miercuri, 10 decembrie 2014
THE POLAR EXPRESS
Mai exista oare copii care sa nu creada in Mos Craciun? Iata ca eroul
nostru nu crede. In timp ce sora lui asteapta cu nerabdare cadourile,
baiatul sta linistit in pat, asteptand si el sosirea mosului, pentru a
se convinge odata pentru totdeauna ca acesta exista. La doisprezece fara
cinci minute, un tren, Polar Expres, opreste in fata casei sale, tren
care il va duce pana la Polul Nord, acolo unde traieste mosul. In tren,
baiatul intalneste alti copii dornici de aventura si pe parcursul
acestei calatorii invata niste lucruri esentiale despre viata: a se baza
intotdeauna pe familie, a avea incredere in prieteni, a avea curaj si
a-si impune parerile. The Polar Express este o poveste formidabila
despre Craciun si despre spiritul lui.
marți, 29 iulie 2014
RANA DE ABANDON din copilarie si efectele ei. Cum sa vindeci o rana a sufletului care inca doare
Abandonul
emotional se construieste in copilarie in momentul in care cei care au
grija de copil nu ofera suport si indeplinirea nevoilor copilului pentru
a creste si a se imbogati emotional. Afla de la un psiholog ce
presupune de fapt rana emotionala a abandonului si ce poti face pentru a
te vindeca de ea!
de MIHAELA IORDACHE, psiholog si expert Garbo
- Nevoile altora sunt mai importante;
Pentru unii copiii, abandonul este predominant fizic, cand conditiile necesare pentru o dezvoltare potrivita nu au fost indeplinite (lipsa supraveghierii, lipsa nutritiei potrivite, lipsa unui acoperis, absenta de imbracaminte potrivita si caldura, abuz fizic si/sau psihic.
- nu este bine sa ai succes. Realizarile nu sunt vazute, si de multe ori sunt minimizate.
Procesul de recuperare incepe cand persoana incepe sa recunoasca ca aceste temeri au radacini in trecut si s-au dezvoltat ca modalitate creativa de supravietuire pentru a controla exteriorul si a atinge sentimentul de siguranta.
Atingerea este importanta si poate avea un impact puternic in recuperarea de teama de abandon de exemplu. Din pacate in cazul multor persoane, aceasta inteligenta este cumva adormita. Pentru a compensa trairea interna, persoana ajunge sa concentreze foarte multa atentie in mediul exterior pentru a cauta atentie si validarea propriilor emotii, chiar si identitatea. Cand ne uitam constant in exterior fara a realiza starile noastre interne, ratam oportunitatea de a construi incredere in sine si ramanem cu senzatia de fragilitate interna.
- Nu merita sa ramai blocat, mai bine muncesti pentru dezvoltarea unei bune stari cu orice implica
de MIHAELA IORDACHE, psiholog si expert Garbo
Multe
persoane se lupta cu sentimente despre nevoi emotionale neindeplinite,
experimenteaza acest abandon emotional, care de fapt isi are radacina in
copilarie. Desi termenul de ‘abandon’ ne duce in mod obisnuit cu gandul
la separare in plan fizic, concret, in cazul abandonului emotional este
un context mai abstract, ce se incadreaza in senzatii emotionale cum ca
ceva nu este tocmai potrivit.
Este
foarte important de mentionat ca abandonul emotional nu are nimic de a
face cu proximitatea in plan fizic. Te poti simti abandonat chiar de o
persoana care sta foarte aproape de tine, insa cu care conexiunea,
legatura umana nu este construita, lasand astfel nevoi emotionale
neindeplinite.
Persoanele
care se lupta cu abandonul prezinta des teama de a ramane singure sau
chiar ajung dupa mult timp sa creada ca de fapt sunt menite sa fie
singure. Relatiile neindeplinite, pline de frustrare sunt construite de
fapt din nesigurante si temeri. Mai mult, teama de abandon duce la
abandonul in cazul fizic in care persoana pleaca din relatia interumana,
ducand astfel la profetia ce se autoindeplineste.
Teama de abandon isi are, de multe ori, radacinile in copilarie
Acest
abandon emotional se construieste in copilarie in momentul in care cei
care au grija de copil nu ofera suport si indeplinirea nevoilor
copilului pentru a creste si a se imbogati emotional. Copilul creste
intr-un mediu in care, cumva o parte din el nu este acceptata. In felul
acesta, copilul ‘invata’ ca nu este ok sa afiseze acea parte. De exemplu
invata ca:
- Nu este ok sa faci greseli;
- Nu este ok sa iti arati emotiile;
- I se spune ca emotiile afisate nu sunt adevarate;
- Nevoile nu sunt premise tuturor;
- Nevoile altora sunt mai importante;
- Implinirile si succesul sunt minimizate.
Alte moduri in care acest abandon emotional se intampla, cand copilul:
- Nu se ridica la asteptarile parintilor; care sunt de multe ori nerealiste si nepotrivite pentru varsta copilului;
-
Este tras la raspundere pentru comportamentul altora; in special pentru
actiunie si sentimentele parintilor – clasicul ‘din cauza ta’
-
Dezarcordul despre o anumita actiune este exprimat ca dezacord despre
intreaga pesoana si identitate a copilului in loc sa fie exprimat ca
dezacord despre comportamentul specific.
Teama
de abandon are radacini in copilarie, fie in urma unei pierderi
semnificative cum este moartea unui parinte sau divortul, fie ca
rezultat al atentiei emotionale nepotrivite. In postura de adult, aceste
experiente timpurii se traduc in teama de a fi abandonat de persoanele
care sunt importante. Desi un anumit grad de teama de abandon este
normal ca parte din experienta umana, in momentul in care devine severa
si afecteaza calitatea vietii, si de multe ori foarte dificil de
gestionat, poate fi cauza principala in dificultatea de a creea relatii
sanatoase.
