incurajeaza in nici un fel intelegerea tendintelor ereditare si ale influentelor mediului ce conditioneaza inima si mintea si intretin frica. Prin urmare ea nu ne ajuta sa razbim prin aceste conditionari si sa scoatem la lumina fiinte omenesti integrale. Orice forma de educatie care se ocupa doar de o parte a omului si nicidecum de omul intreg  duce inevitabil la noi conflicte si la suferinte mai mari.
    Numai in libertate poate inflori dragostea si omenia, si numai o educatie intemeiata pe cunoasterea de sine poate oferi aceasta libertate. Nici adaptarea unei utopii viitoare nu pot da individului viziunea interioara care ii este necesara pentru a iesi din starea de conflict.
      Educatorul priceput, cunoscand natura interioara a libertatii, ajuta pe fiecare elev in parte sa observe si sa inteleaga valorile si constrangerile sociale pe care le proiecteaza - il ajuta sa devina constient de influentele exterioare care-l conditioneaza si care lucreaza asupra lui - il ajuta sa vada  ca propriile sale dorinte contribuie la limitarea mintii si la nasterea fricii - il ajuta, pe masura ce creste, sa obseve si sa inteleaga relatiile sale cu toate lucrurile, intrucat nazuinta de realizare personala naste conflicte si suferinte.
     Fara indoiala , este cu putinta a ajuta pe individ sa perceapa, fara conditionare, valorile dirabile ale vietii. Unii vor obiecta ca aceasta completa dezvoltare a individului ar conduce la haos - dar este aceasta adevarat??
Lumea este deja intr-o stare de confuzie, iar aceasta se produce pentru ca individul n-a invatat sa se inteleaga pe sine insusi. In timp ce i s-au acordat anumite libertati superficiale, el a fost invatat sa se conformeze, sa accepte valori consacrate.
     Impotriva acestei inregimentari multi se revolta, dar din nefericire revolta lor este doar o reactie conditionata si care nu face decat sa intunece existenta. Un bun educator , stiind ca mintea are tendinta de a reactiona, ii ajuta pe tineri sa schimbe valorile stabilite, nu reactionand, ci invatandu-i sa fie constienti de intregul proces al vietii. O deplina cooperare intre om si om nu este posibila fara integrarea pe care o educatie potrivita poate s-o trezeasca in individ.
   De ce suntem atat de siguri ca este imposibil pentru noi si pentru generatia noua, de a provoca o modificare fundamentala in raporturile umane, multumita unei educatii potrivite? N-am incercat inca niciodata, si cum cei mai multi dintre noi se pare ca se tem de educatia despre care vorbesc, nu suntem inclinati sa o incercam. Ferindu-ne in acelasi timp de a examina chestiunea in fond, afirmam ca natura umana nu poate fi schimbata, acceptam lucrurile asa cum sunt si incurajam copilul sa se adapteze societatii actuale, il conditionam dupa felul nostru de a trai si avem dorinta vie sa o scoata cat mai bine la capat. Dar oare o asemenea modelare intemeiata pe valorile noastre curente, care ne duc la foamete  si la razboi, poate fi numita educatie?
    A conditiona copilul pana a-l face sa accepte mediul asa cum este, ar fi o prostie vadita. Cata vreme nu introducem o schimbare in educatie, vom fi de-a dreptul responsabili de perpetuarea haosului si mizeriei. Iar daca se iveste o revolutie brutala si monstruoasa, ea nu face decat sa dea posibilitatea unui grup de persoane de a exploata la randul lor fara mila. Fiecare grup ajuns la putere pune in actiune propriile sale mijloace de asuprire, fie prin persuasiune psihologica, fie prin forta brutala.
   Din motive politice si industriale, disciplina a devenit un factor important in structura sociala actuala si din cauza dorintei noastre de a fi psihologic in siguranta, noi acceptam si practicam diferite forme de constrangere. Ele asigura un rezultat, iar noi pretuim scopul ca fiind mai importante decat mijloacele, desi mijloacele determina scopul.
     Unul dintre pericolele disciplinei este ca sistemul devine mai important decat fiintele umane care sunt cuprinse in el . Sistemul se transforma intr-un inlocuitor al iubirii si ne atasam de el pentru ca inimile noastre sunt goale. Libertatea nu-si croieste niciodata drum prin discipline, prin impotriviri. Ea nu este un scop, un obiectiv de atins, libertatea este la inceput nu la sfarsit, ea nu sta in vreun ideal indepartat.
    Libertatea nu inseamna prilejul de a ne satisface un gust personal sau de a nu tine seama de respectul pentru altcineva. Educatorul sincer va ocroti copilul si-l va ajuta in toate modurile cu putinta sa se dezvolte in sensul unei libertati reale, dar ii va fi cu neputinta s-o faca daca este adeptul unei ideologii oarecare, daca este oarecare dogmatic sau pornit pe o cercetare personala. Sensibilitatea niciodata nupoate fi trezita prin constrangere. Nu poti obliga copilul sa fie linistit, iar a folosi constrangerea inseamna ca n-ai observat ce anume face pe copil sa fie incapatanat, obraznic, etc. Constrangerea naste antagonism si frica. Recompensele si pedepsele sub orice forma nu fac decat sa inrobeasca si sa amorteasca mintea, si daca aceasta este ceea ce vrem, educatia prin constrangere este un procedeu excelent.
    Dar o astfel de educatie nu ajuta nici la a intelege copilul, nici nu poate crea un mediu in care sa inceteze sentimentul separatiei si al urii.
    Iubirea pentru copil contine ea singura in mod potential toata educatia. Dar cei mai multi oameni nu-si iubesc copii, ei au ambitii pentru ei - ceea ce inseamna ca au ambitii pentru ei insisi. Din nefericire suntem atat de ocupati cu activitatile mintii incat avem putina vreme pentru elanurile inimii. La urma urmei disciplina inseamna rezistenta - si oare rezistenta poate vreodata sa nasca iubire? Disciplina poate doar sa ridice ziduri in jurul nostru, ea nu produce intelegerea, caci intelegerea este rodul observarii, al cercetarii, atunci cand toate prejudecatile au fost date la o parte.
    Disciplina este un mijloc lesnicios de a avea copilul in mână, dar ea nu ajuta la intelegerea problemelor pe care le pune viata. O anumita forma de constrangere, o disciplina comportand pedepse si recompense poate fi necesara pentru a mentine ordinea si o liniste aparenta, atunci cand sunt multi elevi intr-o clasa, dar un educator bun, care se ocupa doar de un numar mic de elevi, are oare nevoie de un regim de asuprire, intitulat politicos ,, disciplina?,, Daca salile de clasa  nu sunt aglomerate, iar profesorul poate sa acorde intreaga sa atentie fiecarui copil, sa-l observe si sa-l ajute, evident constrangerea sau dominarea nu sunt necesare sub nici o forma. Daca intr-un astfel de grup, un elev persista sa creeze dezordine, sa fie turbulent fara motiv, educatorul trebuie sa se informeze cu privire la cauza conduitei lui rele, care poate fi urmarea unui regim alimentar nepotrivit, a unei lipse de odihna, a conflictelor familiale sau a vreunei frici ascunse. 
    ,, Daca profesorul cere respect de la elevii sai si el are foarte putin respect pentru ei, este evident ca el va provoca indiferenta si o lipsa de respect. Daca nu se tine seama de viata omeneasca, stiinta nu va duce decat la distrugere si mizerie. Cultivarea respectului pentru altul este un element esential al educatiei, dar daca educatorul nu poseda el insusi aceasta calitate, el nu-si poate ajuta elevii sa ajunga la o viata integrata.,,
             
