vineri, 2 decembrie 2011

Casatoria si copiii

Ca sa putem intelege cum ajungem la casatorie trebuie mai intai sa ne uitam cum ne alegem partenerii si cum functioneaza relatiile. De mici copii incarcam programe in minte. Programele incarcate prin invatare nu ne fac functionali ci ne fac sclavi, tu trebuie sa fi ascultator si supus adultilor. Asta e programul de baza in copilarie. Asta pe tine te va face mereu sa te simti mic, neputincios, dependent, sa astepti sa ti se spuna ce sa faci, sa ceri voie, sa faci pe plac altora, sa ai grija sa respecti regulile impuse, sa te manifesti intr-un anume mod. Pe scurt te anuleaza pe tine si te face dependent mereu de un altul, inveti sa cauti in exterior totul anuland ce ai pe interior. Ajungi la maturitate gol pe dinauntru si cu asteptari din afara. Cauti la celalalt tot ceea ce nu se regaseste in tine. Tot ce mai ai pe dinauntru sunt frustrari, frici si neincredere in propria fiinta. Astea s-au nascut datorita anularii de sine. Si mergi spre altul pentru a obtine ceea ce tu nu ai. Si pentru ca stii ca trebuie sa-ti maschezi cumva lipsurile pentru a da bine iti creezi o masca. Rezonanta functioneaza si vei atrage pe cineva ca tine, cu aceeasi masca. Doi oameni goi pe dinauntru vor sa construiasca o relatie. Fundamental este imposibil, dar din inconstienta orice pare posibil daca tu muncesti la asta. De cate ori ti s-a spus ca trebuie sa muncesti la relatie? Ti s-a spus vreodata ca trebuie sa muncesti la tine si relatia va inflori? Nu. Mituri peste mituri care creeaza iluzii. Te vezi in relatia aceea din care nu primesti ce ai nevoie si in loc sa te uiti cu atentie inauntrul tau si la celalalt, sa vezi ce se poate face, daca se poate face ceva sau nu, si daca nu e posibil sa va despartiti, tu alegi sa te casatoresti. Pentru ca orice relatie functionala se presupune ca se lasa cu casatorie. Si ce dovada mai mare de iubire exista decat faptul ca te-a cerut de sot/sotie? Daca e dispus sa-si imparta viata cu tine clar te iubeste, nu-i asa? Probabil ti-a scapat ca nu viata o imparte ci golurile interioare, iar tu faci la fel. In loc sa ne schimbam si sa muncim la noi preferam sa purtam masti si sa ne mascam defectele. Casatoria ascunde in spate relatia ta nefunctionala, e o fatada frumoasa. De ce ne casatorim? Ca sa avem siguranta iluziei ca am putea fi iubiti, apreciati si doriti si in speranta ca candva viata va deveni mai frumoasa, ca deh, asa ti s-a spus, viata e mai frumoasa in doi.
Acum ca esti casatorit, dupa o perioada cand mastile incep sa cada (ce rost are sa le mai sustii daca ai deja siguranta ca celalalt a semnat condamnarea pe viata de a sta langa tine indiferent?) observi ca tu de fapt nu ai o casnicie functionala, nu e ceea ce ti-ai dorit si devii constient de situatie. In schimb modul in care alegi sa rezolvi problema e facand acelasi lucru ca si atunci cand relatia nu functiona, ai gasit solutia salvatoare – mascarea problemei. Vei face copii pentru a salva relatia. Fie ca-i faci inainte de casatorie, fie ca sunt dupa, fie ca vrei sa agati pe cineva de tine cu un copil, ca e interes material, sentimental sau ii faci ca sa ai un rost in viata, ca sa umpli golul interior, din orice aparent motiv i-ai face in fundal e acelasi lucru: mascarea problemei. Problema inca exista, e in fiecare din cei doi, e golul din ei si din relatie, dar fiecare se preface ca daca pretinde ca nu exista o problema aceasta va disparea de la sine. Doar ti s-a spus ca timpul le rezolva pe toate, nu? Numai rabdare sa ai. Evident pana mori, dar asta se uita in general sa se adauge. Numai moartea te mai poate scoate din problemele pe care tu le-ai creat si pe care o viata eviti sa le confrunti si sa le rezolvi.