In
situatia in care copiii au crescut cu o pierdere cronica, in lipsa
protectiei fizice si psihice de au nevoie si merita, ajung sa
internalizeze frica. Lipsa atentiei si protectiei atat din punct de
vedere fizic, cat si emotional se traduce in abandon. A trai cu
experiente repetate de abandon da nastere unui sentiment ridicat de
rusine. Aceasta se contureaza din mesajul implicit, inconstient din
experientele de abandon: “Nu esti important. Nu esti de valoare”. Din
acest loc, incepand cu aceste mesaje este necesar sa incepem vindecarea.
Pentru unii copiii, abandonul este predominant fizic, cand conditiile necesare pentru o dezvoltare potrivita nu au fost indeplinite (lipsa supraveghierii, lipsa nutritiei potrivite, lipsa unui acoperis, absenta de imbracaminte potrivita si caldura, abuz fizic si/sau psihic.
Copiii
sunt in totalitate dependenti de protectia ingrijitorilor lor sa le
ofere un mediu sigur pentru a se dezvolta. Cand nu se intampla asta, se
formeaza crezul ca lumea este un loc nesigur, in care oamenii nu sunt de
incredere, si nu merita atentie si ingrijire potrivita.
Sa nu ascunzi niciodata 'acea' parte din tine...
Abandonul
emotional apare cand parintii nu ofera conditiile si mediul emotional
pentru o dezvoltare sanatoasa. Abandonul emotional mai este descris si
ca fenomenul care apare in momentul in care copilul ‘invata’ din
experienta ca trebuie sa isi ascunda o parte din cine este pentru a fi
acceptat, sau sa nu fie respins.
A ascunde o parte din tine inseamna:
- nu este bine sa faci o greseala
-
nu este bine sa afisezi emotii, sa ti se spuna ca modul in care simti
nu este adevarat. De exemplu “ Nu ai nici un motiv sa plangi si daca nu
te opresti din plans o sa-ti dau eu un motiv de plans”. Suna familiar?
- nu este bine sa ai nevoi. Nevoile celorlalti par mult mai importante decat ale tale.
- nu este bine sa ai succes. Realizarile nu sunt vazute, si de multe ori sunt minimizate.
De
multe ori problemele de abandon sunt amestecate cu perceptii si limite
neclare din partea partintilor cum ar fi parinti care nu vad copilul ca o
fiinta separata cu limite distincte si se asteapta la nivel inconstient
sa fie o extensie a propriei lor persoane; cand parintii nu sunt
dispusi sa isi asume responsabilitatea pentru sentimentele, gandurile si
comportamentele lor insa se asteapta ca si copilul sa isi asume
responsabilitate; cand imaginea de sine a parintelui este hranita de
comportamentul copilului.
Abandonul
impreuna cu limite neclare, in momentul in care copilul dezvolta
imaginea si valoarea de sine, reprezinta fundatia credintelor despre
propria insuficienta ca fiind principala cauza a rusinii pe care o simt.
Acestea nu sunt sub nici o forma indicatori ai valorii copilului ci mai
bine exprimat, sunt indicatori ale unei gandiri eronate despre sine si
credinte false.
Aceste
rani emotionale sunt adanci si reale si ajung sa fie reproduse in cazul
relatiilor adulte. Cauzele ranilor emotionale trebuie sa fie intelese
si acceptate pentru a incepe procesul de vindecare.
Abandon si Trauma. Cand incepe VINDECAREA
Uneori
aceste experiente de abandon pot constitui adevarate evenimente
traumatizante din viata unei persoane. Moartea unui parinte poate sa fie
o astfel de trauma pentru un copil, ca si incapacitatea de a ajunge sa
se simta in siguranta datorita unui abuz fizic sau sexual sau lipsa
adapostului. Un tipar de neglijenta emotionala se poate traduce ca fiind
traumatizant.
In
procesul de abordare a problemelor psihologice rezultate din
sentimentul de abandon in cadrul terapiei, poate scoate la suprafata
sursa, fie o trauma sau temeri profunde asociate cu experientele din
copilarie. In lucrul cu un terapeut integrativ, o persoana invata cum sa
separe temerile din trecut de realitatea prezenta, construind un mediu
in care sa dezvolte perceptii, reactii si asteptari realiste de la viata
si de la propria persoana.
Procesul de recuperare incepe cand persoana incepe sa recunoasca ca aceste temeri au radacini in trecut si s-au dezvoltat ca modalitate creativa de supravietuire pentru a controla exteriorul si a atinge sentimentul de siguranta.
ARHETIPURI SI MITOLOGIE: Abandonul se regaseste si in povestile despre IUBIRI IMPOSIBILE
Mitologia
este plina de povesti despre abandon sau iubiri imposibile, in special
femei care si-au dedicat intreaga viata partenerilor pentru a se gasi
intr-o zi parasite pentru o cauza nobila. Unii psihologi, cum este Carl
Jung care sustine ca aceste mituri si legende au devenit parte din
inconstientul colectiv. La un nivel primar, toti am intenalizat anumite
povesti si le-am facut parte din modul comun de a vedea lumea.
Fizicul ne spune multe despre trairile interne
Persoanele
care sunt sensibile in privinta abandonului sunt foarte sensibili si la
respingeri. Aceste rani ies la suprafata atunci cand pesoana se simte
respinsa, de obicei in relatiile cu parteneri de sex opus. Reactia care
se formeaza este una de dependenta. Dependenta de validare in relatii de
exemplu. Sentimentul trait este ca nu primeste niciodata destula iubire
pentru a se sustine singur. Este posibil sa construiasca mediul in asa
fel incat sa ii fie usor sa interpreteze rolul de victima pentru a primi
atentie si suport, va creea multe dificultati pentru a declansa aceste
reactii celor din jur.
In
literatura de specialitate se vorbeste mult despre efectele generale
ale abandonului perceput in copilarie. Ma voi opri scurt la efectele
asupra fizicului.