Jiddu Krishnamurti- Despre educatie
    

Fata care a facut lumea sa taca pentru 5 min.

vineri, 17 iunie 2011

Perioada copilariei

Sinele nostru psihologic se aseamănă mult cu săbiile confecţionate din oteluri aliate. Ele au fost forjate în turnătoria severă şi fiebinte a copilăriei noastre, în solicitările formatoare ale experienţelor noastre de început. Această perioadă timpurie din viaţă este cea care reuneşte elementele sufletului nostru. Şi, asemenea oţelului, acest proces a fost realizat în condiţii de presiune şi temperatură foarte ridicate. Unii dintre noi au fost abuzaţi de părinţi autoritari, total reci sau chiar distructivi.
Unii dintre noi au fost lăsaţi de capul lor, fără să li se ofere niciun fel de sprijin sau de îndrumare. Iar fiecare tip de relaţie părinte/copil se încadrează între aceste două polarităţi. Posibilităţile de presiuni existente în copilărie sunt efectiv nesfârşite - şi la fel sunt şi aliajele psihologice ce rezultă din aceste tipuri de experienţe.
În multe grupuri de dezvoltare personală, se vorbeşte mult despre copilul interior şi, chiar dacă în mod sigur are valoare să iei legătura cu acest sine mai tânăr, acest lucru nu este întotdeauna încântător. Mitul nostru cultural este că anii din copilărie constituie o perioadă de inocentă, o perioadă în care totul e în regulă cu lumea. Pentru unii copii, acest lucru este adevărat; pentru mulţi alţii, nu este deloc aşa.
Îmi amintesc că acum câţiva ani mă aflam în casa unui coleg terapeut, la o
petrecere. Majoritatea adulţilor de acolo lucrau ca terapeuţi, psihologi său
psihiatri. M-am trântit pe o canapea imensă şi, în timp ce sorbeam din paharul cu Pepsi, am observat un eveniment remarcabil. Unul dintre terapeuţi
venise la petrecere cu fiul său şi cu prietenul cel mai bun al fiului său.
Era clar că cei doi copii erau prieteni. Jucau un fel de joc de cărţi şi aşteptau, plini de respect, să le vină rândul. Nu era niciun fel de tentativa de a trişa, părând să se afle într-o atmosferă de camaraderie. 


