Perioada copilariei

Sinele nostru psihologic se aseamănă mult cu săbiile confecţionate din oteluri aliate. Ele au fost forjate în turnătoria severă şi fiebinte a copilăriei noastre, în solicitările formatoare ale experienţelor noastre de început. Această perioadă timpurie din viaţă este cea care reuneşte elementele sufletului nostru. Şi, asemenea oţelului, acest proces a fost realizat în condiţii de presiune şi temperatură foarte ridicate. Unii dintre noi au fost abuzaţi de părinţi autoritari, total reci sau chiar distructivi.

Unii dintre noi au fost lăsaţi de capul lor, fără să li se ofere niciun fel de sprijin sau de îndrumare. Iar fiecare tip de relaţie părinte/copil se încadrează între aceste două polarităţi. Posibilităţile de presiuni existente în copilărie sunt efectiv nesfârşite - şi la fel sunt şi aliajele psihologice ce rezultă din aceste tipuri de experienţe.

În multe grupuri de dezvoltare personală, se vorbeşte mult despre copilul interior şi, chiar dacă în mod sigur are valoare să iei legătura cu acest sine mai tânăr, acest lucru nu este întotdeauna încântător. Mitul nostru cultural este că anii din copilărie constituie o perioadă de inocentă, o perioadă în care totul e în regulă cu lumea. Pentru unii copii, acest lucru este adevărat; pentru mulţi alţii, nu este deloc aşa.

Îmi amintesc că acum câţiva ani mă aflam în casa unui coleg terapeut, la o

petrecere. Majoritatea adulţilor de acolo lucrau ca terapeuţi, psihologi său

psihiatri. M-am trântit pe o canapea imensă şi, în timp ce sorbeam din paharul cu Pepsi, am observat un eveniment remarcabil. Unul dintre terapeuţi

venise la petrecere cu fiul său şi cu prietenul cel mai bun al fiului său.

Era clar că cei doi copii erau prieteni. Jucau un fel de joc de cărţi şi aşteptau, plini de respect, să le vină rândul. Nu era niciun fel de tentativa de a trişa, părând să se afle într-o atmosferă de camaraderie. 

Apoi, tatăl băiatului a intrat în cameră şi i-a întrebat pe amândoi dacă aveau nevoie de ceva. Cei doi l-au privit cu fete de înger şi au zâmbit. Nu, au răspuns ei, cu cea mai dulce voce de băieţel. Tatăl şi-a bătut uşor fiul pe spate şi, în timp ce ieşea din cameră, l-a bătut cu nonşalanţă pe spate şi pe prietenul fiului său. Pentru o clipă, fiul său a privit incidentul cu un dezgust cumplit. Puteai observa că nu îi venea să-şi creadă ochilor. După care, în timp ce tatăl său a intrat în cealaltă cameră, fiul său s-a dat în spate şi l-a pocnit în faţă pe cel mai bun prieten al său!

Aceasta nu era deloc inocenta copilăriei. Aceasta era furia copilăriei. El nu era dispus să împartă afecţiunea din partea tatălui său, nici măcar cu prietenul său cel mai bun. Acest gen de gelozie este caracteristic mamiferelor superioare, iar noi suntem, cu toate iluziile noastre auto-laudative ale auto-suficientei, încă mamifere. Oricât de sus ajungem din punct de vedere spiritual, atâta timp cât vom trăi, vom avea trăsături în comun cu fraţii şi surorile noastre mamifere. 

 

Viaţa lăuntrică a unui copil este deseori mult diferită de cum şi-o imaginează cei din jurul său. Fiind înconjurat atât de pericole, cât şi de oportunităţi, viaţa sufletească a unui copil este direct modelată de felul în care el alege să le trateze. Într-un sens, nu contează dacă e vorba de ceva cum ar fi o ameninţare a vieţii, un părinte alienat mintal, un agresor sexual de copii - sau ceva aparent inofensiv, cum ar fi cu cine să meargă la balul bobocilor. Cu toate că impactul pe care îl are faptul de se luptă pentru viaţa sa, ar putea foarte bine amprenta comportamentul unui copil pentru mult timp, până în vârsta adultă, deciziile minore din viaţa - cum ar fi, cu cine să socializeze sau nu - au şi ele impact. Toate aceste decizii minore şi majore creează temperatura şi presiune psihologică internă.

Aliajele personalităţii cuiva se contopesc sau sunt distruse prin foc. În momentul în care devenim adulţi, sabia a fost călita, iar aliajul personalităţilor noastre s-a întărit.

Unii dintre noi ies din această turnătorie a copilăriei având ascuţişurile săbiilor tari ca piatra; iar cele ale altora dintre noi sunt tocite. Unii dintre noi îşi păstrează tăişurile, iar alţii par să nu poată păstra niciodată nimic.