Asculta mesajele pe care ti le transmite corpul: Efectele abandonului emotional asupra fizicului
Lise
Bourbeau ne explica cum experienta la nivel corporal, somatic,
constienta personala, este cea mai autentica experienta in viata. La
acest nivel se poate observa foarte clar mesajele interioare si se poate
experimenta consistenta si stabilitatea persoanala. Fara constiinta
somatica, a modului in care ne influnteaza emotiile fizicul ( atat la
nivel de postura, muscular, respiratie, atitudine fizica generala,etc),
avem o experienta scazuta a propriei persoane si a trairilor prezente,
care lasa senzatia de gol si instabilitate.
Pentru
fiecare tipar psihologic exista un echivalent in corp, un tipar somatic
care se manifesta. Abandonul este manifestat in corp sub forma de lipsa
de tonus si postura saracacioasa, greu de sustinut ca si cum persoanei
i-ar fi greu sa se sustina pe sine. La nivel psihologic este manifestat
prin comportamente dependente si /sau codependente, in relatiile
personale cat si fata de alte substante.
INTELIGENTA SOMATICA: Increderea in 'vocea interioara' (instinct) vindeca...
Este
important sa invatam cum sa ‘ascultam’ aceste mesaje corporale in
lucrul cu un terapeut si sa avem incredere in inteligenta somatica, care
a mai fost numita si ‘instinct’ sau ‘vocea interna’.
Atingerea este importanta si poate avea un impact puternic in recuperarea de teama de abandon de exemplu. Din pacate in cazul multor persoane, aceasta inteligenta este cumva adormita. Pentru a compensa trairea interna, persoana ajunge sa concentreze foarte multa atentie in mediul exterior pentru a cauta atentie si validarea propriilor emotii, chiar si identitatea. Cand ne uitam constant in exterior fara a realiza starile noastre interne, ratam oportunitatea de a construi incredere in sine si ramanem cu senzatia de fragilitate interna.
Experienta
somatica ne ajuta sa diferentiem mesajele subtile internalizate din
trecut, sa recunoastem diferentele dintre momentele in care nu exista o
alternative si momentul prezent in care exista alternativa alegerii
personale. Vindecarea ranii de abandon implica mai mult decat
interventii la nivel relational suportiv si hranitor, este important si
interventii la nivel corporal. Se poate invata empatia si acceptarea,
afirmarea si respectful fata de propria persoana, afirmarea propriilor
dorinte si nevoi, cat si se lucreaza pe experientele de disociere
timpurii care au format aceasta scindare minte-corp, pentru a oferi
ocazia expresiei personale autentice in intregime in orice context nu
doar in cabinetul terapeutului.
Teama de abandon afecteaza si stima de stine
Pentru
cei care se lupta cu teama de abandon, se poate remarca cum aceasta
afecteaza in mod negativ stima de sine, provocand sentimente de lipsa de
valoare fata de propria persoana. Acesta este un subiect mult mai larg
despre cum teama de abandon afecteaza imaginea de sine si o voi aborda
pe larg in umatorul episod.
Terorizati
ca intr-o zi aceasta teama de abandon va deveni reala si anxietatile
sunt si ele la fel de reale si afecteaza stima de sine. Teama si
anxietatea sunt cei doi piloni de sustinere ai unei stime de sine
scazute. Bazate pe experientele timpurii, se dezvolta perceptii si
credinte despre sine. Anxietatea este exagerata si patrunde in orice
domeniu din viata persoanei si afecteaza: abilitatea de a lua decizii,
de a se relaxa, de a mentine o hotarare sau pur si simplu motivatia,
abiliatea de a-si reveni dupa o dezamagire, stabilitatea emotionala,
energia personala, abilitatea de a invata, deschiderea de a invata noi
abilitati, abilitatea de a introspecta.
Sunt cateva temeri de baza care stau la baza unei stime de sine scazute si le vom aborda pe larg:
1. Teama de a face ceva ce va confirma insuficienta
2. Teama ca altii vor vedea ce au facut si in acelasi timp vor vedea insuficienta
3. Teama de a pierde ceea ce are, teama ca succesul nu poate sa fie sustinut, teama de abandon
4. Teama de a experimenta din nou umilirea, depresia, disperarea.
2. Teama ca altii vor vedea ce au facut si in acelasi timp vor vedea insuficienta
3. Teama de a pierde ceea ce are, teama ca succesul nu poate sa fie sustinut, teama de abandon
4. Teama de a experimenta din nou umilirea, depresia, disperarea.
***
Mihaela
Iordache este un ambasador pentru sanatate mentala, emotionala si
fizica. Specialist psihologie, clinica, organizationala si psihoterapie,
a terminat studiile in Bucuresti si este pasionata de natura umana.
Scopul activitatii sale este sa ajute la atingerea potentialului maxim,
sa asiste grupuri si echipe sa construiasca relatii puternice. Scrie,
danseaza, meditezeaza si calatoreste. Cateva lucruri in care crede:
- Nu merita sa ramai blocat, mai bine muncesti pentru dezvoltarea unei bune stari cu orice implica
- Descopera bucuria si placerea In fecare moment din zi, chiar si in mijlocul haosului si stresului
- Crede in sinteza perspectivei integrative, suntem un intreg, mintea, creierul, corpul si sufletul;
-
Crede in practicalitatea psihoterapiei cat si latura ei complementara
si ca investitia in propria persoana este cel mai bun lucru pe care
cineva il poate face
- Nu exista reteta magica sau pilula care sa te schimbe, e necesar sa te implici
De
mai mult de 10 ani, Mihaela studiaza si practica psihologia. A studiat
mai multe forme, practicant atat in zona organizationala cat si cea
clinica, si s-a oprit la cea care o defineste si se potriveste in
practica sa, si anume Psihologia Integrativa. Mihaela face parte din
Asociatia Romana de Psihologie Integrativa de 2 ani. Este o abordare
complexa de a creste resursele personale pentru a atinge potentialul.
Scopul este sa ajute la construirea unei aliante sanatoase intre minte
si corp, integrarea strategiilor psihologice, pentru a va sprijini sa
gestionati provocarile de zi cu zi si un stil de viata implinit, atat
profesional cat si personal.
miercuri, 23 iulie 2014
miercuri, 18 iunie 2014
joi, 1 mai 2014
The Great Mouse Detective (1986) - animatie
The Great Mouse Detective este o animaţie apărută
în anul 1986, fiind distribuită de către Walt Disney Feature Animation.