Apoi, tatăl băiatului a intrat în cameră şi i-a întrebat pe amândoi dacă aveau nevoie de ceva. Cei doi l-au privit cu fete de înger şi au zâmbit. Nu, au răspuns ei, cu cea mai dulce voce de băieţel. Tatăl şi-a bătut uşor fiul pe spate şi, în timp ce ieşea din cameră, l-a bătut cu nonşalanţă pe spate şi pe prietenul fiului său. Pentru o clipă, fiul său a privit incidentul cu un dezgust cumplit. Puteai observa că nu îi venea să-şi creadă ochilor. După care, în timp ce tatăl său a intrat în cealaltă cameră, fiul său s-a dat în spate şi l-a pocnit în faţă pe cel mai bun prieten al său!
Aceasta nu era deloc inocenta copilăriei. Aceasta era furia copilăriei. El nu era dispus să împartă afecţiunea din partea tatălui său, nici măcar cu prietenul său cel mai bun. Acest gen de gelozie este caracteristic mamiferelor superioare, iar noi suntem, cu toate iluziile noastre auto-laudative ale auto-suficientei, încă mamifere. Oricât de sus ajungem din punct de vedere spiritual, atâta timp cât vom trăi, vom avea trăsături în comun cu fraţii şi surorile noastre mamifere. 


Viaţa lăuntrică a unui copil este deseori mult diferită de cum şi-o imaginează cei din jurul său. Fiind înconjurat atât de pericole, cât şi de oportunităţi, viaţa sufletească a unui copil este direct modelată de felul în care el alege să le trateze. Într-un sens, nu contează dacă e vorba de ceva cum ar fi o ameninţare a vieţii, un părinte alienat mintal, un agresor sexual de copii - sau ceva aparent inofensiv, cum ar fi cu cine să meargă la balul bobocilor. Cu toate că impactul pe care îl are faptul de se luptă pentru viaţa sa, ar putea foarte bine amprenta comportamentul unui copil pentru mult timp, până în vârsta adultă, deciziile minore din viaţa - cum ar fi, cu cine să socializeze sau nu - au şi ele impact. Toate aceste decizii minore şi majore creează temperatura şi presiune psihologică internă.
Aliajele personalităţii cuiva se contopesc sau sunt distruse prin foc. În momentul în care devenim adulţi, sabia a fost călita, iar aliajul personalităţilor noastre s-a întărit.
Unii dintre noi ies din această turnătorie a copilăriei având ascuţişurile săbiilor tari ca piatra; iar cele ale altora dintre noi sunt tocite. Unii dintre noi îşi păstrează tăişurile, iar alţii par să nu poată păstra niciodată nimic.
Lucrul cel mai important în legătură cu oţelul este că, odată ce iese din turnătorie, el tinde să rămână în formă sa originală. Iar unul dintre puţinele lucruri ce pot vreodată reconfigura aliajul, survine dacă oţelul devine la fel de fierbinte ca atunci când a fost format.

joi, 16 iunie 2011

Mintea ranita

   
     Cum ati putea stabili relatii de comuniune cu oameni care sunt raniti din punct de vedere emotional si care sunt bolnavi de teama?

 
     