Lucrul cel mai important în legătură cu oţelul este că, odată ce iese din turnătorie, el tinde să rămână în formă sa originală. Iar unul dintre puţinele lucruri ce pot vreodată reconfigura aliajul, survine dacă oţelul devine la fel de fierbinte ca atunci când a fost format.

Mintea ranita

   

     Cum ati putea stabili relatii de comuniune cu oameni care sunt raniti din punct de vedere emotional si care sunt bolnavi de teama?

 

     

La nastere, mintea emotionala a omului este perfect sanatoasa. Primele rani pe corpul sau emotional apar in jurul varstei de 3-4 ani, cand copilul se infecteaza pentru prima oara cu otrava emotiilor negative. Observati insa copiii cu varste cuprinse intre 2-3 ani: ei nu fac altceva decat sa se joace tot timpul, sa rada tot timpul.

     Imaginatia lor este extrem de puternica si ei traiesc visul ca pe o aventura a explorarii. Cand intalnesc un obstacol, ei reactioneaza si se apara, dar apoi uita si traiesc la fel de intens momentul urmator, isi reincep jocul, explorarea si amuzamentul. Ei traiesc in permanenta in clipa prezenta. Nu se rusineaza de trecutul lor, nu sunt ingrijorati de viitor. Copiii mici exprima exact ceea ce simt si nu se tem sa iubeasca.

   Cele mai fericite momente din viata noastra sunt cele in care ne jucam la fel ca si copiii mici, cand cantam si cand dansam, cand exploram si cream diferite lucruri numai pentru a ne amuza. Aceasta stare de fericire maxima care caracterizeaza comportamentul de copil este fireasca, intrucat ea exprima mintea umana normala. Copiii sunt inocenti si este firesc ca ei sa exprime iubirea. Ce s-a intamplat insa cu noi? Ce s-a intamplat cu intreaga lume in care traim?

     Necazul este ca adultii din jurul copiilor sunt deja bolnavi din punct de vedere mental, iar boala este extrem de contagioasa. Ei capteaza atentia copiilor si ii  invata pe acestia  sa se comporte exact ca ei. Acesta este mecanismul prin care boala lor este transmisa copiilor. Asa ne-am infectat si noi pe vremea cand eram copii, de la parintii nostri, de la profesori, de la rudele mai mari, de la toti acesti oameni bolnavi. Ei ne-au captat atentia si ne-au transmis informatiile lor prin repetitie. Acesta este procesul prin care a invatat omul: programarea mintii sale.

     Mecanismul nu poate fi schimbat, programul insa da. Prin capterea atentiei lor, noi ii invatam pe copii o anumita limba, cum trebuie sa citeasca , cum trebuie sa se comporte, cum trebuie sa viseze. In acest fel, oamenii sunt domesticiti la fel cum am domestici un caine sau un alt animal, prin mecanismul pedepsei si al recompensei. Acest lucru este intru totul normal. Ceea ce noi numim educatie nu este altceva decat domesticire a fiintei umane.

    La inceput copii se tem sa nu fie pedepsiti, iar mai tarziu invata sa se teama inclusiv de faptul ca nu isi vor primi recompensa, ca nu sunt suficienti de buni pentru mama sau pentru tata, pentru fratele mai mare sau pentru profesor. S-a nascut astfel nevoia de a fi acceptati. Inainte, nu le pasa daca erau acceptati sau nu. Opiniiile celorlalti oameni nu contau pentru ei, pentru ca ei nu doreau altceva decat sa se joace si sa traiasca in prezent.

    

Teama de a nu primi recompensa asteptata se transforma treptat in frica de a fi respinsi. Teama ca nu sunt suficienti de buni pentru altcineva ii face sa incerce sa se schimbe, sa isi creeze o imagine pe care o proiecteaza in exterior, in functie de ceea ce asteapta altii de la ei. Copiii fac acest lucru numai pentru a fi acceptati, pentru a-si primi astfel recompensa. Ei invata sa pretinda ca sunt ceea ce nu sunt, si continua sa joace acest rol, numai pentru a fi suficienti de buni pentru mama sau pentru tata, pentru profesor, pentru a corespunde religiei, pentru o mie de motive.

    Prin practica, ei ajung sa se identifice din ce in ce mai bine cu modelul ales, cu imaginea pe care si-au ales-o si pe care o controleaza acum perfect.

In curand, ei uita cine sunt in realitate si incep sa traiasca in conformitate cu imaginea aleasa. Mai mult, ei isi creeaza imagini diferite, in functie de grupurile diferite de oameni cu care se asociaza. Astfel, ei isi creeaza o anumita imagine pentru acasa si o alta pentru la scoala, iar cand mai cresc, isi creeaza noi si noi imagini.