Revenind la copii, acum ai si 1,2,3 ingerasi de care sa te bucuri. Si te simti foarte bine, implinit, ai un rost in viata, cresti copiii si faci totul pentru ei. In momentul ala tu te-ai pus pe locul 2, pe locul 1 sunt copiii. Esti acelasi tu, cu acelasi gol interior, care tot nu are nimic de oferit. Si pentru ca refuzi cu incapatanare sa rezolvi problema din tine te distrugi nu numai pe tine ci si copiii tai. Crezi ca esti apt sa-i cresti, sa-i educi, sa le oferi un exemplu? Nu esti, dar iti pasa? Nu. In fata lumii si fata de tine ai scuza perfecta: esti capabil de atata iubire si ai o putere asa mare de sacrificiu incat pui copiii inaintea ta. Le oferi timpul tau, energia ta, atentia ta. Esti erou. Binenteles numai in capul tau si al celor ca tine. In spatele aparentelor sta lasitatea ta, lipsurile tale, frica, prostia si faptul ca ai fi capabil sa distrugi pana si un copil doar ca sa-ti salvezi fundul de la a recunoaste ca esti gol pe dinauntru si nu valorezi nimic. Copilul care vine la tine este o fiinta individuala, are dreptul la existenta, la a fi cine este el, a venit sa experimenteze viata si s-o descopere singur. Nici nu se naste bine si tu ii tai aripile, il faci dependent, il umplii de reguli si programe ca sa-l poti scoate in lume cu fundita si aprecieri de cat de ascultator si cuminte este. Felicitari! Ai distrus inca o fiinta umana. Sper ca iti dai si singur/a seama ca nu asta e drumul spre iluminare. Nu asta e drumul spre tine, nu asa vei obtine fericire si iubire. Programul copiii e incompatibil total cu iluminarea ta. Si nu pentru ca copilul e problema, ci pentru ca tu esti problema. Copilul nu are nevoie de tine decat ca sa-i asiguri un mediu in care se poate dezvolta. Atat! Nu are nevoie sa se joace cu tine, nu are nevoie sa-i spui tu ce sa faca, nu are nevoie sa stai pe capul lui, nu are nevoie sa fie purtat ca accesoriu si cu siguranta nu isi doreste sa faci din el proiectul vietii tale. El e aici pentru el, pentru experienta lui. Copilul tau e un Dumnezeu care se descurca singur, care are aripi, care ar putea face minuni daca l-ai lasa. In loc de asta, tu ti-l faci proiect, il educi, il faci dependent de tine, il faci ascultator si folositor tie si imaginii tale. Tu pozezi in mama, el in accesoriu.

De ce descriu toate aceste lucruri? Pentru ca marea majoritate a adultilor fac copiii asa. Stiu, traiti iluzia ca ii iubiti, ca i-ati dorit, ca sunteti apti sa-i cresteti. E doar o iluzie. Tu nu esti capabil sa te cresti nici pe tine. Dezvoltarea ta este incompatibila cu programele pe care tu le rulezi vizavi de copiii tai. In plus, programele tale afecteaza si dezvoltarea lor. Poti intelege asta? Tot timpul tau, energia ta, viata ta va fi dedicata distrugerii copilului prin educare. Nu numai ca nu lucrezi la tine dar il distrugi si pe el. Daca esti pe o cale constienta si vrei sa te schimbi va trebui sa te uiti bine la aspectul asta. Invata sa iti lasi copilul liber, invata-l sa se descurce singur, renunta la a ii mai impune limite si la a il mai educa, nu esti apt sa faci asta. Ia-ti atentia de la el, creste si daca nu-l tii tu de mana, creste mai bine liber decat dependent. Muta-ti atentia catre tine, incepe sa lucrezi la tine. Daca nu faci asta nici pe tine nu te repari si iti distrugi si copilul.
Pe langa copil mai ai si relatia de cuplu nefunctionala. Daca ai un partener care e dispus sa faca si el acelasi lucru ca si tine si ambii lucrati la voi orice se poate repara. Daca ai langa o fiinta care nu e dispusa sa lucreze la ea atunci iesi din casnicie. Decat o casnicie nefunctionala mai bine deloc. Casnicia nefunctionala e cel mai prost mediu de crestere pentru un copil. Ce vrei sa invete de la tine? Arta sacrificiului de sine? Sa fie las? Nu are nevoie de asta. Si nici tu nu ai. Asuma-ti repararea ta, asuma-ti greselile si rezolva-le, timpul nu rezolva nimic, doar trece iar tu vei pierde o viata degeaba. Si pe langa tine mai pleaca si un copil in viata dintr-un punct extrem de prost. Da-i sansa si da-ti si tie sansa la viata pentru ca nu ne putem fura la infinit unii altora sansele si sa ne asteptam la o lume mai buna!

Trimiteți un comentariu