La nastere, mintea emotionala a omului este perfect sanatoasa. Primele rani pe corpul sau emotional apar in jurul varstei de 3-4 ani, cand copilul se infecteaza pentru prima oara cu otrava emotiilor negative. Observati insa copiii cu varste cuprinse intre 2-3 ani: ei nu fac altceva decat sa se joace tot timpul, sa rada tot timpul.
     Imaginatia lor este extrem de puternica si ei traiesc visul ca pe o aventura a explorarii. Cand intalnesc un obstacol, ei reactioneaza si se apara, dar apoi uita si traiesc la fel de intens momentul urmator, isi reincep jocul, explorarea si amuzamentul. Ei traiesc in permanenta in clipa prezenta. Nu se rusineaza de trecutul lor, nu sunt ingrijorati de viitor. Copiii mici exprima exact ceea ce simt si nu se tem sa iubeasca.
   Cele mai fericite momente din viata noastra sunt cele in care ne jucam la fel ca si copiii mici, cand cantam si cand dansam, cand exploram si cream diferite lucruri numai pentru a ne amuza. Aceasta stare de fericire maxima care caracterizeaza comportamentul de copil este fireasca, intrucat ea exprima mintea umana normala. Copiii sunt inocenti si este firesc ca ei sa exprime iubirea. Ce s-a intamplat insa cu noi? Ce s-a intamplat cu intreaga lume in care traim?
     Necazul este ca adultii din jurul copiilor sunt deja bolnavi din punct de vedere mental, iar boala este extrem de contagioasa. Ei capteaza atentia copiilor si ii  invata pe acestia  sa se comporte exact ca ei. Acesta este mecanismul prin care boala lor este transmisa copiilor. Asa ne-am infectat si noi pe vremea cand eram copii, de la parintii nostri, de la profesori, de la rudele mai mari, de la toti acesti oameni bolnavi. Ei ne-au captat atentia si ne-au transmis informatiile lor prin repetitie. Acesta este procesul prin care a invatat omul: programarea mintii sale.
     Mecanismul nu poate fi schimbat, programul insa da. Prin capterea atentiei lor, noi ii invatam pe copii o anumita limba, cum trebuie sa citeasca , cum trebuie sa se comporte, cum trebuie sa viseze. In acest fel, oamenii sunt domesticiti la fel cum am domestici un caine sau un alt animal, prin mecanismul pedepsei si al recompensei. Acest lucru este intru totul normal. Ceea ce noi numim educatie nu este altceva decat domesticire a fiintei umane.
    La inceput copii se tem sa nu fie pedepsiti, iar mai tarziu invata sa se teama inclusiv de faptul ca nu isi vor primi recompensa, ca nu sunt suficienti de buni pentru mama sau pentru tata, pentru fratele mai mare sau pentru profesor. S-a nascut astfel nevoia de a fi acceptati. Inainte, nu le pasa daca erau acceptati sau nu. Opiniiile celorlalti oameni nu contau pentru ei, pentru ca ei nu doreau altceva decat sa se joace si sa traiasca in prezent.

    
Teama de a nu primi recompensa asteptata se transforma treptat in frica de a fi respinsi. Teama ca nu sunt suficienti de buni pentru altcineva ii face sa incerce sa se schimbe, sa isi creeze o imagine pe care o proiecteaza in exterior, in functie de ceea ce asteapta altii de la ei. Copiii fac acest lucru numai pentru a fi acceptati, pentru a-si primi astfel recompensa. Ei invata sa pretinda ca sunt ceea ce nu sunt, si continua sa joace acest rol, numai pentru a fi suficienti de buni pentru mama sau pentru tata, pentru profesor, pentru a corespunde religiei, pentru o mie de motive.
    Prin practica, ei ajung sa se identifice din ce in ce mai bine cu modelul ales, cu imaginea pe care si-au ales-o si pe care o controleaza acum perfect.
In curand, ei uita cine sunt in realitate si incep sa traiasca in conformitate cu imaginea aleasa. Mai mult, ei isi creeaza imagini diferite, in functie de grupurile diferite de oameni cu care se asociaza. Astfel, ei isi creeaza o anumita imagine pentru acasa si o alta pentru la scoala, iar cand mai cresc, isi creeaza noi si noi imagini.
    Acelasi mecanism se petrec si in relatiile dintre barbati si femei. Femeia are o imagine exterioara pe care incearca sa o proiecteze asupra celor din jur, dar cu totul alta imagine atunci cand ramane singura.
    Barbatul are si el o imagine exterioara si una interioara. Cand devin adulti, imaginile lor devin atat de diferite incat cu greu mai pot fi suprapuse. Asa se face ca in relatia dintre un barbat si o femeie exista cel putin patru imagini. Cum ar putea cei doi sa se cunoasca reciproc in aceste conditii? Este imposibil. Tot ce pot face ei este sa incerce sa isi inteleaga reciproc imaginile. Mai exista insa si alte imagini. Atunci cand un barbat intalneste o femeie, el isi creeaza o anumita imagine despre ea din perspectiva lui, in timp ce femeia isi creeaza o anumita imagine despre barbat  din perspectiva ei. Apoi, barbatul incearca sa incadreze femeia in imaginea pe care si-a facut-o despre ea, iar femeia incearca sa-l incadreze pe barbat in imaginea pe care si-a facut-o despre el.
    Iata asadar ca avem de-a face nu cu patru ci cu sase imagini. Nu este de mirare ca in cupluri exista atatea minciuni, chiar daca partenerii nu-si dau intotdeauna seama de faptul ca se mint reciproc. Relatia lor este bazata pe teama; temelia lor este minciuna. Ar fi si greu sa aiba la baza adevarul, caci mintile lor sunt invaluite in ceata.
      In cazul copiilor mici nu exista nici un fel de conflict cu imaginile de sine pe care le concep acestia.
    Aceste imagini nu sunt cu adevarat puse la incercare decat atunci cand copiii incep sa interactioneze cu lumea exterioara si cand nu mai beneficiaza de protectia parintilor. Asa se explica de ce varsta adolescentei este atat de dificila. Chiar daca pana atunci se simteau pregatiti sa isi apere imaginea de sine, atunci cand incearca pentru prima oara sa o proiecteze asupra lumii exterioare, aceasta riposteaza.
     Lumea exterioara incepe sa le demonstreze, nu in particular, ci in public, ca ei nu sunt ceea ce pretin ca sunt.
    