    Acelasi mecanism se petrec si in relatiile dintre barbati si femei. Femeia are o imagine exterioara pe care incearca sa o proiecteze asupra celor din jur, dar cu totul alta imagine atunci cand ramane singura.

    Barbatul are si el o imagine exterioara si una interioara. Cand devin adulti, imaginile lor devin atat de diferite incat cu greu mai pot fi suprapuse. Asa se face ca in relatia dintre un barbat si o femeie exista cel putin patru imagini. Cum ar putea cei doi sa se cunoasca reciproc in aceste conditii? Este imposibil. Tot ce pot face ei este sa incerce sa isi inteleaga reciproc imaginile. Mai exista insa si alte imagini. Atunci cand un barbat intalneste o femeie, el isi creeaza o anumita imagine despre ea din perspectiva lui, in timp ce femeia isi creeaza o anumita imagine despre barbat  din perspectiva ei. Apoi, barbatul incearca sa incadreze femeia in imaginea pe care si-a facut-o despre ea, iar femeia incearca sa-l incadreze pe barbat in imaginea pe care si-a facut-o despre el.

    Iata asadar ca avem de-a face nu cu patru ci cu sase imagini. Nu este de mirare ca in cupluri exista atatea minciuni, chiar daca partenerii nu-si dau intotdeauna seama de faptul ca se mint reciproc. Relatia lor este bazata pe teama; temelia lor este minciuna. Ar fi si greu sa aiba la baza adevarul, caci mintile lor sunt invaluite in ceata.

      In cazul copiilor mici nu exista nici un fel de conflict cu imaginile de sine pe care le concep acestia.

    Aceste imagini nu sunt cu adevarat puse la incercare decat atunci cand copiii incep sa interactioneze cu lumea exterioara si cand nu mai beneficiaza de protectia parintilor. Asa se explica de ce varsta adolescentei este atat de dificila. Chiar daca pana atunci se simteau pregatiti sa isi apere imaginea de sine, atunci cand incearca pentru prima oara sa o proiecteze asupra lumii exterioare, aceasta riposteaza.

     Lumea exterioara incepe sa le demonstreze, nu in particular, ci in public, ca ei nu sunt ceea ce pretin ca sunt.

    

Sa luam exemplu unui adolescent care pretinde ca este foarte inteligent. El participa la scoala la un seminar, iar un coleg mai destept sau mai bine pregatit decat el castiga dezbaterea si il face sa para ridicol in ochii celorlalti. Evident adolescentul va incerca sa isi justifice imaginea in ochii celor apropiati. El va face mici favoruri, incercand sa-si salveze astfel imaginea, desi stie perfect ca minte. In schimb cand ajunge acasa si se trezeste singur in fata oglinzii, el izbucneste si sparge oglinda. Simte ca se uraste, ca este prost, ca este cel mai rau dintre toti.

   Discrepanta dintre imaginea lui interioara si cea pe care o proiecteaza in lumea exterioara devine astfel uriasa. Cu cat aceasta discrepanta va fi mai mare, cu atat mai dificila va fi adaptarea lui la Lumea Visului si cu atat mai putina iubire va simti el fata de sine.

    Intre imaginea de sine pe care o proiecteaza in exterior si cea interioara se acumuleaza astfel din ce in ce mai multe minciuni. Culmea este ca ambele imagini sunt la fel de rupte de realitate; ele sunt false, dar el nu-si da seama de acest lucru. Poate ca cei din jur pot vedea acest lucru, dar el este complet orb.

    Sistemul lui de negare incearca sa il protejeze de rani, dar aceste rani sunt reale si au aparut tocmai din cauza faptului ca a incercat din rasputeri sa apere o anumita imagine care nu era conforma cu realitatea.

    Copiii invata inca de mici ca opiniile celor din jur conteaza si isi acordeaza viata in functie de aceste opinii. O simpla opinie aruncata in treacat de altcineva ne poate transforma viata intr-un cosmar, chiar daca nu are nimic de a face cu adevarul: ,, Ce urat(a) esti! Gresesti! Esti un prost(o proasta)!

     Opiniile exterioare au o mare putere asupra comportamentului prostesc al oamenilor care traiesc in iad. Acestia simt in permanenta nevoia sa auda ca sunt frumosi, buni, destepti, ca ceea ce fac ei este bine. ,,Cum arat? Ti-a placut cum am vorbit? Esti de acord cu ceea ce fac?,,

    Noi simtim nevoia sa auzim opiniile celorlalti tocmai pentru ca suntem domesticiti si putem fi manipulati in functie de aceste opinii. De aceea, noi cautam in permanenta recunoasterea din partea altor persoane. Avem nevoie de un sprijin emotional din partea lor.