De regia acestei animaţii s-au ocupat Ron Clements şi Burny Mattinson,
iar de scenariu s-au ocupat Peter Young şi Vance Gerry. Printre cei care
şi-au împrumutat vocile pentru aceasta animaţie sunt Vincent Price,
Barrie Ingham, Val Bettin sau Susanne Pollatschek. Aceasta animaţie face
parte din seriile Walt Disney Animated Classics, fiind cunoscută şi sub
denumirile de The Adventures of the Great Mouse Detective, pentru
relansarea pe care a avut-o în anul 1992, iar în alte ţări, Basil the
Great Mouse Detective. Acest film este bazat pe seria de cărţi pentru
copii, Basil of Baker Street, scrisă de către Eve Titus. În Londra
Victoriană, Anglia, fabricantul de jucătorii şi astfel tatăl unei fetiţe
şoarece, este răpit de către un liliac. Aceasta se înrolează în cadrul
Basil of Baker Street, acest şoricel fiind un Sherlock Holmes al
rozătoarelor. Cazul ia amploare atunci când Basil descoperă un plan
împotriva Coroanei.
luni, 21 aprilie 2014
Rango (2011)
Pînă acum, vestul sălbatic american a văzut toate tipurile de eroi, dar
Rango este o specie absolut nemaivăzută: un cameleon mititel cu suflet
mare, care îşi pune în gînd să salveze un orăşel la fel de bizar precum
creaturile care-l locuiesc, şi, care, pe parcurs, se transformă în eroul
care odinioară doar îşi închipuia că este.
miercuri, 12 martie 2014
THE ANT BULLY
Un baietel de 10 ani, Lucas Nickle, tocmai s-a mutat in oras, asa ca nu
are prieteni, ba mai mult, tot timpul are probleme cu batausul
cartierului. Lucas isi varsa toti nervii pe musuroiul de furnici din
curtea casei sale. Dar asta pana intr-o zi, cand micutele furnici,
nervoase, recurg la represalii. Cu ajutorul unei potiuni magice, reusesc
sa-l faca pe Lucas de marimea lor si il condamna sa duca o viata de
furnica in musuroiul lor. Pentru micut, acum incepe o calatorie in care
va primi lectii despre prietenie, va descoperi o noua perspectiva asupra
vietii si va invata sa-si adune curajul pentru a-i infrunta pe cei care
il sacaie.
duminică, 23 februarie 2014
miercuri, 12 februarie 2014
RELATIA PARINTE - COPIL...O ABORDARE PENTRU A MEDITA
OSHO - Fiul
Toți părinții își fac speranțe și prin aceste speranțe își distrug copiii. Trebuie să te eliberezi de părinți. Așa cum într-o zi ieși din pântecul mamei... După 9 luni, copilul își părăsește mama. Oricât de golită s-ar simți ea, copilul trebuie să părăsească trupul ei. Vine și o altă zi în viață, când copilul va părăsi așteptările părinților. De-abia atunci, pentru prima oară, va deveni o ființă cu propriile drepturi, pe propriile picioare. Atunci va deveni cu adevărat liber. Dacă părinții sunt atenți și înțelegători, își vor ajuta copilul să devină liber cât mai repede. Nu-l vor condiționa pentru a-l folosi, ci îl vor ajuta să trăiască în iubire. Așa se va naște o lume nouă, în care oamenii vor munci din iubire. Tâmplarul va munci pentru că iubește lemnul. Profesorul va preda pentru că iubește învățătura. Cizmarul va face pantofi pentru că-și iubește meseria. Dar acum se întâmplă ceva foarte neclar. Cizmarul a devenit chirurg, iar chirurgul a devenit cizmar. Amândoi sunt furioși. Tâmplarul este politician, politicianul este tâmplar. Și ei sunt furioși. Toată existența pare să fie furioasă. Uitați-vă în jur, la fețele oamenilor: unul e mai furios decât altul. Fiecare pare să nu fie acolo unde trebuie. Niciunul nu se simte împlinit, nu-și simte utilitatea, și acest lucru îl obsedează.
Am auzit odată o poveste frumoasă:
Doamna Ginsberg, ajunsă în Rai, îl întreabă pe îngerul de la registratură:
– Spune-mi, aș putea să mă întâlnesc cu cineva care este aici, în Rai?
– Desigur, răspunde îngerul, dacă persoana pe care o căutați se află aici...
– Cum să nu, sunt sigură că e aici. Este vorba de Fecioara Maria.
Îngerul își drese vocea:
– Mda, dumneaei se află în alt sector, dar dacă insistați, pot înainta cererea. Este o doamnă plină de bunătate și poate că va dori să revadă aceste locuri.
Cererea fu înaintă cu încetineala funcționărească obișnuită, iar Fecioara se dovedi, într-adevăr, plină de bunătate. Nu peste multă vreme, doamnei Ginsberg i se făcu onoarea și bucuria de a se afla în prezența Fecioarei. Doamna Ginsberg privi îndelung chipul radiind de lumină care-i stătea înainte, apoi spuse:
– Iertați-mi curiozitatea, dar mi-am dorit mereu să pot pune această întrebare. Cum ați făcut să aveți un fiu atât de minunat, pe care milioane de oameni îl venerează ca pe un dumnezeu?
Fecioara răspunse:
– Doamnă Ginsberg, noi am sperat că va fi doctor...
Părinții întotdeauna speră, iar speranțele lor devin otrăvitoare. Eu vă spun: iubiți-vă copiii și dați-le sentimentul că au fost doriți așa cum sunt. Ei n-au venit pe lume ca să vă îndeplinească vouă dorințele. Dacă vor face un lucru sau altul, nu trebuie să vă zdruncine dragostea pe care le-o purtați. Aceasta este necondiționată. Atunci va apărea o lume complet nouă. Oamenii se vor îndrepta automat spre lucrurile care le plac, își vor găsi calea spre a se împlini.