Sa luam exemplu unui adolescent care pretinde ca este foarte inteligent. El participa la scoala la un seminar, iar un coleg mai destept sau mai bine pregatit decat el castiga dezbaterea si il face sa para ridicol in ochii celorlalti. Evident adolescentul va incerca sa isi justifice imaginea in ochii celor apropiati. El va face mici favoruri, incercand sa-si salveze astfel imaginea, desi stie perfect ca minte. In schimb cand ajunge acasa si se trezeste singur in fata oglinzii, el izbucneste si sparge oglinda. Simte ca se uraste, ca este prost, ca este cel mai rau dintre toti.
   Discrepanta dintre imaginea lui interioara si cea pe care o proiecteaza in lumea exterioara devine astfel uriasa. Cu cat aceasta discrepanta va fi mai mare, cu atat mai dificila va fi adaptarea lui la Lumea Visului si cu atat mai putina iubire va simti el fata de sine.
    Intre imaginea de sine pe care o proiecteaza in exterior si cea interioara se acumuleaza astfel din ce in ce mai multe minciuni. Culmea este ca ambele imagini sunt la fel de rupte de realitate; ele sunt false, dar el nu-si da seama de acest lucru. Poate ca cei din jur pot vedea acest lucru, dar el este complet orb.
    Sistemul lui de negare incearca sa il protejeze de rani, dar aceste rani sunt reale si au aparut tocmai din cauza faptului ca a incercat din rasputeri sa apere o anumita imagine care nu era conforma cu realitatea.
    Copiii invata inca de mici ca opiniile celor din jur conteaza si isi acordeaza viata in functie de aceste opinii. O simpla opinie aruncata in treacat de altcineva ne poate transforma viata intr-un cosmar, chiar daca nu are nimic de a face cu adevarul: ,, Ce urat(a) esti! Gresesti! Esti un prost(o proasta)!
     Opiniile exterioare au o mare putere asupra comportamentului prostesc al oamenilor care traiesc in iad. Acestia simt in permanenta nevoia sa auda ca sunt frumosi, buni, destepti, ca ceea ce fac ei este bine. ,,Cum arat? Ti-a placut cum am vorbit? Esti de acord cu ceea ce fac?,,
    Noi simtim nevoia sa auzim opiniile celorlalti tocmai pentru ca suntem domesticiti si putem fi manipulati in functie de aceste opinii. De aceea, noi cautam in permanenta recunoasterea din partea altor persoane. Avem nevoie de un sprijin emotional din partea lor.
       
Don-Miguel-Ruiz-Arta-de-a-iubi

marți, 14 iunie 2011

Mama si copilul


     Noi credem ca este foarte importanta alimentatia mamei, mostenirea genetica, ca sunt importante poftele cu care uneori se alinta dar in realitate este importanta starea ei
de armonie. Este usor de inteles ca aceasta stare depinde mult mai putin de factori aparent obiectivi cat de etichetele pe care mintea mamei le genereaza. Nestiind foarte clar acest lucru noi cautam sa realizam alte deziderate, fara nici o legatura cu copilul. Daca am presupune ca in uter ar fi lipsa a unui element necesar conform programului arhetipal,  acel element ar fi sublimat imediat din cel aflat la dispozitie.
  Permutarea elementelor este ceva firesc si noi avem cunostiinta de aceasta. Au fost realizate cercetari care demonstreaza acest lucru.
     In momentul nasterii sunt o infinitate de ganduri, frici,practici care deformeaza programul initial. Oamenii se tem de reusita nasterii de parca nu ar fi cel mai firesc lucru, apoi se tem de evolutia timpurie. O prima agresiune se aplica proaspat
iesitului corp prin stimulare pentru a i se auzi vocea. Apoi urmeaza cateva contacte cu substante farmaceutice care nu fac parte din evolutia lui fireasca.
     Incepand cu acest moment toata evolutia va fi o continua grefare de programe viciate pe structura informationala cu care el a venit. Rezultatul va fi preponderent
influentat de informatia aleatoare si perturbatoare. Tot felul de  apartinatori grijulii si tematori, tot felul de sfaturi intelepte cu urmari foarte neintelepte. Si este absolut firesc sa fie asa de vreme ce aici chiar nimeni nu mai stie cu adevarat nimic. Din tot ceea ce se petrece nimeni nu poate fi decat arareori invinovatit de ceva deoarece toti au cele mai bune intentii. Nimeni nu are constiinta faptului ca perturbeaza ceva, cata vreme nimeni nu i-a spus vreodata ca asa stau lucrurile. Toate astea s-au uitat demult de catre toti membrii
civilizatiei.
 Poate parea stiintifico-fantastic dar este purul si regretabilul adevar totul.