       

Don-Miguel-Ruiz-Arta-de-a-iubi

Mama si copilul

     Noi credem ca este foarte importanta alimentatia mamei, mostenirea genetica, ca sunt importante poftele cu care uneori se alinta dar in realitate este importanta starea ei

de armonie. Este usor de inteles ca aceasta stare depinde mult mai putin de factori aparent obiectivi cat de etichetele pe care mintea mamei le genereaza. Nestiind foarte clar acest lucru noi cautam sa realizam alte deziderate, fara nici o legatura cu copilul. Daca am presupune ca in uter ar fi lipsa a unui element necesar conform programului arhetipal,  acel element ar fi sublimat imediat din cel aflat la dispozitie.

  Permutarea elementelor este ceva firesc si noi avem cunostiinta de aceasta. Au fost realizate cercetari care demonstreaza acest lucru.

     In momentul nasterii sunt o infinitate de ganduri, frici,practici care deformeaza programul initial. Oamenii se tem de reusita nasterii de parca nu ar fi cel mai firesc lucru, apoi se tem de evolutia timpurie. O prima agresiune se aplica proaspat

iesitului corp prin stimulare pentru a i se auzi vocea. Apoi urmeaza cateva contacte cu substante farmaceutice care nu fac parte din evolutia lui fireasca.

     Incepand cu acest moment toata evolutia va fi o continua grefare de programe viciate pe structura informationala cu care el a venit. Rezultatul va fi preponderent

influentat de informatia aleatoare si perturbatoare. Tot felul de  apartinatori grijulii si tematori, tot felul de sfaturi intelepte cu urmari foarte neintelepte. Si este absolut firesc sa fie asa de vreme ce aici chiar nimeni nu mai stie cu adevarat nimic. Din tot ceea ce se petrece nimeni nu poate fi decat arareori invinovatit de ceva deoarece toti au cele mai bune intentii. Nimeni nu are constiinta faptului ca perturbeaza ceva, cata vreme nimeni nu i-a spus vreodata ca asa stau lucrurile. Toate astea s-au uitat demult de catre toti membrii

civilizatiei.

 Poate parea stiintifico-fantastic dar este purul si regretabilul adevar totul.


La inceput informatia cu care a venit este cel mai grav afectata prin frici cu privire la modul cum evolueaza, apoi prin practici medicale culminand cu vaccinurile. Se continua cu alimentatia. Poate veti intelege ca informatia care se gaseste

in laptele matern nu are cum sa semene cu cea a laptelui de

vaca. E simplu sa spui e lapte, e gras, e bun. E natural . Doar ca natural nu este ca informatia de la un animal sa fie apropiata omului.     Dar asta este doar inceputul. Urmeaza introducerea in alimentatie a oului, branzei si carnii caci noi am

vazut ca "corpul are nevoie de"...proteine, glucide si lipide,

saruri minerale si oligoelemente. Fiind cea mai slaba veriga a

evolutiei probabil, ea nu isi va putea obtine altfel aceste

elemente decat daca i le dam gata fabricate de alte organisme,

mai "bine pregatite"...Nu stiu cum sa va descriu mai sugestiv

aiureala din mintile noastre... De unde structura corpului  fizic trebuia sa aiba o anumita vibratie specifica unui corp Omenesc, ea a fost altfel coborata prin inconstienta incat devine mult mai usor abordabila de frecvente ale bolilor.

Mai ales ca avem deja "pre-programate" asa numitele boli ale copilariei.

     Desi medicii au observat ca un organism bolnav se reface mai repede daca din alimentatie sunt scoase carnea, ouale, branza totusi se insista pe retinerea in alimentatia omului a unor proteine de origine animala in mod total

nejustificat. Ba mai circula si legenda conform careia o friptura de porc in sange are reale virtuti in refacerea nu stiu caror parametrii. Cu ce programe informationale vine aceasta carne nu suntem capabili sa ne gandim. Fara a ne gandi la proteina

ucigasa sau la trichineloza ci umai la simplele programe dupa

care s-a constituit acea carne, acel tesut de animal pe care noi

il preluam cu mare pofta. Daca PC-ul tau are Windows-ul ca mediu, ce ai putea spera sa obtii instaland programe in Linux?  Este o intrebare simpla, pe care nu ne-o punem... Eu as spune haos informational.

     Toti cei care au fost parinti trebuie sa isi aminteasca cu ce dificultate au introdus carnea in alimentatia copilului lor. Ei nu manifesta nici o apetenta pentru acest presupus aliment si chiar cand cresc fac destule mofturi legate de carne. Nici noi

nu am agreat-o pe vremea cand eram copii. Procesul educational are si laturi de-a dreptul draconice caci deh,parintii stiu mai bine ce este necesar copilului lor....Ce eraore! 

    Intotdeauna un sugar ar avea multe sa va invete daca nu ati fi infatuati si ati avea un plus de atentie la manifestarile lui. De fapt pana pe la 12 ani ar trebui sa fim foarte receptivi la ceea ce incearca uneori cu blandete sa ne arate.