Doar dacă ești împlinit, dacă ceea ce faci nu este numai o profesie, ci vocația ta, chemarea ta, doar atunci vei putea avea față de părinți sentimente pozitive. În caz contrar, ei sunt cauza existenței tale mizerabile. Nu le poți fi recunoscător și nici nu ai pentru ce. Numai împlinit vei fi recunoscător. Iar împlinirea e posibilă numai dacă nu vei deveni un obiect. Trebuie să devii o persoană. Trebuie să devii o valoare în sine. Destinul tău este să devii un om împlinit.
Tatăl insistă: „Trebuie să mă iubești, sunt tatăl tău”, iar copilul trebuie să se prefacă. De fapt, nu-i obligatoriu să-și iubească nici mama. Este un lucru natural ca mama să aibă un sentiment instinctiv de iubire pentru copilul ei, dar invers nu este neapărat la fel de valabil. Copilul nu-și iubește mama din instinct. Că are nevoie de mamă este altceva, că se folosește de mamă este, iarăși, cu totul altceva. Dar nicio lege a naturii nu spune că trebuie să o iubească. O place pentru că îl ajută, pentru că fără ea nu se poate descurca. Așa că îi este recunoscător și-i poartă respect, ceea ce e normal. Dar iubirea este cu totul altceva.
Iubirea curge în jos, de la mamă la copil, și nu invers. Lucrurile sunt simple: iubirea copilului este pentru el însuși, iar atunci când va crește, va fi pentru copilul lui, nu invers. Gangele curge spre ocean, nu invers, spre izvoare. Mama este izvorul, iar iubirea curge către generația nouă. A o întoarce înapoi este un act forțat, nenatural, nebiologic.
Dar copilul trebuie să se prefacă, pentru că mama spune: „Sunt mama ta, trebuie să mă iubești”. Și atunci ce face copilul? Se preface, și astfel devine politician. Fiecare copil devine un politician încă din leagăn. Când intră mama în cameră, zâmbește ca un veritabil președinte american. Trebuie să zâmbească chiar dacă nu simte bucurie. Deschide gura, își mișcă buzele. Acest lucru îl ajută, e o metodă de supraviețuire. Iubirea e falsă. Și când ai găsit cea mai ieftină și mai mecanică formă de iubire, e greu s-o mai descoperi pe cea ideală, originală, autentică.
Apoi trebuie să-ți iubești surorile, frații, neamurile... fără un motiv anume. De fapt, câți își iubesc sora și pentru ce? Acestea sunt doar idei făcute să țină familia unită.
Tot acest proces de falsificare te aduce la un moment dat în punctul de a te îndrăgosti tot printr-o falsă iubire. Ai uitat ce e iubirea. Te îndrăgostești de culoarea părului cuiva. Ce are asta cu iubirea? După două zile, nici n-o mai vezi. Te îndrăgostești de o formă a ochilor sau a nasului. Dar după luna de miere, toate astea te vor plictisi. Și atunci va trebui să te descurci cumva. Cum? Mințind, înșelând. Spontaneitatea ta e otrăvită, altfel n-ai putea să te îndrăgostești pe bucăți. Iar tu nu vezi decât părțile. Dacă te întreabă cineva de ce iubești o anumită femeie sau un anumit bărbat, vei răspunde: „ Pentru că e atât de frumoasă!” ori „Îmi plac ochii lui, părul, proporțiile corpului” sau mai știu eu ce... Toate astea sunt prostii. Această iubire nu este profundă și nu are valoare. Nu va deveni intimitate deplină. Nu va dura o viață, se va usca foarte repede, pentru că este superficială. Această iubire nu este izvorâtă din inimă, ci doar un fenomen al minții. Poate că arată ca o actriță și de aceea îți place de ea, dar a plăcea nu e totuna cu a iubi. Iubirea este un fenomen diferit, nedefinit, misterios.
Am fost întrebat dacă n-ar trebui să iubim cât de mult putem. Credeți că iubirea e totuna cu a munci până cazi lat? Aici nu este vorba de ceva ce „trebuie” să faci, ci de un fenomen al inimii. Este transcenderea minții și a corpului. Nu este proză, ci poezie. Nu este matematică, ci muzică. Nu o faci, ești ea. Iubirea nu se face, ea este. Toți acești „trebuie” apasă greu asupra spontaneității tale. Iubirea nu „trebuie”, ea nu poate fi comandată. Nu te poți forța să iubești cât de mult poți. Exact asta încearcă oamenii să facă și de aceea lipsește iubirea din lume...
O mamă trebuie iubită într-un cu totul alt mod. Ea nu este și nu poate fi iubita ta. Dacă te atașezi prea mult de mama ta, nu vei putea să-ți găsești o iubită. Și în sufletul tău vei fi furios pe mama ta, pentru că din cauza ei nu poți trăi cu o altă femeie. Despărțirea absolută de părinți este o etapă a procesului de creștere și de împlinire. Ca și nașterea. Și atunci ți-ai părăsit mama. Într-un fel, și atunci ai trădat-o... Dar dacă în pântecele mamei copilul s-ar gândi la trădare, („Cum să-mi părăsesc mama care mă poartă în ea?”) ar ucide-o și ar muri și el. Deci trebuie să iasă de acolo.
Mai întâi este unit în totalitate cu mama, apoi acea legătură este tăiată. Începe să respire singur: acesta este începutul creșterii. Devine un individ și începe să funcționeze separat. Însă timp de mai mulți ani va rămâne dependent de ea. Laptele, mâncarea, adăpostul, iubirea îl vor face dependent de mama lui. Fără ea, e un neajutorat. Pe măsură ce devine puternic, se va îndepărta tot mai mult. Alăptatul va înceta în momentul în care el va putea consuma o altă hrană. Se va îndepărta mereu mai mult.