La inceput informatia cu care a venit este cel mai grav afectata prin frici cu privire la modul cum evolueaza, apoi prin practici medicale culminand cu vaccinurile. Se continua cu alimentatia. Poate veti intelege ca informatia care se gaseste
in laptele matern nu are cum sa semene cu cea a laptelui de
vaca. E simplu sa spui e lapte, e gras, e bun. E natural . Doar ca natural nu este ca informatia de la un animal sa fie apropiata omului.     Dar asta este doar inceputul. Urmeaza introducerea in alimentatie a oului, branzei si carnii caci noi am
vazut ca "corpul are nevoie de"...proteine, glucide si lipide,
saruri minerale si oligoelemente. Fiind cea mai slaba veriga a
evolutiei probabil, ea nu isi va putea obtine altfel aceste
elemente decat daca i le dam gata fabricate de alte organisme,
mai "bine pregatite"...Nu stiu cum sa va descriu mai sugestiv
aiureala din mintile noastre... De unde structura corpului  fizic trebuia sa aiba o anumita vibratie specifica unui corp Omenesc, ea a fost altfel coborata prin inconstienta incat devine mult mai usor abordabila de frecvente ale bolilor.
Mai ales ca avem deja "pre-programate" asa numitele boli ale copilariei.
     Desi medicii au observat ca un organism bolnav se reface mai repede daca din alimentatie sunt scoase carnea, ouale, branza totusi se insista pe retinerea in alimentatia omului a unor proteine de origine animala in mod total
nejustificat. Ba mai circula si legenda conform careia o friptura de porc in sange are reale virtuti in refacerea nu stiu caror parametrii. Cu ce programe informationale vine aceasta carne nu suntem capabili sa ne gandim. Fara a ne gandi la proteina
ucigasa sau la trichineloza ci umai la simplele programe dupa
care s-a constituit acea carne, acel tesut de animal pe care noi
il preluam cu mare pofta. Daca PC-ul tau are Windows-ul ca mediu, ce ai putea spera sa obtii instaland programe in Linux?  Este o intrebare simpla, pe care nu ne-o punem... Eu as spune haos informational.
     Toti cei care au fost parinti trebuie sa isi aminteasca cu ce dificultate au introdus carnea in alimentatia copilului lor. Ei nu manifesta nici o apetenta pentru acest presupus aliment si chiar cand cresc fac destule mofturi legate de carne. Nici noi
nu am agreat-o pe vremea cand eram copii. Procesul educational are si laturi de-a dreptul draconice caci deh,parintii stiu mai bine ce este necesar copilului lor....Ce eraore! 
    Intotdeauna un sugar ar avea multe sa va invete daca nu ati fi infatuati si ati avea un plus de atentie la manifestarile lui. De fapt pana pe la 12 ani ar trebui sa fim foarte receptivi la ceea ce incearca uneori cu blandete sa ne arate.
 Ei nu au pana atunci un ego prea mare daca nu au fost stimulati
excesiv in acest sens, desi am vazut destule cazuri. Ca atare mintea limitata prezinta mult mai multa transparenta pentru  Cunoasterea care vine din Sine. Dar tocmai atunci noi ii consideram mici si prosti si ne ratam inca o sansa de a ne
apropia putin macar de Adevar.
Daca veti fi atenti ei nici hainutele nu le prea agreaza, deoarece aura corpului lor le asigura o protectie superioara, fiind mai mare si de o frecventa mai ridicata. Ei percep mult mai putin decat cei mari variatiile de temperatura ca pe o
agresiune. Si se obisnuiesc mult mai greu cu temperaturile ridicate decat cu cele joase. "Raceala" lor nu are motivatie virotica ci se datoreaza fricilor pe care noi le inducem sau le proiectam catre ei. Ceea ce noi etichetam ca grija sau
prudenta este de fapt frica cosmetizata. Mereu noi ne temem sa nu "pateasca ceva rau". Din punct de vedere energoinformational creem prin aceasta conditiile ca aceasta "probabilitate" sa devina fenomen obiectiv in ciclul cauza efect.
Deoarece cauza nu o vedem vom cauta o motivatie la indemana si ce poate fi mai facil decat faptul ca nu a fost corespunzator imbracat. Ca atare, cu o frica improspatata de acum, data viitoare vom fi mai "intelepti" si il vom infofoli mai
bine, diminuandu-i protectia aurica si marind sansele prin plusul de frici capatate din experienta anterioara neinteleasa ca si prin diminuarea protectiei, ca fenomenul sa se repete. O solutie de piramidon nu va face decat sa impurifice structura si
sa coboare putin vibratia ansamblului fiintei copilasului, care data viitoare va fi si mai putin aparat. In plus cream posibilitatea ca alte raspunsuri sa se manifeste, cum ar fi o alergie medicamentoasa.
     Par poate amanunte dar am cunoscut multe cazuri in care parintii au distrus bietele fiinte pe care ar fi trebuit sa le ajute prin iubire sa devina oameni pe acest Pamant.Cine  crede ca ei au nevoi mai mari decat iubirea nu stie absolut nimic despre copii. Cunoastem cu totii o etnie care isi iubeste
copii foarte mult, desi nu de putine ori ii vedem umbland desculti prin zapada. Toti ne-am minunat candva de faptul ca nu se imbolnavesc. Uimirea noastra insa se datoreaza necunoasterii si neintelegerii profunde asupra vietii.
   Proiectam asupra micutilor tot felul de programe pe care apoi le "tratam" cu ceai pentru pretinse colici, cu tot felul de siropuri de tuse sau altele si mai toxice. Intregul tract digestiv se formeaza greu si este agresat chiar si de banane, 
cartofi fierti natur sau portocale. Sunt acide sau produc aciditate iar ei simt foarte tare acest disconfort. Aciditatea are un caracter entropic, nu favorizeaza viata. Apoi ceaiul aparent benefic este in final apa fiarta si racita. Apa fiarta nici ea nu
favorizeaza viata, dar noi credem ca ii fereste pe micuti de eventuale infectii si suntem mai linistiti in fricile noastre bazate pe multa neintelegere. Veti avea copii mult mai sanatosi daca veti inlocui ceaiurile sau compoturile cu apa plata la
temperatura camerei iar fructele pasati-le numai. Iar daca
copilul pare ca a racit este preferabil sa constientizati ca
probabil cineva a proiectat un nivel al fricilor mult mai mare
decat a putut el sa suporte si nu va grabiti cu piramidon. Iubiti-l
doar asa cum este firesc si ii va trece de la Sine. Nu va puteti imagina cat de mult ii asigura Sinele evolutia corecta, in ciuda aparentei fragilitati. Noi spunem ca nu au inca format un sistem imunitar deoarece atat putem noi intelege dar micutii