 Ei nu au pana atunci un ego prea mare daca nu au fost stimulati

excesiv in acest sens, desi am vazut destule cazuri. Ca atare mintea limitata prezinta mult mai multa transparenta pentru  Cunoasterea care vine din Sine. Dar tocmai atunci noi ii consideram mici si prosti si ne ratam inca o sansa de a ne

apropia putin macar de Adevar.

Daca veti fi atenti ei nici hainutele nu le prea agreaza, deoarece aura corpului lor le asigura o protectie superioara, fiind mai mare si de o frecventa mai ridicata. Ei percep mult mai putin decat cei mari variatiile de temperatura ca pe o

agresiune. Si se obisnuiesc mult mai greu cu temperaturile ridicate decat cu cele joase. "Raceala" lor nu are motivatie virotica ci se datoreaza fricilor pe care noi le inducem sau le proiectam catre ei. Ceea ce noi etichetam ca grija sau

prudenta este de fapt frica cosmetizata. Mereu noi ne temem sa nu "pateasca ceva rau". Din punct de vedere energoinformational creem prin aceasta conditiile ca aceasta "probabilitate" sa devina fenomen obiectiv in ciclul cauza efect.

Deoarece cauza nu o vedem vom cauta o motivatie la indemana si ce poate fi mai facil decat faptul ca nu a fost corespunzator imbracat. Ca atare, cu o frica improspatata de acum, data viitoare vom fi mai "intelepti" si il vom infofoli mai

bine, diminuandu-i protectia aurica si marind sansele prin plusul de frici capatate din experienta anterioara neinteleasa ca si prin diminuarea protectiei, ca fenomenul sa se repete. O solutie de piramidon nu va face decat sa impurifice structura si

sa coboare putin vibratia ansamblului fiintei copilasului, care data viitoare va fi si mai putin aparat. In plus cream posibilitatea ca alte raspunsuri sa se manifeste, cum ar fi o alergie medicamentoasa.

     Par poate amanunte dar am cunoscut multe cazuri in care parintii au distrus bietele fiinte pe care ar fi trebuit sa le ajute prin iubire sa devina oameni pe acest Pamant.Cine  crede ca ei au nevoi mai mari decat iubirea nu stie absolut nimic despre copii. Cunoastem cu totii o etnie care isi iubeste

copii foarte mult, desi nu de putine ori ii vedem umbland desculti prin zapada. Toti ne-am minunat candva de faptul ca nu se imbolnavesc. Uimirea noastra insa se datoreaza necunoasterii si neintelegerii profunde asupra vietii.

   Proiectam asupra micutilor tot felul de programe pe care apoi le "tratam" cu ceai pentru pretinse colici, cu tot felul de siropuri de tuse sau altele si mai toxice. Intregul tract digestiv se formeaza greu si este agresat chiar si de banane, 

cartofi fierti natur sau portocale. Sunt acide sau produc aciditate iar ei simt foarte tare acest disconfort. Aciditatea are un caracter entropic, nu favorizeaza viata. Apoi ceaiul aparent benefic este in final apa fiarta si racita. Apa fiarta nici ea nu

favorizeaza viata, dar noi credem ca ii fereste pe micuti de eventuale infectii si suntem mai linistiti in fricile noastre bazate pe multa neintelegere. Veti avea copii mult mai sanatosi daca veti inlocui ceaiurile sau compoturile cu apa plata la

temperatura camerei iar fructele pasati-le numai. Iar daca

copilul pare ca a racit este preferabil sa constientizati ca

probabil cineva a proiectat un nivel al fricilor mult mai mare

decat a putut el sa suporte si nu va grabiti cu piramidon. Iubiti-l

doar asa cum este firesc si ii va trece de la Sine. Nu va puteti imagina cat de mult ii asigura Sinele evolutia corecta, in ciuda aparentei fragilitati. Noi spunem ca nu au inca format un sistem imunitar deoarece atat putem noi intelege dar micutii

sunt, in raport cu un matur, poate de zeci de ori mai puternic aparati. Atentie insa: programele ii apara de eventuale agresiuni naturale, nu de produsele informationale ale mintilor noastre. Nici de agresiunile noastre mai "dense" izvorate din

teama, cum sunt medicamentele. Un sugar va pune manuta pe o oala aflata la peste 100 de grade si nu va pati nimic, ba nici macar nu scanceste. Va avea doar ochisorii mirati si este capabil sa repete experienta pentru a se asigura ca nu s-a

inselat. El nu stie ca trebuie sa se simta agresat si nici nu este. 