Într-o zi va merge la școală și-și va face prieteni. Când va deveni adult, se va îndrăgosti de o femeie și, într-un fel, își va uita mama, pentru că femeia îl va copleși, va fi mai puternică decât el. Dacă acest lucru nu se întâmplă, ceva nu e în regulă. Dacă mama ta se agață de tine, nu-și îndeplinește corect datoria de mamă. Și aceasta este o problemă foarte delicată. Mama trebuie să te ajute să mergi pe calea ta – în asta constă misiunea ei. Mama trebuie să te facă puternic, pentru a putea pleca de lângă ea. Aceasta este iubirea ei. Aceasta este datoria ei. Dacă te agăți de ea, greșești. Totul se întoarce atunci împotriva naturii. Ca și cum râurile ar curge în sus. Totul se dă peste cap. Mama este izvorul tău. Dacă vei curge spre ea, vei merge împotriva curentului, împotriva firescului. Râul se îndepărtează de izvor, îndreptându-se spre ocean. Acest lucru nu înseamnă că nu-ți iubești mama, din care ai izvorât.
Nu uitați: iubirea pentru mamă este respect, nu dragoste. Iubirea față de mamă trebuie să aibă calități de recunoștință, de respect profund. Ea ți-a dat naștere, ea te-a adus pe lume. Iubirea ta trebuie să fie ca o rugăciune adresată ei. Fă orice poți pentru a o ajuta, dar nu o iubi ca pe o iubită, pentru că atunci vei confunda imaginea de mamă cu cea de iubită și vei deveni tu însuți foarte confuz. Destinul tău este să-ți găsești o iubită care să fie altă femeie, nu propria mamă. Numai atunci, pentru prima oară, vei deveni matur, pentru că viața alături de altă femeie înseamnă desprinderea completă și finală de mamă.
De aceea a existat mereu, peste tot în lume, un antagonism subtil între mamă și iubita sau soția fiului ei. Se întâmplă așa pentru că mama simte că o altă femeie i-a luat fiul de lângă ea. Un sentiment natural, dar de o ignoranță crasă. Mama ar trebui să se bucure că fiul ei a găsit o altă femeie. Acum, copilul ei nu mai e copil, a devenit un bărbat matur. Ar trebui să fie fericită, nu?
Tu, ca bărbat, te maturizezi într-un singur fel: îndepărtându-te de mama ta. Acest lucru se întâmplă la mai multe nivele. Într-o bună zi, fiul se va revolta împotriva tatălui, dar nu fără respect, ci cu cel mai profund respect. Această revoltă trebuie să se producă. Aici, fiul trebuie să fie delicat: rebeliune, revoluție, dar cu respect. Fără respect, totul devine urât și ai mult de pierdut. Liber și rebel, dar nu fără respect, pentru că tatăl și mama ta sunt izvorul din care ai venit pe lume.
Așadar, trebuie să te îndepărtezi de părinți. Și nu vei fi numai departe, ci deseori chiar împotriva lor. Acest lucru nu trebuie să se transforme în mânie. Nu trebuie să ajungi să fii detestat, ci totul să se petreacă firesc, frumos, într-o notă de respect. Pleacă, dar înclină-ți capul în fața tatălui și a mamei tale. Spune-le că trebuie să pleci, plângi, simte-te neputincios, dar pleacă. Pentru că trebuie să pleci. Viața te cheamă. Fiecare plânge când își părăsește casa părintească. Privește înapoi cu ochii în lacrimi, cu nostalgie. Zilele petrecute acolo au fost minunate. Dar ce altceva e de făcut?
Dacă te agăți de casă, devii olog. Rămâi mereu imatur. Nu vei fi niciodată un bărbat în toată puterea cuvântului. Îți spun: pleacă plin de respect. Când părinții tăi vor avea nevoie de tine, ajută-i, fii disponibil. Dar nu-ți confunda mama cu iubita. Mama îți este doar mamă.
Toți părinții își fac speranțe și prin aceste speranțe își distrug copiii. Trebuie să te eliberezi de părinți. Așa cum într-o zi ieși din pântecul mamei... După 9 luni, copilul își părăsește mama. Oricât de golită s-ar simți ea, copilul trebuie să părăsească trupul ei. Vine și o altă zi în viață, când copilul va părăsi așteptările părinților. De-abia atunci, pentru prima oară, va deveni o ființă cu propriile drepturi, pe propriile picioare. Atunci va deveni cu adevărat liber. Dacă părinții sunt atenți și înțelegători, își vor ajuta copilul să devină liber cât mai repede. Nu-l vor condiționa pentru a-l folosi, ci îl vor ajuta să trăiască în iubire. Așa se va naște o lume nouă, în care oamenii vor munci din iubire. Tâmplarul va munci pentru că iubește lemnul. Profesorul va preda pentru că iubește învățătura. Cizmarul va face pantofi pentru că-și iubește meseria. Dar acum se întâmplă ceva foarte neclar. Cizmarul a devenit chirurg, iar chirurgul a devenit cizmar. Amândoi sunt furioși. Tâmplarul este politician, politicianul este tâmplar. Și ei sunt furioși. Toată existența pare să fie furioasă. Uitați-vă în jur, la fețele oamenilor: unul e mai furios decât altul. Fiecare pare să nu fie acolo unde trebuie. Niciunul nu se simte împlinit, nu-și simte utilitatea, și acest lucru îl obsedează.
Am auzit odată o poveste frumoasă:
Doamna Ginsberg, ajunsă în Rai, îl întreabă pe îngerul de la registratură:
– Spune-mi, aș putea să mă întâlnesc cu cineva care este aici, în Rai?
– Desigur, răspunde îngerul, dacă persoana pe care o căutați se află aici...
– Cum să nu, sunt sigură că e aici. Este vorba de Fecioara Maria.
Îngerul își drese vocea:
– Mda, dumneaei se află în alt sector, dar dacă insistați, pot înainta cererea. Este o doamnă plină de bunătate și poate că va dori să revadă aceste locuri.