sunt, in raport cu un matur, poate de zeci de ori mai puternic aparati. Atentie insa: programele ii apara de eventuale agresiuni naturale, nu de produsele informationale ale mintilor noastre. Nici de agresiunile noastre mai "dense" izvorate din
teama, cum sunt medicamentele. Un sugar va pune manuta pe o oala aflata la peste 100 de grade si nu va pati nimic, ba nici macar nu scanceste. Va avea doar ochisorii mirati si este capabil sa repete experienta pentru a se asigura ca nu s-a
inselat. El nu stie ca trebuie sa se simta agresat si nici nu este. 
Vibratia mult mai ridicata datorata puritatii "corpului fizic" ii mareste mult rezistenta si nu va avea nici o urma pe piele. In cazul in care considerati ca "a racit" usor va recomand sa luati o esenta naturala de parfum si sa ii dati o picatura undeva sub barbita, de vreo doua ori pe zi. De asemeni sa il scoateti la aer curat. Si nu puneti prea multe straturi de hainute pe copii.
Protectia termica a corpului nu de haine este asigurata ci de
ceea ce noi numim "aura corpului". Prezenta hainelor o restrange si obtinem rezultatul opus celui dorit sintetice sunt si mai restrictive pentru aura si nu au ce cauta pe trupurile micute. Tot vibratia mult mai inalta face ca senzitivitatea sa fie mult mai mare la copii. De aceea si mirosul copiilor este mult mai fin, apropiat de cel al cainilor -cam de 1000 de ori mai fin decat al unui matur "normal". Aici am pus ghilimele deoarece si un adult isi poate ridica nivelul vibratiei la aceleasi valori si va capata exact aceeasi senzitivitate. De fapt prin ridicarea vibratiei ansamblului care suntem obtinem ceva greu de acceptat pentru intelect: pe de o parte senzitivitatea creste exponential la toti senzorii si pe de alta parte se atenueaza mult ceea ce noi ne-am obisnuit a denumi "durerea" sau alte "raspunsuri" pe care le consideram normale pentru corpul fizic. Asta se datoreaza in principal faptului ca noi credem ca exista neurotransmitatori cand in realitate aceasta"functie" este urmare a densificarii dincolo de limitele programate a ceea ce numim "corp fizic", prin simpla impurificare a structurilor.
       Va mai recomand ca in camera copiilor sa fie permanent muzica si nu neaparat in surdina si nici neaparat o muzica relaxanta. Vor deveni mult mai veseli si mai robusti din toate punctele de vedere. Chiar mai dinamici. Abia se vor tine
pe picioruse si vor dansa cu multa bucurie. In acest fel nici nu se vor simti deosebit de deranjati la zgomotele incidente care pot veni din afara casei si nici voi nu va trebui sa va strecurati pe varfuri prin casa. Este preferabil insa ca muzica sa nu vina
de la programele radio, deoarece ea este impestritata cu tot felul de spoturi publicitare si stiri, care nu mai au vibratie de creatie artistica. Este vorba tot despre informatia care se vehiculeaza. Recomandarea este benefica pentru mici si mari.
Exista un nivel la care ceva danseaza permanent in noi, in prezenta muzicii.
 Acel "dans" subtil are efecte miraculoase.
Este ca un fel de fizioterapie fara contraindicatii deoarece se face la frecvente mult superioare si cu suport informational sprijinit pe iubire. Pentru acest scop un CD-player este cel mai potrivit deoarece nu va trebui prea mult supravegheat si poate
fi programat sa repete de cate ori vreti. Va economisi multa suferinta si multi bani pe care altfel ii veti cheltui pe medicamente.
Si pentru ca am atins subiectul muzica am sa il dezvolt putin. Asa numita "creatie" din acest plan, fie ea artistica sau stiintifica este de fapt o racordare la frecvente mai inalte.
Artistii denumesc aceasta inspiratie sau "muza" iar oamenii de stiinta mai degraba genialitate. De fapt totul este aceasta ridicare a frecventei pentru a accesa planuri infoenergetice mai inalte. De acolo sunt "coborate" alte "realitati" si oferite acestei
civilizatii. Uneori este vorba de cunoastere, alteori de simple tehnologii, alteori doar simple stari armonioase in care un artist da nastere unei opere artistice cu mijloacele pentru care el s-a pregatit.  Sunt arte in care senzitivul este mai implicat, altele in
care totul se elaboreaza cu ajutorul mintii, nu neaparat limitate.
   Cea mai directa cale prin care Armonia se adreseaza, prin intermediul senzitivului, ansamblului fiintei noastre este desigur muzica. Ea are canale prin care comunica direct tuturor nivelelor si structurilor fiintei. Daca veti ridica suficient
nivelul de vibratie a fiintei veti constata ca simtiti muzica, la volum scazut, chiar prin buricele degetelor. Calitatea mesajului este asigurata si de niste constante cu aspect matematic, anume ritmul, intervalele dintre note -care nu sunt egale ci
doar armonioase-, octavele, etc. Actul creator al artistului este
in general motivat de iubire deoarece nimeni nu creaza pentru el ci pentru a produce bucurie celor care vor rezona cu starea lui in momentul creatiei. In plus muzica aceea va creea prin rezonanta un mai mic sau mai mare egregor, uneori pe
considerente etnice, alteori prin empatie. Constientizarea acestor aspecte si care nu sunt nici pe departe toate ne va aduce un real beneficiu. In primul rand vom fi mai putin tentati sa operam separari pe criterii ale intelectului. Apoi vom incepe
sa manifestam din ce in ce mai putine preferinte deoarece  ce ai refuza un mesaj de iubire al unui semen, care vrea sa te faca partas la un moment de gratie in care el a
adus pentru a ti-l face cadou un ansamblu de armonii  din Armonia Universala?!
 Vei fi mult mai castigat daca te vei lasa cuprins, imbaiat la toate nivelele fiintei de sunetele respective, daca vei lasa cat mai multe structuri sa "danseze"
in ritmul si pe melodia propusa. Mai are si avantajul ca o poti
face indiferent cu ce te ocupi in acel moment, fie ca citesti o carte, fie ca faci o activitate manuala. Rezultatul poate nu-l vei constientiza imediat, dar in timp vei vedea ca ai devenit mult mai robust la toate nivelele, ca chiar pretinsul sistem imunitar raspunde altfel, calitatea experientei tale de viata per total
crescand simtitor.
Viitor-Deja-Prezent-Vol-2