Vibratia mult mai ridicata datorata puritatii "corpului fizic" ii mareste mult rezistenta si nu va avea nici o urma pe piele. In cazul in care considerati ca "a racit" usor va recomand sa luati o esenta naturala de parfum si sa ii dati o picatura undeva sub barbita, de vreo doua ori pe zi. De asemeni sa il scoateti la aer curat. Si nu puneti prea multe straturi de hainute pe copii.

Protectia termica a corpului nu de haine este asigurata ci de

ceea ce noi numim "aura corpului". Prezenta hainelor o restrange si obtinem rezultatul opus celui dorit sintetice sunt si mai restrictive pentru aura si nu au ce cauta pe trupurile micute. Tot vibratia mult mai inalta face ca senzitivitatea sa fie mult mai mare la copii. De aceea si mirosul copiilor este mult mai fin, apropiat de cel al cainilor -cam de 1000 de ori mai fin decat al unui matur "normal". Aici am pus ghilimele deoarece si un adult isi poate ridica nivelul vibratiei la aceleasi valori si va capata exact aceeasi senzitivitate. De fapt prin ridicarea vibratiei ansamblului care suntem obtinem ceva greu de acceptat pentru intelect: pe de o parte senzitivitatea creste exponential la toti senzorii si pe de alta parte se atenueaza mult ceea ce noi ne-am obisnuit a denumi "durerea" sau alte "raspunsuri" pe care le consideram normale pentru corpul fizic. Asta se datoreaza in principal faptului ca noi credem ca exista neurotransmitatori cand in realitate aceasta"functie" este urmare a densificarii dincolo de limitele programate a ceea ce numim "corp fizic", prin simpla impurificare a structurilor.

       Va mai recomand ca in camera copiilor sa fie permanent muzica si nu neaparat in surdina si nici neaparat o muzica relaxanta. Vor deveni mult mai veseli si mai robusti din toate punctele de vedere. Chiar mai dinamici. Abia se vor tine

pe picioruse si vor dansa cu multa bucurie. In acest fel nici nu se vor simti deosebit de deranjati la zgomotele incidente care pot veni din afara casei si nici voi nu va trebui sa va strecurati pe varfuri prin casa. Este preferabil insa ca muzica sa nu vina

de la programele radio, deoarece ea este impestritata cu tot felul de spoturi publicitare si stiri, care nu mai au vibratie de creatie artistica. Este vorba tot despre informatia care se vehiculeaza. Recomandarea este benefica pentru mici si mari.
Exista un nivel la care ceva danseaza permanent in noi, in prezenta muzicii.

 Acel "dans" subtil are efecte miraculoase.

Este ca un fel de fizioterapie fara contraindicatii deoarece se face la frecvente mult superioare si cu suport informational sprijinit pe iubire. Pentru acest scop un CD-player este cel mai potrivit deoarece nu va trebui prea mult supravegheat si poate

fi programat sa repete de cate ori vreti. Va economisi multa suferinta si multi bani pe care altfel ii veti cheltui pe medicamente.

Si pentru ca am atins subiectul muzica am sa il dezvolt putin. Asa numita "creatie" din acest plan, fie ea artistica sau stiintifica este de fapt o racordare la frecvente mai inalte.

Artistii denumesc aceasta inspiratie sau "muza" iar oamenii de stiinta mai degraba genialitate. De fapt totul este aceasta ridicare a frecventei pentru a accesa planuri infoenergetice mai inalte. De acolo sunt "coborate" alte "realitati" si oferite acestei

civilizatii. Uneori este vorba de cunoastere, alteori de simple tehnologii, alteori doar simple stari armonioase in care un artist da nastere unei opere artistice cu mijloacele pentru care el s-a pregatit.  Sunt arte in care senzitivul este mai implicat, altele in

care totul se elaboreaza cu ajutorul mintii, nu neaparat limitate.

   Cea mai directa cale prin care Armonia se adreseaza, prin intermediul senzitivului, ansamblului fiintei noastre este desigur muzica. Ea are canale prin care comunica direct tuturor nivelelor si structurilor fiintei. Daca veti ridica suficient

nivelul de vibratie a fiintei veti constata ca simtiti muzica, la volum scazut, chiar prin buricele degetelor. Calitatea mesajului este asigurata si de niste constante cu aspect matematic, anume ritmul, intervalele dintre note -care nu sunt egale ci

doar armonioase-, octavele, etc. Actul creator al artistului este

in general motivat de iubire deoarece nimeni nu creaza pentru el ci pentru a produce bucurie celor care vor rezona cu starea lui in momentul creatiei. In plus muzica aceea va creea prin rezonanta un mai mic sau mai mare egregor, uneori pe

considerente etnice, alteori prin empatie. Constientizarea acestor aspecte si care nu sunt nici pe departe toate ne va aduce un real beneficiu. In primul rand vom fi mai putin tentati sa operam separari pe criterii ale intelectului. Apoi vom incepe

sa manifestam din ce in ce mai putine preferinte deoarece  ce ai refuza un mesaj de iubire al unui semen, care vrea sa te faca partas la un moment de gratie in care el a

adus pentru a ti-l face cadou un ansamblu de armonii  din Armonia Universala?!