Cererea fu înaintă cu încetineala funcționărească obișnuită, iar Fecioara se dovedi, într-adevăr, plină de bunătate. Nu peste multă vreme, doamnei Ginsberg i se făcu onoarea și bucuria de a se afla în prezența Fecioarei. Doamna Ginsberg privi îndelung chipul radiind de lumină care-i stătea înainte, apoi spuse:
– Iertați-mi curiozitatea, dar mi-am dorit mereu să pot pune această întrebare. Cum ați făcut să aveți un fiu atât de minunat, pe care milioane de oameni îl venerează ca pe un dumnezeu?
Fecioara răspunse:
– Doamnă Ginsberg, noi am sperat că va fi doctor...
Părinții întotdeauna speră, iar speranțele lor devin otrăvitoare. Eu vă spun: iubiți-vă copiii și dați-le sentimentul că au fost doriți așa cum sunt. Ei n-au venit pe lume ca să vă îndeplinească vouă dorințele. Dacă vor face un lucru sau altul, nu trebuie să vă zdruncine dragostea pe care le-o purtați. Aceasta este necondiționată. Atunci va apărea o lume complet nouă. Oamenii se vor îndrepta automat spre lucrurile care le plac, își vor găsi calea spre a se împlini.
Doar dacă ești împlinit, dacă ceea ce faci nu este numai o profesie, ci vocația ta, chemarea ta, doar atunci vei putea avea față de părinți sentimente pozitive. În caz contrar, ei sunt cauza existenței tale mizerabile. Nu le poți fi recunoscător și nici nu ai pentru ce. Numai împlinit vei fi recunoscător. Iar împlinirea e posibilă numai dacă nu vei deveni un obiect. Trebuie să devii o persoană. Trebuie să devii o valoare în sine. Destinul tău este să devii un om împlinit.
Tatăl insistă: „Trebuie să mă iubești, sunt tatăl tău”, iar copilul trebuie să se prefacă. De fapt, nu-i obligatoriu să-și iubească nici mama. Este un lucru natural ca mama să aibă un sentiment instinctiv de iubire pentru copilul ei, dar invers nu este neapărat la fel de valabil. Copilul nu-și iubește mama din instinct. Că are nevoie de mamă este altceva, că se folosește de mamă este, iarăși, cu totul altceva. Dar nicio lege a naturii nu spune că trebuie să o iubească. O place pentru că îl ajută, pentru că fără ea nu se poate descurca. Așa că îi este recunoscător și-i poartă respect, ceea ce e normal. Dar iubirea este cu totul altceva.
Iubirea curge în jos, de la mamă la copil, și nu invers. Lucrurile sunt simple: iubirea copilului este pentru el însuși, iar atunci când va crește, va fi pentru copilul lui, nu invers. Gangele curge spre ocean, nu invers, spre izvoare. Mama este izvorul, iar iubirea curge către generația nouă. A o întoarce înapoi este un act forțat, nenatural, nebiologic.
Dar copilul trebuie să se prefacă, pentru că mama spune: „Sunt mama ta, trebuie să mă iubești”. Și atunci ce face copilul? Se preface, și astfel devine politician. Fiecare copil devine un politician încă din leagăn. Când intră mama în cameră, zâmbește ca un veritabil președinte american. Trebuie să zâmbească chiar dacă nu simte bucurie. Deschide gura, își mișcă buzele. Acest lucru îl ajută, e o metodă de supraviețuire. Iubirea e falsă. Și când ai găsit cea mai ieftină și mai mecanică formă de iubire, e greu s-o mai descoperi pe cea ideală, originală, autentică.
Apoi trebuie să-ți iubești surorile, frații, neamurile... fără un motiv anume. De fapt, câți își iubesc sora și pentru ce? Acestea sunt doar idei făcute să țină familia unită.
Tot acest proces de falsificare te aduce la un moment dat în punctul de a te îndrăgosti tot printr-o falsă iubire. Ai uitat ce e iubirea. Te îndrăgostești de culoarea părului cuiva. Ce are asta cu iubirea? După două zile, nici n-o mai vezi. Te îndrăgostești de o formă a ochilor sau a nasului. Dar după luna de miere, toate astea te vor plictisi. Și atunci va trebui să te descurci cumva. Cum? Mințind, înșelând. Spontaneitatea ta e otrăvită, altfel n-ai putea să te îndrăgostești pe bucăți. Iar tu nu vezi decât părțile. Dacă te întreabă cineva de ce iubești o anumită femeie sau un anumit bărbat, vei răspunde: „ Pentru că e atât de frumoasă!” ori „Îmi plac ochii lui, părul, proporțiile corpului” sau mai știu eu ce... Toate astea sunt prostii. Această iubire nu este profundă și nu are valoare. Nu va deveni intimitate deplină. Nu va dura o viață, se va usca foarte repede, pentru că este superficială. Această iubire nu este izvorâtă din inimă, ci doar un fenomen al minții. Poate că arată ca o actriță și de aceea îți place de ea, dar a plăcea nu e totuna cu a iubi. Iubirea este un fenomen diferit, nedefinit, misterios.
Am fost întrebat dacă n-ar trebui să iubim cât de mult putem. Credeți că iubirea e totuna cu a munci până cazi lat? Aici nu este vorba de ceva ce „trebuie” să faci, ci de un fenomen al inimii. Este transcenderea minții și a corpului. Nu este proză, ci poezie. Nu este matematică, ci muzică. Nu o faci, ești ea. Iubirea nu se face, ea este. Toți acești „trebuie” apasă greu asupra spontaneității tale. Iubirea nu „trebuie”, ea nu poate fi comandată. Nu te poți forța să iubești cât de mult poți. Exact asta încearcă oamenii să facă și de aceea lipsește iubirea din lume...
O mamă trebuie iubită într-un cu totul alt mod. Ea nu este și nu poate fi iubita ta. Dacă te atașezi prea mult de mama ta, nu vei putea să-ți găsești o iubită. Și în sufletul tău vei fi furios pe mama ta, pentru că din cauza ei nu poți trăi cu o altă femeie. Despărțirea absolută de părinți este o etapă a procesului de creștere și de împlinire. Ca și nașterea. Și atunci ți-ai părăsit mama. Într-un fel, și atunci ai trădat-o... Dar dacă în pântecele mamei copilul s-ar gândi la trădare, („Cum să-mi părăsesc mama care mă poartă în ea?”) ar ucide-o și ar muri și el. Deci trebuie să iasă de acolo.