luni, 13 iunie 2011

Despre copii...





„Cand copiii traiesc in critica, invata sa condamne.

Cand copiii traiesc in ostilitate, invata sa lupte.
Cand copiii traiesc in frica, invata sa fie tematori.
Cand copiii traiesc in mila, invata sa isi planga de mila.
Cand copiii traiesc in ridicol, invata sa fie timizi.
Cand copiii traiesc in gelozie, invata ce este invidia.
Cand copiii traiesc in rusine, invata sa se simta vinovati.
Cand copiii traiesc in toleranta, invata sa fie rabdatori.
Cand copiii traiesc cu incurajare, invata sa fie increzatori.
Cand copiii traiesc cu lauda, invata sa aprecieze.
Cand copiii traiesc in ingaduinta, invata sa se placa pe ei insisi.
Cand copiii traiesc in acceptare, invata sa gaseasca iubirea in lume.
Cand copiii traiesc in apreciere, invata sa aiba un scop.
Cand copiii traiesc langa oameni care impart totul, invata sa fie generosi.
Cand copiii traiesc cu onestitate si corectitudine, ei invata ce sunt adevarul si dreptatea.
Cand copiii traiesc in siguranta, invata sa aiba incredere in ei si in cei din jurul lor.
Cand copiii traiesc in prietenie, invata ca lumea este un loc unde este frumos sa traiesti.
Cand copiii traiesc in seninatate, invata sa aiba mintea linistita. Cum traiesc copiii tai?”

Dorothy L. Nolte, PhD.