 Vei fi mult mai castigat daca te vei lasa cuprins, imbaiat la toate nivelele fiintei de sunetele respective, daca vei lasa cat mai multe structuri sa "danseze"

in ritmul si pe melodia propusa. Mai are si avantajul ca o poti

face indiferent cu ce te ocupi in acel moment, fie ca citesti o carte, fie ca faci o activitate manuala. Rezultatul poate nu-l vei constientiza imediat, dar in timp vei vedea ca ai devenit mult mai robust la toate nivelele, ca chiar pretinsul sistem imunitar raspunde altfel, calitatea experientei tale de viata per total

crescand simtitor.

Viitor-Deja-Prezent-Vol-2

Despre copii...

„Cand copiii traiesc in critica, invata sa condamne.

Cand copiii traiesc in ostilitate, invata sa lupte.

Cand copiii traiesc in frica, invata sa fie tematori.

Cand copiii traiesc in mila, invata sa isi planga de mila.

Cand copiii traiesc in ridicol, invata sa fie timizi.

Cand copiii traiesc in gelozie, invata ce este invidia.

Cand copiii traiesc in rusine, invata sa se simta vinovati.

Cand copiii traiesc in toleranta, invata sa fie rabdatori.

Cand copiii traiesc cu incurajare, invata sa fie increzatori.

Cand copiii traiesc cu lauda, invata sa aprecieze.

Cand copiii traiesc in ingaduinta, invata sa se placa pe ei insisi.

Cand copiii traiesc in acceptare, invata sa gaseasca iubirea in lume.

Cand copiii traiesc in apreciere, invata sa aiba un scop.

Cand copiii traiesc langa oameni care impart totul, invata sa fie generosi.

Cand copiii traiesc cu onestitate si corectitudine, ei invata ce sunt adevarul si dreptatea.

Cand copiii traiesc in siguranta, invata sa aiba incredere in ei si in cei din jurul lor.

Cand copiii traiesc in prietenie, invata ca lumea este un loc unde este frumos sa traiesti.

Cand copiii traiesc in seninatate, invata sa aiba mintea linistita. Cum traiesc copiii tai?”

Dorothy L. Nolte, PhD.

Maternitatea - Osho (cartea despre femei)

maternitatea-osho

Vorbeste-ne despre copii...

Kahil Gibran, vocea araba atat de frumoasa care vorbeste sufletului de parinte... si in acelasi timp sufletului de copil...

Cartea raspunsurilor simple la intrebarile complicate ale vietii, despre copii:

                     

 "Copiii vostri nu sunt copiii vostri.

Ei sunt fiii si ficele dorului Vietii de ea insasi indragostita.

Ei vin prin voi, dar nu din voi,

Si, desi sunt cu voi, ei nu sunt ai vostri.

Puteti sa le dati dragostea, nu insa si gandurile voastre,

Fiindca ei au gandurile lor.

Le puteti gazdui trupul dar nu si sufletul,

Fiindca sufletele lor locuiesc in casa zilei de maine,

pe care nu o puteti vizita nici chiar in vis.

Puteti nazui sa fiti ca ei, dar nu cautati sa-i faceti asemenea voua,

Pentru ca viata nu merge inapoi, nici zaboveste in ziua de ieri.

Voi sunteti arcul din care copiii vostri, ca niste sageti vii, sunt azvarliti.

Pe drumul nesfarsirii Arcasul vede tinta si cu puterea Lui va incordeaza, 

astfel ca sagetile-i sa poata zbura iute si departe.

Si puterea voastra, prin mana Arcasului, sa va aduca bucurie,

Caci, precul El iubeste sageata calatoare, tot la fel iubeste si arcul cel statornic."

Kahil Gibran - Profetul (despre care autorul spunea: "De ce am scris si publicat, oare, atatea carti? Eram nascut, doar, pentru a trai si a scrie o singura carte, o carte a esentelor! Da, am venit pe lume pentru a trai si a suferi, pentru a rosti un singur cuvant, puternic si inaltator.")

Părinţii cred că îşi iubesc copiii. Dacă într-adevăr şi-ar iubi copiii, nu şi-ar dori ca aceştia să fie imaginea lor, pentru că ei sunt nefericiţi şi nimic altceva.