Mai întâi este unit în totalitate cu mama, apoi acea legătură este tăiată. Începe să respire singur: acesta este începutul creșterii. Devine un individ și începe să funcționeze separat. Însă timp de mai mulți ani va rămâne dependent de ea. Laptele, mâncarea, adăpostul, iubirea îl vor face dependent de mama lui. Fără ea, e un neajutorat. Pe măsură ce devine puternic, se va îndepărta tot mai mult. Alăptatul va înceta în momentul în care el va putea consuma o altă hrană. Se va îndepărta mereu mai mult.
Într-o zi va merge la școală și-și va face prieteni. Când va deveni adult, se va îndrăgosti de o femeie și, într-un fel, își va uita mama, pentru că femeia îl va copleși, va fi mai puternică decât el. Dacă acest lucru nu se întâmplă, ceva nu e în regulă. Dacă mama ta se agață de tine, nu-și îndeplinește corect datoria de mamă. Și aceasta este o problemă foarte delicată. Mama trebuie să te ajute să mergi pe calea ta – în asta constă misiunea ei. Mama trebuie să te facă puternic, pentru a putea pleca de lângă ea. Aceasta este iubirea ei. Aceasta este datoria ei. Dacă te agăți de ea, greșești. Totul se întoarce atunci împotriva naturii. Ca și cum râurile ar curge în sus. Totul se dă peste cap. Mama este izvorul tău. Dacă vei curge spre ea, vei merge împotriva curentului, împotriva firescului. Râul se îndepărtează de izvor, îndreptându-se spre ocean. Acest lucru nu înseamnă că nu-ți iubești mama, din care ai izvorât.
Nu uitați: iubirea pentru mamă este respect, nu dragoste. Iubirea față de mamă trebuie să aibă calități de recunoștință, de respect profund. Ea ți-a dat naștere, ea te-a adus pe lume. Iubirea ta trebuie să fie ca o rugăciune adresată ei. Fă orice poți pentru a o ajuta, dar nu o iubi ca pe o iubită, pentru că atunci vei confunda imaginea de mamă cu cea de iubită și vei deveni tu însuți foarte confuz. Destinul tău este să-ți găsești o iubită care să fie altă femeie, nu propria mamă. Numai atunci, pentru prima oară, vei deveni matur, pentru că viața alături de altă femeie înseamnă desprinderea completă și finală de mamă.
De aceea a existat mereu, peste tot în lume, un antagonism subtil între mamă și iubita sau soția fiului ei. Se întâmplă așa pentru că mama simte că o altă femeie i-a luat fiul de lângă ea. Un sentiment natural, dar de o ignoranță crasă. Mama ar trebui să se bucure că fiul ei a găsit o altă femeie. Acum, copilul ei nu mai e copil, a devenit un bărbat matur. Ar trebui să fie fericită, nu?
Tu, ca bărbat, te maturizezi într-un singur fel: îndepărtându-te de mama ta. Acest lucru se întâmplă la mai multe nivele. Într-o bună zi, fiul se va revolta împotriva tatălui, dar nu fără respect, ci cu cel mai profund respect. Această revoltă trebuie să se producă. Aici, fiul trebuie să fie delicat: rebeliune, revoluție, dar cu respect. Fără respect, totul devine urât și ai mult de pierdut. Liber și rebel, dar nu fără respect, pentru că tatăl și mama ta sunt izvorul din care ai venit pe lume.
Așadar, trebuie să te îndepărtezi de părinți. Și nu vei fi numai departe, ci deseori chiar împotriva lor. Acest lucru nu trebuie să se transforme în mânie. Nu trebuie să ajungi să fii detestat, ci totul să se petreacă firesc, frumos, într-o notă de respect. Pleacă, dar înclină-ți capul în fața tatălui și a mamei tale. Spune-le că trebuie să pleci, plângi, simte-te neputincios, dar pleacă. Pentru că trebuie să pleci. Viața te cheamă. Fiecare plânge când își părăsește casa părintească. Privește înapoi cu ochii în lacrimi, cu nostalgie. Zilele petrecute acolo au fost minunate. Dar ce altceva e de făcut?
Dacă te agăți de casă, devii olog. Rămâi mereu imatur. Nu vei fi niciodată un bărbat în toată puterea cuvântului. Îți spun: pleacă plin de respect. Când părinții tăi vor avea nevoie de tine, ajută-i, fii disponibil. Dar nu-ți confunda mama cu iubita. Mama îți este doar mamă.
miercuri, 5 februarie 2014
Alpha and Omega – Alfa şi Omega (2010)
Kate şi Humphrey sunt doi lupi care nu au absolut nimic în comun.
Kate este Alpha – pentru ea disciplina, datoria şi responsabilităţile
sunt literă de lege, în timp ce Humphrey, lupul Omega, trăieşte numai
pentru prieteni şi distracţie. În lumea lor, cei doi nu au voie să fie
împreună niciodată, nici măcar ca amici.
Fiică a conducătorului Alpha al haitei de est, Kate este promisă lui
Garth, fiul Alpha al clanului din est. Nefiind vorba de dragoste,
căsătoria lor este aranjată pentru a asigura pacea între cele două
clanuri. Dar, fără voia lor, Kate şi Humphrey sunt luaţi din rezervaţia
lor din Jasper Park (Canada) şi mutaţi undeva în Idaho. Disperată să se
întoarcă acasă în timp util, pentru a se căsători cu Garth şi a evita
războiul, Kate începe o adevărată aventură alături de Humphrey.
Luptându-se cu distanţa mare şi cu multe creaturi potrivnice, în calea
celor doi lupi apare un nou obstacol: fără să-şi dea seama, ei se
îndrăgostesc.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)