Adevărul şi căutătorul nu pot exista împreună. Voi şi iubirea nu puteţi exista împreună. Nu este posibilă o coexistentă. Ori voi, ori iubirea, puteţi alege. Dacă sunteţi pregătiţi să dispăreţi, să vă topiţi şi să fuzionaţi, lăsând în urma doar o conştiinţă pură, iubirea va înflori. Nu o puteţi perfecţiona pentru că nu veţi fi prezenţi. Şi nici nu are nevoie de perfecţionare; întotdeauna vine perfectă. Dar iubirea este unul dintre acele cuvinte pe care toată lumea îl foloseşte şi nimeni nu îl înţelege. Părinţii îşi spun copiilor ''noi va iubim'' şi ei sunt oamenii care îşi distrug copiii. Ei sunt oamenii care dau copiilor lor tot

felul de prejudecăţi, tot felul de superstiţii moarte. Ei sunt oamenii care îşi împovărează  copiii cu o mulţime de prostii pe care multe generaţii le-au cărat şi care sunt transmise din tata în fiu. Nebunia continuă... devenind monstruasa. Totuşi, toţi părinţii cred că îşi

iubesc copiii. Dacă într-adevăr şi-ar iubi copiii, nu şi-ar dori ca aceştia să fie imaginea lor, pentru că ei sunt nefericiţi şi nimic altceva.

Care este experienţa lor de viaţă? Mizerie pură, suferinţă... viaţa nu a fost o binecuvântare pentru ei, ci un blestem. Şi totuşi în continuare ei doresc ca şi copiii lor să fie exact la fel ca şi ei. 

Am fost un oaspete într-o familie. Stăteam seara în grădina lor. Soarele apunea şi era o seară frumoasă, liniştită. Păsările se întorceau în copaci, şi copilul mic al familiei stătea lângă mine. L-am întrebat ''stii cine eşti?" Şi copiii sunt mult mai clari, percep mai bine decât adulţii, pentru că adulţii sunt stricaţi, corupţi, poluaţi cu tot felul de ideologii, religii. Acel copil mic m-a privit şi a spus ''imi pui o întrebare foarte dificila''. Am spus ''ce este atât de dificil la aceasta întrebare?" El a spus ''dificultatea constă în faptul că sunt singurul copil al părinţilor mei, şi de când îmi pot aminti, oricând venea câte un oaspete, cineva îmi spunea că ochii mei arată că ai tatălui meu, altcineva îmi spunea că naşul meu arată cu cel al mamei mele, că faţa mea arată cu cea a unchiului. Deci nu ştiu cine sunt pentru că nimeni nu îmi spune că ceva ar semăna cu mine''. 

Dar asta s-a întâmplat cu fiecare copil. Voi nu lăsaţi copilul să se experimenteze singur, şi nu lăsaţi copilul să devină el însuşi. Voi încărcaţi copilul cu propriile ambiţii neamplinite. Fiecare părinte doreşte ca şi copilul său să fie imaginea sa. Dar un copil are un destin al său; dacă el devine imaginea ta, el nu va deveni niciodată el însuşi.

Chiar propria educaţie este atât de nevrotică, atât de bolnavă psihologic încât distruge toate posibilităţile creşterii interioare. Sunteţi învăţaţi încă de la început să fiţi perfecţionişti şi apoi voi în mod natural vă aplicaţi ideile perfecţioniste în toate lucrurile, chiar şi în iubire. 

Zilele trecute am descoperit o declaraţie: un perfecţionist este o persoană care îndura multe dureri şi oferă şi mai multe dureri celor din jur. Şi rezultatul este o lume mizerabilă. Toţi oamenii încearcă să fie perfecţi. Şi în momentul în care cineva începe să încerce să fie perfect, el începe să se aştepte ca altcineva să fie perfect. El începe să condamne lumea, să umilească oamenii. Asta au făcut aşa zişii sfinţi de-a lungul vremurilor. Asta v-au făcut religiile voastre-v-au otrăvit fiinţă cu ideea perfecţiunii. Pentru că nu puteţi fi perfecţi, începeţi să vă simţiţi vinovaţi, vă pierdeţi respectul faţă de voi înşivă. Şi omul care şi-a pierdut respectul faţă de el însuşi, şi-a pierdut demnitatea de a fi uman.

Mândria voastră a fost distrusă, umanitatea voastră a fost distrusă de un cuvânt frumos: perfecţiunea. Omul nu poate fi perfect. Da, există ceva ce omul poate experimenta, dar este dincolo de concepţia obişnuită a omului. Dacă omul experimentează deasemenea divinul, el nu poate cunoaşte perfecţiunea. Perfecţiunea nu este ca o disciplină; nu este ceva ce puteţi practica.Nu este ceva ce trebuie repetat. Dar acest lucru este predat fiecăruia şi rezultatul este o lume de ipocriţi care ştiu foarte bine că sunt goi în interior dar ei continuă să pretindă tot felul de calităţi care nu sunt decât cuvinte goale. 

Sursa: Cum pot iubi mai mult